Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5765/2013

HOTĂRÂRE
11.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5765/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 12596/4/2010 la data de 24 iunie 2010, reclamanții M.E., M.C.V. și M.A.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții F.F., F.M. și F.F.C.M. evacuarea din imobilul proprietatea reclamanților, situat în București, sector 4, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2992 din 12 aprilie 2011, Judecătoria sectorului 4 București a respins, ca neîntemeiată, cererea de evacuare. Prin Decizia nr. 648/ A din 13 iunie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții M.E., M.C.V. și M.A.C., împotriva sentinței civile nr. 2992 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 12596/4/2010, în contradictoriu cu pârâții F.F., F.M.

și F.F.C. A schimbat în tot sentința apelată în sensul că: A admis cererea de chemare în judecată și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, sector 4. Împotriva Deciziei nr. 648/ A din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pârâții F.F. și F.F.C. au declarat recurs, pe care l-au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat sub nr. 12596/4/2010 la data de 20 iunie 2013. Înalta Curte, la termenul din 11 decembrie 2013, a pus în discuție competența sa materială în soluționarea recursului declarat de pârâți împotriva unei decizii pronunțate în apel de instanța Tribunalului București. Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) C. proc. civ. „ Tribunalul, ca instanță de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță” iar potrivit art. 3 pct. 3 din același cod, „ Curțile de apel, ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.” În speță, pârâții au declarat recurs împotriva unei decizii prin care Tribunalul București a soluționat un apel într-o cauză civilă având ca obiect „evacuare”, recurs pe care l-au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, deși, conform art. 302 C. proc.

civ. „Recursul se depune la instanță a cărei hotărâre se atacă (…)” . Înalta Curte, în raport de normele legale incidente menționate, va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâții F.F. și F.F.C.M. împotriva Deciziei nr. 648/ A din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâții F.F. și F.F.C.M. împotriva Deciziei nr. 648/ A din 13 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1759/2014
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 12 aprilie 2013, reclamanta E.I. a solicitat evacuarea pârâților D.I. și D.E. din imobilul s
ÎCCJ 2014-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1743/2014
ă cu prevederile acesteia (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), ceea ce exclude o aplicare mecanică și impune, dimpotrivă, o aplicare corespunzătoare a acesteia, în consonanță cu reglementările legii speciale. Cu privire la capetele s
ÎCCJ 2014-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 296/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7880 din 06 iunie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamantul T.O.E., în
ÎCCJ 2014-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2827/2014
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Urmare rejudecării dispusă de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 732/A din 13 decembrie 2010, Tribunalul Bu
ÎCCJ 2010-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6187/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10469 din 18 decembrie 2007 Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă, a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanții – pârâți T.I., T.E., T.V
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă