ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 25 februarie 2013 sub nr. 3351/108/2013 pe rolul

Tribunalului Arad, secția civilă, reclamantul G.D. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor

art. 998-art. 999 C. civ. vechi, art. 723 din vechiul C. proc. civ., art. 57 din

Constituția României și art. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în contradictoriu

cu pârâții Banca C., sucursala Arad, H.I., S.N., B.D., P.V.J., obligarea acestora

la plata sumei de 600.000 RON reprezentând daune morale, pentru modalitatea în care

aceștia i-au acordat creditul în valoare de 120.000 RON prin contractul de credit

din 5 mai 2008 garantat prin contractul de ipotecă din 6 mai 2008, aceste contracte

având o cauză falsă și imorală.

Prin sentința nr. 1941 din 12 iunie 2013

Tribunalul Arad, secția civilă,

a

respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada că pârâții

au săvârșit vreo faptă ilicită care să-i producă un prejudiciu moral, atâta timp

cât contractele respective nu au fost anulate și nici nu s-a constatat prin hotărâre

judecătorească că ar fi fost încheiate în mod fraudulos.

Prin decizia nr. 190 din 5 decembrie 2013

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins apelul declarat de reclamantul G.D. împotriva sentinței

mai sus arătate, reținând, de asemenea, că în cauză nu s-a făcut dovada existenței

unei fapte ilicite prejudici abile care să justifice incidența dispozițiilor art.

998-art. 999 C. civ. și să determine obligarea, în solidar, a pârâților, la plata

către reclamant a sumei de 600.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral

Împotriva acestei hotărâri definitive a

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct. 5 C. proc. civ. reclamantul

G.D.

înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 martie 2014.

Învestită cu soluționarea căii de atac,

Înalta Curte a procedat, la data de 18 martie 2014, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se, pe de o parte,

că nu sunt îndeplinite cerințele de formă referitoare la dovada achitării taxei

judiciare de timbru și a formulării recursului printr-un mandatar avocat, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 83 alin. (3) și art. 486 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ., iar , pe de altă parte, că acesta nu este admisibil în

raport de valoarea obiectului pricinii și de dispozițiile art. XVIII alin. (2) ale

Legii 2/2013.

Completul de filtru C3, constatând că raportul

întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția

din 18 martie 2014, comunicarea sa părților, pentru ca acestea să depună puncte

de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant G.D. a depus punct

de vedere la raport în termenul de 10 zile de Ia comunicare prevăzut de an. 493

alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 7 aprilie 2014 s-a acordat

termen pentru judecarea recursului la data de 14 rnai 2014, în temeiul art. 493

alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Se impune precizarea prealabilă că, deși

recursul a fost întemeiat pe dispozițiile vechiului C. proc. civ., raportat la data

introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 26 februarie 2013, în cauză

sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ., sens în care Înalta Curte va

analiza cauza din perspectiva acestor dispoziții legale, ce reglementează condiții

mai restrictive de declarare a unei asemenea căi de atac, a căror nerespectare este

sancționată cu nulitatea.

Întrucât verificarea respectării condițiilor

formale ale cererii de recurs declarate are întâietate în raport cu problema admisibilității

căii de atac, Înalta Curte va proceda la examinarea cu prioritate a celor dintâi.

În acest sens, se reține că, în acord cu

prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., „În recurs, cererile și concluziile

părților nu pot fi formulateși susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier

juridic (...)”.

Cu un conținut similar, dispozițiile

art. 83 alin. (3) C. proc. civ. menționează că „La redactarea cererii și a motivelor

de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice

vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către

un avocat, în condițiile legii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 13

alin. (2).

De aceea, potrivit dispozițiilor art. 486

alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde numele și prenumele,

domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele,

prenumele sau domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori,

pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele

consilierului juridic care întocmește cererea.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde „semnătura (...), a avocatului sau, după

caz, a consilierului juridic”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „la cererea

de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și

împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic”.

Lipsa mențiunilor prevăzute la alin.

(1) lit. a) și lit. c)-lit. e), precum și neîndeplinirea cerințelor referitoare

la achitarea taxei judiciare de timbru și la dovada calității de reprezentant convențional

sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486, cu nulitatea.

Normele mai sus evocate se coroborează

și cu alin. (5) al art. 493, conform căruia „În cazul în care completul este în

unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește condițiile de formă, că motivele

de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de

art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul

printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă

niciunei căi de atac (...)”.

Față de aceste dispoziții legale,

Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile formale ale

declarării căii de atac a recursului, respectiv, cele privitoare la dovada achitării

taxei judiciare de timbru, la redactarea sa printr-un avocat și nici pe acelea privitoare

la efectuarea dovezii calității de reprezentant convențional ai avocatului recurentului,

astfel cum au fost relevate și prin raportul de admisibilitate întocmit conform

art. 493 alin. (3) din cod și comunicat părților în condițiile legii.

Cu toate că recurentul-reclamant a formulat

cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței judiciare gratuite

prin punctul său de vedere formulat la raportul asupra admisibilității recursului

ce i-a fost comunicat, Înalta Curte reține că o atare solicitare, chiar dacă ar

fi fost luată în discuție de către instanță și încuviințată, nu era aptă a complini

neregulile procedurale de ordin formal constatate, și, pe cale de consecință, nu

putea deveni nici aptă de a înlătura sancțiunea nulității prevăzută de lege într-o

asemenea ipoteză. Aceasta întrucât, chiar beneficiind de asistarea ori reprezentarea

unui avocat în fața acestei instanțe, recurentul nu ar fi putut complini cerința

formală, epuizată deja în cauză la momentul solicitării de către acesta a ajutorului

public judiciar sub forma asistenței juridice din oficiu, a redactării cererii și

motivelor de recurs numai prin avocat

Deși prin raportul de admisibilitate s-a

constatat că recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive

în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din noul C. proc. civ., cu luarea

în considerare a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 conform căruia „În procesele

pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de

31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute

la art. 94 pct. 1 lit. a)-lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, (...) precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până

la 1.000.000 RON inclusiv (...)” (acțiunea introductivă de instanță având ca obiect

pretenții în cuantum de 600.000 RON), în speță au prioritate de aplicare cauzele

ce determină anularea căii de atac pentru neîndeplinirea condițiilor de formă.

Față de cele arătate, criticile deduse

judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte urmând să anuleze recursul declarat de reclamantul

G.D. împotriva deciziei nr. 190 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamant

G.D., împotriva deciziei nr. 190 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții Banca C., sucursala Arad, H.I., S.N.,

B.D. și P.V.J.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 mai 2014.