ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la 16 martie 2012 sub nr. 377/210/2012 la Judecătoria C . C . , reclamanta SC T. SRL Chișineu Criș, reprezentată prin lichidatorul E.S.P.R.L. , a chemat în judecată pârâții Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș, prin Primar, și a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 926.691,84 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 212.554 euro, cu titlul de lipsă de folosință a imobilului proprietatea sa, înscris în CF Chișineu Criș, provenită din conversia de pe hârtie a CF Chișineu Criș nr. top cad.

C1375, aferentă perioadei 19 iunie 2006-19 iunie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a dobândit prin cumpărare la licitație publică imobilul situat în Chișineu Criș, str. Înfrățirii, înscris în CF Chișineu Criș, provenită din conversia de pe hârtie a CF Chișineu Criș, conform actului de adjudecare încheiat în 24 iunie 2004 de Biroul executorului judecătoresc G.C., și este în prezent proprietara tabulară a acestui imobil compus din teren în suprafață de 2952 mp și construcție. Odată cu declanșarea executării silite obiect al Dosarului execuțional nr. 40/EX/2009, pârâții au promovat mai multe acțiuni civile prin care au încercat să obțină anularea executării silite și întoarcerea executării silite, tinzând să redobândească posesia asupra imobilului.

Astfel, pe rolul Judecătoriei Chișineu Criș, pârâții au înregistrat contestația la executare obiect al Dosarului nr. 611/210/2009; întoarcerea executării silite obiect al Dosarului nr. 710/210/2009; cerere de suspendare provizorie a executării silite obiect al Dosarului nr. 1057/210/2009; întoarcerea executării silite obiect al Dosarului nr. 1319/210/2010. În toată perioada cuprinsă între momentul dobândirii imobilului în iunie 2004 și data de 19 iunie 2009, la care executorul judecătoresc i-a evacuat pe pârâți din imobil, societatea reclamantă a fost lipsită de folosința întregului imobil, a terenului și a construcției ocupate abuziv de către pârâți.

Reclamanta solicită cu titlu de lipsă folosință a imobilului, suma de 926.691,84 lei, reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 212.544 euro, calculată conform cursului BNR din data de 14 martie 2012. Prin sentința civilă nr. 324 din 5 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 377/210/2012, Judecătoria Chișineu Criș a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, și a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta SC T. SRL Chișineu Criș, reprezentată prin lichidatorul E.S.P.R.L. , împotriva pârâților Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș, prin Primar, în favoarea Tribunalului Arad. A reținut aplicabilitatea art. 2 pct. 1 lit. b) C . proc . civ.

, în conformitate cu care tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, și faptul că pretențiile reclamantei sunt de 926.691,84 lei. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad sub același număr la 2 mai 2012. Prin sentința civilă nr. 1637 din 28 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 377/210/2012, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Chișineu Criș, reprezentată prin lichidatorul E.S.P.R.L. , împotriva pârâților Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș, prin Primar. A obligat pârâții să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății al sumei de 17712 euro, despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 16 martie 2009 - 19 iunie 2009. A respins ca prescrise celelalte pretenții ale reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în primul rând că acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 998-999 din vechiul C. civ. și privește un imobil ce nu s-a constituit în fond de comerț, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. privind concilierea prealabilă în litigiile comerciale. A fost apreciată ca fiind parțial fondată excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece pentru pretențiile aferente perioadei 19 iunie 2006 - 15 martie 2009, dreptul la acțiune al reclamantei a început să curgă, conform art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958, de la data împiedicării reclamantei să-și exercite dreptul de folosință asupra imobilului prin fapta ilicită, iar nu de la data la care reclamanta a obținut pe cale judiciară evacuarea pârâților, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit anterior datei înregistrării prezentei acțiuni.

Împotriva sentinței civile nr. 1637 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Arad au declarat apel în termenul legal atât reclamanta SC T. SRL Chișineu Criș, cât și pârâții Orașul Chișineu Criș, prin Primar, și Consiliul Local Chișineu Criș. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, deși a obținut proprietatea asupra imobilului prin licitație publică și și-a întabulat dreptul în iunie 2004, pârâții au ocupat abuziv imobilul, fără titlu, până la data de 19 iunie 2009, când au fost evacuați, în toată această perioadă fiind lipsită de folosința imobilului. În motivarea apelului pârâților, s-a reiterat excepția lipsei procedurii de conciliere directă prevăzută de art. 720 alin. ( 1 ) C . proc . civ.

