ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin
acțiunea civilă înregistrată la 16
martie
2012
sub
nr.
377/210/2012 la Judecătoria C
.
C
.
,
reclamanta
SC
T. SRL
Chișineu
Criș, reprezentată prin lichidatorul
E.S.P.R.L.
, a chemat în judecată pârâții
Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș, prin Primar, și a
solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 926.691,84 lei, reprezentând
echivalentul în lei al sumei de 212.554 euro, cu titlul de lipsă de folosință
a
imobilului proprietatea sa, înscris în CF Chișineu Criș, provenită din
conversia de pe hârtie
a CF Chișineu Criș
nr.
top cad. C1375, aferentă perioadei 19
iunie
2006-19
iunie
2009.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că a dobândit prin cumpărare la licitație publică
imobilul situat în Chișineu Criș, str. Înfrățirii, înscris în CF Chișineu Criș,
provenită din conversia de pe hârtie a CF Chișineu Criș, conform actului de
adjudecare încheiat în 24 iunie 2004 de Biroul executorului judecătoresc G.C.,
și este în prezent proprietara tabulară a acestui imobil compus din teren în
suprafață de 2952 mp și construcție.
Odată cu declanșarea
executării silite obiect al Dosarului execuțional nr. 40/EX/2009, pârâții au
promovat mai multe acțiuni civile prin care au încercat să obțină anularea
executării silite și întoarcerea executării silite, tinzând să redobândească
posesia asupra imobilului. Astfel, pe rolul Judecătoriei Chișineu Criș, pârâții
au înregistrat contestația la executare obiect al Dosarului nr. 611/210/2009;
întoarcerea executării silite obiect al Dosarului nr. 710/210/2009; cerere de
suspendare provizorie a executării silite obiect al Dosarului nr. 1057/210/2009;
întoarcerea executării silite obiect al Dosarului nr. 1319/210/2010.
În toată perioada
cuprinsă între momentul dobândirii imobilului în iunie 2004 și data de 19 iunie
2009, la care executorul judecătoresc i-a evacuat pe pârâți din imobil, societatea
reclamantă a fost lipsită de folosința întregului imobil, a terenului și a construcției
ocupate abuziv de către pârâți.
Reclamanta solicită
cu titlu de lipsă folosință a imobilului, suma de 926.691,84 lei, reprezentând
contravaloarea în lei a sumei de 212.544 euro, calculată conform cursului BNR
din data de 14 martie 2012.
Prin sentința civilă
nr. 324 din
5
aprilie
2012, pronunțată în
Dosarul nr.
377/210/2012, Judecătoria Chișineu
Criș a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, și a
declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta
SC T. SRL
Chișineu Criș, reprezentată prin
lichidatorul
E.S.P.R.L.
, împotriva pârâților Consiliul Local
Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș, prin Primar, în favoarea Tribunalului
Arad.
A reținut aplicabilitatea
art.
2
pct.
1
lit.
b)
C
.
proc
.
civ.
, în conformitate cu care tribunalul judecă procesele și
cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei,
și faptul că pretențiile reclamantei sunt de 926.691,84 lei.
Cauza a fost înregistrată la
Tribunalul Arad sub același număr la
2
mai
2012.
Prin sentința civilă
nr. 1637 din
28
iunie
2012, pronunțată în
Dosarul nr.
377/210/2012, Tribunalul Arad a admis
în parte acțiunea formulată de reclamanta
SC T. SRL
Chișineu Criș, reprezentată prin
lichidatorul
E.S.P.R.L.
, împotriva pârâților
Consiliul
Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș, prin Primar.
A obligat pârâții să plătească
reclamantei echivalentul în lei la data plății al sumei de 17712 euro,
despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 16 martie 2009
-
19 iunie 2009.
