ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 27/ CA din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei P.S. formulată în contradictoriu cu C.J.P. Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre instanța, investită cu soluționarea acțiunii introductive, a reținut că reclamanta, beneficiară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, a solicitat recunoașterea calității și de beneficiar al dispozițiilor art. 3 din actul normativ invocat, arătând că este soția supraviețuitoare a unui beneficiar al dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Instanța a constatat că reclamanta beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, conform sentinței nr. 616/2006 a Curții de Apel Constanța, astfel încât nu poate beneficia de acordarea măsurilor compensatorii prevăzute de lege, prin cumularea celor două calități acordate atât în temeiul art. 1, cât și art. 3 din actul normativ indicat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. A precizat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale, întrucât prevederile aplicabile cauzei recunosc dreptul soțului supraviețuitor de a beneficia de indemnizația acordată conform Legii nr. 189/2000. A arătat că singura condiție impusă de lege este aceea ca soțul supraviețuitor să nu se fi recăsătorit.

A invocat în favoarea sa principiul de drept general, conform căruia dacă legea nu prevede, înseamnă că nu interzice, ceea ce face posibilă interpretarea în favoarea reclamantei a normei de drept invocate ca temei al acțiunii introductive. A precizat că instanța de fond i-a respins cererea pe considerentul că nu poate cumula cele două calități prevăzute de lege, nereținând că soțul reclamantei nu ar fi beneficiar al Legii nr. 189/2000. A invocat și a depus la dosar două hotărâri ale Casei Județene de Pensii Constanța, despre care s-a susținut că sunt emise în cazuri similare cu al recurentei. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii judiciare îl reprezintă recunoașterea calității de beneficiar al dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000. Potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea,de o indemnizație lunară. Recurenta-reclamantă reclamă dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000 în calitate de urmaș, soție supraviețuitoare conform art. 3, îndeplinind condițiile prevăzute de actul normativ în discuție, în condițiile în care ea însăși beneficiază de dispozițiile aceleași legi în calitate de titular, conform art. 1. Înalta Curte apreciază însă că scopul, pentru care a fost emis acest act normativ, este enunțat de legiuitor încă din titlul O.G.

nr. 105/1999 pe care a aprobat-o, acordându-se drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. Înalta Curte având în vedere principiile general de drept, care guvernează atât activitatea de legiferare, cât și activitatea de aplicare a legislației civile, consacrate in terminis de normele dreptului civil, respectiv principiul egalității în fața legii civile (art. 4 și art. 16 din Constituția României) și principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale (art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 și art. 57 din Constituția României), a constatat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social.

Înalta Curte reține că exercitarea drepturilor civile cu încălcarea acestor principii constituie abuz de drept. Ipoteza normei reglementată de Legea nr. 189/2000 este aceea a acordării unor drepturi persoanelor, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice . În conținutul dispoziției legale sunt prevăzute două categorii de beneficiari ai legii, respectiv în art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, se precizează că beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, iar la art. 3 din actul normativ indicat se prevede că este beneficiar al legii și soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Plecând de la interpretarea istorico-teleologică a acestei norme, respectiv de la stabilirea sensului dispoziției legale, ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte această dispoziție, Înalta Curte a constatat că singura interpretare, care acordă sens și are în vedere scopul pentru care a fost edictată norma, este aceea a acordării drepturilor prevăzute de lege o singură dată, neputând fi cumulate ambele ipoteze prevăzute de lege pentru beneficiarii acestei norme.

Înalta Curte nu poate primi critica formulată cu privire la interpretarea legii în sensul dorit de recurentă și nici critica cu privire la faptul că există o situație similară, conform actelor depuse, care ar justifica acordarea cumulului de pensii, întrucât pe de o parte, interpretarea dată normei juridice este dată numai de instanță, iar pe de altă parte, situația prezentată nu este similară situației reclamantei, întrucât actul prezentat, ca fiind o situație similară, arată că persoana în cauză este numai beneficiar al dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000 în calitate de urmaș al unei persoane care se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000. Astfel, Înalta Curte a constatat că interpretarea corectă și completă a dispozițiilor legale menționate, duce la concluzia neîndoielnică că drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, sunt acordate persoanelor, cetățeni români, independent de naționalitate, persecutați din motive etnice de regimurile instaurate, indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc pe teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile românești ori din cele aflate sub jurisdicția statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administrația altor state, fără a se putea cumula calitatea de beneficiar din perspectiva art. 1 și 3 ale acestei legii, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecției tuturor cetățenilor și a egalității în fața legii. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de P.S. împotriva sentinței nr. 27/CA din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.