, cu motivarea că litigiul este de natură comercială, solicitând prin urmare trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad. Au invocat și prescripția dreptului la acțiune, prevăzută de art. 2500 și urm. din noul C. civ. , excepție care în mod greșit a fost respinsă. Pe fond, au susținut că soluția primei instanțe este greșită în ceea ce privește acceptarea unei chirii de 5904 euro/lună, întrucât în orașul Chișineu Criș nu se practică chirii la asemenea valori este inadmisibil să pretinzi o asemenea chirie. Nu sunt arătate criteriile și dovezile pe care se sprijină calculul chiriei, iar ipotetica sumă este exagerată față de zona în care se află imobilul, reclamanta făcând aprecieri personale care nu corespund realității.

Se mai susține că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, încălcând dispozițiile art. 129 alin. ( 5 ) C. proc. civ. , întrucât probele administr ate la dosar erau insuficiente. Reclamanta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului pârâților, arătând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 720 1 alin. ( 1 ) C. p roc . c iv ., întrucât între părți nu au existat niciodată raporturi contractuale. Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 alin. ( 1 ) C . proc . civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul pârâților este întemeiat, fiind admis, iar apelul reclamantei este neîntemeiat, fiind respins.

S-a considerat că, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, litigiul nu este de natură comercială și, prin urmare, nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 alin. ( 1 ) C. p roc . c iv . Imobilul nu aparține fondului de comerț al reclamantei, iar pe de altă parte, între reclamantă și pârâți nu există nici un fel de raporturi contractuale. Litigiul dintre părți este unul civil, promovat de reclamantă în baza răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește excepția prescripției acțiunii reclamantei, în mod corect prima instanță a stabilit că acțiunea este parțial prescrisă. Dreptul reclamantei la despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului nu a început să curgă, cum susține reclamanta, de la data la care au fost evacuați pârâții din imobil, respectiv de la 19 iunie 2009, ci de la data împiedicării reclamantei de a folosi imobilul prin fapta ilicită a pârâților de a-l folosi fără drept.

S-a apreciat în mod just că și condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în speță. Astfel, fapta ilicită a pârâților constă în folosirea imobilului fără a avea un titlu asupra lui, împiedicând astfel adevăratul proprietar să-l folosească, și cauzându-i acestuia un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu fiind evidentă. Soluția primei instanțe a fost apreciată ca greșită în ceea ce privește întinderea despăgubirilor, modul de calcul al acestora și din acest punct de vedere apelul pârâților a fost apreciat ca fiind întemeiat. Întrucât prima instanță a avut în vedere sub acest aspect doar o ofertă de preț/ chirie (fila 39), instanța de apel a dispus proba cu o expertiză judiciară de specialitate pentru a se stabili contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.

Prin urmare, Curtea a considerat că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru perioada stabilită anterior - echivalente unei chirii lunare de 0,4 euro/ mp pentru folosirea imobilului ca depozit, luând deci în calcul valoarea de mijloc precizată în raportul de expertiză. Această chirie lunară de 0,4 euro/mp a fost raportată la suprafața de 307,40 mp, suprafață ce poate fi închiriată așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, și la perioada cuprinsă între 16 martie 2009 - 19 iunie 2009, despăgubirile cuvenite fiind în această situație de 368,88 euro. Față de aceste considerente, în baza art. 296 C . proc . civ. , Curtea a admis apelul declarat de pârâții Orașul Chișineu Criș, prin Primar, și Consiliul Local Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr. 1637 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 377/210/2012.

A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați pârâții față de reclamanta SC T. SRL Chișineu Criș la suma de 368,88 euro sau echivalentul în lei la data plății. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În baza art. 296 C . proc . civ. , a respins apelul declarat de reclamanta SC T. SRL Chișineu Criș, reprezentată prin lichidatorul E.S.P.R.L. , împotriva aceleiași hotărâri. În baza art. 274 al in . ( 1 ) C . proc . civ. , a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâților a sumei de 7.309,73 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel (timbrajul, onorariul avocațial și contravaloarea expertizei). Împotriva deciziei nr. 94/ A din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă , au declarat recurs reclamanta SC T . SRL și pârâții Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin Primar.

Recurenta S C T . SRL Chisineu Criș a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: Se susține că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, aplicabil în speța dedusă judecații, atunci când a apreciat momentul de la care a început să curgă pentru recurenta-reclamantă prescripția dreptului material la acțiune, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C . proc . civ.

