ÎCCJ, decizie (scj.ro #206255)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.04.2020 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., radierea din registrul de cadastru și publicitate imobiliară a ipotecii, în valoare de 667.241 RON, instituită în favoarea Administrației Finanțelor Publice C., asupra bunului imobil denumit Ateneul Tineretului, înscris în C.F. nr. x37 a unității administrativ-teritoriale Reșița, cu număr topografic R200/3/52/h/8. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 96 alin. (1)-(3), art. 109 și art. 190 alin. (1) din C.adm., cu modificările și completările ulterioare; art. 30 alin. (1), art. 148 alin. (1), art. 149 alin. (1) și art. 194-195 C.proc.civ.; art. 861, art. 865 alin. (1), art. 1632, art. 2351 alin. (1), precum și art. 2428 alin. (1)-(2) lit. f) C.civ.; art. 33 din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, cu modificările și completările ulterioare. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 1407 din 09.12.2020, Tribunalul Caraș-Severin-Secția I civilă a admis acțiunea, a dispus radierea din Registrul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a ipotecii în valoare de 667.241 RON, instituită în favoarea pârâtei, asupra imobilului denumit Ateneul Tineretului, înscris în Cartea Funciară nr. x37 U.A.T. Reșița, cu număr topografic R200/3/52/h/8. Prin decizia nr. 122 din 01.07.2021, Curtea de Apel Timișoara-Secția I civilă a respins apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 1407/2020 a Tribunalului Caraș-Severin-Secția I civilă. Prin decizia nr. 513 din 16.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția I civilă a admis recursul pârâtei împotriva deciziei nr. 122/2021 a Curții de Apel Timișoara, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Al doilea ciclu procesual Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 172 din 09.06.2022, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., pârâta Administrația Finanțelor Publice B. Prezentând din nou situația de fapt a cauzei, aceasta a susținut următoarele critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate: Procesul-verbal de sechestru ce a stat la baza instituirii ipotecii legale, necontestat la Judecătoria Reșița conform dispozițiilor art. 172 din O.U.G. nr. 92/2003 (în vigoare la data instituirii acestuia) nu a fost aplicat pe un bun inalienabil, imprescriptibil, insesizabil, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile Codului civil indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și reiterate de către instanța de fond în considerentele sentinței apelate. De asemenea, cu ocazia derulării procedurii de insolvență, nu a fost recuperată total sau parțial creanța fiscală, în cuantum de 667.241 lei, prin valorificarea bunului sechestrat, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006. Pe parcursul derulării procedurii insolvenței debitoarei Fundația X., intimata-reclamantă a formulat o contestație, cu privire la o măsură a lichidatorului judiciar „de a nu preda bunurile debitoarei în faliment”, iar prin sentința civilă nr. 166/JS din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/115/2014, definitivă, a fost admisă contestația formulată de Consiliul Județean A. și pe cale de consecință, a fost anulată măsura lichidatorului și s-a dispus predarea, către Consiliul Județean A., a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei, care au făcut obiectul protocolului din 01.02.1991. Raportat la dispozitivul hotărârii judecătorești antemenționate, în sarcina recurentei nu subzistă nicio obligație, nu se decide nimic în legătură cu sarcina în sumă de 667.241 lei, înscrisă în favoarea acesteia în C.F. nr. x37 a unității administrativ-teritoriale Reșița, iar intimata nu a solicitat completarea dispozitivului hotărârii judecătorești, pentru a tranșa această situație. Judecătorul sindic, sub falsa aparență de legalitate a obiectului contestației în dosarul sindic nr. x/115/2014 și anume „anularea unei măsuri a lichidatorului judiciar”, în realitate, a soluționat cererea reclamantei cu încălcarea competenței sale materiale, făcând constatări pe dispozițiile unei legi speciale, respectiv Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor pentru tineret, care nu putea fi incidentă în dosarul de insolvență, având ca obiect Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care primează în cauză, neputându-se