A respins ca prescrise celelalte
pretenții ale reclamantei.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut în primul rând că acțiunea reclamantei se
întemeiază pe dispozițiile art. 998-999 din vechiul C. civ. și privește un
imobil ce nu s-a constituit în fond de comerț, astfel încât nu sunt incidente
dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. privind concilierea prealabilă
în litigiile comerciale.
A fost apreciată ca
fiind parțial fondată excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece
pentru pretențiile aferente perioadei 19 iunie 2006 - 15 martie 2009, dreptul
la acțiune al reclamantei a început să curgă, conform art. 7 și 8 din Decretul nr.
167/1958, de la data împiedicării reclamantei să-și exercite dreptul de
folosință asupra imobilului prin fapta ilicită, iar nu de la data la care
reclamanta a obținut pe cale judiciară evacuarea pârâților, astfel încât
termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958
s-a împlinit anterior datei înregistrării prezentei acțiuni.
Împotriva sentinței civile
nr.
1637
din
28
iunie
2012 a Tribunalului
Arad au declarat apel în termenul legal atât reclamanta
SC T. SRL
Chișineu Criș, cât și pârâții Orașul
Chișineu Criș, prin Primar, și Consiliul Local Chișineu Criș.
În motivarea apelului, reclamanta a
arătat că, deși a obținut proprietatea asupra imobilului prin licitație publică
și și-a întabulat dreptul în iunie 2004, pârâții au ocupat abuziv imobilul, fără
titlu, până la data de 19
iunie
2009, când au fost
evacuați, în toată această perioadă fiind lipsită de folosința imobilului.
În motivarea apelului pârâților, s-a
reiterat excepția lipsei procedurii de conciliere directă prevăzută de
art.
720
alin. (
1
)
C
.
proc
.
civ.
,
cu motivarea că litigiul este de
natură comercială, solicitând prin urmare trimiterea cauzei spre rejudecare la
Tribunalul Arad.
Au invocat și prescripția dreptului la
acțiune, prevăzută de
art.
2500 și urm. din noul
C. civ.
, excepție care în mod greșit a fost
respinsă.
Pe fond, au susținut
că
soluția primei instanțe este greșită în ceea ce privește acceptarea unei chirii
de 5904 euro/lună, întrucât în orașul Chișineu Criș nu se practică chirii la
asemenea valori este inadmisibil
să pretinzi o asemenea chirie.
Nu sunt arătate criteriile și dovezile
pe care se sprijină calculul chiriei, iar ipotetica sumă este exagerată față de
zona în care se află imobilul, reclamanta făcând aprecieri personale care nu
corespund realității.
Se mai susține că instanța de fond nu
a dat dovadă de rol activ, încălcând dispozițiile
art.
129
alin.
(
5
)
C. proc. civ.
, întrucât probele administr
ate la dosar erau
insuficiente.
Reclamanta a depus la dosar
întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului
pârâților, arătând că în speță nu sunt incidente dispozițiile
art.
720
1
alin. (
1
)
C.
p
roc
.
c
iv
., întrucât între părți nu au existat niciodată raporturi
contractuale.
Examinând hotărârea atacată, în raport
cu motivele invocate, cu dispozițiile
art.
295
alin.
(
1
)
C
.
proc
.
civ.
și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat
că apelul pârâților este întemeiat, fiind admis, iar apelul reclamantei este
neîntemeiat, fiind respins.
S-a considerat că, așa cum în mod
corect a reținut și prima instanță, litigiul
nu
este de
natură comercială și, prin urmare, nu
era necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzută
de
art.
720
1
alin. (
1
)
C.
p
roc
.
c
iv
.
Imobilul nu aparține fondului de
comerț al reclamantei, iar pe de altă parte, între reclamantă și pârâți nu
există nici un fel de raporturi
contractuale.
Litigiul dintre părți este unul civil,
promovat de reclamantă în baza răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește excepția
prescripției acțiunii reclamantei, în mod corect prima instanță a stabilit că
acțiunea este parțial prescrisă.
Dreptul reclamantei la despăgubiri
pentru lipsa de folosință a imobilului nu a început să curgă, cum susține
reclamanta, de la data la care au fost evacuați pârâții din imobil, respectiv
de la 19
iunie
2009, ci de la data
împiedicării reclamantei de a folosi imobilul prin fapta ilicită a pârâților
de
a-l folosi fără drept.
S-a apreciat în mod just că și condițiile
răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în speță. Astfel, fapta ilicită
a pârâților constă în folosirea imobilului fără a avea un titlu asupra lui,
împiedicând astfel adevăratul proprietar să-l folosească, și cauzându-i
acestuia un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și
prejudiciu fiind evidentă.
Soluția primei instanțe a fost
apreciată ca greșită în ceea ce privește întinderea despăgubirilor, modul de
calcul al acestora și din acest punct de vedere apelul pârâților a fost
apreciat ca fiind întemeiat.
Întrucât prima
instanță
a avut în vedere sub acest aspect doar o ofertă de preț/
chirie
(fila 39), instanța de apel a dispus proba cu o expertiză judiciară de
specialitate pentru a se stabili contravaloarea lipsei de folosință a
imobilului.
Prin urmare, Curtea a considerat că
reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru perioada stabilită anterior
-
echivalente unei chirii lunare de 0,4 euro/
mp
pentru folosirea imobilului ca depozit, luând deci în calcul valoarea de mijloc
precizată în raportul de expertiză.
Această chirie lunară de 0,4 euro/mp a
fost raportată la suprafața de 307,40 mp, suprafață ce poate fi închiriată așa
cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, și la perioada cuprinsă între 16
martie
2009
-
19
iunie
2009, despăgubirile cuvenite fiind în
această situație de 368,88 euro.
Față de aceste considerente, în baza
art.
296 C
.
proc
.
civ.
, Curtea a admis apelul
declarat
de pârâții Orașul Chișineu Criș, prin Primar, și Consiliul Local Chișineu Criș
împotriva sentinței civile
nr.
1637 din
28
iunie
2012, pronunțată de Tribunalul Arad în
Dosarul nr.
377/210/2012.
A schimbat în parte hotărârea atacată,
în sensul că a redus cuantumul
despăgubirilor la care au
fost obligați pârâții față de reclamanta
SC T. SRL
Chișineu Criș la suma de 368,88 euro
sau echivalentul în lei la data plății.
A menținut celelalte dispoziții ale
hotărârii atacate.
În baza
art.
296 C
.
proc
.
civ.
, a respins apelul declarat de reclamanta
SC T. SRL
Chișineu Criș, reprezentată prin
lichidatorul
E.S.P.R.L.
, împotriva aceleiași hotărâri.
În baza
art.
274 al
in
.
(
1
)
C
.
proc
.
civ.
, a obligat
reclamanta la plata în
favoarea pârâților a sumei de 7.309,73 lei, reprezentând cheltuielile de
judecată în apel (timbrajul, onorariul avocațial și contravaloarea expertizei).
Împotriva
deciziei
nr.
94/
A
din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara,
secția
I civilă
,
au declarat recurs reclamanta SC T
.
SRL și pârâții Consiliul Local
Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin Primar.
Recurenta
S
C
T
.
SRL Chisineu Criș a susținut
următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se susține că
instanța
de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile
art.
3 din Decretul
nr.
167/1958
privind prescripția extinctivă, aplicabil în speța dedusă judecații, atunci
când a apreciat momentul de la care a început să curgă pentru
recurenta-reclamantă prescripția dreptului material la acțiune, fiind incident
motivul de recurs prevăzut de
art.
304
pct.
9 C
.
proc
.
civ.
