ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5301/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 315 din 15 octombrie

2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și

fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul O.E.P., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră București, a desființat Hotărârea nr. 323.238

din 24 august 2011 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, precum și Hotărârea nr. 107 din 24 noiembrie 2011 emisă de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, a anulat Decizia de imputare nr.

322.378 din 16 iunie 2011 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră și a obligat, în solidar, pe pârâți să restituie reclamantului sumele

executate în baza deciziei de imputare, actualizate cu indicele de inflație de

la data restituirii efective.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 63 (1)

din Legea nr. 360/2012 privind Statutul Polițistului, acesta răspunde pentru

pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile

personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor.

Ori, în speță, atât

Decizia de imputare nr. 322.378 din 16 iunie 2011 emisă inițial, cât și Decizia

nr. 322.890 din 21 iulie 2011 emisă în modificarea acesteia, sunt motivate în

drept pe dispozițiile O.G. nr. 121/1998, care vizează răspunderea materială a

militarilor, text neaplicabil în speță, deoarece reclamantul îndeplinea funcția

de inspector de poliție, având deci calitatea de "polițist", în

accepțiunea art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului,

respectiv aceea de funcționar public civil cu statut special.

Instanța de fond a

apreciat că temeiul de drept căruia i se circumscrie și întreaga procedură de

dinaintea emiterii Deciziei de imputare este Legea nr. 360/2002 privind

Statutul Polițistului și nu O.G. nr. 121/1998 vizând răspunderea materială a

militarilor în cadrul instituțiilor limitativ prevăzute la art. 2 (Ministerul

Apărării Naționale, Ministerul de Interne, S.R.I., S.P.P., S.I.E, S.T.S. și

M.J.), între care Ministerul Administrației și Internelor nu se regăsește.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâții Ministerul Administrației și Internelor și

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Ministerul

Administrației și Internelor în motivarea recursului arată că hotărârea

pronunțată în cauză de Curtea de Apel Suceava este netemeinică și nelegală.

Recurentul arată că

singurul considerent care a determinat adoptarea de către instanța de fond a

soluției de admitere a acțiunii a fost inaplicabilitatea în speță a

prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor,

"motiv de greșită întemeiere în drept a deciziei".

Se mai precizează că

dacă instanța de fond ar fi uzat de rolul său activ, ar fi observat că prin

O.G. nr. 63, aprobată de Legea nr. 604 din 22 decembrie 2003, Ministerul de

Interne s-a unit cu Ministerul Administrației Publice și a luat denumirea de

Ministerul Administrației și Internelor, situație în care, în mod evident nu ar

mai fi condus la concluzia inaplicabilității în speță a prevederilor O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările,

ulterioare.

Art. 9 din O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și

completările ulterioare, stabilește că prevederile acestui act normativ se

aplică și salariaților civili din MAI astfel că, aplicabilitatea în cauză a

prevederilor acestui act normativ nu poate fi contestată, pentru niciunul

dintre considerentele reținute de către instanța de fond.

II. Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, în recursul formulat, susține că motivul de

nelegalitate al unei hotărâri judecătorești privind aplicarea greșită a legii

este îndeplinit atunci când instanța de judecată, interpretând în mod eronat

prevederile legale pe care își întemeiază hotărârea, procedează, ca o

consecință, la adoptarea unor decizii nelegale.

Se mai arată că

instanța de fond a interpretat în mod greșit faptul că reclamantului nu i se

aplică prevederile Instrucțiunii Ministerului de Interne nr. 830/1999 privind

răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse și ale O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea patrimonială a militarilor, pentru motivul că la

art. 2 din acest ultim act normativ sunt enumerate limitativ instituțiile

implicate (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, S.R.I.,

S.P.P., S.I.E., S.T.S. și M.J.), iar Ministerul Administrației și Internelor nu

se regăsește printre acestea.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt fondate.

Pentru a putea ajunge

la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În cauză, este

întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se

referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de

la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,

drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în

discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în

mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a

le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază

că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului,

precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită

sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față,

instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu

îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În sistemul de drept

procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele

erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt și

în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul

stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că

judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au

fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

Înalta Curte constată

că, în cauză, instanța de fond, fără a analiza în vreun fel susținerile

formulate de pârâți prin întâmpinările depuse la dosar, a admis acțiunea

reținând în mod greșit că O.U.G. nr. 121/1998 nu este aplicabilă în cauză.

De asemenea, Înalta

Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 121/1998

deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998

"prevederile prezentei ordonanțe se aplică și militarilor aflați în

misiune în afara granițelor țării, precum și salariaților civili din structura

instituțiilor publice prevăzute la art. 2", iar potrivit art. 271 din

O.M.I. nr. 457 din 26 mai 2003 pentru modificarea și completarea I.M.I.

830/1999 "prin salariați civili din structura Ministerului Internelor și

Reformei Administrative se înțelege: funcționarii publici civili cu statut

special, funcționarii publici și personalul contractual".

Față de

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt

întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca

instanța de fond să analizeze motivele invocate, urmând ca hotărârea să fie

motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul analizării apărărilor

formulate de toate părțile implicate în litigiu.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la

dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația

în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ

prevăzute de C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor (în prezent

Ministerul Afacerilor Interne) și Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră împotriva Sentinței nr. 315 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel

Suceava, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - CL