comasa/combina două proceduri judiciare diferite, pronunțând, astfel, o hotărâre judecătorească nelegală, ce urma să creeze premisele unor nelegalități. În ceea ce privește netemeinicia cererii de chemare în judecată, respectiv încălcarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a normelor de drept material, recurenta arată că, din analiza conținutului sentinței civile nr. 166 din 27.05.2019, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul x/115/2014, definitivă, rezultă că judecătorul sindic învestit cu soluționarea procedurii insolvenței debitoarei Fundația X, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în afara competenței sale materiale, a soluționat o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret, la baza soluției fiind dispozițiile art. 33 din Legea nr. 146/2002, care sunt raportate la dispozițiile art. 31 din același act normativ. Așadar, pe de o parte, judecătorul sindic nu putea avea competența de a hotărî dizolvarea unei fundații și implicit, de a dispune cu referire la bunurile din patrimoniul acesteia, iar, pe de altă parte, doar tribunalul ar fi putut decide dizolvarea unei fundații, numai în situațiile expres reglementate și anume, în situația unor activități ilicite, contrare bunelor moravuri, ordinii publice, ceea ce nu a fost cazul, iar, doar în acest context juridic ar fi fost posibilă trecerea bunurilor fundației în domeniul public și în administrarea județului. În consecință, în opinia recurentei, sentința civilă nr. 166/2019, pronunțată în dosarul sindic nr. x/115/2014, reprezintă o eroare judiciară gravă, fiind lipsită de efecte juridice în ceea ce privește ipoteca legală în sumă de 667.241 lei, care nu poate fi radiată cu orice preț și cu consecința eludării legislației fiscale și prejudicierii bugetului general consolidat, iar multitudinea de dispoziții legale din Codul civil, invocate de către intimata-reclamantă și reținute, în mod greșit, de către instanța de apel, nu pot avea incidență în această speță. Totodată, nu se poate reține evocarea, de către instanța de apel, a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 166/2019, pronunțată în dosarul nr. x/115/2014, în soluționarea apelului cu care a fost învestită, în contextul în care nu există identitate cu prezenta speță. Bunul imobil , înscris în C.F. nr. x37 a unității administrativ-teritoriale Reșița, cu nr. topografic R200/3/52/h/8, care face obiectul sentinței civile nr. 166/JS din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/115/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 702 din 07.10.2019 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/115/2014/a4, este sechestrat în favoarea A.J.F.P. B., conform procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 12698 din 30.09.2010, pentru care s-a înscris dreptul de ipotecă în favoarea A.J.F.P. B., creanța acesteia, în cuantum de 667.241 lei, fiind garantată.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (1)-(2) C.proc.civ.. În susținerea excepției nulității, intimata a menționat că, deși recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., aceasta nu a justificat temeinic, obiectiv și pertinent motivele de nelegalitate pe care le invocă și nu indică expres normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. Mai arată și că recurenta a reiterat aceleași motive pe care le-a prezentat în primă instanță, neindicând, în mod concret, vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ. În raport de prevederile art. 486 C.proc.civ., recursul nu declanșează o nouă judecată în fond, iar motivele pentru care poate fi declarat privesc, în mod exclusiv, legalitatea hotărârii atacate. Recurenta ar fi trebuit să procedeze la expunerea criticilor aduse hotărârii și a argumentelor care susțin aceste critici, fiind necesară atât indicarea motivului de recurs, cât și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind judecata realizată. Motivarea recurentei nu este susceptibilă de încadrare în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C.proc.civ., întrucât nu pot fi identificate critici la adresa sentinței civile și nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea sentinței, fiind motivat în mod formal, prin preluarea argumentelor prezentate în fața instanței de fond și fără arătarea motivelor de nelegalitate. În ceea ce privește criticile recurentei privitoare la necompetența judecătorului