ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara reclamantul Ț.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Arad pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinții săi, a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice în perioada arătată și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.

Prin sentința civilă nr. 220 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă acțiunea reclamantului, în sensul că a fost anulată Hotărârea din data de 12 ianuarie 2009 emisă de pârâtă și acordate drepturile prevăzute de lege începând cu data de 1 ianuarie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat, întrucât din probele administrate rezultă faptul refugiului din motive etnice al familiei reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Arad, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a arătat că instanța de fond a făcut o încadrare greșită în dispozițiile legale aplicabile cauzei, întrucât a reținut aplicarea dispozițiilor art. 2 din O.G.

nr. 105/1999 în loc de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999. De asemenea, recurenta a criticat soluția instanței de fond, întrucât a făcut abstracție de probele administrate și a ignorat realitatea istorică, acordând beneficiul dispozițiilor legale și acelor persoane care s-au aflat pe un teritoriu românesc, teritoriu care nu a fost ocupat de armata sau de autoritățile maghiare, iar persoanele aflate în această situație, cum este și cazul reclamantului, nu pot face dovada persecuțiilor de natură etnică suferite. Înalta Curte de Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat în temeiul art. 299 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 4 pct. 1 C. proc.

civ., analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat și va casa hotărârea atacată, în sensul că va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Văzând și dispozițiile art. 1169 C. civ. care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, dispoziții coroborate cu art. 129 alin. (1), teza finală, C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecății, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instanța de fond va dispune completarea probatoriului administrat, în sensul de a audia nemijlocit martorii care au cunoștință de situația reclamantului, de a stabili cu certitudine perioada refugiului și localitățile de referință. Declarațiile de martor depuse la instanța de fond nu cuprind elemente care să poată fi avute în vedere la stabilirea faptului că reclamantul a fost strămutat din motive etnice și în perioadele reținute de prima instanță, întrucât prin aceste declarații se relatează într-un mod sumar că reclamantul a fost refugiat din motive de persecuție.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că se impune completarea probatoriului din dosar, căci situația istorică generală a teritoriului românesc nu face dovada persecuțiilor suferite de o persoană, acestea trebuie dovedite pentru a se obține reparațiile morale prevăzute de lege. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe pentru completarea probatoriului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței nr. 220 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.