Se conchide că, cu toate că dreptul de
proprietate al recurentei-reclamante asupra acestui imobil a fost intabulat în
cartea funciară încă din luna iunie 2004, în perioada cuprinsă între momentul
dobândirii imobilului prin cumpărare la licitație publică și până la data de 19
iunie
2009, societatea apelanta-reclamantă a
fost lipsită de folosința imobilului, întrucât intima
ț
ii-pârâ
ț
i Consiliul Local al Orașului Chisineu
Criș și Orașul Chisineu Criș, prin reprezentanții lor, au ocupat acest imobil
în mod abuziv fără niciun titlu.
Imobilul a fost efectiv evacuat de
către intima
ț
ii-pâra
ț
i
la data de 19
iunie
2009, conform procesului-verbal
întocmit în aceasta data de către executorul judecătoresc în dosarul execu
ț
ional
nr.
40/
EX
/2009 al BEJ
-
B
.
M
.
Odată cu declanșarea executării silite
obiect al
Dosarului
execu
ț
ional
nr.
40/
EX
/2009 al BEJ
-
B
.M.
, intima
ț
ii-pârâ
ț
i au promovat mai multe acțiuni civile
prin care au încercat să ob
ț
ină anularea executării silite și
întoarcerea executării silite, tinzând să redobândească posesia asupra
imobilului proprietatea societății reclamante.
În toată perioada cuprinsă de la
momentul dobândirii imobilului în cursului lunii iunie 2004 și până în data de
19
iunie
2009, dată la care executorul
judecătoresc i-a evacuat pe intima
ț
ii-pârâ
ț
i din imobil, societatea reclamantă a
fost lipsită de folosința întregului imobil, a terenului și a construcției, ocupate
abuziv de către intima
ț
ii-pârâ
ț
i.
Al doilea motiv de recurs
vizează
omisiunea instanței de apel de a
analiza incidența în
speța dedusă judecații a dispozițiilor
art.
292
alin.
(1)
teza I C
.
proc
.
civ.
invocate de către recurenta-reclamanta față de apelul
promovat de către intima
ț
ii-pâra
ț
i
împotriva hotărârii instanței de fond.
Se susține că această
"precizare a
apelului
" conține
apărări noi care nu au fost formulate de către pârâți nici în fața instanței de
fond, nici prin memoriul prin care au în
ț
eles
să motiveze apelul promovat împotriva sentinței civile
nr. 1637 din
28
iunie
2012 pronunțată de Tribunalul Arad,
secția
civilă
,
în
Dosarul nr.
377/21072012.
Prin al treilea motiv de recurs se
consideră că instanța de apel a interpretat greșit conținutul și concluziile raportului
de expertiză întocmit de expert Ț
.
Ș
.
atunci când a concluzionat că
societatea reclamantă are drept la despăgubiri echivalente unei chirii lunare
pentru folosirea imobilului proprietatea sa ca depozit raportată la suprafața
de 307,40 mp, suprafață ce poate fi
închiriată c
onform concluziilor
expertului.
Pentru a pronunța soluția recurata, instanța
de apel a interpretat trunchiat raportul de expertiză efectuat în faza apelului
de expertul
Ț.Ș.
și a ignorat înscrisurile depuse la
dosarul cauzei de recurenta-rec
lamanta prin reprezentanții săi
.
Se arată că, susținerile instanței de
apel potrivit căreia reclamanta are dreptul la despăgubiri echivalente unei
chirii lunare de 0,4 euro/
mp pentru folosirea
imobilului ca depozit în suprafață de 307,40 mp sunt contrare probelor
administrate în cauză.
Se conchide de către recurent că soluția
pronunțată de instanța de apel contravine dispozițiilor
art.
129
alin. (5)
coroborate cu cele ale
art.
261 alin
.
(
1
)
pct.
5 C
.
proc
.
civ.
Recurenții Consiliul Local Chișineu
Criș
și
orașul
Chișineu Criș prin Primar, au criticat decizia recurată formulând
următoarele
critici de nelegalitate.
Cu privire la excepția inadmisibilității
acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, se arată că nu a fost efectuată în
cauză procedura prealabilă prevăzută de
art. 720
1
C
.
proc
.
civ.
aplicabil. Motivul pentru care instanța de fond a
respins această excepție constă în faptul că imobilul nu ar face parte din
fondul de comerț al reclamantei.
Potrivit doctrinei, fondul de comerț
este definit ca "un ansamblu de bunuri mobile și imobile, corporale și
incorporale pe care un comerciant le afectează desfășurării unei activități
comerciale, în scopul atragerii clientelei și, implicit, obținerii de
profit."
Se precizează că reclamanta nu
contestă destinația imobilului în sine și apartenența lui la fondul de comerț
al societății.
Cu privire la fapta ilicită, se
susține că instanța de apel a considerat că în speță ar fi îndeplinite
condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca s-ar fi folosit spațiul fără
a avea un titlu asupra lui, faptă ilicită care atrage răspunderea delictuală.
Cu privire la prejudiciu, instanța de
apel reține producerea lui întrucât în expertiza întocmită în cauză, expertul
tehnic a menționat faptul că imobilul ar putea fi utilizat sub formă de
depozit, în anumite condiții tehnice.
În
raportul
de expertiză întocmit expertul desemnat în cauză se arată că imobilul ar fi
putut fi eventual folosit ca depozit, la prețul unei chirii de 0,3-0,5 euro/
mp
sub rezerva îndeplinirii unor condiții.
Se consideră că pentru a putea discuta
de antrenarea răspunderii civile delictuale, trebuie să ne raportăm la
săvârșirea unei fapte ilicite și la existența unui prejudiciu. Or, în această
speță, lipsesc tocmai aceste elemente
.
De asemenea, se arată că reclamanta
intimată nu a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între
prejudiciul pretins a fi suferit și fapta ilicită presupus a fi săvârșită de
către pârâți.
Analizând recursurile
declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs
invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt
nefondate pentru considerentele ce succed:
Criticile recurentei
-
reclamante
SC
T. SRL
vizează incidența
motivului de nelegalitate reglementat de
art.
304
pct.
9 C
.
proc
.
civ.
, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor
art.
3 din Decretul
nr.
167/1958. Se susține că a fost
apreciat în mod eronat momentul de la care a început să curgă prescripția
dreptului material la acțiune.
Aceste critici nu se justifică.
Instanța de apel a reținut în mod corect că
termenul
de prescripție de 3 ani prevăzut de
art.
3
alin. (
1
)
din Decretul
nr.
167/1958 a început să
curgă de la data
împiedicării reclamantei de a exercita
prerogativa folosinței asupra imobilului prin fapta ilicită a pârâților, având
în vedere în acest sens și
art.
8 din Decretul
nr.
167/1958 conform cărora prescripția dreptului
material
la acțiune în repararea pagubei
pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a
cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât ș
i pe cel care răspunde de ea.
Prescripția dreptului material la
acțiune reprezintă mijlocul de stingere a dreptului la acțiune în sens material
prin neexercitarea acelui drept în intervalul de timp prevăzut de lege.
Momentul începutului cursului prescripției a fost în mod just apreciat de
instanțe, ca de altfel și momentul împlinirii acestui termen.
Astfel, în mod corect ambele instanțe
au reținut că reclamanta are drept la despăgubiri doar pentru perioada 16
martie 2009-19 iunie 2009, pentru perioada anterioară (19
iunie
2006
-
15
martie
2009) dreptul la acțiune al
reclamantei fiind prescris.
Nici al doilea motiv de recurs ce
vizează incidența dispozițiilor
art.
292
alin. (1)
teza 1 C
.
proc
.
civ.
nu poate fi primit.
Aceste dispoziții legale indicate de
recurenți nu sunt aplicabile în speță, acea „precizare a apelului” nu conține
apărări noi așa cum învederează recurenții, motivele de nelegalitate și
netemeinicie pe care se întemeiază apelul au fost dezvoltate în cuprinsul
memoriului de apel.
