ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 536/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, sub numărul de mai sus, reclamanții I.H. și I.C. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea prețului actualizat la valoarea pieții pentru imobilul situat în București, str. Gramont. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 05 august 1996, prin care, cu respectarea tuturor prevederilor Legii nr. 112/1995, au dobândit apartamentul situat în București, str. Gramont.

S-a învederat că la data de 13 august 2002 foștii proprietari au formulat acțiune prin care au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus menționat. Acțiunea a fost admisă prin decizia civilă nr. 283 din 01 martie 2005 a Curții de Apel București, în calea de atac a recursului. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. AVL Berceni S.A. pentru restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 05 august 1996, acesta trebuind a fi aplicat la valoarea reactualizata a imobilului și nu la cea achitată în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

La termenul de judecată din 07 mai 2008, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București, punând în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 3527 din 14 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 2057/302/2008, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului București și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I.H.

și I.C., împotriva pârâților Primăria Municipiului București și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, asupra excepțiilor în discuție, având în vedere caracterul și efectul admiterii acestora, instanța a apreciat că se soluționează cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, prin soluționarea acesteia determinându-se cadrul procesual în care va fi analizată excepția prescripției.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, față de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În cauză, prin decizia civilă nr. 283/01 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 05 august 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există identitate între persoanele chemate în judecată și cele obligate în raportul juridic dedus judecății, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiul București și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Având în vedere efectul admiterii excepției menționate, nu s-a mai impus analizarea excepției prescripției, invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, prin prisma textului art. 60 alin. (1) C. proc. civ. și în raport de soluția pronunțată asupra cererii principale, aceasta a rămas fără obiect, fiind respinsă ca atare. Instanța a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 1319/ A din 24 octombrie 2008 Tribunalul București a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 379 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civila și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat formulat de Statul roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, sub nr. 4291/302/2009. Prin sentința civilă nr. 8826 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 4291/302/2009, s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții I.H. și I.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, având ca obiect plata valorii de piață a apartamentului nr. 2, situat în București, str. Gramont, și în subsidiar plata prețului actualizat, achitat în baza contractului de vânzare - cumpărare din 05 august 1996, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost astfel înregistrată la data de 08 decembrie 25011, pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, în fond, sub nr. 75727/3/2011. Cererea precizatoare 29 octombrie 2010 cuprinde chemarea în judecată a Statului Român, Primăriei Municipiului București și a SC A.V.L.B. SA, dar nu a fost urmată de citarea acesteia din urmă ca pârâtă. De aceea, Tribunalul a reținut că menționarea SC A.V.L.B. SA s-a făcut cu referire la cererea de chemare în garanție a acestei persoane. De altfel, prin cererea ulterioară din 25 februarie 2011, reclamanții au precizat că solicită judecarea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, renunțând implicit la chemarea în judecată a celorlalte persoane.

Judecata s-a purtat însă cu citarea Ministerului Finanțelor Publice și a Municipiului București. Acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice a fost apreciată ca întemeiată numai în parte, având în vedere ca prin Decizia 283/2005 a Curții de Apel București, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare reținându-se reaua credință a chiriașilor cumpărători la încheierea convenției asupra imobilului. De aceea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contractul fiind considerat încheiat cu eludarea legii, iar obiect al restituirii fiind în acest caz doar prețul actualizat, iar nu prețul de piață.

Cu privire la termenul de prescripție al acțiunii, s-a reținut că acesta curge de la data rămânerii irevocabile a sentinței de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, iar față de data depunerii la poștă a cererii de chemare în judecată - 1 martie 2008, Tribunalul reține că în cauză s-a respectat termenul prevăzut de art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Având în vedere că în cauză s-a stabilit suma de bani care reprezintă la data efectuării raportului de expertiză actualizarea prețului, Tribunalul a dispus în continuare plata sumei de bani ce rezultă din devalorizarea monedei la data plății efective.

Cât privește cererea împotriva Municipiului București, aceasta a fost respinsă având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și alin. (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 1172 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.H.

Și I.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul București prin Primarul General, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 30.673,95 lei preț, actualizat până la data de 13 ianuarie 2011 și la plata diferenței rezultând din devalorizarea sumei plătite la preț potrivit indicelui de inflație, la data plății, s-a respins acțiunea împotriva pârâtului Municipiul București, ca neîntemeiată și s-a anulat cerere de chemare în garanție, formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nesemnată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții I.C. și I.H. și Ministerul Finanțelor Publice.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de apelanții - reclamanți se susține că instanța de fond, atunci când a motivat sentința apelată a avut în vedere faptul că acțiunea este întemeiată numai în parte având în vedere că prin Decizia nr. 283/2005 a Curții de Apel București în dosarul nr. 2057/302/2008, s-a dispus anularea contractului, reiterându-se reaua credință a chiriașilor cumpărători la încheierea convenției asupra imobilului. De aceea în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice, acesta susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice apreciind că acesta ar avea calitate procesuală pasivă în cauză și stabilind în sarcina sa obligația de restituire a prețului în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe plan procesual, calitatea procesuală pasivă nu o poate avea într-o astfel de acțiune decât unitatea administrativ teritorială vânzătoare, în speță, Municipiul București și nu Ministerul Finanțelor publice, care nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul. Pe de altă parte, susține recurentul că ne aflăm în fața unui raport juridic de drept privat având la bază un contract, iar statul nu poate interveni într-un astfel de raport în sensul de a stabili sub aspect juridic o altă persoană răspunzătoare. Pe fondul cauzei, se susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea având în vedere dispozițiile art. 1337 C. civ.

care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Examinând cererile formulate, Curtea a constatat următoarele: În privința calificării căii de atac cu care a fost învestită instanța, Curtea a constatat că deși Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1172 din 28 mai 2011, calea de atac este apelul, având în vedere faptul că reclamantul solicită acordarea valorii de piață a imobilului, valoare stabilită prin expertiza aflată la fila 103 dosar fond la suma de 567.716 lei.

În ceea ce privește întinderea dreptului la despăgubire al reclamanților, potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Constatarea nulității absolute a unui contract are la bază încălcarea unei dispoziții legale prin încheierea acestuia. Ca atare, reclamanții ale căror drepturi decurg dintr-un contract declarat nul nu sunt în ipoteza prevăzută de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, contractul acestora fiind încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995.

În privința debitorului obligației de plată a sumei conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această obligație a fost instituită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, legiuitorul constituind la dispoziția acestuia un fond extrabugetar încă de la data adoptării legii nr. 112/1995. S-a conchis în sensul că, Ministerul Finanțelor Publice nu poate invoca nici excepția lipsei calității procesuale pasive și nici aplicarea cu prioritate a răspunderii contractuale, decurgând din dispozițiile codului civil cu privire la evicțiune. Pentru considerentele arătate în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondate ambele apeluri. Împotriva deciziei nr. 227/ A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanții I.C.

și I.H. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. Reclamanții I.C. și I.H. au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Deși în cauza privind anularea contractului de vânzare-cumpărare Curtea de Apel București a pronunțat o decizie definitivă și irevocabilă, în mod nelegal s-a reținut reaua-credință a reclamanților la încheierea contractului. Astfel, instanța de apel, fără o motivare legală, a reținut ca în cauza dedusă judecații ar fi incidente dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, și nu art. 50 l din același act normativ, fără a aduce o motivare acestui aspect. Se susține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. care prevede că pentru a se dispune modificarea deciziei civile este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Față de succinta "motivare" și "argumentare" a deciziei pronunțate de Curtea de Apel, se susține că este evidentă incidența motivului de recurs invocat. Se învederează că prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. au consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura buna administrare a justiției și posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Se invocă de către recurenții reclamanți și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții consideră că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost anulat definitiv și irevocabil, astfel încât despăgubirea la care sunt îndreptățiți nu se poate acorda decât la valoarea de piață a imobilului, în conformitate cu dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel, printr-o interpretare pur subiectivă a cererii deduse judecății, apreciază că dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile doar chiriașilor cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, chiar dacă acest act a fost anulat.

Recurentul Ministerul Finanțelor Publice invocă următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate: Hotărârea pronunțata de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în ceea ce privește menținerea obligării Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului plătit actualizat conform contractului de vânzare cumpărare din 05 august 1996 al imobilului situat în București, str. Gramont către reclamanți. În acest sens, se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere faptul că în mod greșit, instanța de apel a apreciat că în cauza dedusă judecății are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice, stabilind în sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Se susține că prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanții din prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Finanțelor Publice care nu mai administrează fondul cu această destinație.

