ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1230/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 362 din 17 septembrie 2012, Tribunalul Arad, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza II raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.D.T., la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară ia, interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului E.D.T. și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 21 februarie 2012 până la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut ca situație de fapt că în cursul lunii septembrie 2010, prin înșelăciune, amenințări și violențe, inculpații E.D.T. și N.M.A. le-au recrutat pe victimele minore "G.N." (în vârstă de 16 ani) și "T.R." (în vârstă de 17 ani), audiate în condițiile art. 86

1

și urm. C. proc. pen., din Arad (România), pe care ulterior le-au transportat în Germania în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

La data de 11 decembrie 2010, în jurul orelor 23:35, inculpatul N.M.A., a condus autoturismul marca A. pe DJ nr. 709 din direcția Arad înspre Siria, a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens în coliziune frontală cu autoturismul marca S., condus de victima O.D., iar în urma impactului a rezultat decesul acestuia din urmă.

Prin Sentința penală nr. 169 din 14 mai 2012 Tribunalul Arad a soluționat acțiunea penală față de inculpatul N.M.A., care a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și a dorit să uzeze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., astfel că s-a aplicat acestuia o pedeapsă de 5 ani închisoare în regim de detenție, iar prin Decizia penală nr. 173/A din 25 septembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a disjuns acțiunea penală față de inculpatul E.D.T.

Instanța a reținut că inculpatul E.D.T. nu a recunoscut comiterea faptelor, prezentând mai multe variante. Astfel, în prima declarație, a arătat că victima G.N. a fost scoasă din țară de către inculpatul N.M.A., apoi s-au întâlnit în localitatea Mako din Ungaria și s-au deplasat cu mașina sa în Germania, precizând că cele două fete i-au însoțit de bună voie, fără a fi amenințate și nu a cunoscut modalitatea în care victima G.N. și-a întocmit cartea de identitate falsă cu care a ieșit din țară, și pe care a transportat-o doar pentru a-l ajuta pe inculpatul N. să facă bani. În continuarea acestei declarații, inculpatul E. a precizat că a ieșit din țară, prin vama Turnu, împreună cu inculpatul N., victima G.N. și o prietenă, cu autoturismul condus de către el, s-au oprit la o pensiune în localitatea Mako din Ungaria unde au rămas inculpatul N. și victima, iar el s-a întors în țară însoțit de prietena sa.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul E.D.T. a revenit asupra declarațiilor anterioare, arătând că nu i-a transportat pe inculpatul N. și victima G. pe teritoriul României, Ungariei, Germaniei, i-a preluat din gara Frankfurt - Germania, declarație pe care a refuzat să o semneze. De asemenea, a arătat că victima G. nu a fost sechestrată niciun moment, având posibilitatea să scape din autoturismul său, în perioada în care aceasta era parcată aproape de peronul gării din Bietheim. În privința victimei T.R., inculpatul a menționat că aceasta a vorbit la telefon cu prietena sa, fără a avea restricții în acest sens.

Fiind ascultat în fața instanței, inculpatul E.D.T. a recunoscut racolarea și transportarea celor două victime în Germania pentru a se prostitua, cunoscând că G.N. este minoră, dar nu a exercitat amenințări sau constrângeri asupra acestora, fiecare dintre fete având posibilitatea de a lua legătura cu familia sau prietenii.

La data de 6 ianuarie 2011, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către numiții E.D.T. și N.M.A. a infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) și alin. (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În anul 2004, inculpatul E.D.T. l-a cunoscut pe coinculpatul N.M.A., față de care cercetarea judecătorească a fost disjunsă, relațiile dintre cei doi fiind de cunoștințe. În anul 2010, inculpatul E. i-a propus coinculpatului N.M.A. să-i găsească un loc de muncă într-o discotecă din Germania, propunere acceptată de acesta din urmă. În acest scop, cei doi urmau să se deplaseze împreună cu autoturismul condus de inculpatul N.M.A., întrucât celălalt inculpat nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul Germaniei.

