ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată ia data de 14 noiembrie 2011 sub nr. 1876/55/2011 la Tribunalul Arad, în urma declinării de competență, prin sentința civilă nr. 8846 din data de 15 septembrie 2011 a Judecătoriei Arad, reclamanții M.A., M.G., B.E.I. și B.G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.B.C.E. SRL Arad: constatarea simulației procesului simulat ce a făcut obiect al dosarului nr. 1205/2005 al Judecătoriei Chișineu Chiș, soluționat prin sentința civilă nr. 1109 din 14 noiembrie 2005, în sensul de a constata că adevărata voință a părților o reprezintă înțelegerea verbală din data de 1 februarie 2002, consemnată în scris la data 2 februarie 2011, prin care au convenit încheierea, în scris, la aceeași dată de 1 februarie 2002, a unui act secret, intitulat „convenție", prin care au declarat fictiv că terenurile cumpărare de SC A.R.
SRL sunt proprietatea lui M.A., invocând și nulitatea acestui din urmă act în temeiul art. 1309 și art. 1308 C. civ.; constatarea nulității contractului de vânzare» cumpărare subsecvent, autentificat sub nr. 165 din 5 februarie 2008 la B.N.P. - T.O.; rectificarea căiții funciare și obligarea pârâtei la plata de daune morale și materiale. Prin sentința civilă nr. 1158 din 14 mai 2012, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamanți apreciind că este nefondată cererea reclamantului referitoare la caracterul simulat al procesului ce a făcut obiect al Dosarului Judecătoriei Chișineu Criș nr. 1205/2005, motivat de faptul că, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune cu caracter absolut în al doilea proces care are legătură cu chestiunea dezlegată anterior.
În legătură cu nulitatea aceluiași „act secret" din 1 februarie 2002, în baza art. 1309 raportat la art. 1308 C. civ., tribunalul a reținut incidența principiului „nemo auditur propriam turpitudinem aliegam" conform căruia nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale, propria culpă. Tribunalul a motivat că nu este satisfăcută cerință existenței concomitente a două contracte încheiate între aceleași părți, deoarece au fost invocate ca act public contractele de vânzare-cumpărare de terenuri agricole încheiate de SC A.Z.R. SRL Șirnand cu vânzători persoane fizice, validate prin hotărâri judecătorești irevocabile, iar ca act secret, convenția din 1 februarie 2002 încheiată între reclamanții din cauza de față.
Prin decizia civilă nr. 194 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul reclamanților ca nefondat, reținând că efectul constatării simulației nu atrage sancțiunea nulității ci pe cea a inopozabilității actului față de terții de bună-credință. Totodată, chiar dacă ar fi fost lovit de nulitate actul secret din 1 februarie 2012, nu ar fi putut servi ca temei pentru admiterea acțiunii întrucât reclamantul a invocat propria culpă. A mai motivat instanța de apel că este inadmisibil ca părțile să poată obține, printr-o altă hotărâre judecătorească, recunoașterea situației contrarii celei reținute printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. In plus, nu s-a dovedit că actul secret a fost încheiat anterior sau concomitent cu actul public și nici motivul pentru care a fost ignorat în simulația anterioară.
Urmare a faptului că este nefondată acțiunea în constatarea simulației, instanța de apel a reținut că nu pot fi admise nici capetele de cerere accesorii. În termen legal, la data de 28 ianuarie 2013, reclamanții au promovat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile ari. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prin note de ședință depuse la data de 30 mai 2013, recurenții-reclamanți au invocat excepția puterii lucrului judecat față de decizia civilă nr. 387 din data de 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 3311/108/2011 și decizia civilă nr. 1122 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunțată în Dosar nr. 364/210/2008.
În susținerea excepției, s-a învederat că în prima dintre cele două decizii, instanța de judecată a constatat că nu poate fi admisă excepția nulității simulației și, totodată, că s»a statuat irevocabil prin decizia Curții de Apel Timișoara că, prin hotărârea recurată, instanța de apel nu a reținut excepția autorității de lucru judecat, ci a puterii lucrului judecat. Prin decizia nr. 3382 din data de 14 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat. În ceea ce privește excepția puterii lucrului judecat, Înalta Curte a constatat că, astfel cum corect a susținut și intimata în concluziile orale, recurenții-reclamanți au invocat hotărârile judecătorești cu valoarea prezumției de lucru judecat (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat), ceea ce se constituie într-o veritabilă apărare de fond.
În consecință, cele două hotărâri judecătorești nu au fost invocate pentru susținerea excepției procesuale absolute a autorității de lucru judecat (efectul negativ), posibil a fi invocată și în recurs, instanța de recurs reținând că vor fi avute în vedere în măsura în care limitele verificărilor permise acestei instanțe, vor impune raportarea și la aceste hotărâri judecătorești, care, din punct de vedere procedural, sunt mijloace de probă prin care se invocă prezumția decurgând din autoritatea de lucru judecat, proba cu noi înscrisuri fiind permisă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ. Față de motivele de recurs invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:
În ce privește motivul de recurs întemeiat pe ipoteza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece ipoteza în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor excepții procesuale sau cereri de probe, atrage aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte a reținut că lipsește condiția vătămării procesuale prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atât în ce privește repronunțarea asupra excepțiilor și probele ce ar fi putut fi reiterate în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., cât și în legătură cu necomunicarea întâmpinării tardiv formulată.
Înalta Curte a reținut că motivele subsumate art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se încadrează în realitate în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că recurenții invocă nepronunțărea asupra tuturor capetelor de cerere. Înalta Curte a constatat că respectivele critici se raportează la sentința primei instanțe și nu pot fi analizate omisso medio, iar, pe de altă parte, instanța de apel a analizat integralitatea criticilor reclamanților referitoare la simulație, pe care le-a respins și, în consecință, a confirmat și soluția primei instanțe asupra cererilor accesorii.
Înalta Curte a respins criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece argumentele și raționamentul instanței de apel nu pot fi cenzurate decât din punct de vedere al legalității, iar nu stilistic, iar decizia recurată îndeplinește exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., redând în mod clar, coerent, convingător și suficient argumentele juridice ce justifica soluția și răspunsul la criticile formulate.
Înalta Curte a reținut că motivele dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost analizate, în parte, în legătură cu primul motiv de recurs, iar criticile privind respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol nu au fost găsite justificate. Înalta Curte a motivat că instanța de apel a reținut corect faptul că este inadmisibil ca părțile să poată obține, printr-o altă hotărâre judecătorească, recunoașterea situației contrarii celei stabilite printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și că nu sunt îndeplinite condițiile simulației.
Înalta Curte a reținut că, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au dezvoltat critici de netemeinicie, referitoare la administrarea de probe și nu au indicat în concret în ce constă aplicarea greșită a legii de instanța de apel, textele ce au fost interpretate greșit ori normele ce, deși incidente, au fost încălcate, procedând la formulări generale ce nu au putut fi analizate în recurs. Împotriva acestei decizii, la data de 19 august 2013, au promovat contestație în anulare reclamanții M.A., M.G.E., B.E.I. și B.M.G., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., raportat la motivele de recurs subsumate art. 304 pct. 5 și C. proc. civ. Contestatorii au invocat faptul că instanța de recurs „a încălcat" motivul de recurs raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sub două aspecte. Pe de o parte, instanța de recurs nu s-a pronunțat și nu a examinat excepția procesuală a puterii de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., invocată prin concluzii scrise, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a făcut aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., urmare a faptului că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. Raportat la motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au invocat atât repronunțarea asupra motivului de recurs, cât și greșeala materială ce constă în faptul că înalta Curte deși arată, la fila 14 alin (1)-(4) din hotărârea atacată, că se va pronunța asupra excepției prevăzute de art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., nu a procedat la analiza excepție invocate. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorii arată că au invocat excepția puterii de lucru judecat, atât ca excepție procesuală, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., cât și ca excepție, apărare de fond, prevăzută de art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., fiind probată și susținută prin cele două hotărâri irevocabile depuse în faza recursului, prin care se statuează, pe cale incidentală, că simulația ce a făcut obiect al Dosarului nr. 1295/2005 al Judecătoriei Chișineu Criș nu este o sirnulație reală, în sensul art. 1175 C. proc. civ. raportat la art. 2 din legea nr. 54/1998 și art. 2 al Titlului X din Legea nr. 247/2005, deoarece a fost realizată prin acte sub semnătură privată, iar nu autentice, motiv pentru care este inadmisibil a se statua în sens contrar în cauza de față. Contestatorii au mai susținut că acțiunea în constarea simulației nu creează autoritate de lucru judecat deoarece judecătorul, în prima acțiune în declararea caracterului simulat, nu s-a pronunțat pe fondul dreptului material, ci numai a luat act de declarațiile părților, motiv pentru care este posibilă administrarea de probe în alt proces de declarare a caracterului simulat pentru a dovedi acordul simulator. Prin întâmpinarea formulată, SC G.B.C.E. SRL a invocat tardivitatea contestației, raportat la dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., motivând faptul că la data de 31 iulie 2013 contestatorii au luat cunoștință de hotărârea atacată cu prilejul formulării, la Curtea de Apel Timișoara, a cererii de strămutare a Dosarului nr. 1436/55/2013, soluționată ulterior în Dosarul nr. 5340/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere în care fac referire ia hotărârea atacată, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea contestației în anulare. În temeiul art. .137 alin, (2) C. proc civ., Înalta Curte urmează a. analiza cu prioritate excepția tardivității cererii formulate, pe care o apreciază ca nefondată pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a III a C. proc. civ „împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. În speță, Înalta Curte constată faptul că părțile au promovat contestația în anulare la data de 19 august 2013, potrivit corespondenței atașată la fila 63 în dosarul Înaltei Curți, fiind înregistrată cu data de 21 august 2013, Din actele dosarului nu rezultă că părțile contestatoare ar fi luat cunoștință de hotărârea atacată Ia o anumită dată în interiorul termenului de un an pentru a fi incidență ipoteza termenului de 15 zile de la data când partea a luat cunoștință de hotărâre. Totodată, analizând cererea de strămutare a Dosarului nr. 1436/55/2013, depusă la Curtea de Apel Timișoara, se constată că în conținutul acesteia nu se face vorbire de hotărârea pronunțată în fața instanței de recurs, motiv pentru care nu rezultă cu certitudine că la data respectivă contestatorii luaseră cunoștință de hotărârea atacată. Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că partea a promovat contestația în anulare în termenul de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a III a C. proc. civ, care, în temeiul art. 101 alin. (3) C. proc. civ., începe să curgă la data de 14 iunie 2013 și se împlinește la data de 14 iunie 2014. Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată excepția tardivității contestației în anulare, invocată de intimată. Înalta Curie va respinge contestația în anulare pentru următoarele motive: Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, În speță, raportat la ipoteza repronunțării asupra motivelor de recurs, contestatorii susțin că instanța de recurs „a încălcat" motivul de recurs raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece nu s-a pronunțat asupra excepției procesuale a puterii de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ. și nici nu a dat eficiență solicitării de a face aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține faptul că apărarea părții referitoare la puterea de lucru judecat a fost calificată de instanța de recurs, în raport de susținerile părții recurente, ca o veritabilă apărare de fond. S-a apreciat ca cele două hotărâri nu sunt invocate pentru susținerea excepției procesuale absolute a puterii de lucru judecat, arătând cadrul juridic în care acestea vor fi avute în vedere, din perspectiva și a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ. În consecință, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în niciuna dintre ipotezele reglementate de textul de lege, deoarece, pe de o parte, din perspectiva dispozițiilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., excepția puterii de lucru judecat a fost analizată de instanța de recurs ce i-a dat o altă calificare decât cea a părții. Pe de altă parte, dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, noțiunea de „greșeală materială" implicând o greșeală de ordin procedural rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care are drept consecință pronunțarea unei soluții eronate. Totodată, Înalta Curte constată că motivul încălcării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost analizat pe fondul său de instanța de recurs, argumentând că nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare, iar încălcarea acestor dispoziții legale, modul de aplicare a lor, nu poate face obiect al controlului judecătoresc realizat pe calea contestației în anulare. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată, ca nefondată
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare. Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., M.G.E., B.E.M. și B.M.G. împotriva deciziei nr. 3382 din data de 14 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1876/55/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.