ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1664/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 22 noiembrie 2011, sub nr. 6769/337/2011, reclamanta Fundația pentru Tineret S. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Zalău, solicitând reintegrarea patrimonială necondiționată și fără plată în patrimoniul său a imobilului „C.T.Z.”, situat în municipiul Zalău, și, în subsidiar, plata sumei rezultate din executarea silită a acestui imobil, de către pârât, pentru plata unor datorii reprezentând impozite și taxe către bugetul local.

Prin precizarea de acțiune formulată la data de 27 martie 2012, reclamanta a indicat câtimea pretențiilor, respectiv suma de 1.268.361 RON, arătând că aceasta este formată din: 245.450 RON, suma reținută de către pârât din totalul valorii la care a fost adjudecat bunul imobil licitat, peste ceea ce era cuprins în titlul executoriu în baza căruia a fost executată licitația; 812.446 RON, valoarea operelor de artă din clădirea licitată și care nu au fost incluse în valoarea rezultată din expertiza efectuată în vederea desfășurării licitației; 156.000 RON, contravaloarea fructelor civile rezultate din folosința spațiului de către diverse persoane juridice, în baza unor contracte de închiriere, pentru perioada 11 decembrie 2008-21 septembrie 2011; 210.309 RON, beneficiu nerealizat, reprezentând valoarea medie a dobânzii bancare aferente valorii efectiv virate în contul său, pe perioada 11 decembrie 2008-21 septembrie 2011. În motivare, s-a arătat că pârâtul, în cursul anului 2008, în cadrul procedurii de executare silită, a vândut la licitație imobilul din litigiu, care a fost adjudecat tot de către pârât, aceasta fiind singurul ofertant.

Acest lucru s-a făcut cu încălcarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1992 privind regimul juridic al fundațiilor pentru tineret, care prevede că bunurile care au aparținut la data de 22 decembrie 1989 fostei organizații U.T.C. preluate de fundațiile județene pentru tineret rămân în proprietatea acestora, iar în cazul în care au căpătat ulterior o altă destinație se reintegrează necondiționat și fără plată în patrimoniul fundațiilor pentru tineret ce se constituie ca succesoare de drept. S-a mai arătat că pârâtul nu a plătit în întregime prețul adjudecării, iar sumele reținute prin compensare cu datoriile fiscale existente până la data executării nu au fost corect calculate. Prin sentința civilă nr. 1348 din 27 martie 2012, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, raportat la dispozițiile art. 2 C. proc.

civ., față de valoarea obiectului litigiului, care depășește 500.000 RON. În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, sub nr. 2199/84/2012. Prin sentința civilă nr. 517 din 30 ianuarie 2013, Tribunalului Sălaj, secția civilă, a respins acțiunea, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Din procesul-verbal de adjudecare, încheiat în data de 26 noiembrie 2008, rezultă că bunul în litigiu a fost considerat adjudecat la prețul de 2.031.115 RON, însă primăria și-a recuperat taxa de participare, în sumă de 203.111,50 RON, astfel că prețul imobilului adjudecat, ce urma a fi achitat reclamantei, a scăzut la suma de 1.828.003,50 RON. Cât privește legalitatea și temeinicia acestui act procedural de executate, instanța nu se poate pronunța pe cale incidentală, în acest cadru procesual, ce are ca obiect plata unor despăgubiri civile, ulterioare executării silite.

Verificarea temeiniciei și legalității actelor procedurale de executare silită, inclusiv în ce privește evaluarea unui imobil în vederea vânzării prin licitație, se poate face doar pe calea contestației la executare, în condițiile și termenele prevăzute de art. 399 și urm. C. proc. civ., mijloc procesual de care reclamanta a și uzat, de altfel, în Dosarele nr. 6442/337/2008, nr. 199/337/2009 și nr. 4097/337/2009 ale Judecătoriei Zalău. De asemenea, în acest cadru procesual nu se poate verifica legalitatea și temeinicia taxelor și impozitelor datorate de reclamantă bugetului local, în baza unor acte administrativ fiscale emise de Administrația Financiară a municipiului Zalău, o atare verificare putând avea loc doar pe calea contenciosului administrativ fiscal, în condițiile instituite de C. proc.

