ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4801/2013

Asupra conflictului

de competență de față:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați sub nr. 972/121/2012, reclamantul R.A. a chemat în judecată

pe pârâții U.S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului solicitând obligarea acestora la efectuarea demersurilor legale

pentru eliberarea diplomei de licență.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în anul 2006 s-a înscris la Facultatea de Sociologie -

Psihologie din cadrul U.S.H. București, iar după parcurgerea studiilor

universitare a susținut și promovat examenul de licență.

După promovarea

examenului de licență, i s-a eliberat o adeverință, cu valabilitate până la

eliberarea Diplomei de Licență (iulie 2010), însă ulterior i se refuză

eliberarea Diplomei.

În dovedirea acțiunii

reclamantul a atașat la dosar înscrisuri din care rezultă că pârâtul M.E.C.T.S.

refuză eliberarea de formulare tipizate pentru actele de studii întrucât

specializarea urmată de reclamant nu a funcționat legal, nefiind aprobată prin

Hotărâre de Guvern.

generat conflictul negativ de competență.

2.1. Prin Sentința

nr. 2009 din data de 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale

a tribunalului și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal,

apreciindu-se că în speță este vorba de un litigiu privind refuzul unor

autorități publice centrale.

2.2. Prin Sentința

nr. 529 din data de 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței

materiale a curții de apel, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii

în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit

conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus

înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, în vedere soluționării conflictului negativ

de competență.

Pentru a se pronunța

această soluție, s-a apreciat că față de rangul și calitatea persoanei

juridice, asimilată autorității publice și chemată în judecată în prezenta

cauză, respectiv U.S.H., sunt incidente regulile de competență materială

prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, competența de a se pronunța în primă

instanță aparține tribunalului de la domiciliul reclamantului sau celui de la

domiciliul pârâtului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art.

22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în

raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei

instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și

suplimentul la diplomă.

Pârâta U.S.H.

București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H. din București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit

art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este

abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor

legale în domeniul învățământului superior, de asemenea, controlează modul în

care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea

generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din

București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului

revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.A. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în prezent

Ministerul Educației Naționale) și U.S.H. București în favoarea Tribunalului

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL