ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând,

în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată

ia data de 14 noiembrie 2011 sub nr. 1876/55/2011 la Tribunalul Arad, în urma

declinării de competență, prin sentința civilă nr. 8846 din data de 15

septembrie 2011 a Judecătoriei Arad,

reclamanții

M.A., M.G., B.E.I. și B.G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC

G.B.C.E. SRL Arad: constatarea simulației procesului simulat ce a făcut obiect

al dosarului nr. 1205/2005 al Judecătoriei Chișineu Chiș, soluționat prin

sentința civilă nr. 1109 din 14 noiembrie 2005, în sensul de a constata că adevărata

voință a părților o reprezintă înțelegerea verbală din data de 1 februarie

2002, consemnată în scris la data 2 februarie 2011, prin care au convenit

încheierea, în scris, la aceeași dată de 1 februarie 2002, a unui act secret,

intitulat „convenție", prin care au declarat fictiv că terenurile

cumpărare de SC A.R. SRL sunt proprietatea lui M.A., invocând și nulitatea

acestui din urmă act în temeiul art. 1309 și art. 1308 C. civ.; constatarea

nulității contractului de vânzare» cumpărare subsecvent, autentificat sub nr.

165 din 5 februarie 2008 la B.N.P. - T.O.; rectificarea căiții funciare și

obligarea pârâtei la plata de daune morale și materiale.

Prin

sentința civilă nr. 1158 din 14 mai 2012,

Tribunalul

Arad a respins acțiunea formulată de reclamanți apreciind că este nefondată

cererea reclamantului referitoare la caracterul simulat al procesului ce a

făcut obiect al Dosarului Judecătoriei Chișineu Criș nr. 1205/2005, motivat de

faptul că, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., efectul

pozitiv al autorității de lucru judecat se impune cu caracter absolut în al

doilea proces care are legătură cu chestiunea dezlegată anterior.

În

legătură cu nulitatea aceluiași „act secret" din 1 februarie 2002, în baza

art. 1309 raportat la art. 1308 C. civ., tribunalul a reținut incidența

principiului „nemo auditur propriam turpitudinem aliegam" conform căruia

nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale, propria culpă.

Tribunalul

a motivat că nu este satisfăcută cerință existenței concomitente a două

contracte încheiate între aceleași părți, deoarece au fost invocate ca act

public contractele de vânzare-cumpărare de terenuri agricole încheiate de SC

A.Z.R. SRL Șirnand cu vânzători persoane fizice, validate prin hotărâri

judecătorești irevocabile, iar ca act secret, convenția din 1 februarie 2002

încheiată între reclamanții din cauza de față.

Prin

decizia civilă nr. 194 din 27 noiembrie 2012,

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul reclamanților ca nefondat, reținând că efectul constatării simulației nu

atrage sancțiunea nulității ci pe cea a inopozabilității actului față de terții

de bună-credință. Totodată, chiar dacă ar fi fost lovit de nulitate actul

secret din 1 februarie 2012, nu ar fi putut servi ca temei pentru admiterea

acțiunii întrucât reclamantul a invocat propria culpă.

A mai

motivat instanța de apel că este inadmisibil ca părțile să poată obține,

printr-o altă hotărâre judecătorească, recunoașterea situației contrarii celei

reținute printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. In plus, nu s-a

dovedit că actul secret a fost încheiat

anterior sau concomitent

cu actul public și nici motivul pentru care a fost ignorat în simulația

anterioară.

Urmare a

faptului că este nefondată acțiunea în constatarea simulației, instanța de apel

a reținut că nu pot fi admise nici capetele de cerere accesorii.

În

termen legal, la data de 28 ianuarie 2013, reclamanții au promovat recurs

împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile ari. 304 pct. 5, 6, 7, 8

și 9 C. proc. civ.

Prin

note de ședință depuse la data de 30 mai 2013,

recurenții-reclamanți au invocat excepția puterii

lucrului judecat față de decizia civilă nr. 387 din data de 8 februarie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 3311/108/2011 și decizia

civilă nr. 1122 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunțată în Dosar

nr. 364/210/2008.

În

susținerea excepției, s-a învederat că în prima dintre cele două decizii,

instanța de judecată a constatat că nu poate fi admisă excepția nulității simulației

și, totodată, că s»a statuat irevocabil prin decizia Curții de Apel Timișoara

că, prin hotărârea recurată, instanța de apel nu a reținut excepția autorității

de lucru judecat, ci a puterii lucrului judecat.

Prin

decizia nr. 3382 din data de 14 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

a respins recursul ca nefondat.

În ceea

ce privește excepția puterii lucrului judecat,

Înalta Curte a constatat că, astfel cum corect a susținut

și intimata în concluziile orale, recurenții-reclamanți au invocat hotărârile

judecătorești cu valoarea prezumției de lucru judecat (efectul pozitiv al

autorității de lucru judecat), ceea ce se constituie într-o veritabilă apărare

de fond.

În

consecință, cele două hotărâri judecătorești nu au fost invocate pentru susținerea

excepției procesuale absolute a autorității de lucru judecat (efectul negativ),

posibil a fi invocată și în recurs, instanța de recurs reținând că vor fi avute

în vedere în măsura în care limitele verificărilor permise acestei instanțe,

vor impune raportarea și la aceste hotărâri judecătorești, care, din punct de

vedere procedural, sunt mijloace de probă prin care se invocă prezumția

decurgând din autoritatea de lucru judecat, proba cu noi înscrisuri fiind

permisă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ.

Față de

motivele de recurs invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:

privește motivul de recurs întemeiat pe ipoteza art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

Înalta Curte a reținut că nu sunt incidente

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece ipoteza în care

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor excepții procesuale sau cereri de

probe, atrage aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta

Curte a reținut că lipsește condiția vătămării procesuale prevăzută de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., atât în ce privește repronunțarea asupra excepțiilor

și probele ce ar fi putut fi reiterate în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., cât și în legătură cu necomunicarea întâmpinării tardiv formulată.

Curte a reținut că motivele subsumate art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se

încadrează în realitate în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

dat fiind faptul că recurenții invocă nepronunțărea

asupra tuturor capetelor de cerere.

Înalta

Curte a constatat că respectivele critici se raportează la sentința primei

instanțe și nu pot fi analizate omisso medio, iar, pe de altă parte, instanța

de apel a analizat integralitatea criticilor reclamanților referitoare la simulație,

pe care le-a respins și, în consecință, a confirmat și soluția primei instanțe

asupra cererilor accesorii.

3.

Înalta Curte a respins criticile

formulate din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

deoarece argumentele și raționamentul

instanței de apel nu pot fi cenzurate decât din punct de vedere al legalității,

iar nu stilistic, iar decizia recurată îndeplinește exigențele art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., redând în mod clar, coerent, convingător și suficient

argumentele juridice ce justifica soluția și răspunsul la criticile formulate.

Curte a reținut că motivele dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

au fost analizate, în parte, în legătură cu primul motiv de recurs, iar

criticile privind respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol nu au fost

găsite justificate.

Înalta Curte

a motivat că instanța de apel a reținut corect faptul că este inadmisibil ca

părțile să poată obține, printr-o altă hotărâre judecătorească, recunoașterea

situației contrarii celei stabilite printr-o hotărâre intrată în puterea

lucrului judecat și că nu sunt îndeplinite condițiile simulației.

Curte a reținut că, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții au dezvoltat critici de netemeinicie, referitoare la administrarea

de probe

și nu au

indicat

în concret în ce constă aplicarea greșită a legii de instanța de apel, textele

ce au fost interpretate greșit ori normele ce, deși incidente, au fost

încălcate, procedând la formulări generale ce nu au putut fi analizate în

recurs.

Împotriva

acestei decizii, la data de 19 august 2013, au promovat contestație în anulare

reclamanții M.A., M.G.E., B.E.I. și B.M.G.,

invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., raportat la

motivele de recurs subsumate art. 304 pct. 5 și C. proc. civ.

Contestatorii

au invocat faptul că instanța de recurs „a încălcat" motivul de recurs

raportat la art. 304 pct.

5

C. proc. civ., sub două aspecte.

Pe de o

parte, instanța de recurs nu s-a pronunțat și nu a examinat excepția procesuală

a puterii de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., invocată prin

concluzii scrise, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a făcut aplicarea

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., urmare a faptului că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.

Raportat

la motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

contestatorii au invocat atât repronunțarea

asupra motivului de recurs, cât și greșeala materială ce constă în faptul că

înalta Curte deși arată, la fila 14 alin (1)-(4) din hotărârea atacată, că se

va pronunța asupra excepției prevăzute de art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., nu

a procedat la analiza excepție invocate.

În

dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorii arată că au

invocat excepția puterii de lucru judecat, atât ca excepție procesuală,

prevăzută de art. 166 C. proc. civ., cât și ca excepție, apărare de fond,

prevăzută de art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., fiind probată și susținută prin

cele două hotărâri irevocabile depuse în faza recursului, prin care se

statuează, pe cale incidentală, că simulația ce a făcut obiect al Dosarului nr.

1295/2005 al Judecătoriei Chișineu Criș nu este o sirnulație reală, în sensul

art. 1175 C. proc. civ. raportat la art. 2 din legea nr. 54/1998 și art. 2 al

Titlului X din Legea nr. 247/2005, deoarece a fost realizată prin acte sub

semnătură privată, iar nu autentice, motiv pentru care este inadmisibil a se

statua în sens contrar în cauza de față.

Contestatorii

au mai susținut că acțiunea în constarea simulației nu creează autoritate de

lucru judecat deoarece judecătorul, în prima acțiune în declararea caracterului

simulat, nu s-a pronunțat pe fondul dreptului material, ci  numai  a luat act

de

declarațiile părților, motiv pentru

care este posibilă administrarea de probe în alt proces de declarare a

caracterului simulat pentru a dovedi acordul simulator.

Prin întâmpinarea

formulată, SC G.B.C.E. SRL

a

invocat tardivitatea contestației, raportat la dispozițiile art. 319 alin. (2)

teza a II-a C. proc. civ., motivând faptul că la data de 31 iulie 2013

contestatorii au luat cunoștință de hotărârea atacată cu prilejul formulării,

la Curtea de Apel Timișoara, a cererii de strămutare a Dosarului nr.

1436/55/2013, soluționată ulterior în Dosarul nr. 5340/1/2013 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, cerere în care fac referire ia hotărârea atacată, iar

pe fondul cauzei, au solicitat respingerea contestației în anulare.

În

temeiul art. .137 alin, (2) C. proc civ., Înalta Curte urmează a. analiza cu

prioritate excepția tardivității cererii formulate, pe care o apreciază ca

nefondată pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a III a C. proc. civ „împotriva

hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită,

contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la

data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În

speță, Înalta Curte constată faptul că părțile au promovat contestația în

anulare la data de 19 august 2013, potrivit corespondenței atașată la fila 63

în dosarul Înaltei Curți, fiind înregistrată cu data de 21 august 2013,

Din

actele dosarului nu rezultă că părțile contestatoare ar fi luat cunoștință de

hotărârea atacată Ia o anumită dată în interiorul termenului de un an pentru a

fi incidență ipoteza termenului de 15 zile de la data când partea a luat

cunoștință de hotărâre.

Totodată,

analizând cererea de strămutare a Dosarului nr. 1436/55/2013, depusă la Curtea

de Apel Timișoara, se constată că în conținutul acesteia nu se face vorbire de

hotărârea pronunțată în fața instanței de recurs, motiv pentru care nu rezultă

cu certitudine că la data respectivă contestatorii luaseră cunoștință de

hotărârea atacată.

Față de

cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că partea a promovat contestația în

anulare în termenul de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a III a C. proc.

civ, care, în temeiul art. 101 alin. (3) C. proc. civ., începe să curgă la data

de 14 iunie 2013 și se împlinește la data de 14 iunie 2014.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată excepția

tardivității contestației în anulare, invocată de intimată.

Înalta Curie

va respinge contestația în anulare pentru următoarele motive:

Conform

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare,

În

speță, raportat la ipoteza repronunțării asupra motivelor de recurs,

contestatorii susțin că instanța de recurs „a încălcat" motivul de recurs

raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece nu s-a pronunțat asupra

excepției procesuale a puterii de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc.

civ. și nici nu a dat eficiență solicitării de a face aplicarea art. 297 alin.

(1) C. proc. civ.

Înalta

Curte reține faptul că apărarea părții referitoare la puterea de lucru judecat

a fost calificată de instanța de recurs, în raport de susținerile părții

recurente, ca o veritabilă apărare de fond. S-a apreciat ca cele două hotărâri

nu sunt invocate pentru susținerea excepției procesuale absolute a puterii de

lucru judecat, arătând cadrul juridic în care acestea vor fi avute în vedere,

din perspectiva și a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

În

consecință, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în

niciuna dintre ipotezele reglementate de textul de lege, deoarece, pe de o

parte, din perspectiva dispozițiilor art. 318 teza a doua C. proc. civ.,

excepția puterii de lucru judecat a fost analizată de instanța de recurs ce i-a

dat o altă calificare decât cea a părții.

Pe de

altă parte, dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., nu sunt incidente în

cauză, noțiunea de „greșeală materială" implicând o greșeală de ordin

procedural rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale care are drept consecință pronunțarea unei soluții eronate.

Totodată,

Înalta Curte constată că motivul încălcării prevederilor art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. a fost analizat pe fondul său de instanța de recurs, argumentând că

nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar încălcarea acestor dispoziții legale, modul de aplicare a lor,

nu poate face

obiect al controlului judecătoresc

realizat pe calea contestației în anulare.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată, ca

nefondată

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Respinge,

ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., M.G.E., B.E.M.

și B.M.G. împotriva deciziei nr. 3382 din data de 14 iunie 2013 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1876/55/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.