ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2013 sub nr. 3351/108/2013 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamantul G.D. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ. vechi, art. 723 din vechiul C. proc. civ., art. 57 din Constituția României și art. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în contradictoriu cu pârâții Banca C., sucursala Arad, H.I., S.N., B.D., P.V.J., obligarea acestora la plata sumei de 600.000 RON reprezentând daune morale, pentru modalitatea în care aceștia i-au acordat creditul în valoare de 120.000 RON prin contractul de credit din 5 mai 2008 garantat prin contractul de ipotecă din 6 mai 2008, aceste contracte având o cauză falsă și imorală.

Prin sentința nr. 1941 din 12 iunie 2013 Tribunalul Arad, secția civilă, a respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada că pârâții au săvârșit vreo faptă ilicită care să-i producă un prejudiciu moral, atâta timp cât contractele respective nu au fost anulate și nici nu s-a constatat prin hotărâre judecătorească că ar fi fost încheiate în mod fraudulos. Prin decizia nr. 190 din 5 decembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul G.D. împotriva sentinței mai sus arătate, reținând, de asemenea, că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite prejudici abile care să justifice incidența dispozițiilor art. 998-art.

999 C. civ. și să determine obligarea, în solidar, a pârâților, la plata către reclamant a sumei de 600.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct. 5 C. proc. civ. reclamantul G.D. înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 martie 2014. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte a procedat, la data de 18 martie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite cerințele de formă referitoare la dovada achitării taxei judiciare de timbru și a formulării recursului printr-un mandatar avocat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 83 alin. (3) și art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., iar , pe de altă parte, că acesta nu este admisibil în raport de valoarea obiectului pricinii și de dispozițiile art. XVIII alin. (2) ale Legii 2/2013. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 18 martie 2014, comunicarea sa părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul-reclamant G.D. a depus punct de vedere la raport în termenul de 10 zile de Ia comunicare prevăzut de an. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin rezoluția din 7 aprilie 2014 s-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 14 rnai 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., fără citarea părților. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Se impune precizarea prealabilă că, deși recursul a fost întemeiat pe dispozițiile vechiului C. proc. civ., raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 26 februarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ., sens în care Înalta Curte va analiza cauza din perspectiva acestor dispoziții legale, ce reglementează condiții mai restrictive de declarare a unei asemenea căi de atac, a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea. Întrucât verificarea respectării condițiilor formale ale cererii de recurs declarate are întâietate în raport cu problema admisibilității căii de atac, Înalta Curte va proceda la examinarea cu prioritate a celor dintâi.

În acest sens, se reține că, în acord cu prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., „În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulateși susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic (...)”. Cu un conținut similar, dispozițiile art. 83 alin. (3) C. proc. civ. menționează că „La redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat, în condițiile legii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2). De aceea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele sau domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde „semnătura (...), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic”.

Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-lit. e), precum și neîndeplinirea cerințelor referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru și la dovada calității de reprezentant convențional sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486, cu nulitatea. Normele mai sus evocate se coroborează și cu alin. (5) al art. 493, conform căruia „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește condițiile de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac (...)”.

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile formale ale declarării căii de atac a recursului, respectiv, cele privitoare la dovada achitării taxei judiciare de timbru, la redactarea sa printr-un avocat și nici pe acelea privitoare la efectuarea dovezii calității de reprezentant convențional ai avocatului recurentului, astfel cum au fost relevate și prin raportul de admisibilitate întocmit conform art. 493 alin. (3) din cod și comunicat părților în condițiile legii.

Cu toate că recurentul-reclamant a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței judiciare gratuite prin punctul său de vedere formulat la raportul asupra admisibilității recursului ce i-a fost comunicat, Înalta Curte reține că o atare solicitare, chiar dacă ar fi fost luată în discuție de către instanță și încuviințată, nu era aptă a complini neregulile procedurale de ordin formal constatate, și, pe cale de consecință, nu putea deveni nici aptă de a înlătura sancțiunea nulității prevăzută de lege într-o asemenea ipoteză.

Aceasta întrucât, chiar beneficiind de asistarea ori reprezentarea unui avocat în fața acestei instanțe, recurentul nu ar fi putut complini cerința formală, epuizată deja în cauză la momentul solicitării de către acesta a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice din oficiu, a redactării cererii și motivelor de recurs numai prin avocat Deși prin raportul de admisibilitate s-a constatat că recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din noul C. proc. civ., cu luarea în considerare a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 conform căruia „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-lit.

i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, (...) precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)” (acțiunea introductivă de instanță având ca obiect pretenții în cuantum de 600.000 RON), în speță au prioritate de aplicare cauzele ce determină anularea căii de atac pentru neîndeplinirea condițiilor de formă. Față de cele arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmând să anuleze recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva deciziei nr. 190 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamant G.D., împotriva deciziei nr. 190 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții Banca C., sucursala Arad, H.I., S.N., B.D. și P.V.J. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2014.