sindic de a se pronunța cu privire la o fundație, susține că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate extensiv, în sensul că, potrivit acestui alineat intră în competența judecătorului sindic și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Intimata reiterează situația de fapt, invocând, totodată, decizia Curții Constituționale nr. 385 din 14 iunie 2016, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 146/2002. Susține că bunurile debitoarei Fundația X ar fi trebuit să treacă ope legis în domeniul public al Județului A. și în administrarea Consiliului Județean A., însă, ca urmare a unei neglijențe a lichidatorului s-a ajuns la instituirea unor ipoteci asupra acestor bunuri, cu toate că acestea nu pot fi urmărite, în conformitate cu prevederile art. 861 alin. (1) și art. 2351 alin. (1) C.civ. Mai arată că ipoteca instituită asupra bunului nu poate fi valorificată, întrucât bunul a intrat în domeniul public al județului, recurenta având posibilitatea de a urmări celelalte bunuri ale fundației pentru îndestularea creanței sale. În data de 07.12.2022, a fost formulat răspuns la întâmpinare de către recurenta-pârâtă, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, respectiv înlăturarea apărărilor intimatei-reclamante, fiind reiterate susținerile din cererea de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Deși nu toate criticile susținute prin memoriul de recurs sunt susceptibile de încadrare în motivul legal de recurs pe care recurenta-pârâtă și-a întemeiat calea de atac (art.488 alin 1 pct.8 C.proc.civ.) și nici în alte motive dintre cele prevăzute de lege în cuprinsul art.488 alin.1 C.proc.civ., Înalta Curte nu va reține excepția invocată de intimată prin întâmpinare, a nulității recursului pentru neîncadrare, având în vedere că, în principal, cu referire la soluția pronunțată de instanța de apel, partea a contestat legalitatea reținerii regimului juridic specific bunurilor proprietate publică în privința imobilului în legătură cu situația legală a căruia s-a purtat judecata. Or, această critică este una susceptibilă de cercetare pe temeiul art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ. indicat de recurenta-pârâtă. Luând spre examinare recursul formulat, Înalta Curte reține însă caracterul nefondat al căii de atac, în considerarea următoarelor aspecte. Este adevărat, după cum susține recurenta-pârâtă, că la data instituirii ipotecii legale și a procesului-verbal de sechestru ce au vizat imobilul denumit Ateneul Tineretului, respectiv 1.10.2010, acest bun nu se afla sub regimul proprietății publice, nefiind deci inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, ceea ce a și permis pârâtei înscrierea garanției în cartea funciară a bunului în limita creanței de 667.241 lei, nerecuperată nici până în prezent. Cu toate acestea, lucrările dosarului relevă că situația juridică a bunului s-a modificat tocmai ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva Fundației X, la solicitarea creditoarei sale Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (prin sentința civilă nr.442/JS din 26.06.2014 a Tribunalului Caraș-Severin pronunțată în dosarul nr. x/115/2014) și, ulterior, a începerii procedurii generale a falimentului fundației (prin sentința civilă nr.13/JS din 15.01.2015 a aceleiași instanțe date în aceeași cauză), împrejurări ce au fost constatate ca atare prin sentința civilă nr.166/JS/2019 a Tribunalului Caraș-Severin. Prin această din urmă sentință, pronunțată tot de judecătorul sindic în același dosar nr. x/115/2014, a fost admisă contestația Consiliului Județean A. împotriva măsurii lichidatorului judiciar și s-a dispus predarea către contestator a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei Fundația X, dându-se efect prevederilor art.33 din Legea nr.146/2002, în virtutea cărora s-a apreciat că bunurile care au aparținut fundației intră ope legis în domeniul public al județului și în administrarea consiliului județean de la data dizolvării sale , eveniment produs în cazul acesteia prin sentința civilă nr.13/JS din 15.01.2015. Instanța ce a pronunțat sentința nr.166/JS/2019 a înlăturat argumentul că bunurile ce au aparținut fundației ar trebui valorificate în procedură pentru îndestularea creditorilor, reținând că de la dizolvarea fundației aceasta și-a pierdut prin lege dreptul de proprietate asupra imobilelor, această măsură prevăzută