fisc. Și de o astfel de procedură a uzat reclamanta, în Dosarul nr. 215/84/2008 al Tribunalului Sălaj. Singurele capete de cerere care pot fi cercetate pe fond de instanță în actualul cadru procesual și care ar intra în sfera răspunderii civile delictuale sau contractuale, după caz, sunt cele privind plata unor despăgubiri pentru „deposedare abuzivă de imobil”, și anume împiedicarea culegerii unor „fructe civile”, respectiv plata de daune-interese moratorii (dobânzi) pentru întârzierea plății prețului imobilului adjudecat, de către pârât.

Aceste două capete de cerere se exclud însă reciproc, deoarece logica formală conduce la concluzia că aceeași faptă, rezultată dintr-o situație juridică dată, nu poate să atragă în același timp atât o răspundere civilă delictuală, cât și una contractuală: în speță, fie se acceptă că reclamanta a fost deposedată abuziv de imobil, de către pârât și atunci acesta ar fi obligat pentru fapta sa ilicită la o despăgubire integrală (prejudiciu efectiv și/sau beneficiu nerealizat) față de reclamantă, fie se acceptă contrariul, și atunci poate fi obligat la dobânzi pentru întârzierea achitării prețului bunului adjudecat, ca orice cumpărător de bună-credință. Niciuna dintre aceste două situații juridice, adică răspunderea juridică delictuală sau răspunderea juridică contractuală a pârâtului, nu pot fi reținute, pentru că adjudecatarul este în drept să intre în posesia bunului cumpărat din momentul încheierii de către executor a procesului-verbal de adjudecare.

Mai mult decât atât, fiind vorba despre o executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare, art. 166 alin. (1) C. proc. fisc. prevede că procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară, transferul dreptului de proprietate asupra bunului urmărit operând de la data încheierii acestuia. Cel interesat poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau aducere la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 172 și art. 173 C. proc. fisc., fără ca dreptul de contestare al contribuabilului să lezeze în vreun fel transferul proprietății asupra bunului adjudecat.

În ceea ce privește întârzierea în plata prețului bunului adjudecat, această împrejurare s-a datorat faptului că între reclamantă și pârât a intervenit automat, din momentul adjudecării bunului, un drept legal de compensare reciprocă a datoriilor, iar acest demers nu s-a putut finaliza decât cu mare întârziere tocmai datorită conduitei reclamantei, care a înțeles să le conteste în instanță (deși cu adresa din 26 mai 2010 pârâtul i-a solicitat să depună documente justificative, pentru a fi reanalizate), dovedindu-se în final că aceste contestații sunt neîntemeiate. Or, este de principiu că nimeni nu poate pretinde în instanță existența unui drept sau a unui interes bazându-se pe propria-i culpă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin decizia civilă nr. 85A din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat și a obligat-o pe apelantă la 100,05 RON cheltuieli de judecată către intimat. Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele: Conform cărții funciare Zalău, imobilul identificat, reprezentând teren și construcție denumită „C.T.Z.”, are ca proprietar tabular Statul Român, în întregime asupra terenului și Fundația pentru Tineret S. asupra construcției.

În același sens, prin decizia civilă nr. 230/R din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. 6642/2003, s-a statuat cu putere de lucru judecat, într-o acțiune civilă în revendicare exercitată de Primăria Municipiului Zalău împotriva pârâtei Fundația pentru Tineret S., că titlul de proprietate al pârâtei, născut ex lege, în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, primează în raport cu titlul de proprietate de care se prevalează reclamanta, astfel că dreptul de proprietate asupra clădirii denumită „C.T.Z.” aparține pârâtei.

Cu referire la teren, prin decizia civilă nr. 2029 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că reclamanta Fundația pentru Tineret S. a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției denumită „C.T.Z.” cu titlu de lege, iar în privința terenului aferent acestei construcții, teren înscris în cartea funciară Zalău, în favoarea reclamantei s-a constituit un drept de administrare, ca dezmembrământ al unui drept de proprietate publică, în baza deciziei din 1972 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al orașului Zalău. Dreptul de administrare nu a fost înscris în cartea funciară, însă există ca atare în patrimoniul reclamantei, conferindu-i acesteia atributele posesiei și folosinței, precum și obligația de a plăti impozitul aferent terenului.

Decizia este irevocabilă și opozabilă atât Fundației pentru Tineret S., cât și Primarului municipiului Zalău, care au avut calitatea de părți în proces. Construcția denumită „C.T.Z.” din Zalău a făcut obiectul executării silite pentru recuperarea unui debit în sumă de 472.528,84 RON, datorat de Fundația pentru Tineret bugetului Consiliului local Zalău, constând din taxe auto, impozit pe clădiri și impozit pe teren intravilan. Din procesul-verbal de adjudecare, încheiat în data de 26 noiembrie 2008, rezultă că bunul în litigiu a fost considerat adjudecat la prețul de 2.031.115 RON, însă primăria și-a recuperat taxa de participare, în sumă de 203.111,50 RON, astfel că prețul imobilului adjudecat ce urma a fi achitat reclamantei a scăzut la suma de 1.828.003,50 RON.

Conform procesului-verbal privind eliberarea și distribuirea sumei rezultată din executarea silită, emis din 24 iunie 2009, procedura executării silite a fost finalizată prin stingerea creanței fiscale, urmare a distribuirii prețului obținut de către organul fiscal prin vânzarea la licitație a imobilului sechestrat. Această împrejurare este recunoscută, de altfel, de către pârâtul Municipiul Zalău, care, în calitate de adjudecatar al bunului, confirmă că prețul a fost plătit în întregime în contul de executare, în data de 25 noiembrie 2008. Reclamanta din prezentul dosar a contestat raportul de inspecție fiscală, întocmit în conformitate cu art. 94 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestație soluționată prin decizia nr. 2029 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj (Dosar nr. 215/84/2008), prin respingerea acțiunii în tot.

Totodată, reclamanta din prezentul dosar a formulat și contestații la executare, prin care a contestat atât procedura executării silite, cât și legalitatea titlului executoriu din 19 aprilie 2010, toate aceste contestații fiind respinse, conform hotărârilor judecătorești depuse în prezentul dosar. Prin prezenta acțiune civilă în justiție, reclamanta revendică imobilul construcție denumit „C.T.Z.”, situat în Zalău, și solicită despăgubiri bănești, contestând procedura executării silite prin vânzarea la licitație publică a imobilului, obiect al dosarului execuțional din 2008, sub aspectul calității adjudecatarului, al caracteristicilor bunului vândut la licitație publică și al prețului de vânzare.

Astfel cum în mod corect a considerat și prima instanță, nelegalitatea actelor săvârșite în procedura executării silite imobiliare putea fi evocată și probată pe calea contestației la executare. De altfel, așa cum s-a reținut mai sus, reclamanta a uzat de această cale de atac, contestațiile la executare și contestațiile la titlu propriu-zise fiind respinse prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că în prezent procedura executării silite este închisă. Pe cale de consecință, apare ca inadmisibilă reiterarea aspectelor de nelegalitate legate de executarea silită imobiliară, în prezentul cadru procesual, iar instanța le va respinge. Cu referire la teren, este dovedit dreptul de administrare pe care reclamanta îl deține asupra terenului în litigiu, cu privire la acest drept statuându-se în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.

Cât privește faptul posesiei, probele administrate în cauză relevă că reclamanta se află în posesia acestui bun și exercită atributele specifice unui drept de administrare, în această calitate fiind obligată, de altfel, la plata obligațiilor fiscale. Referitor la plata unor despăgubiri bănești pentru deposedarea abuzivă și împiedicarea culegerii fructelor civile, respectiv pentru întârzierea în plata prețului imobilului adjudecat, temeinic prima instanță a considerat că aceste pretenții sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta nu a dovedit că deposedarea sa de imobil a fost una abuzivă, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata unor despăgubiri bănești menite să acopere prejudiciul suportat, imobilul intrând în proprietatea pârâtului prin vânzarea la licitație publică, iar legalitatea acestei proceduri a fost confirmată prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Cât privește pretinsa întârziere în plata prețului adjudecat, temeinic s-a reținut că această întârziere în realizarea datoriilor reciproce a fost datorată conduitei reclamantei, care a inițiat acțiuni civile în justiție în legătură cu realizarea și limitele compensării, așteptându-se realizarea definitivă a acestora. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei la prima instanță, pentru că nu a stabilit corect obiectul dedus judecății.

Astfel, recurenta a arătat că, prin acțiunea formulată, a solicitat reintegrarea patrimonială necondiționată și fără plată în patrimoniul său a imobilului „C.T.Z.”, situat în municipiul Zalău, prin prisma prevederilor exprese din Legea nr. 146/2002, secțiunea patrimoniu, art. 19, art. 20, iar, în subsidiar, plata sumei rezultate din vânzarea prin executare silită pentru unele datorii la bugetul local și daune interese până la plata efectivă. Instanța de fond, Tribunalul Sălaj, nu a analizat în nici un fel cererea prin prisma prevederilor Legii nr. 146/2002, ci cauza a fost soluționată ca revendicare imobiliară în urma unei executări silite. În fapt, pârâtul municipiul Zalău a vândut la licitație imobilul „C.T.Z.” la data de 26 noiembrie 2008, iar în urma procesului de adjudecare, ca singur ofertant, a intrat în proprietatea acestuia.

Acest lucru s-a făcut cu încălcarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret, în care se prevede în mod expres că bunurile care au aparținut la data de 22 decembrie1989 fostelor organizații U.T.C. preluate de fundațiile județene și a municipiului București vizate de prezenta lege rămân în proprietatea acestora, iar în cazul în care ulterior au căpătat o altă destinație se reintegrează necondiționat și fără plată în patrimoniul acestora, ce se constituie ca succesoare de drept. De asemenea, în art. 20 alin. (10) se precizează că „Fundațiile județene pentru Tineret și a muni­cipiului București nu pot înstrăina patrimoniul imobiliar, construcții și terenuri care au aparținut fostei organizații județene a U.T.C.”.

Executarea silită a imobilului „C.T.Z.” s-a făcut cu încălcarea a două principii fundamentale de drept și anume: egalitatea în fața legii și aplicarea unitară a legii. Întrucât Legea nr. 146/2002, art. 20 alin. (10), interzice fundațiilor județene pentru tineret să înstrăineze patrimoniul imobiliar (construcții și terenuri) vizat de prezenta lege, atunci nici creditorilor nu le este permis acest lucru, o atare înstrăinare fiind un caz flagrant de inegalitate în fața legii și de aplicare neunitară a legii. Terenul pe care este amplasat „C.T.Z.” și cel adiacent nu a fost supus executării silite. Procesul-verbal de adjudecare a privit numai construcția „C.T.Z.”, nu și terenul. Recurenta arată că dreptul de proprietate asupra construcției și terenului i-a fost atribuit în următoarele condiții: prin decizia din 19 iunie 1972 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Zalău s-a transmis în administrarea operativă a fostului Comitet Județean U.T.C.

suprafața de 1746 mp, necesară pentru construirea imobilului „C.T.Z.”; pentru această clădire s-a emis ulterior autorizația pentru executarea de lucrări din 22 februarie 1973, urmând a se face formele de intrare în proprietatea beneficiarului. Prin dispozițiile art. 1 din Decretul-lege nr. 150/1990 s-au înființat fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București, persoane juridice de utilitate publică. Conform art. 2 din același act normativ, bunurile ce au aparținut fostelor organizații U.T.C. au trecut în proprietatea acestora (construcții și terenuri). Mai mult, art. 19 și art. 20 din Legea nr. 146/2002 consfințesc o dată în plus, asupra construcțiilor și terenurilor conferite anterior Fundației pentru Tineret S., întrucât legea este indiscutabil un act normativ cu forță juridică superioară oricărui alt act normativ.