Criticile recurentei-reclamante relative
la interpretarea conținutului și concluziilor raportului de expertiză și la
ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei nu se încadrează în motivele
de nelegalitate reglementate de
art.
304
C
.
proc
.
civ. Interpretarea dată probelor,
de către instanța de apel
în ce privește cuantumul despăgubirilor calculate constituie o chestiune de
fapt care nu poate conduce la modificarea deciziei recurate.
Instanța de apel a interpretat în mod
just și dispozițiile
art.
129
alin. (5)
și
art.
261 C
.
proc
.
civ.
, hotărârea recurată cuprinzând motivele de fapt și de
drept ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au
înlăturat cererile părților, neputând fi primite susținerile recurentei sub
acest aspect.
Recursul declarat de
recurenții-pârâți Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin
Primar vizează, în esență, eronata interpretare a dispozițiilor
art.
720
1
C
.
proc
.
civ.
, precum și a prevederilor
art.
998 C.
civ.
Aceste prevederi au fost în mod corect
interpretate de instanța de apel, considerându-se că litigiul dedus judecății
nu este de natură comercială.
Obiectul prezentei acțiuni îl
constituie obligarea pârâților Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu
Criș prin Primar, la plata sumei de 926.691,84 lei cu titlu de lipsă de
folosință a imobilului proprietatea reclamantei.
Natura prezentului litigiu a fost
apreciată în mod corect ca fiind civilă, și nu comercială, nefiindu-i
aplicabile deci dispozițiile
art.
720
1
C
.
proc
.
civ.
cu privire la procedura concilierii directe. Nu prezintă
relevanță astfel susținerile privind comercialitatea actelor îndeplinite de
către o societate ce ar atrage aplicarea prevederilor derogatorii ale
art.
720
1
C
.
proc
.
civ.
, deoarece în speță, între societatea reclamantă și
pârâți nu au existat raporturi contractuale, temeiul acțiunii constituindu-l
răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile
art.
998-999 C.
civ.
Potrivit dispozițiilor
art.
998-999 C.
civ
.
, pentru angajarea răspunderii civile
delictuale a unei persoane este necesară existența unui prejudiciu și a unei
fapte ilicite, existen
ț
a unui raport de cauzalitate între
fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Cu privire la
condițiile
răspunderii civile delictuale, reglementate de
art.
998-999 C.
civ
.
, în mod corect au fost apreciate ca
fiind îndeplinite în speță de către ambele instanțe.
Fapta ilicită constă în acțiunea sau
inacțiunea care are drept rezultat încălcarea drepturilor subiective sau
intereselor legitime ale unor persoane.
În speță, corect s-a apreciat ca
folosirea de către pârâți a spațiului litigios fără a avea un titlu asupra
acestuia constituie o astfel de faptă ilicită.
Pe de altă parte, prejudiciul,
calificat ca o condiție „sine qua non” constă în efectul negativ suferit de o
anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, prejudiciul
material
fiind acel prejudiciu al cărui
conținut poate fi evaluabil în bani.
Prejudiciul, ca element al răspunderii
civile delictuale a fost în mod
just considerat ca fiind
reprezentat de lipsa de folosință a imobilului care ar fi putut fi utilizat ca
depozit, fiind dovedită și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și
prejudiciul suferit, între ace
ste
două condiții -
prejudiciul cert și actual și fapta ilicită existând un raport de cauzalitate
direct.
În speță, corect s-a dispus repararea
prejudiciului prin echivalent fiind stabilită în mod just întinderea
și
modul de calcul al echivalentului daunelor (produse ca urmare a lipsei de
folosință a imobilului de către reclamantă), criticile formulate sub acest
aspect neputând fi primite.
Pentru aceste
considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate și în baza art.
312 C. proc. civ., se va menține decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate
recursurile declarate de reclamanta SC T. SRL și de pârâții Consiliul Local
Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin Primar împotriva deciziei nr. 94/ A
din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 14 februarie 2014.