ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Timișoara reclamantul

Ț.I.

a chemat

în judecată Casa Județeană de Pensii Arad pentru ca instanța să dispună

anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul

că, împreună cu părinții săi, a fost obligat să părăsească localitatea de

domiciliu, din motive etnice în perioada arătată și beneficiază de drepturile

reparatorii stabilite de lege.

Prin sentința civilă nr. 220 din 24

iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă acțiunea reclamantului, în

sensul că a fost anulată Hotărârea din data de 12 ianuarie 2009 emisă de pârâtă

și acordate drepturile prevăzute de lege începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul a făcut

dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat, întrucât

din probele administrate rezultă faptul refugiului din motive etnice al

familiei reclamantului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Arad, criticând soluția

pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a arătat că

instanța de fond a făcut o încadrare greșită în dispozițiile legale aplicabile

cauzei, întrucât a reținut aplicarea dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 105/1999

în loc de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

De asemenea,

recurenta a criticat soluția instanței de fond, întrucât a făcut abstracție de

probele administrate și a ignorat realitatea istorică, acordând beneficiul

dispozițiilor legale și acelor persoane care s-au aflat pe un teritoriu

românesc, teritoriu care nu a fost ocupat de armata sau de autoritățile

maghiare, iar persoanele aflate în această situație, cum este și cazul

reclamantului, nu pot face dovada persecuțiilor de natură etnică suferite.

Înalta Curte de

Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat în temeiul art.

299 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 4 pct. 1 C. proc. civ.,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat și va

casa hotărârea atacată, în sensul că va trimite cauza spre rejudecare aceleași

instanțe, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în

sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De

asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă

localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau

care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au

refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral.

Văzând și

dispozițiile art. 1169 C. civ. care dispun că cel ce face o propunere înaintea

judecății trebuie să o dovedească, dispoziții coroborate cu art. 129 alin. (1),

teza finală, C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă

judecății, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instanța de

fond va dispune completarea probatoriului administrat, în sensul de a audia

nemijlocit martorii care au cunoștință de situația reclamantului, de a stabili

cu certitudine perioada refugiului și localitățile de referință.

Declarațiile de

martor depuse la instanța de fond nu cuprind elemente care să poată fi avute în

vedere la stabilirea faptului că reclamantul a fost strămutat din motive etnice

și în perioadele reținute de prima instanță, întrucât prin aceste declarații se

relatează într-un mod sumar că reclamantul a fost refugiat din motive de

persecuție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că se impune completarea

probatoriului din dosar, căci situația istorică generală a teritoriului

românesc nu face dovada persecuțiilor suferite de o persoană, acestea trebuie

dovedite pentru a se obține reparațiile morale prevăzute de lege.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte

va admite recursul

declarat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleași instanțe pentru completarea probatoriului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de

Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței nr. 220 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.