Indubitabil nu pot fi date două soluții diferite - drept de proprietate pentru construcții și drept de administrare pentru terenuri, ca urmare a acelorași dispoziții exprese menționate în Decretul-lege nr. 150/1990 și Legea nr. 146/2002. De altfel, decizia civilă nr. 2029 din 2 octombrie 2008 a privit litigiul dintre Fundația pentru Tineret S. și municipiul Zalău privind calcularea unor impozite și taxe locale și refuzul de a aplica prevederile Legii nr. 350/2006, art. 29 și art. 25 C. fisc. și nu clarificarea proprietății Fundației pentru Tineret S. Din aceste considerente, decizia civilă sus-menționată face referire doar la Decizia nr. 144/1972 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al orașului Zalău, statuând doar un drept de adminis­trare asupra terenului, eroare ce trebuie corectată.

În prezent, posesia și folosința terenului pe care este construit „C.T.Z.” și cel adiacent pe care a funcționat o terasă de vară cu cinematograf este tulburată prin efectul procesului-verbal de adjudecare și înscrierea cartea funciară în favoarea Primăriei Zalău. Chiria a fost încasată de la terasă de Primăria Zalău și ulterior au desființat contractul fără un temei legal. Cât privește executarea silită a imobilului „C.T.Z.”, plata sumei rezultate din vânzare și scăderea datoriilor rezultate prin încălcarea Legii nr. 350/2006, art. 29, ea a fost formulată ca cerere secundară, dacă s-ar fi dat un răspuns la instanța de fond. În privința operelor de artă, acestea se aflau sub protecția drepturilor de autor.

Ele au fost realizate de artiști plastici din curentul artistic definit ca fiind „Școala de arte Baia Mare”. Au fost realizate vitralii în sticlă și aluminiu, lucrate manual, sculpturi din aluminiu în combinație cu lemn, multe dintre acestea de dimensiuni mari, cuprinse între 0,160 mp și 45 mp. Valoarea contabilă la punerea în funcțiune a clădirii în 1974 era aproape jumătate din valoarea construcției. Erau aplicate pe perete, nu puteau fi demontate fără acordul autorilor. Fără nici un aviz legal, Primăria Zalău le-a distrus sau au fost însușite. Aceste bunuri nu au făcut parte din executarea silită. Curtea de Apel Cluj nu a făcut nicio referire la acestea și evident s-au cerut daune interese.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Contrar susținerilor recurentei, instanțele de fond au apreciat corect asupra obiectului cererii deduse judecății, realizând judecata în limitele în care au fost învestite, criticile în acest sens nefiind fondate. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat reintegrarea patrimonială și fără plată în patrimoniul său a imobilului-construcție „C.T.Z.”, adjudecat de pârât în procedura executării silite și, în subsidiar, plata sumei rezultate din executarea silită a acestui imobil, contestând legalitatea vânzării la licitație publică, în procedura executării silite, a imobilului-construcție, față de dispozițiile Legii nr. 146/2002.

Întrucât prin solicitarea de „reintegrare” în patrimoniul său a imobilului-construcție „C.T.Z.”, reclamanta urmărește obligarea pârâtului să-i restituie în proprietate și posesie acest imobil, în mod corect instanța de apel s-a considerat învestită cu o acțiune în revendicare, pe care a analizat-o raportat la apărările formulate de către reclamantă. Chestiunea legalității vânzării la licitație publică a imobilului-construcție „C.T.Z.”, pe care reclamanta o contestă în prezentul litigiu, în justificarea pretențiilor formulate, invocând interdicția de înstrăinare prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (10) din Legea nr. 146/2002, a fost tranșată jurisdicțional, în mod irevocabil, în calea contestației la executare promovate de reclamantă, așa încât rediscutarea ei în litigiul pendinte nu mai este posibilă, la aceasta opunându-se efectul pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, prin sentința civilă nr. 707 din 10 februarie 2009 a Judecătoriei Zalău, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 688 din 16 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare prin care reclamanta din prezenta cauză a solicitat anularea procesului-verbal de licitație și a procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil „C.T.Z.”, reținându-se, printre altele, că nu poate fi primită argumentația contestatoarei privind nelegalitatea vânzării silite a imobilului, față de interdicția de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 146/2002.

În acest sens, instanța a statuat asupra interdicției de înstrăinare din art. 20 alin. (10) al Legii nr. 146/2002, reținând că textul instituie o incapacitate specială de înstrăinare cu privire la imobilele preluate de la fostul U.T.C., care vizează doar fundațiile județene pentru tineret, altfel spus, interdicția nu constituie o dispoziție de inalienabilitate, care să scoată din circuitul civil imobilele respective și să facă imposibilă urmărirea lor silită de către creditorii fundației. Modalitatea în care instanța, prin hotărâre irevocabilă, dă dezlegare unui aspect litigios, în speță, legalitatea vânzării silite a imobilului „C.T.Z.”, raportat la interdicția de înstrăinare prevăzută de dispozițiile Legii nr. 146/2002, se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Este vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat irevocabil un aspect al litigiului. Așa fiind, în actualul litigiu, reclamanta, care a fost parte și în litigiul soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 707 din 10 februarie 2009 a Judecătoriei Zalău, nu poate pretinde că vânzarea imobilului litigios în procedura executării silite s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (10) din Legea nr. 146/2002, iar instanța nu ar putea reaprecia asupra acestui aspect altfel decât a făcut-o judecata anterioară, pentru că ar nesocoti funcția normativă și efectul pozitiv al lucrului deja judecat [art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.].

De aceea, toate susținerile reclamantei-recurente în legătură cu nelegalitatea vânzării silite a imobilului litigios, raportat la dispozițiile Legii nr. 146/2002, vin să ignore verificarea jurisdicțională realizată deja, neputând fi astfel primite, sens în care corect a procedat și instanța de apel, reținând că este inadmisibilă reiterarea, în prezentul cadru procesual, a aspectelor de nelegalitate legate de executarea silită a imobilului-construcție „C.T.Z.”, în condițiile în care acestea au fost analizate în cadrul contestațiilor la executare formulate de reclamantă, soluționate prin hotărâri judecătorești irevocabile.

2. Cât privește susținerile recurentei referitoare la terenul pe care este amplasată construcția „C.T.Z.” și cel adiacent, acestea nu pot fi analizate, întrucât exced limitelor în care instanța a fost învestită în prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată fiind formulate pretenții numai în legătură cu imobilul-construcție, nu și cu imobilul-teren. 3. Contrar susținerilor recurentei, nu se poate imputa instanței de apel nici faptul că nu s-ar fi pronunțat în privința operelor de artă din imobilul-construcție, criticile în acest sens nefiind fondate. Prin precizarea de acțiune formulată la fond, reclamanta a arătat că în cuantumul total al despăgubirilor solicitate intră și valoarea operelor de artă din clădirea licitată și adjudecată de pârât, precizând că acestea „nu au fost incluse în valoarea rezultată din expertiza efectuată în vederea desfășurării licitației, rezultând o diminuare considerabilă a valorii reale a imobilului”.

Reclamanta contestă astfel prețul de vânzare al construcției licitate, față de neincluderea în acesta a valorii operelor de artă din construcție. Or, instanța de apel s-a pronunțat în această privință, reținând că în justificarea pretențiilor formulate în prezenta cauză, reclamanta a contestat procedura executării silite prin vânzarea la licitație publică a construcției, sub aspectul calității adjudecatarului, al caracteristicilor bunului vândut la licitație publică și al prețului de vânzare, dar că nelegalitatea actelor săvârșite în procedura executării silite putea fi evocată pe calea contestației la executare, de care reclamanta a și uzat, astfel că apare ca inadmisibilă reiterarea aspectelor de nelegalitate legate de executarea silită, în prezentul cadru procesual.

Față de considerentele prezentate, neputând fi reținută incidența nici unui caz de nelegalitatate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Fundația pentru Tineret S. împotriva deciziei civile nr. 85/A din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014.