ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4314/2013

Deliberând

asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, a

constatat următoarele:

Prin cererea adresată, secției a

V-a comercială, a Curții de Apel București, înregistrată la data de 22

februarie 2011, contestatoarea V.E.a solicitat repunerea pe rol a cauzei

suspendată la data de 14 decembrie 2010, în baza art. 155

1

C. proc.

civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță.

Secția a V-a

comercială a Curții de Apel București, prin încheierea pronunțată la data de 29

martie 2011, având în vedere dispozițiile art. 155

1

alin. (2) C.

proc. civ., a respins cererea formulată de contestatoare, cu motivarea că

aceasta nu a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță în sarcina sa,

nedepunând la dosar copia lizibilă a sentinței comerciale nr. 3291/com/2001 cu

mențiunea irevocabilă și nu a precizat obiectul, motivele și temeiul de drept

al contestației la executare spre a permite instanței să soluționeze cauza.

împotriva

menționatei încheieri a formulat recurs contestatoarea V.E., arătând în esență

că, prin această hotărâre, instanța a încălcat „prevederile legii și procedurilor",

împiedicând „înfăptuirea justiției".

Prin Decizia nr.

2964 din 5 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II -a civilă, în Dosarul nr. 10332/2/2010 a fost respins ca nefondat recursul

declarat de V.E.

S-a reținut că,

în speță, contestatoarea nu a îndeplinit obligațiile pe care instanța Ie-a

stabilit în sarcina sa, așa încât, în mod corect instanța a respins cererea de

repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării judecății, dispusă în

baza art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ. ca sancțiune procedurală,

reținând culpa contestatoarei în neîndeplinirea obligațiilor pe care Ie-a

stabilit în sarcina sa, motiv pentru care au fost înlăturate criticile

recurentei vizând nelegalitatea încheierii atacate, referitoare la încălcarea

„legii și a procedurilor" sau la împiedicarea înfăptuirii justiției, de

altfel nedezvoltate.

Împotriva

deciziei pronunțată în recurs, contestatoarea V.E. a formulat contestație în

anulare, în motivarea căreia, a susținut că măsura popririi asupra pensiei sale

este abuzivă și nelegală, luată de către A.V.A.S. București, iar împrumutul

făcut de SC V. SRL Constanța a fost restituit și valorificat de fosta bancă,

care a acordat creditul, falimentarea firmei sale datorându-se, în

exclusivitate de către stat și legislației comerciale existente între anii

1998-2000.

Astfel, nu

există răspunderea sa în calitate de administrator al societății menționate,

întrucât a încercat să desfășoare o activitate comercială normală, așa încât în

opinia sa nu putea să răspundă pentru un împrumut - gaj, iar poprirea asupra

pensiei sale este nelegală și neconstituțională, când în realitate vinovați de

săvârșirea unor fapte penale se fac angajații A.V.A.S. - ului prin modificarea

Anexei nr. 2 al Ordinului Ministrului nr. 1542 din 17 noiembrie 2006.

În ceea ce

privește confiscarea nelegală și abuzivă a terenului extravilan din localitatea

Ovidiu, județul Constanța, contestatoarea a arătat că i s-a încălcat dreptul de

proprietate dobândit prin succesiune de pe urma tatălui său Vioreanu Petre,

sens în care a susținut că în mod greșit și cu exercitarea abuzivă a

angajaților A.V.A.S. - ului s-a dispus vânzarea acestui imobil, și nu numai

dar, referitor la prescripția extinctivă privind presupusa datorie către stat,

de asemenea este abuzivă și nelegală, în cauză operând dispozițiile Decretului nr.

167/1958.

În consecință,

contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată

în raport de probatoriul administrat în cauză și, totodată să se dispună

restituirea, în natură, de către intimată a terenului său, proprietate personală

în suprafață de 28.743 mp situat în localitatea Ovidiu, județul Constanța,

precum și obligarea părții adverse la daune interese și morale în valoare de

50.000 lei, cu titlu de despăgubiri.

De asemenea,

contestatoarea a susținut că partea adversă nu are calitate procesuală, iar

competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Constanța din punct

de vedere teritorial și, în subsidiar instanțelor de același grad conform

prevederilor C. proc. civ.

În drept

contestatoarea invocă, printre altele și dispozițiile Noului C. proc. civ.

Contestația în

anulare este neîntemeiată, conform considerentelor ce se vor arăta în

continuare:

Dispozițiile

Noului C. proc. civ. se aplică numai pentru procesele începute după data de 15

februarie 2013, în cauză, prezenta cauză este inițiată sub incidența

dispozițiilor vechiului C. proc. civ. așa încât Înalta Curte va examina pricina

sub auspiciile vechiului C. proc. civ.

Potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare".

Prin urmare,

textul de lege care reglementează contestația în anulare specială instituie

posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în două ipoteze, respectiv

o greșeală materială sau omiterea cercetării unui motiv de recurs.

După cum se

știe, această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în

anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia

susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății,

ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale

privind competența și a celor referitoare la citarea părților - în cazul

contestației în anulare obișnuite precum și dacă judecata recursului este

rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de casare - în cazul contestației în anulare

speciale.

În sensul

textului art. 318 teza a - I a C. proc. civ. „greșeala materială" înseamnă

greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept

consecință darea unei soluții greșită. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba

despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în

vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea

unei soluții eronate. în această categorie intră greșelile comise prin

confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile

instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli

de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare

a dispozițiilor legale.

Textul de lege

se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea

lui ca netimbrat (sau insuficient timbrat) ori făcut de o persoană fără

calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care

se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori

formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor

situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.

De asemenea,

contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea

eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretărilor,

nefiind greșeli de judecată în sensul dispozițiilor în contestația în anulare.

Ori, după cum se poate observa, contestatoarea este nemulțumită de soluția

pronunțată în recurs, criticile formulate vizează greșeli de judecată, privind

greșita poprire asupra veniturilor sale, măsura abuzivă și nelegală privind

confiscarea terenului menționat.

Din examinarea

considerentelor deciziei a cărei anulare se cere Înalta Curte constată că

instanța de recurs a analizat pricina din perspectiva suspendării cauzei

conform dispozițiilor art. 155

1

alin. (2) C. proc. civ. și nu în

ceea ce privește fondul cauzei.

Referitor la

criticile contestatoarei privind necompetența, Înalta Curte, de asemenea,

constată că sunt neîntemeiate, întrucât dispozițiile legale privitoare la

competență în această cale de atac, se referă doar la încălcarea normelor de

competență de ordine publică, deci numai încălcarea competenței generale,

materiale și teritoriale exclusive, ceea ce nu este cazul în speță. De altfel,

după cum se poate observa, contestatoarea nu motivează în fapt și în drept, în

ce fel au fost încălcate normele de competență, în sensul dispozițiilor art. 317

C. proc. civ.

Cum criticile

contestatoarei, chiar dacă nu Ie-a indicat în drept, nu se referă la soluția

pronunțată în recurs, din perspectiva căii de atac exercitate, Înalta Curte

constată că acestea nu întrunesc nici una dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile

art. 317 și 318 C. proc. civ., situație în raport cu care, Înalta Curte va

respinge contestația în anulare formulată de contestatoare, pentru

considerentele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea V.E. împotriva Deciziei civile

nr. 2964 din 5 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II civilă, în Dosarul nr. 10332/2/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.