ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 483/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2561 din 4 decembrie 2012, Tribunalul Suceava, secția civilă a admis, în parte, contestația reclamanților A. și B., a modificat în parte Hotărârile nr. 20 din 18 octombrie 2011, nr. 21 din 18 octombrie 2011 și nr. 188 din 6 decembrie 2011 emise de Comisia de verificare a drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia, a dispus plata către contestatori a sumei totale de 25.800 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubire, pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Șcheia, jud. Suceava, identificate astfel: parcela nr. 34515 din C.F. x, teren liber de construcții în suprafață de 920 mp (Hotărârea nr. 20 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 34458 din C.F. x, teren liber de construcții în suprafață de 309 mp (Hotărârea nr. 21 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 35650 din C.F. x (parcelă formată din dezmembrarea parcelei nr. 747/2440), teren liber de construcții în suprafață de 922 mp (Hotărârea nr. 188 din 6 decembrie 2011), a respins capetele de cerere având ca obiect exproprierea totală și obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii. A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor Rutiere, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA la 3.400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

În fapt, s-a reținut că imobilele în litigiu au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011, pozițiile nr. 366, 365 și 364, anexă a hotărârii privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul variantei de ocolire a Municipiului Suceava.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 481 din C. civ., respectiv dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză, având în vedere zonarea, construcțiile limitrofe unui cartier rezidențial și comercial cu utilități de apropiere cu două drumuri de acces exploatate, valoarea celor trei suprafețe de teren expropriate se ridică la 25.800 euro. Aceste concluzii au fost însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare și se întemeiază pe standardele internaționale de evaluare și pe piața imobiliară locală, stabilirea valorii terenurilor fiind făcută în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 14 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în reprezentarea Statului Român, împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 5787 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care, urmare a casării, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut, în justificarea soluției, că prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt, raportul de expertiză judiciară întocmit nesocotind dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, datele și concluziile experților fiind nefundamentate, și ca atare, de neacceptat.

Reluând judecata, instanța de apel a dispus efectuarea de adrese către Birourile notariale de pe raza municipiului Suceava pentru a depune la dosar contracte de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Șcheia, precum și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat având în vedere prețurile din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar.

Prin încheierea din 10 martie 2015 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, invocată de pârâtă, excepție admisă prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale, în raport de considerentele căreia s-a efectuat un nou supliment la raportul de expertiză prin care să se determine cuantumul despăgubirilor la data transferului dreptului de proprietate.

Prin Decizia civilă nr. 282 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost dispusă plata către contestatori a sumei totale de 22. 800 euro la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubire (în loc de 25.800 euro); au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare acestei decizii; au fost obligați contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată de 3.280 RON către apelantă.

S-a reținut în considerente că, raportat la cele stabilite de instanța de contencios constituțional, a fost administrat un supliment la lucrarea de expertiză tehnică judiciară pentru determinarea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, cu referire la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate. Chiar dacă prin decizia de casare cu trimitere s-a statuat, potrivit dispozițiilor legale în vigoare în acel moment, că valoarea despăgubirilor se stabilește la data întocmirii raportului de expertiză, instanța de apel a aplicat în rejudecare dispozițiile legale modificate în concordanță cu decizia Curții Constituționale.

S-a constatat că decizia de expropriere a fost emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la data de 14 septembrie 2011.

Având în vedere data transferului dreptului de proprietate și ținând seama de criteriile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a apreciat că sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel" are în vedere acel preț rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți.

S-a arătat că actul normativ nu face referire la prețul cu care se vând imobile de același fel ci la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel, iar "obișnuit" înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc. Or, în mod rezonabil, atât vânzătorul cât și cumpărătorul încearcă să obțină cel mai bun preț. În aceste condiții, valoarea de piață stabilită conform Standardelor Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile este "suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv", așa încât instanța de apel a constatat că aceasta este cea mai apropiată valoare de noțiunea "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate administrativ teritorială" utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

Ca atare, au fost găsite nefondate obiecțiunile pârâtei în sensul că pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare se impunea efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă respectivele oferte s-au concretizat, considerându-se că nu există o obligație legală în acest sens din partea experților.

De aceea, instanța a validat concluzia raportului de expertiză care a stabilit o valoare de piață de 10,6 euro/mp (respectiv, valoarea de 22.800 euro), mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața instanței de fond.

