ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4308/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 4691 din 16 mai 2012, Judecătoria Arad a admis excepția lipsei de competență materiale a Judecătoriei Arad, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a acțiunii pentru declararea simulației, formulată de reclamanții R.F. și R.A., împotriva pârâtei C.M., fără cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 3241 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5929/55/2012 a fost respinsă acțiunea civilă în constatarea simulației formulată și precizată de reclamanții R.F. și R.A. în contradictoriu cu pârâții C.M.

și C.I. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 18 aprilie 2012, reclamanții R.F. și R.A. au chemat în judecată pârâta C.M., solicitând să se constate simulația contractului de vânzare cumpărare autentificat din 15 octombrie 2009 încheiat de B.N.P. S.L., privind imobilul compus din casă de locuit și construcții anexe cu teren aferent în suprafață de 215 mp, situat în Arad, înscris în C.F. Arad, având nr. cadastral, conținutul real al contractului fiind un împrumut; constatarea simulației contractului de vânzare cumpărare autentificat din 25 noiembrie 2009, încheiat de B.N.P. F.P.l., privind imobilul compus din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 529 mp, înscris în C.F., Arad, situat în Arad, conținutul real fiind împrumut; să se constate caracterul ilicit al simulației și să se dispună repunerea părților în situația anterioară și îndrumarea Biroului de C.F.

din cadrul O.C.P.I. la efectuarea cuvenitelor mențiuni. S-a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat în esență declararea ca fiind simulate a două contracte de vânzare-cumpărare încheiate și autentificate la notar în anul 2009 susținând că de fapt ei nu au vândut cele două imobile, ci au luat un împrumut de la pârâta C.M., garantând de fapt cu imobilele. Practica judiciară a asimilat excepțiilor de la imposibilitatea preconstituirii probei cu acte scrise reglementate de art. 1198 pct. 1-3 C. civ., și situația imposibilității morale de p reconstitui re a înscrisului care ar putea rezulta din rudenie, afinitate sau prietenie. Pentru a verifica această împrejurare de imposibilitate morală a preconstituirii probei cu acte scrise a fost audiat martorul R.P.

S-a constatat că părțile actelor juridice nu s-au putut releva nicio relație de natură a justifica imposibilitatea morală de preconstituire a unui contraînscris, ci s-a relevat doar că mandatarul cumpărătoarei din actele de vânzare s-a întâlnit cu vânzătorii, nu este admisibilă excepția de la probațiunea prohibită de art. 1191 alin. (2) C. civ. Față de considerentele reținute, instanța de apel a constatat că nu s-a probat în cauză existența unui contraînscris care să dovedească simulația. împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții R.F. și R.A., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad. În motivare apelanții au arătat, că sentința apelată este greșit și netemeinică, întrucât în mod nelegal s-a constatat inexistența unei relații de natură a justifica imposibilitatea morală de preconstituire a unui contraînscris, în sensul constatării simulației.

Prin Decizia civilă nr. 49/ A din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, sectia I civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamanților. S-a reținut că, în mod legal și temeinic prima instanță a aplicat, în ceea ce privește problema dovedirii existenței actului secret invocat de reclamanți, regulile de probă incidente pentru dovedirea actelor juridice al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, in conformitate cu dispoz. art. 1191 alin. (2) C. civ., pârâta C.M. prin întâmpinare opunându-se la administrarea probei cu martori în speță. De asemenea, în mod temeinic a reținut tribunalul că nu s-a probat de către reclamanți existența vreunei situații care să atragă imposibilitatea morală a preconstituirii de către reclamanți a unei dovezi scrise cu privire la actul secret de împrumut.

Din declarația martorului Rotari Petrică, audiat de prima instanță tocmai pentru a stabili dacă a existat sau nu pentru reclamanți imposibilitatea menționată, nu rezultă existența între părțile contractelor în litigiu a relațiilor strânse de prietenie care să dea naștere acelei încrederi reciproce de natură a exclude preconstituirea unui înscris cu privire la actul secret. Astfel, martorul a arătat că pe cocontractanta reclamanților, pârâta C.M., nu a văzut-o niciodată, că despre relația de prietenie a mandatarului C.I. a aflat chiar de la reclamanți.

Mai mult, martorul a susținut la data de 11 decembrie 2012 că în urmă cu 3 sau 4 ani de zile (deci în iarna lui 2008 sau 2009) a văzut ultima oară părțile și că nu mai existau relații bune între acestea, or contractele autentice au fost încheiate în octombrie și noiembrie 2009. În concluzie, instanța de apel a constatat că în speța de față reclamanții nu au făcut dovada imposibilității morale de preconstituire a unui act scris cu privire la pretinsul contract secret de împrumut, astfel încât în mod legal prima instanță, având în vedere poziția procesuală a pârâtei C.M., a respins cererea reclamanților de dovedire cu proba cu martori a existenței și conținutului actului secret. Prin urmare, criticile aduse de apelanți sentinței în sensul că în mod greșit nu a administrat probele solicitate și nu a judecat fondul cererii nu sunt întemeiate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanții au declarat recurs prin care au susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada imposibilității morale de preconstituire a unui act scris cu privire la pretinsul contract secret de împrumut, concluzia instanței de apel este greșită cu privire la reținerea imposibilității preconstituirii unui înscris, prin audierea unui singur martor. Cu privire la acest din urmă aspect, recurenții susțin că, în cauză trebuiau audiați și ceilalți martori propuși, sens în care se menționează ce anume a declarat martorul audiat. Referitor la simulație, recurenții arată că instanța de apel era obligată să administreze toate probele, cu martori și interogatoriu, precum și orice altă probă pentru a dovedi „ toate cele trei componente" ale simulației.

Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. impun sub sancțiunea nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor. Astfel, din lecturarea motivelor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu motivează în drept în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu conține argumentele de drept aduse în sprijinul ei.

Altfel spus, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a greșelilor săvârșite de instanță în raport de dispozițiile legale incidente și a unor contraargumente la aprecierile și constatările instanței. Practic, așa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, critici de netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire a situației de fapt. Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenții urmează să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată către C.M., în sumă de 1.500 lei reprezentând onorariu de avocat, dovedită cu înscrisul aflat la fila 65 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanții R.F. și R.A. împotriva Deciziei civile nr. 49/ A din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenții să plătească intimatei pârâte C.M. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.