ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5592/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 26 CC din 04 august 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a acțiunii în pretenții formulată de reclamantul P.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Sănătății, în favoarea Judecătoriei Moreni. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că obiectul litigiului cu care petiționarul P.L.

a învestit instanța de judecată îl formează despăgubirile (pretențiile) acestuia îndreptate împotriva Statului Român și a instituțiilor pârâte indicate în cuprinsul acțiunii introductive, ca urmare a inacțiunii/pasivității acestora de a răspunde unor reclamații ale petentului, arătând că din concluziile scrise și precizarea acțiunii depuse la dosar rezultă aceeași cerere, reiterată sub altă formă. Instanța a constatat că, în raport de valoarea pretențiilor reclamantului, de 10.000 RON, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. și potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența soluționării cauzei revine Judecătoriei Moreni, motiv pentru care a trimis acesteia dosarul spre competentă soluționare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.L. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant arată că a fost judecat de Judecătoria Moreni, care și-a declinat competența, că a fost judecat de forul superior - Tribunalul Dâmbovița, și că a fost judecat de Curtea de Apel Ploiești, care nu-și asumă responsabilitatea unei hotărâri. Recurentul-reclamant solicită Curții de Apel să nu îl mai poarte pe drumuri, să ia o hotărâre, sau să trimită dosarul mai departe la un for superior, eventual Curtea Constituțională a României. Examinând cauza și sentința recurată, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nul. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că motivele de recurs nu cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., acesta cuprinzând motive străine cauzei. Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c): „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, în raport cu sentința recurată, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de P.L. împotriva sentinței nr. 26 CC din 04 august 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.