ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3205/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2011 pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. unic, creditoarea SC A.C. SRL prin lichidator judiciar E.Q.I. SPRL a chemat în judecată pe debitoarea SC M. SRL, solicitând instanței să se dispună emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată pentru suma de 2.823,86 RON, reactualizată în raport cu data inflației la data plății efective reprezentând contravaloare marfă 733,42 RON și penalități de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la data de 17 februarie 2011 în cuantum de 2.090,44 RON. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G.

nr. 119/2007. La termenul de judecată din data de 25 martie 2011, Judecătoria Deva a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Deva, excepție pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu prin Sentința civilă din 25 martie 2011. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 26 aprilie 2011 sub nr. 1686/221/2011, la termenul din data de 18 mai 2011 instanța a invocat excepția din oficiu necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu față de dispozițiile art. 159 1 alin. (3) raportat la art. 159 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința din 25 mai 2011, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, constatând ivit conflictul negativ de competență.

În considerentele sentinței s-a reținut că, p otrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, c ererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Iar potrivit art. 19 C. proc. civ., părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care au competența teritorială. Având în vedere natura comercială a cauzei de față competența de soluționare a cauzei este una alternativă reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (4) pe lângă dispozițiile art. 5 C. proc. civ. raportat la art. 5 din O.U.G.

nr. 119/2007 – Judecătoria Deva fiind deopotrivă competentă teritorial să soluționeze cauza, fiind instanță inițial investită în fața căreia pârâtul/debitorul nu a invocat necompetența teritorială, și fiind vorba de o competență relativă a instanța a reținut că Judecătoria Deva nu avea posibilitatea stabilită de lege să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. S-a constatat că, în cauză, creditorul, prin sesizarea Judecătoriei Deva – instanță deopotrivă competentă să soluționeze cauza – față de locul plății arătat în facturile fiscale – contul creditoarei de la B.N.C. Deva, astfel că creditorul a efectuat o alegere de competență, prin introducerea acțiunii la judecătoria Deva iar debitorul prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a înțeles să achieseze astfel la alegerea de competență pe care a făcut-o creditorul.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, competența teritorială de soluționare aparține Judecătoriei Deva pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cererea adresată de reclamantă instanței este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, care la art. 6 alin. (1) stabilește că – cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță. Fiind în discuție o cauză ce are natură comercială, competența teritorială de soluționare a acesteia este una alternativă raportat la prevederile art. 5 C. proc.

civ. – instanța de la domiciliul pârâtului și la cele ale art. 10 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stabilește competența – în afară de instanța de la domiciliul pârâtului și la instanța locului unde a luat naștere obligația ori aceea a locului plății. De asemenea, în contextul în care în cauză nu se pune problema unei necompetențe de ordine publică, respectiv a unei competențe teritoriale exclusive, ci dimpotrivă a unei necompetențe de ordine privată, soluția este dată de art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că aceasta poate fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

În cauză, creditorul a adresat cererea Judecătoriei Deva – instanță competentă teritorial să soluționeze cauza, raportat la locul plății, arătat în facturile fiscale – iar debitorul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, deși potrivit normelor anterior evocate era singurul căruia legea îi atribuia legitimitate să o invoce, ceea ce denotă că a înțeles să achieseze la alegerea de competență pe care a făcut-o creditorul. În plus, raportat la aceleași prevederi ale art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., instanța nu avea a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial sesizate dat fiind caracterul relativ al normelor de competență în discuție. Așa fiind, pentru argumentele expuse anterior Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este instanța inițial sesizată, respectiv Judecătoria Deva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului ivit între creditoarea SC A.C. SRL, prin lichidator judiciar E.Q.I. SPRL DEVA și debitoarea SC M. SRL GOSTINU în favoarea Judecătoriei Deva. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.