Împotriva deciziei au formulat recurs atât reclamanții A. și B., cât și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

Prin Decizia civilă nr. 1214 din 27 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 282 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. A admis recursul formulat pârâtului împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că nu sunt încadrabile, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., criticile recurenților care vizează, în realitate, aspecte legate de temeinicie respectiv, de modalitatea în care instanța de apel, în mod greșit, și-a însușit concluziile suplimentelor II și III de expertiză tehnică judiciară efectuate de comisia de experți, detaliind erorile de calcul făcute de experți.

S-a arătat că instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele fondului au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt, așa încât indicarea ca temei al recursului și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este pur formală.

Recursul pârâtului a fost găsit fondat, întrucât instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, expertiza pe care s-a fundamentat soluția neraportându-se la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Dispunând casarea cu trimitere, instanța de recurs a dat îndrumarea efectuării unui nou raport de expertiză, cu respectarea exigențelor legale și administrării, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment, în acord cu Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale.

Reluând judecata, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a pronunțat Decizia nr. 874 din 12 octombrie 2018, prin care a admis apelul pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București și a schimbat în parte Sentința civilă nr. 2561 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, în sensul că a dispus plata către contestatoare a sumei totale de 16.713 euro la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri (în loc de 25.800 euro). Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Au fost obligați reclamanții-intimați, în solidar, să plătească pârâtului suma de 5.395 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

S-a reținut în considerentele deciziei, în aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește raportul dintre legea generală - Legea nr. 33/1994 (care constituie drept comun în materia exproprierii) și legea specială - Legea nr. 255/2010, în baza căreia s-au derulat procedurile de expropriere, în sensul că norma de trimitere de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 este pe deplin incidentă, atât în ce privește momentul verificării cuantumului despăgubirilor, cât și în legătură cu criteriile aplicabile pentru determinarea lor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

De asemenea, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ținându-se cont de prețurile rezultate din tranzacții autentice de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 14 iulie - 14 septembrie 2011.

S-a constatat că un prim raport de expertiză efectuat în cauză nu a răspuns obiectivului fixat de instanță, conținând o analiză a tranzacțiilor autentice prin raportare la terenul expropriat și concluzionându-se că niciuna dintre acestea nu are potențial de comparabilă adecvată pentru terenul expropriat, care este situat în extravilanul comunei Șcheia, la locul numit "Pârâul Imașului". Concluzia experților s-a bazat pe faptul că aproape toate contractele comunicate și centralizate în tabel au prețuri identice cu "prețul minim informativ pentru stabilirea pragului minim de preț la transferul drepturilor de proprietate" din Calculatorul Notarial - Județul Suceava 2011, acesta fiind un comportament atipic al participanților pentru o piață liberă în care vânzătorul este motivat să vândă în condițiile pieții, la cel mai bun preț accesibil pe piața liberă. Prin urmare, au conchis experții că nu se poate estima o valoare de piață pertinentă doar pe baza contractelor analizate .

Ca atare, instanța a dispus efectuarea unui supliment pentru respectarea cerințelor legale, în cadrul raportului suplimentar astfel întocmit experții arătând că prețul terenului expropriat, rezultat din aplicarea prețului minim notarial este de 645,30 euro, dar aceasta nu reprezintă valoarea de piață și nu este conformă cu Standardele de Evaluare ANEVAR, motiv pentru care au inclus în analiză oferte de terenuri pentru vânzare, reieșind astfel pentru suprafața expropriată o valoare de piață de 22.801 euro.

Constatând că la stabilirea valorii terenului expropriat nu au fost avute în vedere, conform celor dispuse de instanța supremă, contractele autentice de vânzare-cumpărare, Curtea de apel a solicitat experților refacerea calculelor, cu raportare strictă la tranzacțiile autentice aflate la dosar.

Întocmindu-se un al doilea supliment, a fost analizată ponderea statistică a prețurilor consemnate în contractele autentice comunicate și s-a arătat de către experți că prețul de 0,3 euro/mp are cea mai mare pondere, de 41,68% din totalul tranzacțiilor, acesta fiind prețul minim notarial.

Având în vedere că la efectuarea raportului de expertiză și a suplimentelor arătate anterior au fost înlăturate unele contracte autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri aflate în aceeași unitate administrativ-teritorială și de aceeași categorie, instanța a dispus completarea raportului de expertiză, în sensul stabilirii prețului imobilului expropriat raportat la patru contracte de vânzare-cumpărare identificate de Curtea de Apel Suceava, respectiv Contractele nr. x din 14 iulie 2011, nr. x din 1 septembrie 2011 și y din 1 septembrie 2011 - autentificate de B.N.P. Busuioc și nr. 1316 din 1 septembrie 2011 autentificat la BNP C.