Prin urmare, Primăria Municipiului București, prin mandatarul acesteia SC A.V.L.B. SA are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, aceasta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanții. În al doilea rând, se apreciază că în mod greșit instanța de apel a menținut obligația de plată a prețului actualizat în sarcina instituției recurente având în vedere dispozițiile art. 1337 C. civ. care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Această dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.

Se conchide în sensul că nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu exista culpa instituției recurente. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: 1. Recursul declarat de recurenți vizează, în esență, eronata interpretare a dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, critică ce nu poate fi primită. Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea cererii fostului chiriaș al unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), al cărui contract de vânzare - cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, la solicitarea proprietarului deposedat abuziv de către stat, în perioada anterior menționată.

Astfel, ambele instanțe de fond au reținut în cauză că prin decizia nr. 283/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost constatată irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 05 august 1996 având ca obiect imobilul situat în București str. Gramont. Desființarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, inclusiv prin constatarea nulității absolute a actului, reprezintă cauza juridică a acțiunii în pretenții la îndemâna cumpărătorului al cărui titlu a fost desființat, ca efect al restabilirii situației juridice anterioare constatării nulității. Legea nr. 10/2001, pe temeiul căreia s-a dispus desființarea contractului, se preocupă, de asemenea, de cazurile și condițiile în care are loc dezdăunarea cumpărătorului.

Fiind un act normativ cu caracter special, dispozițiile sale derogă de la dreptul comun reprezentat de C. civ., ce reglementează obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiune. Derogarea operează în limitele reglementării speciale, respectiv în ceea ce privește obiectul raportului juridic născut din faptul desființării, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare - cumpărare încheiat, după caz, cu respectarea sau prin eludarea Legii nr. 112/1995, dar și părțile raportului obligațional. Așadar, în mod just s-au reținut a fi incidente în speță dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În conformitate cu dispozițiile acestei norme, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. ” Motivul de recurs referitor la interpretarea și aplicarea greșită a acestei norme este nefondat. Condiția esențială pentru ca titularul titlului desființat să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea legii, împrejurare analizată în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic, ale cărei considerente, în susținerea soluției adoptate, se impun cu putere de lucru judecat în cauză, fără a putea fi reevaluate.

Față de considerentele expuse, se constată că, în mod corect, instanța de apel, confirmând sentința, a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, criticile recurenților pe acest aspect fiind nefondate. Critica referitoare la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează succinta motivare și argumentare a deciziei recurate, însă aceasta nu subzistă. Decizia recurată cuprinde mențiunile reglementate de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., și anume motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De altfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Și art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu se poate cere să și dea un răspuns detaliat la fiecare argument. 2. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice vizează eronata interpretare a dispozițiilor legale în ceea ce privește calitatea sa procesuală și obligarea acestei părți la plata prețului plătit actualizat, criticile acestui recurent neputând fi primite.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din lege, în cazul desființării contractului de vânzare - cumpărare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atât restituirea prețului actualizat - în ipoteza unui contract încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 -, cât și restituirea valorii de piață a imobilului - în ipoteza unui contract încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 - se realizează „de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. Se instituie, astfel, ex lege obligația Ministerului Finanțelor Publice de dezdăunare a cumpărătorului, indiferent de ipoteza legală în care acesta se plasează, așadar, în ceea ce privește atât restituirea valorii de piață a imobilului, cât și restituirea prețului actualizat.

Pe acest temei, în mod corect, ambele instanțe de fond au apreciat în cauză că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, ca debitor al obligației de restituire (în oricare dintre ipotezele legale), critica recurentului cu acest obiect neavând temei. Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, care reglementează distinct, în art. 50 alin. (2), ipoteza încheierii contractului „cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995”, ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea ori nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare. Prin decizia nr. 283/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 2057/302/2008 s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, reiterându-se reaua-credință a chiriașilor cumpărători la încheierea convenției asupra imobilului.

Contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat de reclamanți cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, este întrunită ipoteza prevăzută de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ce presupune îndreptățirea cumpărătorului exclusiv la restituirea prețului actualizat. Pentru aceste considerente se vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții I.C. și I.H. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 227/ A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2014.