ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1362/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1362/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 483 din 18 octombrie 2010, a constatat perimat apelul declarat de apelanta Asociația A.P. împotriva Sentinței comerciale nr. 8897 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Decizia nu a fost recurată, dosarul fiind restituit instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, petenta Asociația A.P. Bârlad a solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. repunerea pe rol a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 28937/3/2005, care a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, soluționând pricina prin prisma excepției de inadmisibilitate a cererii, prin Decizia comercială nr. 139 din 28 martie 2011, a respins ca inadmisibilă cererea de repunere pe rol Împotriva acestei decizii a declarat recurs Asociația A.P. Bârlad, prin care a solicitat admiterea acestuia, invocând aplicarea greșită a calculului termenului de perimare, având în vedere că pricina a fost suspendată la data de 11 ianuarie 2010, iar termenul de perimare începe să curgă de la data comunicării acestei încheieri, respectiv 3 februarie 2010. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept. Înalta Curte, constatând că motivele invocate de recurentă se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și în consecința a analiza corecta aplicare a dispozițiilor art. 245 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a suspendat judecata apelului declarat de Asociația A.P. conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Prin Decizia comercială nr. 483 din 18 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a constatat perimat apelul declarat de apelantă. Hotărârea judecătorească produce efectul de a dezînvesti instanța de proces, iar pronunțarea hotărârii marchează momentul final al rolului îndeplinit de instanță de-a lungul desfășurării procesului civil, judecătorii nemaiputând reveni asupra soluției date.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că formularea cererii de repunere pe rol, ulterior dezînvestirii instanței de judecată procesului, nu mai este posibilă, în acest fel fiind corect respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Asociația A.P. împotriva Deciziei comerciale nr. 139 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.