ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe

calea contenciosului administrativ reclamanta B.M. a solicitat în calitate de

soție supraviețuitoare a defunctului B.A. să i se recunoască beneficiul

drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000 și pe cale de consecință să se

dispună anularea hotărârii emisă de Casa Județeană de Pensii.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că soțul s-a născut în timpul refugiului părinților săi din

Bulgaria în România, suferind întocmai ca și părinții lui și fiind îndreptățit

la măsurile reparatorii instituite de lege.

Prin întâmpinare pârâta a

arătat că reclamanta a mai solicitat acordarea indemnizației de urmaș prin

cererea din 14 iulie 2006, iar hotărârea emisă nu a fost contestată motiv

pentru care nu mai poate solicita a doua oară același lucru.

Pe fond a susținut că soțul

reclamantei s-a născut ulterior strămutării astfel că nu i se poate aplica

beneficiul legii speciale de reparație nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 93/

CA din 12 februarie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

excepția tardivității cererii și a admis contestația formulată de reclamanta B.M.,

a anulat hotărârea Casei Județene de Pensii Tulcea nr. 5292 din 30 noiembrie 2005

constatând calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000 în

calitate de soție supraviețuitoare în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

tardivității introducerii contestației la instanța de judecată a constatat că

pârâta nu a produs dovezi cu privire la introducerea cererii cu depășirea

termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000, întrucât nu a depus la

dosar dovada comunicării hotărârii atacate.

A găsit întemeiată cererea

întrucât drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă și

copiilor care au fost născuți ulterior strămutării întrucât au suferit aceleași

consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o ca nelegală și

netemeinică cu motivarea în esență că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

se referă la persoanele care au fost mutate sau care au fost obligate să își schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice ori soțul reclamantei s-a

născut după strămutarea părinților săi.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În cauză nu se contestă că

părinții soțului reclamantei au fost strămutați în urma semnării Tratatului de

la Craiova dintre România și Bulgaria din Hardali, județul Caliacra Bulgaria în

România.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin

urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și

copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu

cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat

și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 8

octombrie 1941 în localitatea Cerna - Măcin, după ce, în cursul anului 1940, în

urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese

strămutată din Bulgaria în România.

Fiind născut în perioada

refugiului familiei sale, intimatul-reclamant a împărtășit același statut,

suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu

data nașterii, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, este lipsit

de relevanță dacă reclamantul era sau nu conceput la data strămutării.

În ceea ce privește lipsa

probatoriului care să stabilească sfârșitul perioadei persecuției, Curtea

apreciază că aceasta critică este neîntemeiată întrucât în cauză este vorba

despre o strămutare cu caracter definitiv care a urmat încheierii Tratatului de

la Craiova între România și Bulgaria.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 93/ CA din 12

februarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă fluvială

de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2007.