ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 621/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 326 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 10017/2/2009 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petiționarul B.S. împotriva Rezoluției nr. 282/P/2008 din 17 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Petiționarul B.S. a formulat un denunț la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București împotriva mai multor persoane care au calitatea de polițiști - P.P., C.I.C., S.S., S.C.

și Ț.N., ofițeri de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Giurgiu - care în exercitarea atribuțiilor de serviciu, rețin permisele conducătorilor auto și încalcă prevederile legale în domeniul circulației rutiere iar șeful serviciului, comisarul șef P.M., aprobă reducerea perioadei de suspendare a permiselor conducătorilor auto cărora le este reținut permisul, în schimbul unor sume de bani pe care le primește de la persoanele în cauză prin intermediul ofițerilor de poliție T.M.M., P.M., R.M., B.M. și B.C. Din conținutul denunțului a rezultat, de asemenea, că intimatul P.M. a primit de la numitul V.G., instructor auto, diverse sume de bani prin intermediul ofițerilor de poliție indicați, pentru a reduce perioada de suspendare a permisului auto pentru mai multe persoane iar mai mulți cursanți școlarizați de numitul V.G.

au obținut ușor permisele de conducere auto întrucât au oferit ofițerilor examinatori, din cadrul Serviciului Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Giurgiu, prin intermediul acestuia, suma de 100 euro pentru promovarea probei practice și 1500 euro pentru promovarea probei teoretice. După efectuarea actelor premergătoare procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există. S-a procedat la audierea petiționarului dar și intimaților, respectiv a cursanților, aceștia din urmă arătând că nu s-a pretins nici o sumă de bani pentru obținerea permisului auto.

Instanța de fond reține că organele de urmărire penală au efectuat toate demersurile necesare, verificând inclusiv persoanele care au beneficiat de reducerea duratei suspendării permiselor de conducere și a persoanelor care au obținut permisul de conducere, fără a se putea reține existența unor indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 și art. 257 C. pen. Pe de altă parte, petiționarul nu a indicat vreo probă cu privire la susținerile sale, cu excepția faptului că are cunoștință de aspectele reclamate de la o persoană decedată. În acest condiții, instanța de fond a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs petiționarul B.S.

solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. și trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. Criticile invocate de recurentul petiționar se circumscriu - astfel cum rezultă din motivele depuse - următoarelor aspecte: nemotivarea hotărârii; încălcarea dreptului la apărare la instanța de fond; cauza nu a fost repartizată în mod aleatoriu; nici procurorul și nici prima instanță nu s-au pronunțat cu privire la toate faptele reclamate; actele premergătoare administrate conduc la necesitatea începerii urmăririi penale față de intimați; nu a primit comunicare la plângerea împotriva rezoluției procurorului; lipsa de procedură la instanța de fond cu petiționarul și intimatul V.G..

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul declarat în conformitate cu prevederile art. 385 14 alin. (1) C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza materialului și actele existente la dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. "urmărirea penală care ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată". Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat, precis și coerent, regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii, devin incidente dispozițiile art. 10 din C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, ceea ce conduce la concluzia că organul de cercetare penală trebuie să efectueze verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând astfel posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.

În cauza supusă analizei rezultă că petiționarul, în denunțul său, a arătat - fără a indica, în concret, elementele de probațiune care să-i susțină afirmațiile - că agenții de poliție S.S., P.P., C.D., Ț.N. și S.I. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Giurgiu, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, rețin permisele de conducere ale persoanelor care încalcă legea circulației iar comisarul șef P.M., aprobă reducerea perioadei de suspendare a permiselor conducătorilor auto în schimbul unor sume de bani pe care le primește prin intermediul altor ofițeri de poliție, și anume T.M.M., P.M., R.M., B.M. și B.C. În același denunț s-a arătat că intimatul P.M. a primit de la făptuitorul V.G., instructor auto, diverse sume de bani prin intermediul ofițerilor de poliție în scopul reducerii perioadei de suspendare a permisului auto.

Întrucât denunțul nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. pen., s-a procedat la audierea petiționarului, acesta arătând că are cunoștință de aspectele inserate în denunț de la o persoană care a fost angajată în calitate de secretară la Poliția Rutieră Giurgiu și care a decedat. În cadrul actelor premergătoare organele de cercetare penală au procedat la audierea, prin sondaj, a persoanelor care au beneficiat de reducerea termenului de suspendare a permisului auto, fără a rezulta însă vreun indiciu care să contureze săvârșirea infracțiunilor la care a făcut referire petiționarul. De asemenea, s-a dispus și audiat comisarul șef al poliției P.M., stabilindu-se că reducerea termenului de suspendare a permiselor s-a efectuat în condițiile legii.

Au fost verificate totodată și aspectele ce vizau activitatea făptuitorului V.G. dar și a ofițerilor de poliție C.D. și T.M. În condițiile în care din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indiciile necesare începerii urmăririi penale în mod corect s-a apreciat că faptele reclamate nu există. Cât privesc celelalte critici sesizate de recurentul petiționar B.S., Înalta Curte reține, pe de o parte, că în raport de dispozițiile art. 171 C. proc. pen., în raport de obiectul cauzei asistența juridică nu este obligatorie, iar pe de altă parte, hotărârea pronunțată în cauză este motivată în fapt și în drept, instanța examinând fondul plângerii în limitele impuse de conținutul art. 278 1 C. proc.

pen. Cât privește procedura de citare la instanța de fond se impune a se observa, că aceasta a fost realizată în condițiile prevăzute de art. 177 alin. (1) C. proc. pen., și că o eventuală lipsă de procedură cu intimații nu ar fi fost de natură a produce un prejudiciu sau a-i vătăma interesele petiționarului. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva Sentinței penale nr. 326 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva Sentinței penale nr. 326 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.