La data de 27 septembrie 2010, conform înțelegerii anterior precizate, coinculpatul N.M.A. a fost căutat de către inculpatul E. și i s-a comunicat că vor pleca spre Germania, sens în care acesta s-a deplasat la apartamentul situat în fața cofetăriei "L." din municipiul Arad. În această locație s-a planificat plecarea, astfel că coinculpatul N. a aflat că împreună cu ei va călători o fată - victima G.N. - minoră. Pentru a putea ieși din țară fără probleme, inculpatul E. a hotărât să mai ia o fată majoră - martora G.R. - pentru a crea impresia că formează două cupluri. Coinculpatul N. a aflat că victima G.N. urmează să lucreze ca și dansatoare într-un club din Germania.

Victima G.N. a fost scoasă în mod forțat din apartament, fiind amenințată să nu țipe, apoi a fost urcată în mașină, fiind supravegheată de coinculpatul N.M.A. Apoi, toți patru au urcat în autoturismul de teren aparținând inculpatului E.D.T., de culoare albă, fetele fiind amândouă instruite ce trebuie să spună la frontieră. La punctul de trecere a frontierei Nădlac, inculpatul E. a prezentat lucrătorului cărțile de identitate ale celor patru pasageri.

În localitatea Mako - Ungaria, victima G.N. a rămas cu coinculpatul N.M.A., (inculpatul E. și martora G. s-au întors în România) și au stat circa trei zile la o pensiune, timp în care victima l-a rugat pe coinculpatul N. să-l lase să plece, acesta refuzând.

În această perioadă, prietenul victimei - martorul O.V. a căutat-o la telefon pe aceasta și văzând că nu răspunde, a luat legătura cu mama acesteia - martora G.R., aflând astfel că victima nu este acasă. Îngrijorați, aceștia au apelat la martora G.A., martoră care, la solicitarea inculpatului E., le-a spus acestora că N. este plecată la Cluj cu un băiat, pe nume A.

Între timp, tatăl victimei - martorul G.G., întâmplător, prin intermediul unei cunoștințe - martorul K.V., a aflat că fiica sa a fost luată și scoasă din țară de o persoană care avea o mașină tip J. de culoare albă cu nr. de înmatriculare din Germania. Membrii familiei, discutând și coroborând cele aflate, au ajuns la concluzia că victima a fost scoasă din țară, împotriva voinței sale și au anunțat organele de poliție.

După patru zile, inculpatul E.D.T. s-a întors în Ungaria, singur, anunțând că familia victimei a dat-o dispărută, a fost amenințată din nou, i s-a dat o cartelă și a fost pusă să sune și să spună familiei că este bine și că este la Cluj cu un băiat.

Referitor la martora T.R., s-a reținut că aceasta s-a mutat cu familia în Germania în anul 2008, și în vara anului 2009, aflându-se în vacanță în Arad, l-a cunoscut pe inculpatul E., cu care a stabilit o relație de prietenie. În această perioadă, pe parcursul discuțiilor telefonice sau prin messenger, inculpatul E. i-a spus R., că are două cluburi în Germania, afaceri de pe urma cărora câștigă sume considerabile și i-a propus să danseze în aceste localuri, urmând să câștige 1200 euro pe lună, lucrând două zile în week-end, timp de 3 - 4 ore pe zi. Martora a refuzat propunerea, spunând că este la școală dar inculpatul i-a cerut să se mai gândească. În cursul lunilor iulie - august 2010, inculpatul E. a încercat să o convingă pe R. să accepte propunerea sa, dar fără rezultat, martora începând să aibă îndoieli în privința activităților desfășurate de acesta, ca urmare a anturajului pe care îl avea. De asemenea, martora a asistat la o scenă în care o fată îl ruga pe inculpat, cu mâinile împreunate ca la rugăciune, să o mai aștepte de bani. În aceeași perioadă, martora a văzut asupra inculpatului E. sume importante de bani în euro, despre care acesta a afirmat că îi are din cluburile pe care le deține în Germania, continuând să insiste în convingerea martorei de a dansa pentru el. După o astfel de discuție, văzând refuzul constant al R., inculpatul E. s-a enervat și a început să strige la martoră, spunându-i că este proastă că refuză să danseze.

Deoarece părinții victimei T.R. s-au dus la poliție și au reclamat dispariția acesteia, inculpatul E. a alungat-o afară din casă, și după un timp cei doi bărbați au plecat din nou pentru a o căuta pe R. În acest timp, victima G.N. a reușit să deschidă roletele geamului, dar nu a mai apucat să fugă deoarece cei doi s-au întors, spunând că nu au găsit-o pe R., și N. să nu doarmă deoarece va mai veni un bărbat, iar ea va trebui să îi facă pe toți trei să se simtă bine. De asemenea, i s-a cerut cartea de identitate falsă pentru a nu putea fi găsită de poliție în cazul în care venea acolo, și i s-a spus că în situația în care vine poliția, să declare că R. a venit acolo de bună voie, că nu i-a făcut nimeni nimic și că R. a plecat din cauză că era geloasă pe ea. Inculpatul E.D.T. și coinculpatul N. au plecat din nou, victima G.N. a deschis roletele de la geam și a fugit în stradă, după care a sunat la 112.

Instanța de fapt a reținut printre altele că declarațiile victimelor G.N. și T.R. se coroborează cu declarațiile martorilor G.G., G. R.,. O.V., K.V., M.I., G.A. și S.I., ale coinculpatului N.M.A. și care confirmă pe deplin vinovăția inculpatului E.D.T.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de trafic de persoane poate fi săvârșită numai cu intenție, ca formă de vinovăție, care poate fi directă, deoarece acțiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2005, scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dar care nu trebuie să fie și efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea acestora. În raport de mijloacele de realizare a acțiunilor de traficare, latura subiectivă îmbracă forma de vinovăție a intenției indirecte.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului.

Fapta acestuia este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul a ținut seama că fapta a avut drept scop obținerea unor avantaje materiale pe căi nelegale, respectiv prin exploatarea victimelor, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. proc. pen., ce prevăd că "legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

Atitudinea sfidătoare avută de inculpatul E.D.T. față de instanța de judecată pe întreg parcursul procesului penal, prin neasumarea răspunderii pentru cele săvârșite, prin încercarea directă de a determina martorii să-și schimbe declarațiile, unită cu împrejurarea că nu a manifestat cel mai mic regret față de fapta comisă, a îndreptățit convingerea instanței că reeducarea acestuia nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Tribunalul a mai reținut că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, cu împrejurările comiterii faptelor și cu importanța relațiilor sociale încălcate de inculpatul E.D.T., lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul E.D.T., care a arătat că prima instanță a stabilit o stare de fapt ce nu corespunde realității, cu efect asupra încadrării juridice a faptei, precum și faptul că a reținut în mod greșit existența infracțiunii continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 13/A din 22 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de către inculpatul E.D.T. împotriva Sentinței penale nr. 362 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Arad, a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.D.T. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de minori în formă continuată, fiind menținute dispozițiile hotărârii penale apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că fapta săvârșită de către inculpatul E.D.T. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în forma prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică fiind corectă în raport cu starea de fapt reținută atât din punctul de vedere al reținerii agravantei cât și cu privire la reținerea infracțiunii unice, continuate, aspecte criticate în principal prin motivele de apel formulate.

S-a mai arătat că în mod judicios s-a reținut agravanta prevăzută pentru traficul de minori, respectiv acea situație când acest lucru s-a realizat prin violență, amenințări, lipsire de libertate, situație care este incidență în speță întrucât din probele dosarului a rezultat fără doar și poate că inculpatul E.D.T. a folosit violența, amenințarea, lipsirea de libertate împotriva celor două victime, atât în momentul introducerii în autoturism a celor două victime cât și ulterior la transportul și apoi cazarea acestora, victimelor fiindu-le interzis să ia legătura telefonic cu aparținătorii pentru a nu fi depistați inculpații în activitatea lor infracțională.

Cu privire la critica formulată în ceea ce privește reținerea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a constatat că acest lucru s-a făcut în conformitate cu starea de fapt reținută în speță, întrucât transportul și cazarea celor două victime s-a petrecut în același timp, iar recrutarea acestora s-a făcut la un interval de timp foarte scurt, astfel că în mod judicios s-a reținut că infracțiunea săvârșită de către inculpatul E.D.T. este unică și continuată, neputând fi aplicate regulile concursului de infracțiuni; de altfel nici inculpatului nu i-ar fi favorabilă o astfel de încadrare, respectiv să i se rețină săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori în loc de una, chiar și în condițiile unei infracțiuni în concurs.

Cu privire la săvârșirea de către inculpatul E.D.T. a infracțiunii de trafic de minori, acest lucru s-ar fi realizat chiar și în lipsa unor amenințări, lipsire de libertate sau violențe, traficul de minori fiind incriminat ca fiind infracțiune, chiar dacă acțiunile de recrutare, transportare, găzduire a unui minor în scopul exploatării acestuia nu se realizează prin mijloace de constrângere, întrucât o persoană care nu a împlinit 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimțământ valabil. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care este un element tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă simplă, a formulat o serie de denunțuri pentru a identifica organul de urmărire penală alte persoane care ar fi comis trafic de persoane, iar niciuna din victime nu a avut pretenții materiale față de inculpat, motiv pentru care nici nu au figurat pe parcursul procesului penal decât ca martori.

Mai mult decât atât, au fost reținute și anumite circumstanțe atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele, că inculpatul parțial a recunoscut săvârșirea faptelor chiar dacă nu a uzat de disp. art. 320

1

C. proc. pen., că a denunțat o serie de persoane în vederea tragerii la răspundere penală a acestora pentru infracțiuni de trafic de persoane.

Împotriva Deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs inculpatul E.D.T.

Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul E.D.T. prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., instanța de apel printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de.comitere a faptei cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

În ce privește gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, curtea constată că potrivit art. 74 C. pen. și 76 C. pen., acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată ca recunoașterea faptei și regretul pe care îl manifestă sunt integrate deja în procesul individualizării și stabilirea pedepsei la nivelul indicat proporțional cu faptele și persoana inculpatului.

Verificând toate circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei, instanța a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prev. de art. 52 C. penal.

O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanța de apel, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. O sancționare mai ușoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul și funcțiile pedepsei, din perspectiva prevenției generale și speciale, având în vedere că suntem în prezența săvârșirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancționare proporțională cu fapta și urmările acesteia.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. și anume că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, - Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat că instanțele de fond și apel au avut în vedere materialul probator constatând vinovăția inculpatului și au aplicat în mod corect dispozițiile legale.

Mijloacele utilizate de traficanți pentru realizarea acțiunilor de traficare sunt enumerate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, regăsindu-se și în conținutul modalităților agravate ale infracțiunii de trafic de minori, reglementate în art. 13 din Legea nr. 678/2001 constând în - amenințare, violență, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane.

Traficul de minori este incriminat în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 ca infracțiune, chiar dacă acțiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor, în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere, prezumându-se astfel de către legiuitor că în aceste situații, victima traficului, respectiv o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimțământ valabil.

Înalta Curte a reținut că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele doua faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect au apreciat cele două instanțe că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Așadar, critică adusă deciziei și care vizează greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina recurentului inculpat, - nu este întemeiată.

Suplimentar, s-a invocat și cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 3 teza ultima C. proc. pen.

Analizând decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 teza ultima C proc. pen., invocat de inculpatul E.D.T. vizând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Arad pentru motivul că doamna judecător care a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului N.A.C. era incompatibilă, reținând și vinovăția sa, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, analizând Sentința penală nr. 169 din 14 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2386/108/2012, Înalta Curte constată că deși președinta completului de judecată a fost doamna judecător C.B.M., aceasta a hotărât următoarele:

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.M.A., fără antecedente penale, arestat în Penitenciarul Arad, la:

- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată și a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) și 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe același inculpat - N.M.A., la:

- 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.M.A. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, fără aplicarea unui spor, urmând să o execute în regim de detenție și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost admise acțiunile civile exercitate de părțile civile, O.C. prin reprezentant legal H.S.M., O.L.V., O.M., O.I. și G.T.F. și în consecință:

A fost obligat inculpatul N.M.A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părților civile, despăgubiri civile.

A fost disjunsă acțiunea penală privind pe inculpatul E.D.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și s-a fixat termen de judecată la 28 mai 2012.

În aceeași succesiune logico-juridică, având în vedere și RIL pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizie nr. 17/2012 din 12 noiembrie 2012 publicat în M. Of. nr. 820/6.12.2012, prin care se arată că judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpați (cazul speței de față) nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați (E.D.T.), în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate, motiv pentru care critica adusă nu este întemeiată.

Față de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză de inculpatul E.D.T. să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.D.T. împotriva Deciziei penale nr. 13/A din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 21 februarie 2012 la 09 aprilie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 09 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN