ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 06

februarie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul N.D., cetățean moldovean, a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul M.A.E. obligarea acestei instituții să îi primească

cererea și actele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române și,

totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 30 septembrie 2006 s-a prezentat

la secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii

cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art.

12 alin. (2) și art. 10

1

din Legea nr. 21/1991, însă a fost

refuzat, cu motivarea că mai întâi trebuia depusă o cerere de intenție în

vederea programării ulterioare, cerere pe care reclamantul a depus-o.

Mai precizează

reclamantul că la data de 19 decembrie 2008, a formulat o revenire la cererea

inițială la care a primit un răspuns formal, prin adresa de răspuns din 09

ianuarie 2009, cererea nefiind soluționată de 2 ani și consideră că în acest

mod au fost încălcate dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991,

republicată.

Prin întâmpinare,

pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport cu

cererea formulată la data de 30 septembrie 2006, iar pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1719

din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune; a

admis în parte acțiunea formulată de reclamant; a obligat pârâtul să primească

prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, cererea reclamantului și

actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române în termen de 6 luni de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii și a obligat pârâtul la plata sumei de 3 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a apreciat ca nefondată excepția prescrierii

dreptului la acțiune, cu motivarea că reclamantul a solicitat să se constate

refuzul nejustificat de soluționare a cererilor succesive de redobândire a

cetățeniei, ultima fiind formulată la data de 19 decembrie 2008 (la care s-a

răspuns formal cu adresa din 09 ianuarie 2009, răspuns care echivalează, din

punct de vedere al substanței, cu un refuz nejustificat de soluționare a

cererii), astfel că acțiunea a fost formulată în interiorul termenului de 6

luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că până la data formulării acțiunii, respectiv 06 februarie 2009,

cererea de fixare a termenului de primire a actelor nu a fost soluționată,

termenul rezonabil fiind depășit, în raport de dispozițiile art. 12 alin. (2)

din Legea nr. 21/1991, republicată și art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei.

S-a mai reținut că în

raport de exigențele prevederilor legale în materie, răspunsul pârâtului la

solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar și în condițiile existenței

unor dificultăți obiective de desfășurare a activității la Secția consulară a

Ambasadei României la Chișinău, se contituie indubitabil într-un refuz nejustificat

de soluționare a cererii lor în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Împotriva

acestei sentințe, pârâtul M.A.E. a declarat recurs, solicitând modificarea ei

în sensul respingerii capătului principal al acțiunii ca neîntemeiat, pentru

motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a

apreciat în mod eronat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii

reclamantului de a-i fi primită cererea privind redobândirea cetățeniei române,

deoarece conduita M.A.E. prin secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, nu poate fi încadrată în definiția legală a refuzului nejustificat, conținută în art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Dimpotrivă, manifestarea explicită

de voință a fost în sensul soluționării favorabile a cererii în situația

specifică a derulării activității în exteriorul României, cu aprecierea justă a

gradului în care M.A.E. poate dimensiona structura sa administrativă într-un

teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român.

Recurentul-pârât

a criticat și faptul că în lipsa unui temei legal, instanța de judecată nu se

poate substitui puterii executive în a edicta termene de primire ale cererilor

de redobândire a cetățeniei române și de a le impune cu autoritate de lucru

judecat recurentului.

Pe

de altă parte, a arătat că durata termenului rezonabil a fost decantată numai

în jurisprudența C.E.D.O și ea nu se aplică decât în cazurile expres

specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei

cetățenie o solicită.

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Instanța de control

judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C.proc.civ, în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin.

(3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române,

însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor

repetate întreprinse de intimatul-reclamant, secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău a comunicat acestuia, la data de 09 ianuarie 2009, că

Legea cetățeniei stabilește o procedură complexă de soluționare a cererilor și

că instituția în cauză face eforturi constante pentru procesarea solicitărilor

de programări formulate în ultimii ani (fila 5 dosar fond).

Acest răspuns a fost

apreciat de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de

soluționare a cererii sale.

Problema care se

impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Din lecturarea

textului legal anterior arătat rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a

stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa

unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10

din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu

poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un

„termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod

global și în mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază

în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri - 30 septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul

că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității,

care guvernează materia aflată în discuție.

Prin urmare, așa cum

în mod corect a precizat și instanța de fond, răspunsul primit de intimatul-reclamant

la data de 09 ianuarie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat

a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii,

în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

modificată.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să

poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului

administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 1719 din 22 aprilie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 aprilie 2010.