ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4308/2013

Deliberând asupra recursului de față,

din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 4691 din 16 mai 2012, Judecătoria Arad a admis excepția

lipsei de competență materiale a Judecătoriei Arad, invocată din oficiu, și a

declinat în favoarea Tribunalului Arad competența de soluționare a acțiunii

pentru declararea simulației, formulată de reclamanții R.F. și R.A., împotriva

pârâtei C.M., fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3241 din 11

decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5929/55/2012 a fost

respinsă acțiunea civilă în constatarea simulației formulată și precizată de

reclamanții R.F. și R.A. în contradictoriu cu pârâții C.M. și C.I.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei

Arad la data de 18 aprilie 2012, reclamanții R.F. și R.A. au chemat în judecată

pârâta C.M., solicitând să se constate simulația contractului de vânzare

cumpărare autentificat din 15 octombrie 2009 încheiat de B.N.P. S.L., privind

imobilul compus din casă de locuit și construcții anexe cu teren aferent în

suprafață de 215 mp, situat în Arad, înscris în C.F. Arad, având nr. cadastral,

conținutul real al contractului fiind un împrumut; constatarea simulației

contractului de vânzare cumpărare autentificat din 25 noiembrie 2009, încheiat

de B.N.P. F.P.l., privind imobilul compus din casă de locuit și teren aferent

în suprafață de 529 mp, înscris în C.F., Arad, situat în Arad, conținutul real

fiind împrumut; să se constate caracterul ilicit al simulației și să se dispună

repunerea părților în situația anterioară și îndrumarea Biroului de C.F. din

cadrul O.C.P.I. la efectuarea cuvenitelor mențiuni.

S-a reținut, în esență, că reclamanții

au solicitat în esență declararea ca fiind simulate a două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate și autentificate la notar în anul 2009 susținând că

de fapt ei nu au vândut cele două imobile, ci au luat un împrumut de la pârâta

C.M., garantând de fapt cu imobilele.

Practica judiciară a asimilat

excepțiilor de la imposibilitatea preconstituirii probei cu acte scrise

reglementate de art. 1198 pct. 1-3 C. civ., și situația imposibilității morale

de p reconstitui re a înscrisului care ar putea rezulta din rudenie, afinitate

sau prietenie.

Pentru a verifica această împrejurare

de imposibilitate morală a preconstituirii probei cu acte scrise a fost audiat

martorul R.P.

S-a constatat că părțile actelor

juridice nu s-au putut releva nicio relație de natură a justifica

imposibilitatea morală de preconstituire a unui contraînscris, ci s-a relevat

doar că mandatarul cumpărătoarei din actele de vânzare s-a întâlnit cu

vânzătorii, nu este admisibilă excepția de la probațiunea prohibită de art. 1191

alin. (2) C. civ.

Față de considerentele reținute,

instanța de apel a constatat că nu s-a probat în cauză existența unui

contraînscris care să dovedească simulația.

împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții R.F. și R.A., solicitând admiterea apelului, anularea

sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Arad.

În motivare apelanții au arătat, că

sentința apelată este greșit și netemeinică, întrucât în mod nelegal s-a

constatat inexistența unei relații de natură a justifica imposibilitatea morală

de preconstituire a unui contraînscris, în sensul constatării simulației.

Prin Decizia civilă nr. 49/ A din 28

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, sectia I civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamanților.

S-a reținut că, în mod legal și

temeinic prima instanță a aplicat, în ceea ce privește problema dovedirii

existenței actului secret invocat de reclamanți, regulile de probă incidente

pentru dovedirea actelor juridice al căror obiect are o valoare mai mare de 250

lei, in conformitate cu dispoz. art. 1191 alin. (2) C. civ., pârâta C.M. prin întâmpinare

opunându-se la administrarea probei cu martori în speță.

De asemenea, în mod temeinic a reținut

tribunalul că nu s-a probat de către reclamanți existența vreunei situații care

să atragă imposibilitatea morală a preconstituirii de către reclamanți a unei

dovezi scrise cu privire la actul secret de împrumut. Din declarația martorului

Rotari Petrică, audiat de prima instanță tocmai pentru a stabili dacă a existat

sau nu pentru reclamanți imposibilitatea menționată, nu rezultă existența între

părțile contractelor în litigiu a relațiilor strânse de prietenie care să dea

naștere acelei încrederi reciproce de natură a exclude preconstituirea unui

înscris cu privire la actul secret. Astfel, martorul a arătat că pe

cocontractanta reclamanților, pârâta C.M., nu a văzut-o niciodată, că despre

relația de prietenie a mandatarului C.I. a aflat chiar de la reclamanți. Mai

mult, martorul a susținut la data de 11 decembrie 2012 că în urmă cu 3 sau 4

ani de zile (deci în iarna lui 2008 sau 2009) a văzut ultima oară părțile și că

nu mai existau relații bune între acestea, or contractele autentice au fost

încheiate în octombrie și noiembrie 2009.

În concluzie, instanța de apel a

constatat că în speța de față reclamanții nu au făcut dovada imposibilității

morale de preconstituire a unui act scris cu privire la pretinsul contract

secret de împrumut, astfel încât în mod legal prima instanță, având în vedere

poziția procesuală a pârâtei C.M., a respins cererea reclamanților de dovedire

cu proba cu martori a existenței și conținutului actului secret. Prin urmare,

criticile aduse de apelanți sentinței în sensul că în mod greșit nu a

administrat probele solicitate și nu a judecat fondul cererii nu sunt

întemeiate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel,

reclamanții au declarat recurs prin care au susținut, în esență, că în mod

greșit s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada imposibilității morale de

preconstituire a unui act scris cu privire la pretinsul contract secret de

împrumut, concluzia instanței de apel este greșită cu privire la reținerea

imposibilității preconstituirii unui înscris, prin audierea unui singur martor.

Cu privire la acest din urmă aspect, recurenții susțin că, în cauză trebuiau

audiați și ceilalți martori propuși, sens în care se menționează ce anume a

declarat martorul audiat.

Referitor la simulație, recurenții

arată că instanța de apel era obligată să administreze toate probele, cu

martori și interogatoriu, precum și orice altă probă pentru a dovedi „ toate

cele trei componente" ale simulației.

Înalta Curte examinând cererea de

recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a

acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil prima chestiune ce

se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este

cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispozițiile art.

302

1

C. proc. civ. impun sub sancțiunea nulității, respectarea unor

exigențe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor

de nelegalitate și dezvoltarea lor.

Astfel, din lecturarea motivelor

cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu motivează

în drept în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu conține argumentele

de drept aduse în sprijinul ei.

Altfel spus, în cuprinsul cererii de

recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa hotărârii recurate care

face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a greșelilor săvârșite de

instanță în raport de dispozițiile legale incidente și a unor contraargumente

la aprecierile și constatările instanței.

Practic, așa cum se poate observa,

prin criticile formulate recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, critici de netemeinicie, de reapreciere a

probelor administrate în cauză și o restabilire a situației de fapt.

Cum criticile formulate nu pot fi

încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată

exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea

nulității recursului.

În considerarea celor ce preced,

constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența

motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 274 C. proc. civ.,

recurenții urmează să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată către C.M.,

în sumă de 1.500 lei reprezentând onorariu de avocat, dovedită cu înscrisul

aflat la fila 65 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

declarată de reclamanții R.F. și R.A. împotriva Deciziei civile nr. 49/ A din

28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, de contencios

administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Obligă recurenții să plătească

intimatei pârâte C.M. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

4 decembrie 2013.