În consecință, a fost depus la dosar un nou supliment la raportul de expertiză, prin care comisia a stabilit un preț unitar recomandat pentru terenul expropriat, în sumă de 16.713 euro (71.677 RON). S-au analizat cele patru contracte de vânzare-cumpărare, fiind selectat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2011, reținând experții că terenul subiect și terenul din Contractul nr. x/2011 au în comun mai multe informații din mențiunile de identificare terenuri conform UNNPR.

Comisia de experți a aplicat un sistem de bonificații (bonus/malus) relevând caracteristicile care diferențiază terenul expropriat de terenul care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2011. Astfel, s-a stabilit ca prim reper de bonificație restricția legală de utilizare efectivă față de calea ferată, conchizându-se că terenul expropriat este superior, acordându-se un bonus, în condițiile în care terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare se află în zona de siguranță de 20 m și în zona de protecție de 100 m față de axa căii ferate unde nu se pot executa lucrări decât reglementate de Ministerul Transporturilor, în timp ce terenul expropriat, fiind situat la distanța de 1.100 m de calea ferată, nu intră sub incidența reglementărilor O.U.G. nr. 12/1998, cap. IV, art. 29 "Siguranța și protecția infrastructurii feroviare". Cu privire la al doilea reper de bonificație "restricții legate de utilizarea efectivă față de DN 17" s-a conchis că cele două terenuri sunt similare. Cu privire la al treilea reper de bonificație "proximitate intravilan", s-a conchis că terenul expropriat este inferior, acordându-se un malus, în condițiile în care este situat la distanța de 350 m de intravilanul comunei Șcheia, cu posibilitatea de acces pe drum de exploatare, nesistematizat, pe când terenul comparabil se află în imediata vecinătate a comunei.

Așa fiind, reținând că terenul comparabil prezintă asemănări și deosebiri care nu impun aplicarea de bonificații deoarece bonus-ul se contrabalansează cu malus-ul, comisia de experți a conchis că prețul terenului expropriat este 16.713 Euro.

Motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond a fost găsit, de asemenea, nefondat.

Astfel, s-a constatat că, prin acțiunea introductivă de primă instanță, s-a formulat contestație la hotărârea de expropriere, contestație admisă de instanța de fond, soluție raportat la care cheltuielile de judecată trebuie acordate în totalitate și nu în funcție de valoarea despăgubirilor stabilite, respectiv după cum s-a acordat cuantumul cerut de partea reclamantă sau un cuantum mai mic. Acest raționament se impune întrucât pretenția concretă dedusă judecății vizează contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestație care a fost admisă. Dispozițiile art. 23 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează de către instanță, care numește în acest scop o comisie de experți, prin urmare nu are relevanță evaluarea făcută de parte în momentul în care contestă hotărârile Comisiei de stabilire a despăgubirilor.

Mai mult, cheltuielile ocazionate de întocmirea raportului de expertiză nu sunt condiționate de valoarea despăgubirilor solicitate, activitatea de cercetare și analiză desfășurată de experți raportându-se la alte criterii cum ar fi: număr suprafețe de teren, amplasament, obiective fixate etc. De asemenea, și activitatea desfășurată de avocat este independentă de valoarea despăgubirilor solicitate, nefiind condiționată în vreun fel de dimensiunea acesteia.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., intimații-reclamanți au fost obligați, în solidar, să plătească pârâtului apelant suma de 5.395 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, constând în suma de 3.280 RON stabilită cu acest titlu în apel în al doilea ciclu procesual, necontestată în recurs, și cea de 2.115 RON din ultima fază procesuală a apelului.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții și Statul Român prin prin Ministerul Transporturilor Rutiere, reprezentat de C.N.A.I.R. SA.

1) Reclamanții au formulat critici sub următoarele aspecte:

- Decizia din apel a fost pronunțată cu interpretarea eronată a îndrumărilor instanței de recurs întrucât deși s-a dispus ca la rejudecare să se efectueze o nouă expertiză care să determine cuantumul despăgubirilor în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceasta nu însemna că în controlul legalității sentinței de fond să fie valorificate în mod obligatoriu concluziile acestei noi expertize.

Această soluție se impune având în vedere că în suplimentul nr. 3 la raportul de expertiză, valorificat de instanța de apel, comisia de experți a stabilit prețul unitar recomandat pentru terenul expropriat, preț care nu reprezintă valoarea de piață și nu este conform standardelor de evaluare ANEVAR.

Or, instanța supremă a hotărât, prin decizia de casare, să se stabilească valoarea despăgubirilor și nu prețul terenului expropriat.

În situația în care experții, prin suplimentul la raportul de expertiză valorificat au identificat doar un contract folosit cu titlu de comparabilă, aceștia nu au putut stabili în mod corect valoarea de piață a imobilului expropriat, fiind necesar un număr minim de trei comparabile.

În condițiile în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile, ca în speță, pot fi valorificate prețurile cerute prin ofertele de vânzare.

Chiar dacă recursul declarat de reclamanți a fost constatat nul prin decizia instanței supreme, la rejudecare trebuia să se țină seama și de criticile pe care reclamanții le formulaseră prin recursul respectiv, în ideea "menținerii unei practici unitare de către instanța de apel."

De asemenea, ar trebui să se țină seama de despăgubirile acordate în formă definitivă de instanța de apel în cauze similare, care au valorificat cereri și oferte de pe piața imobiliară întrucât, deși în sistemul de drept românesc, jurisprudența nu este recunoscută ca izvor de drept, nu se poate ignora diferența între prețul prevăzut în contracte autentificate la notar și despăgubirile acordate de instanță pentru terenuri învecinate.

Ca atare, se impune admiterea recursului și retrimiterea cauzei spre soluționare pentru determinarea valorii de piață prin valorificarea ofertelor de vânzare sau a prețurilor oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile.

- În subsidiar, s-a solicitat să fie validat suplimentul nr. 2 al raportului de expertiză (cu o valoare a despăgubirilor de 22.800 euro) întrucât experții au arătat în mod clar că prețurile stipulate de tranzacțiile autentice nu reflectă niciun fel de deosebire între imobilele tranzacționate chiar dacă acestea există.

De asemenea, sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel" se referă la prețul avut în vedere între un cumpărător și un vânzător prudent, diligent și hotărât, iar acest preț trebuie să fie rezonabil, normal, comun. Textul de lege nu face referire la prețul cu care se vând imobile de același fel, ci la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.

Singura metodă care corespunde cerințelor legii și deciziilor de casare, stabilind valoarea de piață a imobilului expropriat, este cea a comparației directe, care a folosit drept comparabile cererile și ofertele de pe piața imobiliară din perioada de referință, în urma căreia a rezultat o valoare a exproprierii de 22.800 eu.

- Este greșită și soluția de obligare a reclamanților la plata tuturor cheltuielilor de judecată din ultimele două apeluri, în sumă de 5.395 RON (din care 3.280 RON cheltuieli acordate prin Decizia nr. 282 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, cuantum suplimentat cu 2.115 RON, sumă ocazionată de soluționarea ultimului apel).

Astfel, în condițiile în care prin Decizia de casare nr. 1214 din 27 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată în totalitate Decizia nr. 282 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, în mod greșit s-a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată acordate prin decizia menționată.

De asemenea, întrucât la baza pronunțării deciziei din apel nu a stat niciun supliment sau raport de expertiză efectuat în cadrul celui de-al doilea apel, instanța însușindu-și concluziile celui de-al treilea raport de expertiză efectuat în soluționarea celui de-al treilea apel, acordarea cheltuielilor în valoare de 3.280 RON este nelegală.

Totodată, apelul Statului Român a fost admis în parte, astfel încât acordarea tuturor cheltuielilor nu se justifică nici din perspectiva art. 276 C. proc. civ.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2) Pârâtul a susținut nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte:

- În mod greșit instanța de apel a validat suplimentul raportului de expertiză prin care valoarea despăgubirilor a fost stabilită folosindu-se ca proprietate comparabilă doar suprafața de teren ce a făcut obiectul Contractului nr. x/2011, pe considerentul că aceasta se află la cea mai mică distanță de terenul expropriat.

Acest supliment la raportul de expertiză, omologat de instanță, a fost întocmit cu nesocotirea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât toate cele 4 tranzacții indicate în obiectivul stabilit pentru expertiză se refereau la terenuri ce corespundeau criteriilor legale și, de aceea, excluderea din analiză de către experți doar pe considerentul că sunt situate la o distanță mai mare, s-a realizat cu aplicarea greșită a legii.

