ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4801/2013

Asupra conflictului de competență de față: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 972/121/2012, reclamantul R.A. a chemat în judecată pe pârâții U.S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând obligarea acestora la efectuarea demersurilor legale pentru eliberarea diplomei de licență. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2006 s-a înscris la Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul U.S.H. București, iar după parcurgerea studiilor universitare a susținut și promovat examenul de licență. După promovarea examenului de licență, i s-a eliberat o adeverință, cu valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență (iulie 2010), însă ulterior i se refuză eliberarea Diplomei.

În dovedirea acțiunii reclamantul a atașat la dosar înscrisuri din care rezultă că pârâtul M.E.C.T.S. refuză eliberarea de formulare tipizate pentru actele de studii întrucât specializarea urmată de reclamant nu a funcționat legal, nefiind aprobată prin Hotărâre de Guvern. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1. Prin Sentința nr. 2009 din data de 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciindu-se că în speță este vorba de un litigiu privind refuzul unor autorități publice centrale.

2.2. Prin Sentința nr. 529 din data de 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vedere soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a se pronunța această soluție, s-a apreciat că față de rangul și calitatea persoanei juridice, asimilată autorității publice și chemată în judecată în prezenta cauză, respectiv U.S.H., sunt incidente regulile de competență materială prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, competența de a se pronunța în primă instanță aparține tribunalului de la domiciliul reclamantului sau celui de la domiciliul pârâtului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Pârâta U.S.H. București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. U.S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior, de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) și U.S.H. București în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL