ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4775/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4775/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
de chemare în judecată
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul N.I. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, anularea hotărârii
din 26 februarie 2010 emisă de către pârâtă, prin care i s-a respins ca
nefondată cererea de stabilire a calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999
aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, precum și obligarea acesteia
să-i stabilească calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că cererea sa pentru stabilirea calității de
beneficiar al O.G. nr. 105/1999 a fost respinsă în mod nejustificat de către
pârâtă pe motivul ca nu ar face dovada cu înscrisuri oficiale a situației
invocate, declarațiile martorilor fiind contradictorii în ce privește data
pretinsă de începere a refugiului, respectiv iunie 1941.
Reclamantul a mai susținut
că sora sa, care s-a refugiat în aceiași zi cu el, beneficiază de prevederile legii,
în baza declarațiilor acelorlași martori.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 25 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis acțiunea reclamantului N.I., și, în consecință, a anulat hotărârea
din 26 februarie 2010 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Arad și a obligat-o
pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea
de beneficiar al O.G. nr. 105/1999.
În motivarea acestei soluții,
instanța de fond a apreciat, în esență, că sunt credibile declarațiile martorilor
cu privire la motivul refugiului familiei reclamantului, respectiv persecuția politică,
și că, din coroborarea acestora, rezultă că reclamantul a fost nevoit să se refugieze
de pe raza satului de domiciliu în perioada iunie 1941-august 1944.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând modificarea acesteia
în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile
art. 304 pct. 9 și 304
1
C. proc. civ.
Recurenta a susținut,
în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe
neconcludente și a subliniat neconcordanțe existente între declarațiile martorilor,
înscrisurile și susținerile intimatului-reclamant.
A mai arătat că sentința
recurată nu stabilește perioada în care reclamantul ar fi fost refugiat, astfel
încât nu se poate calcula indemnizația lunară cuvenită în temeiul art. 2 din O.G.
nr. 105/1999.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport de criticile recurentei, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui
act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,
aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.
Prin persoană care a fost
strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care
a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate
din motive etnice.
Solicitantul acordării
drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada
îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile
art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin
H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță
se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau,
în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
Înalta Curte constată
că, în speță, intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin
intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.
Or, înscrisurile și declarațiile
martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerințele
prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente.
În speță, au fost depuse
declarațiile autentificate ale martorilor T.T., C.A., O.I. și N.P., trei dintre
aceștia beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, și s-a administrat
proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii O.I. și N.P.
Din coroborarea probelor
astfel administrate rezultă cu evidență faptul că reclamantul a fost nevoit, împreună
cu părinții și frații săi, să se refugieze în satul S., comuna S., județul Cluj,
în luna iunie 1941, revenind în satul său natal, R., județul Cluj, în cursul lunii
august 1944, motivul refugiului fiind persecuțiile din motive etnice, fără a rezulta
neconcordanțele susținute de către recurenta-pârâtă.
Totodată, atât din susținerile
intimatului-reclamant, cât și din martorilor, rezultă că ei s-au aflat în refugiu,
în aceeași perioadă și în aceeași localitate, beneficiind de drepturile prevăzute
de O.G. nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.
Astfel, rezultând cu prisosință
atât persecuția la care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada refugiului
acestuia, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanță a admis acțiunea
acestuia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1
lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările
și completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptățit să beneficieze
de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare
refugiului, respectiv
iunie
1941-august 1944, perioadă pe care recurenta are datoria de a o lua în considerare
la stabilirea drepturilor aferente.
Soluția instanței de
recurs
Pentru aceste motive,
neexistând motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat
de către Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței civile nr. 25 din 24
ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2011.