De altfel, în măsura în care experții au optat pentru evaluarea terenului prin aplicarea sistemului de bonificații, distanța mai mare sau mai mică dintre terenul expropriat și terenurile din tranzacțiile autentice nu mai prezenta relevanță.

În selectarea singurei comparabile la care s-au raportat în evaluarea despăgubirilor, experții au ignorat criteriul legal referitor la "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel", câtă vreme doar în Contractul nr. x/2011 este menționat un preț de 7,77 euro/mp, în altă tranzacție fiind indicat un preț de 2,49 euro/mp, iar în celelalte, prețuri situate în jurul valorii de 0,30 euro/mp.

În realitate, prețul de 0,30 euro/mp este cel care corespunde valorii cu care se vând în mod obișnuit imobilele de natura celui expropriat, așa încât suma stabilită de expropriator este cea corectă, nejustificându-se admiterea contestației și majorarea despăgubirilor.

Criticile au fost încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând susținerile de nelegalitate deduse judecății prin cele două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

1) Recursul reclamanților.

- Susținerea reclamanților potrivit căreia validarea concluziilor raportului de expertiză (respectiv, a suplimentului nr. 3) efectuat cu ocazia rejudecării s-ar fi realizat cu nesocotirea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și a îndrumărilor deciziei de casare, are caracter nefondat.

Formulând o astfel de critică, recurenții pretind de fapt că, deși instanța de recurs a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea refacerii probatoriului prin efectuarea unei noi expertize care să țină seama de criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în realitate, instanța de apel putea să valideze soluția de primă instanță - confirmând deci, cuantumul despăgubirilor stabilite de aceasta - fără să fie obligată la valorificarea concluziilor expertizei din apel.

O astfel de critică neagă în realitate, dezlegările instanței de recurs și caracterul obligatoriu al acestora întrucât, trimițând cauza spre rejudecare, instanța de recurs a sancționat tocmai faptul că în evaluarea despăgubirilor instanța de apel nu ținuse seama de indicațiile din prima Decizie de casare (nr. 5787 din 12 decembrie 2013 a ÎCCJ) care statuase că nu sunt respectate exigențele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atunci când valoarea despăgubirilor datorate pentru expropriere se face pe baza ofertelor de vânzare, iar nu pe baza unor tranzacții efective.

Or, Sentința de primă instanță (nr. 2561 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava) a cărei confirmare, de către instanța de apel, fără valorificarea concluziilor noului raport de expertiză întocmit la rejudecare, o solicită recurenții-reclamanți, statuase asupra cuantumului despăgubirilor (de 25.800 euro) tocmai pe baza unor astfel de oferte de vânzare.

A fost motivul pentru care, deși confirmată inițial în apel (prin decizia nr. 14/25.04.2013 a Curții de Apel Suceava), nelegalitatea acestei soluții a fost constatată, cum s-a arătat, prin prisma deciziei de casare, nr. 5787/12 decembrie 2013 a Î.C.C.J., cauza fiind trimisă spre rejudecare.

De asemenea, nesocotirea dezlegărilor obligatorii din această decizie în legătură cu modalitatea de comensurare a despăgubirilor a ocazionat a doua soluție de casare cu trimitere (conform Deciziei nr. 1214 din 27 mai 2016 a ÎCCJ), astfel încât susținerea reclamanților conform căreia instanța de apel ar fi trebuit să valideze soluția de primă instanță întrucât cuantumul despăgubirilor stabilit de aceasta ar fi cel corespunzător, vine să contrazică statuării irevocabile a două instanțe de recurs.

În felul acesta, recurenții-reclamanți sunt cei care pretind să fie nesocotite dispozițiile art. 315 C. proc. civ., viciu de nelegalitate pe care în mod incorect aceștia îl afirmă cu privire la soluția instanței de apel.

- La fel, combătând soluția din apel, reclamanții pretind, de o manieră neprocedurală, că la momentul rejudecării, pentru "a se asigura menținerea unei practici unitare", instanța trebuia să țină seama de criticile pe care aceștia le deduseseră judecății în recurs, chiar dacă recursul lor a fost constatat nul (pentru neîncadrarea criticilor în motive de nelegalitate).

Susținerea este în afara dispozițiilor procedurale, având în vedere că potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe.

Or, probleme de drept cărora le-a dat dezlegare instanța de recurs - în legătură cu aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - au fost cele deduse judecății prin recursul pârâtului, în contextul în care recursul reclamanților a fost constatat nul pentru neîncadrarea motivelor acestora în aspecte de nelegalitate prevăzute de lege.

Astfel învestită și în absența identificării unor motive de ordine publică, instanța de recurs anterioară nu putea da alte indicații și dezlegări obligatorii în afara celor rezultate din analiza criticilor pe care s-a întemeiat recursul pârâtului, așa încât este lipsită de orice fundament susținerea reclamanților conform căreia instanța de rejudecare trebuia să țină seama și de criticile acestora (mai ales că, rejudecând, aceasta a avut de analizat doar apelul pârâtului împotriva sentinței fondului, care a fixat, prin criticile formulate, limitele devoluțiunii, în aplicarea principiului tantum devolutum quantum appellatum).

- Tot astfel, nu poate fi primită susținerea unei valorificări greșite a raportului de expertiză (suplimentului) pe motiv că, nefiind identificat un număr suficient de tranzacții, instanța ar fi trebuit să procedeze la valorificarea ofertelor de vânzare.

Așa cum s-a arătat, nelegalitatea soluției date de folosirea ofertelor de vânzare pentru evaluarea cuantumului despăgubirilor a fost stabilită prin prima decizie de casare, neputând fi readus în discuție acest aspect decât cu nesocotirea autorității de lucru judecat a unui aspect litigios tranșat irevocabil de instanța de recurs.

- Pretinzând, în subsidiar, o soluție de casare cu reținere și obligarea pârâtului la plata sumei de 22.800 eu, recurenții-reclamanți susțin în realitate, o validare a deciziei anterioare a instanței de apel (nr. 282 din 15 martie 2016), cea care a fost casată în recurs.

În acest sens, reclamanții reiterează faptul că o "comparație reală, transparentă și adecvată pe baza prețurilor stipulate numai în contracte nu este posibilă" și că, așa cum au arătat experții "prețurile stipulate în tranzacțiile autentice nu reflectă niciun fel de deosebire între imobilele tranzacționate", opunând astfel, în mod nepermis, aprecierile făcute de experți în etapa anterioară a judecății statuărilor instanței de recurs.

Pe aceeași linie, contrazicând dezlegările din ultima decizie de casare, reclamanții susțin că "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel" nu se referă la prețul din contracte de vânzare autentice, ci la prețul avut în vedere "între un cumpărător și un vânzător prudent, diligent și hotărât, care trebuie să fie rezonabil, normal comun".

O astfel de aserțiune, îmbrățișată de instanța de apel într-un ciclu procesual anterior, a făcut obiect de analiză în decizia de casare nr. 1214/27.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a statuat că "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" nu înseamnă "cel mai bun preț pe care vânzătorul și cumpărătorul încearcă să-l obțină", ci prețurile de tranzacționare efectivă (iar nu acelea care ar putea satisface în cea mai mare măsură interesele potențialilor vânzători și pe ale potențialilor cumpărători).

Ca atare, tot cu încălcarea autorității de lucru judecat și a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, recurenții-reclamanți aduc în discuție acest aspect, dezlegat deja, încercând să propună și să obțină recunoașterea unei alte accepțiuni a sintagmei din textul legal menționat care stă la baza criteriilor de evaluare a despăgubirilor din expropriere.

- În privința cheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligați, recurenții-reclamanți pretind de asemenea, că nu le-ar fi datorat în totalitate și nu ar fi trebuit obligați la plata sumelor reținute prin decizia din apel anterioară, câtă vreme aceasta a fost casată, iar la soluționarea și pronunțarea ultimei decizii a instanței de apel nu a fost valorificat niciun raport sau supliment de expertiză efectuat în judecata celui de-al doilea apel.

Critica este nefondată, având în vedere că, raportat la soluția de primă instanță, reclamanții sunt părți căzute în pretenții în judecata apelului și ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să suporte cheltuielile de judecată avansate de partea adversă.

Împrejurarea că n-au fost valorificate toate rapoartele și suplimentele rapoartelor de expertiză în pronunțarea deciziei definitive este lipsită de relevanța pretinsă de reclamanți (a înlăturării costurilor acestora din totalul cheltuielilor de judecată) câtă vreme probele au fost încuviințate și administrate în considerarea utilității lor, ajutând la dezlegarea corectă a pricinii acel raport de expertiză care a răspuns cel mai bine obiectivelor stabilite de instanță (în acord cu exigențele legale și cu dezlegările deciziei de casare).

- Susținerea că pretențiile pârâtului au fost admise doar în parte și ca atare, instanța nu trebuia acorde în totalitate cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 276 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât, indiferent de suma avansată de reclamanți sau de pârât ca datorându-se cu titlu de despăgubire, cuantumul acesteia nu putea fi stabilit decât de comisia de experți desemnată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, așa încât cheltuielile cu efectuarea expertizei- determinate conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ. - nu sunt supuse diminuării, prin apreciere (care este, oricum, în atributul instanței de fond în fața căreia s-a administrat proba).

În consecință, toate criticile formatate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins.

2) Recursul pârâtului deduce judecății, de asemenea, critici care nu pot fi primite, nedemonstrând nelegalitatea deciziei.

- Astfel, este nefondată susținerea potrivit căreia soluția ar fi fost dată cu nesocotirea art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe motiv că din cele 4 comparabile (contracte de vânzare-cumpărare) identificate, a fost selectată doar una în raport cu care a fost efectuată evaluarea.

În realitate, dispozițiile legale menționate nu au fost ignorate, câtă vreme experții s-au raportat la un preț de tranzacționare, iar obiectul material al contractului ales ca reper a prezentat cele mai multe similitudini cu terenul expropriat, fiind în proximitatea acestuia.

În privința diferențelor de caracteristici, au fost aplicate corecții, fie pozitive (deduse din faptul că terenul expropriat nu se află în zona de siguranță sau de protecție a căii ferate, pentru a fi supus unor restricții de executare lucrări) fie negative (terenul expropriat fiind la o distanță mai mare de intravilanul comunei decât cel folosit ca reper) ori s-a constatat caracterul similar situației celor două imobile, din punct de vedere al restricțiilor de utilizare efectivă față de DN 17.

Ca atare, întrucât corecțiile negative și cele pozitive s-au compensat, n-a mai fost nevoie de aplicarea de bonificații pentru determinarea prețului, ceea ce este un argument în plus în sensul alegerii corecte a comparabilei. Tocmai datorită similitudinii caracteristicilor celor două imobile (cel luat ca reper fiind arabil, situat în extravilan, în apropierea terenului expropriat) nu a fost necesară ajustarea prețului prin aplicarea de bonificații.

De aceea, nu se impunea, cum susține pârâtul, ca în determinarea prețului de tranzacționare să se ia în considerare, în mod necesar, și alte contracte de vânzare câtă vreme imobilele care făceau obiectul acestora nu prezentau în egală măsură elemente sau caracteristici similare cu ale terenului expropriat, ceea ce ar fi însemnat aplicarea în mod suplimentar de corecții.

Nemulțumirile pârâtului în legătură cu determinarea prețului prin suplimentul raportului de expertiză la suma de 7,77 euro/mp, în timp ce alte tranzacții relevă prețuri mai mici, nu pot fi primite cu valoarea unor critici care să demonstreze nelegalitatea deciziei din apel.

Pe de o parte, aceste aspecte au fost avute în vedere și valorificate ca obiecțiuni la raportul de expertiză în fața instanței de apel.

Pe de altă parte, în condițiile în care elementul comparabil folosit a fost cel care a corespuns cel mai bine terenului subiect (terenului expropriat), este lipsit de relevanță faptul că tranzacții referitoare la alte imobile, cu caracteristici mai puțin apropiate de cel expropriat, au menționat prețuri inferioare.

De aceea, criticile recurentului-pârât nu demonstrează nelegalitatea deciziei atacate în condițiile în care ele reiterează, în principal, obiecțiunile formulate în fața instanței de apel cu privire la raportul de expertiză - și ca atare, pun în dezbatere, în esență, elemente legate de probațiune și de evaluarea acesteia, nesusceptibile de cenzură în recurs - și în același timp, se îndreaptă împotriva unei soluții care validează raportul de expertiză ce valorifică criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind prețul de tranzacționare prin raportare la un imobil (obiect al Contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2011), cel mai apropiat, din punct de vedere al caracteristicilor și regimului juridic, imobilului expropriat.

Pentru toate considerentele arătate, criticile formulate prin intermediul recursului pârâtului au fost găsite nefondate, urmând să fie respinsă în consecință și calea de atac promovată de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A., B. și de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în reprezentarea Statului Român împotriva Deciziei nr. 874 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - LM