de legiuitor acționând ca o sancțiune pentru administrarea defectuoasă a patrimoniului ori pentru neîndeplinirea scopului pentru care aceasta a fost constituită, având în vedere natura acestor fundații pentru tineret stabilită prin lege, aceea de utilitate publică. Așadar, chiar dacă la data instituirii ipotecii legale, bunul imobil în cauză era supus unui regim juridic obișnuit, de drept comun, a rezultat că acesta, consecință a dizolvării Fundației Județene X care îl deținea (și care îl primise de la Ateneul Tineretului pe bază de protocol încheiat la 1.02.1991), a intrat sub incidența dispozițiilor art.33 din Legea nr.146/2002, devenind prin efectul legii bun care face parte din domeniul public al județului pe raza teritorială a căruia se afla. Chiar dacă prin dispozitivul sentinței civile nr.166/JS din 27.05.2019 a Tribunalului Caraș-Severin (devenită definitivă în urma respingerii apelului prin decizia nr.702A din 07.10.2019) nu se decide nimic în legătură cu sarcina instituită asupra imobilului Ateneul Tineretului pentru garantarea restituirii creanței în sumă de 667.241 lei înscrisă în favoarea recurentei în CF nr.x37, nu înseamnă că soluția adoptată în cauză ar putea fi alta de vreme ce, așa cum corect s-a reținut de instanța de apel, prin efectul dispozițiilor speciale ale art.33 din Legea nr.146/2002, bunul în discuție a intrat în categoria acelora aflate sub regimul proprietății publice, dat de dispozițiile art.861 alin.1 C.civ., caracterizate prin inalienabilitate, imprescriptibilitate și insesizabilitate. Or, aceste trăsături și acest regim juridic special sunt incompatibile cu menținerea sarcinii legale instituite asupra bunului imobil în favoarea recurentei-pârâte, a cărei rațiune de a fi se regăsea în conservarea posibilității sale de recuperare a creanței pe care i-o datora debitoarea Fundația Județeană X, dar care a devenit imposibil de realizat asupra imobilului pe seama căruia fusese înscrisă în Cartea funciară, dat fiind regimul juridic special dobândit de bun, acela al proprietății publice cu specificul insesizabilității și al inalienabilității. Cât privește autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, contestată de recurentă sub motiv că nu ar exista identitate cu prezenta speță, se rețin ca suficient de lămuritoare considerentele deciziei atacate ce au valorificat în cauza pendinte efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură sentința nr. 166/JS din 27.05.2019, efect ce corespunde reglementării din cuprinsul art. 431 alin.2 C.proc.civ. și care presupune existența doar a unei legături a celui de-al doilea proces cu cel dezlegat prin hotărârea ce se opune, iar nu o identitate de părți, obiect și cauză, ce corespunde manifestării autorității de lucru judecat ca excepție procesuală, de natură să oprească a doua judecată (efectul negativ). În considerarea determinării regimului juridic al bunului imobil denumit Ateneul Tineretului, pe care îl probează ca atare, sentința civilă nr. 166/JS din 27.05.2019 a Tribunalului Caraș-Severin se bucură, neîndoielnic, de autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, constituind cauza juridică a măsurii adoptate în speță, aceea a radierii din Registrul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a ipotecii în valoare de 667.241 ron, așa cum s-a explicat prin considerentele anterioare. Cum această hotărâre este una definitivă, contestarea legalității dezlegărilor sale nu mai e posibilă pe cale incidentală, în actuala procedură, așa după cum corect a reținut instanța de apel, opunându-se la aceasta regulile de procedură și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a acesteia. Prin urmare, sunt neavenite, din acest motiv, criticile recurentei-pârâte, prin care se susține că în dosarul nr. x/115/2014, judecătorul sindic ar fi soluționat cererea intimatei-reclamante cu încălcarea competenței sale materiale, aplicând într-o procedură guvernată de Legea nr. 85/2006 dispoziții legale speciale (cele ale legii nr. 146/2002) care nu puteau fi incidente în dosarul de insolvență, dispunând asupra dizolvării unei fundații în afara cazurilor expres prevăzute de lege, hotărârea astfel adoptată fiind una ce a produs consecința prejudicierii bugetului statului. În considerarea tuturor celor reținute anterior, apreciind ca fiind legală hotărârea instanței de apel, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat.