ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5658/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava și

înregistrată sub nr. 7908/314/2012 din data de 2 octombrie 2012, reclamanta

F.M., în contradictoriu cu pârâții Cabinet de avocat „T." - prin

reprezentant av. T.V. - și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a solicitat să se

dispună obligarea pârâților la emiterea Hotărârii de expropriere a dosarelor

nr. 62 și 77 din tabelul nominal cu titularii expropriați, cât și emiterea

cecului cu privire la sumele despăgubirilor conform raportului de evaluare;

obligarea acestora la plata daunelor interese în sumă de 500.000 RON, motivat

de viciile de procedură și abuzul săvârșit de instituțiile statului.

Prin Sentința civilă

nr. 5236 din 14 noiembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepția

necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reținând că, potrivit art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 33/1996 soluționarea cererilor de expropriere este de

competența tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru

expropriere, iar potrivit art. 2 pct 2 lit. f

1

) C. proc. civ.

tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de

expropriere.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă sub nr.

7908/314/2012.

Prin Sentința nr. 208

din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea ca fiind

formulată împotriva unor persoane care nu justifică calitate juridică

procesuală pasivă în cauză; a luat act că pârâtul Cabinetul de avocatură

"T." nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta F.M., solicitând casarea hotărârii.

În motivare, a

arătat, în esență, că s-au aplicat greșit normele de drept material și

dispozițiile de procedură ce vizează competența.

Apreciază că, în

cauză competența revine instanței de contencios administrativ.

La termenul din 25

aprilie 2013 instanța a calificat calea de atac ca fiind apel, și nu recurs.

Prin Decizia civilă

nr. 15 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția l civilă s-a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că apelanta a invocat necompetența materială

a primei instanțe în soluționarea cauzei, apreciind că, în speță, competența

revine instanței de contencios administrativ.

Această excepție a

fost invocată pentru prima oară în cauză prin motivele de apel.

Conform art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială poate fi invocată de părți ori

de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu

mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Având în vedere că

apelanta nu a invocat în condițiile legii (în fața primei instanțe, nu mai

târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului) excepția necompetenței

materiale de soluționare a cauzei, nu mai poate invoca această excepție direct

în apel, motiv pentru care Curtea a înlăturat această critică.

În mod corect cauza a

fost soluționată cu participarea procurorului, având în vedere dispozițiile

speciale de procedură din materia exproprierii (art. 22 alin. (3) din Legea nr.

255/2010 raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, care arată că

„Soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a

procurorului"), cât și dispozițiile generale în materia procesului civil

(art. 45 alin. (3) C. proc. civ., care arată că „procurorul poate pune

concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că

este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților

cetățenilor").

Deși a invocat

încălcarea mai multor principii ce reglementează procesul civil, Curtea a

reținut, din analiza dosarului, că apelanta a beneficiat în fața primei

instanțe de toate garanțiile puse la dispoziție de legislație, procesul fiind

soluționat de către un judecător independent și imparțial, în condiții de

contradictorialitate (apelanta a fost legal citată inițial - după care a primit

termen în cunoștință conform art. 153 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

având în vedere că a primit personal citația).

Apelanta nu a arătat

în ce fel apreciază că procesul desfășurat în fața primei instanțe nu a fost

unul echitabil ori nu s-a desfășurat într-un termen rezonabil, ci a făcut

apărări sub acest aspect cu privire la procedura de expropriere derulată.

Obiectul judecății în apel nu este reprezentat de procedura de expropriere, ci

de stabilirea situației de fapt și de aplicarea legii de către prima instanță.

În ce privește

judecata în fața primei instanțe, Curtea a reținut că de la data sesizării

Judecătoriei Suceava până la data pronunțării sentinței apelate au trecut mai

puțin de 4 luni, astfel încât s-a respectat termenul rezonabil de soluționare.

Prin soluția

pronunțată prima instanță a stabilit că pârâții-intimați nu au calitate

procesuală pasivă în cauză, așadar nu a încălcat dreptul de proprietate al

apelantei.

Pentru falsurile și

abuzurile comise de alte persoane/instituții, apelanta are posibilitatea de a

sesiza organele de urmărire penală competentă, prima instanță neavând obligații

de autosesizare în acest sens, fiind corect reținut în acest sens art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Apelanta face

confuzie între calitatea de reprezentant al expropriatorului a intimaților și

calitatea procesuală pasivă în prezentul litigiu având obiectul

„expropriere".

Față de dispozițiile

art. 3 din Legea nr. 255/2010 și de clauzele contractului de asistență juridică

nr. 86 din 8 mai 2008, în mod corect prima instanță a stabilit care sunt

atribuțiile intimaților și împrejurarea că aceștia nu au calitate procesuală

pasivă, neputând fi obligați să emită hotărâri de expropriere/cec pentru

despăgubiri ori să plătească daune interese pentru neregulile din procedura de

expropriere.

Doar Statul Român are

calitate procesuală pasivă în cauză (însă acesta nu a fost chemat în judecată)

întrucât expropriatorul emite hotărârea de expropriere și tot în contradictoriu

cu expropriatorul trebuie soluționată și problema despăgubirilor, care derivă

din emiterea hotărârii.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Recursul nu a fost

motivat în drept.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a susținut că hotărârea atacată a încălcat regulile de

procedură aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013, conținute în Noul

Cod de procedură civilă, că întrucât exproprierea este de utilitate publică,

competența de soluționare a pricinii revine instanței de contencios

administrativ și că, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu participarea

procurorului, complicitatea cu intimații a fost totală, iar instanța nu s-a

autosesizat cu privire la abuzul avocatului T. care nu respectă legea, deși

aceasta este unitară și egală pentru toți.

Analizând recursul

declarat de reclamanta F.M. din perspectiva dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3)

prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contraria,

imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele

de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului.

În speță, criticile

dezvoltate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul

din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, cuprinzând

considerații generice, fără vreo referire punctuală la decizia atacată.

Succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de

vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de

nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată

în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în urma cărora se poate

exercita controlul judiciar în recurs.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta F.M. împotriva Deciziei civile nr. 15 din 25 aprilie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM