ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4314/2013

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea adresată, secției a V-a comercială, a Curții de Apel București, înregistrată la data de 22 februarie 2011, contestatoarea V.E.a solicitat repunerea pe rol a cauzei suspendată la data de 14 decembrie 2010, în baza art. 155 1 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță. Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin încheierea pronunțată la data de 29 martie 2011, având în vedere dispozițiile art. 155 1 alin. (2) C. proc. civ., a respins cererea formulată de contestatoare, cu motivarea că aceasta nu a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță în sarcina sa, nedepunând la dosar copia lizibilă a sentinței comerciale nr. 3291/com/2001 cu mențiunea irevocabilă și nu a precizat obiectul, motivele și temeiul de drept al contestației la executare spre a permite instanței să soluționeze cauza.

împotriva menționatei încheieri a formulat recurs contestatoarea V.E., arătând în esență că, prin această hotărâre, instanța a încălcat „prevederile legii și procedurilor", împiedicând „înfăptuirea justiției". Prin Decizia nr. 2964 din 5 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II -a civilă, în Dosarul nr. 10332/2/2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de V.E. S-a reținut că, în speță, contestatoarea nu a îndeplinit obligațiile pe care instanța Ie-a stabilit în sarcina sa, așa încât, în mod corect instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării judecății, dispusă în baza art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ.

ca sancțiune procedurală, reținând culpa contestatoarei în neîndeplinirea obligațiilor pe care Ie-a stabilit în sarcina sa, motiv pentru care au fost înlăturate criticile recurentei vizând nelegalitatea încheierii atacate, referitoare la încălcarea „legii și a procedurilor" sau la împiedicarea înfăptuirii justiției, de altfel nedezvoltate. Împotriva deciziei pronunțată în recurs, contestatoarea V.E. a formulat contestație în anulare, în motivarea căreia, a susținut că măsura popririi asupra pensiei sale este abuzivă și nelegală, luată de către A.V.A.S. București, iar împrumutul făcut de SC V. SRL Constanța a fost restituit și valorificat de fosta bancă, care a acordat creditul, falimentarea firmei sale datorându-se, în exclusivitate de către stat și legislației comerciale existente între anii 1998-2000.

Astfel, nu există răspunderea sa în calitate de administrator al societății menționate, întrucât a încercat să desfășoare o activitate comercială normală, așa încât în opinia sa nu putea să răspundă pentru un împrumut - gaj, iar poprirea asupra pensiei sale este nelegală și neconstituțională, când în realitate vinovați de săvârșirea unor fapte penale se fac angajații A.V.A.S. - ului prin modificarea Anexei nr. 2 al Ordinului Ministrului nr. 1542 din 17 noiembrie 2006. În ceea ce privește confiscarea nelegală și abuzivă a terenului extravilan din localitatea Ovidiu, județul Constanța, contestatoarea a arătat că i s-a încălcat dreptul de proprietate dobândit prin succesiune de pe urma tatălui său Vioreanu Petre, sens în care a susținut că în mod greșit și cu exercitarea abuzivă a angajaților A.V.A.S.

- ului s-a dispus vânzarea acestui imobil, și nu numai dar, referitor la prescripția extinctivă privind presupusa datorie către stat, de asemenea este abuzivă și nelegală, în cauză operând dispozițiile Decretului nr. 167/1958. În consecință, contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată în raport de probatoriul administrat în cauză și, totodată să se dispună restituirea, în natură, de către intimată a terenului său, proprietate personală în suprafață de 28.743 mp situat în localitatea Ovidiu, județul Constanța, precum și obligarea părții adverse la daune interese și morale în valoare de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri. De asemenea, contestatoarea a susținut că partea adversă nu are calitate procesuală, iar competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Constanța din punct de vedere teritorial și, în subsidiar instanțelor de același grad conform prevederilor C. proc.

civ. În drept contestatoarea invocă, printre altele și dispozițiile Noului C. proc. civ. Contestația în anulare este neîntemeiată, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică numai pentru procesele începute după data de 15 februarie 2013, în cauză, prezenta cauză este inițiată sub incidența dispozițiilor vechiului C. proc. civ. așa încât Înalta Curte va examina pricina sub auspiciile vechiului C. proc. civ. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

"hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Prin urmare, textul de lege care reglementează contestația în anulare specială instituie posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în două ipoteze, respectiv o greșeală materială sau omiterea cercetării unui motiv de recurs.

După cum se știe, această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și a celor referitoare la citarea părților - în cazul contestației în anulare obișnuite precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare - în cazul contestației în anulare speciale. În sensul textului art. 318 teza a - I a C. proc. civ. „greșeala materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșită.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. în această categorie intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Textul de lege se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca netimbrat (sau insuficient timbrat) ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. De asemenea, contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretărilor, nefiind greșeli de judecată în sensul dispozițiilor în contestația în anulare.

Ori, după cum se poate observa, contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată în recurs, criticile formulate vizează greșeli de judecată, privind greșita poprire asupra veniturilor sale, măsura abuzivă și nelegală privind confiscarea terenului menționat. Din examinarea considerentelor deciziei a cărei anulare se cere Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat pricina din perspectiva suspendării cauzei conform dispozițiilor art. 155 1 alin. (2) C. proc. civ. și nu în ceea ce privește fondul cauzei. Referitor la criticile contestatoarei privind necompetența, Înalta Curte, de asemenea, constată că sunt neîntemeiate, întrucât dispozițiile legale privitoare la competență în această cale de atac, se referă doar la încălcarea normelor de competență de ordine publică, deci numai încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, după cum se poate observa, contestatoarea nu motivează în fapt și în drept, în ce fel au fost încălcate normele de competență, în sensul dispozițiilor art. 317 C. proc. civ. Cum criticile contestatoarei, chiar dacă nu Ie-a indicat în drept, nu se referă la soluția pronunțată în recurs, din perspectiva căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că acestea nu întrunesc nici una dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., situație în raport cu care, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoare, pentru considerentele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea V.E. împotriva Deciziei civile nr. 2964 din 5 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II civilă, în Dosarul nr. 10332/2/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.