ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5551/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5551/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 40 din 9 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul L.M., și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul. Recursul este tardiv. Conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
De asemenea, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 26 martie 2012 și că acesta a declarat recurs la data de 14 aprilie 2012, așa cum rezultă din mențiunea efectuată pe plicul de expediere a cererii de recurs, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile. Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 301 C. proc. civ. și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că ar fi fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul L.M. împotriva Sentinței nr. 40 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.