Se conchide că, cu toate că dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra acestui imobil a fost intabulat în cartea funciară încă din luna iunie 2004, în perioada cuprinsă între momentul dobândirii imobilului prin cumpărare la licitație publică și până la data de 19 iunie 2009, societatea apelanta-reclamantă a fost lipsită de folosința imobilului, întrucât intima ț ii-pârâ ț i Consiliul Local al Orașului Chisineu Criș și Orașul Chisineu Criș, prin reprezentanții lor, au ocupat acest imobil în mod abuziv fără niciun titlu. Imobilul a fost efectiv evacuat de către intima ț ii-pâra ț i la data de 19 iunie 2009, conform procesului-verbal întocmit în aceasta data de către executorul judecătoresc în dosarul execu ț ional nr. 40/ EX /2009 al BEJ - B . M . Odată cu declanșarea executării silite obiect al Dosarului execu ț ional nr. 40/ EX /2009 al BEJ - B .M.

, intima ț ii-pârâ ț i au promovat mai multe acțiuni civile prin care au încercat să ob ț ină anularea executării silite și întoarcerea executării silite, tinzând să redobândească posesia asupra imobilului proprietatea societății reclamante. În toată perioada cuprinsă de la momentul dobândirii imobilului în cursului lunii iunie 2004 și până în data de 19 iunie 2009, dată la care executorul judecătoresc i-a evacuat pe intima ț ii-pârâ ț i din imobil, societatea reclamantă a fost lipsită de folosința întregului imobil, a terenului și a construcției, ocupate abuziv de către intima ț ii-pârâ ț i. Al doilea motiv de recurs vizează omisiunea instanței de apel de a analiza incidența în speța dedusă judecații a dispozițiilor art. 292 alin. (1) teza I C . proc . civ.

invocate de către recurenta-reclamanta față de apelul promovat de către intima ț ii-pâra ț i împotriva hotărârii instanței de fond. Se susține că această "precizare a apelului " conține apărări noi care nu au fost formulate de către pârâți nici în fața instanței de fond, nici prin memoriul prin care au în ț eles să motiveze apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 1637 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă , în Dosarul nr. 377/21072012. Prin al treilea motiv de recurs se consideră că instanța de apel a interpretat greșit conținutul și concluziile raportului de expertiză întocmit de expert Ț . Ș . atunci când a concluzionat că societatea reclamantă are drept la despăgubiri echivalente unei chirii lunare pentru folosirea imobilului proprietatea sa ca depozit raportată la suprafața de 307,40 mp, suprafață ce poate fi închiriată c onform concluziilor expertului.

Pentru a pronunța soluția recurata, instanța de apel a interpretat trunchiat raportul de expertiză efectuat în faza apelului de expertul Ț.Ș. și a ignorat înscrisurile depuse la dosarul cauzei de recurenta-rec lamanta prin reprezentanții săi . Se arată că, susținerile instanței de apel potrivit căreia reclamanta are dreptul la despăgubiri echivalente unei chirii lunare de 0,4 euro/ mp pentru folosirea imobilului ca depozit în suprafață de 307,40 mp sunt contrare probelor administrate în cauză. Se conchide de către recurent că soluția pronunțată de instanța de apel contravine dispozițiilor art. 129 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 261 alin . ( 1 ) pct. 5 C . proc . civ. Recurenții Consiliul Local Chișineu Criș și orașul Chișineu Criș prin Primar, au criticat decizia recurată formulând următoarele critici de nelegalitate.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, se arată că nu a fost efectuată în cauză procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C . proc . civ. aplicabil. Motivul pentru care instanța de fond a respins această excepție constă în faptul că imobilul nu ar face parte din fondul de comerț al reclamantei. Potrivit doctrinei, fondul de comerț este definit ca "un ansamblu de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale pe care un comerciant le afectează desfășurării unei activități comerciale, în scopul atragerii clientelei și, implicit, obținerii de profit." Se precizează că reclamanta nu contestă destinația imobilului în sine și apartenența lui la fondul de comerț al societății.

Cu privire la fapta ilicită, se susține că instanța de apel a considerat că în speță ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca s-ar fi folosit spațiul fără a avea un titlu asupra lui, faptă ilicită care atrage răspunderea delictuală. Cu privire la prejudiciu, instanța de apel reține producerea lui întrucât în expertiza întocmită în cauză, expertul tehnic a menționat faptul că imobilul ar putea fi utilizat sub formă de depozit, în anumite condiții tehnice. În raportul de expertiză întocmit expertul desemnat în cauză se arată că imobilul ar fi putut fi eventual folosit ca depozit, la prețul unei chirii de 0,3-0,5 euro/ mp sub rezerva îndeplinirii unor condiții. Se consideră că pentru a putea discuta de antrenarea răspunderii civile delictuale, trebuie să ne raportăm la săvârșirea unei fapte ilicite și la existența unui prejudiciu.

Or, în această speță, lipsesc tocmai aceste elemente . De asemenea, se arată că reclamanta intimată nu a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins a fi suferit și fapta ilicită presupus a fi săvârșită de către pârâți. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: 1. Criticile recurentei - reclamante SC T. SRL vizează incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C . proc . civ. , în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Se susține că a fost apreciat în mod eronat momentul de la care a început să curgă prescripția dreptului material la acțiune.

Aceste critici nu se justifică. Instanța de apel a reținut în mod corect că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. ( 1 ) din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la data împiedicării reclamantei de a exercita prerogativa folosinței asupra imobilului prin fapta ilicită a pârâților, având în vedere în acest sens și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora prescripția dreptului material la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât ș i pe cel care răspunde de ea. Prescripția dreptului material la acțiune reprezintă mijlocul de stingere a dreptului la acțiune în sens material prin neexercitarea acelui drept în intervalul de timp prevăzut de lege.

Momentul începutului cursului prescripției a fost în mod just apreciat de instanțe, ca de altfel și momentul împlinirii acestui termen. Astfel, în mod corect ambele instanțe au reținut că reclamanta are drept la despăgubiri doar pentru perioada 16 martie 2009-19 iunie 2009, pentru perioada anterioară (19 iunie 2006 - 15 martie 2009) dreptul la acțiune al reclamantei fiind prescris. Nici al doilea motiv de recurs ce vizează incidența dispozițiilor art. 292 alin. (1) teza 1 C . proc . civ. nu poate fi primit. Aceste dispoziții legale indicate de recurenți nu sunt aplicabile în speță, acea „precizare a apelului” nu conține apărări noi așa cum învederează recurenții, motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care se întemeiază apelul au fost dezvoltate în cuprinsul memoriului de apel.

Criticile recurentei-reclamante relative la interpretarea conținutului și concluziilor raportului de expertiză și la ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C . proc . civ. Interpretarea dată probelor, de către instanța de apel în ce privește cuantumul despăgubirilor calculate constituie o chestiune de fapt care nu poate conduce la modificarea deciziei recurate. Instanța de apel a interpretat în mod just și dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 261 C . proc . civ. , hotărârea recurată cuprinzând motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, neputând fi primite susținerile recurentei sub acest aspect.

2. Recursul declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin Primar vizează, în esență, eronata interpretare a dispozițiilor art. 720 1 C . proc . civ. , precum și a prevederilor art. 998 C. civ. Aceste prevederi au fost în mod corect interpretate de instanța de apel, considerându-se că litigiul dedus judecății nu este de natură comercială. Obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâților Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin Primar, la plata sumei de 926.691,84 lei cu titlu de lipsă de folosință a imobilului proprietatea reclamantei. Natura prezentului litigiu a fost apreciată în mod corect ca fiind civilă, și nu comercială, nefiindu-i aplicabile deci dispozițiile art. 720 1 C . proc . civ.

cu privire la procedura concilierii directe. Nu prezintă relevanță astfel susținerile privind comercialitatea actelor îndeplinite de către o societate ce ar atrage aplicarea prevederilor derogatorii ale art. 720 1 C . proc . civ. , deoarece în speță, între societatea reclamantă și pârâți nu au existat raporturi contractuale, temeiul acțiunii constituindu-l răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ . , pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane este necesară existența unui prejudiciu și a unei fapte ilicite, existen ț a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999 C. civ . , în mod corect au fost apreciate ca fiind îndeplinite în speță de către ambele instanțe. Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are drept rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unor persoane. În speță, corect s-a apreciat ca folosirea de către pârâți a spațiului litigios fără a avea un titlu asupra acestuia constituie o astfel de faptă ilicită. Pe de altă parte, prejudiciul, calificat ca o condiție „sine qua non” constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, prejudiciul material fiind acel prejudiciu al cărui conținut poate fi evaluabil în bani.

Prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale a fost în mod just considerat ca fiind reprezentat de lipsa de folosință a imobilului care ar fi putut fi utilizat ca depozit, fiind dovedită și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit, între ace ste două condiții - prejudiciul cert și actual și fapta ilicită existând un raport de cauzalitate direct. În speță, corect s-a dispus repararea prejudiciului prin echivalent fiind stabilită în mod just întinderea și modul de calcul al echivalentului daunelor (produse ca urmare a lipsei de folosință a imobilului de către reclamantă), criticile formulate sub acest aspect neputând fi primite. Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate și în baza art. 312 C. proc.

civ., se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC T. SRL și de pârâții Consiliul Local Chișineu Criș și Orașul Chișineu Criș prin Primar împotriva deciziei nr. 94/ A din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2014.