ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4784/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

11 noiembrie 2010 și ulterior precizată, reclamantul A.S.O. a chemat în

judecată pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

(MECTS) și U.S.H. - Facultatea de Drept și Administrație Publică, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta MECTS la

recunoașterea fără nici o altă formalitate sau condiție suplimentară a

valabilității adeverinței din 9 iulie 2009 emisă de către U.S.H., Facultatea de

Drept și Administrație Publică, forma de învățământ ID, sub egida ministerului

pârât, pentru reclamant și obligarea pârâtului la avizarea favorabilă a Diplomei

de Licență ce urmează a fi emisă de U.S.H., Facultatea de Drept și

Administrație Publică și obligare pârâtei U.S.H. la eliberarea Diplomei de

Licență, în condițiile legii.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a absolvit Facultatea de Drept și Administrație Publică

din cadrul U.S.H., forma de învățământ ID, promoția iulie 2009, în prezent

fiind avocat în cadrul Baroului București.

A mai arătat că la

data de 14 septembrie 2010 prin adresa cu nr. x reclamantul a solicitat U.S.H.,

eliberarea foii matricole și a diplomei de licență necesare la Baroul București

pentru susținerea examenului de definitivat în profesie, iar în data de 14

septembrie 2010 reclamantul a formulat către ministerul pârât adresa nr. x,

primită la data de 16 septembrie 2010 și înregistrată la registratura acestuia

sub nr. x, procedura prealabilă fiind astfel îndeplinită.

A susținut că la data

de 21 octombrie 2010 pârâta a răspuns prin actul din 21 septembrie 2010 că

instituția ministerială nu recunoaște calitatea de licențiat în drept a

reclamantului deși are calitatea de licențiat în drept înainte de intrarea în

vigoare a O.G. nr. 10/2009 privitor la "Dreptul studenților înmatriculați

la forme de învățământ ID sau cu frecvență redusă de a continua studiile",

adeverința de licență aprioric menționată fiind valabilă atâta vreme cât nicio

autoritate administrativă sau instanța judecătorească nu s-a pronunțat în

sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului; forma de

învățământ ID a funcționat legal, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) și

alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată.

La data de 1 aprilie

2011, pârâtul MECTS a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile

lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea

acțiunii ca atare.

La data de 4 aprilie

2011, pârâta U.S.H. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată. La aceeași dată, pârâta U.S.H. a formulat și cerere de chemare în

garanție prin care a solicitat obligarea pârâtului MECTS să aprobe tipărirea

formularelor tipizate constând în diploma de licență pentru reclamant.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr.

6196 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile lipsei calității

procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității; s-a

respins acțiunea formulată de reclamantul A.S.O. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.S.H. -

Facultatea de Drept și Administrație Publică, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H. - Facultatea de Drept și

Administrație Publică, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității

procesuale active nu este întemeiată, dat fiind că, așa cum rezultă din

precizarea la acțiune, dar și din declarația orală dată în fața instanței,

cererea de chemare în judecată este formulată în nume propriu de către persoana

fizică A.S.O., iar în motivarea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS sunt invocate aspecte ce

țin de fondul cauzei.

A constatat curtea de

apel că nu există dispoziții legale care să confere pârâtului MECTS atribuții

privind recunoașterea diplomelor sau adeverințelor de studii, ori privind

emiterea lor întrucât potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind

regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin

Ordinul MECT nr. 2284/2007 actele de studii conferă titularilor acestora

drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995.

S-a mai reținut de

asemenea, ca din dispozițiile art. 5 alin. (2) ale aceluiași act normativ

rezultă că diplomele de studii se eliberează de către instituțiile de

învățământ superior, iar potrivit art. 7 tipărirea și difuzarea actelor de

studii este făcută de către o unitate de specialitate desemnată de MECT.

Curtea deși a

constatat că pârâtul MECTS refuză aprobarea achiziționării de către pârâta

U.S.H. a formularelor tipizate pentru o parte dintre absolvenții anului 2009, a

apreciat că nu se poate pronunța asupra acestui aspect, întrucât ar depăși

limitele învestirii, totodată constatând că pârâta U.S.H. nu poate fi obligată

la eliberarea diplomei de licență pentru reclamant, în condițiile în care nu

există un refuz nejustificat al autorității de efectuare a operațiunii

administrative.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul A.S.O., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs a arătat, în esență, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra

obiectului pretențiilor, respectiv pe obligarea pârâtelor să aprobe, avizeze,

întocmească și elibereze diploma de licență și foaia matricolă.

De asemenea, s-a

arătat în motivele de recurs că instanța de fond s-a pronunțat justificat în

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Centrului de

Resurse Juridice Aplicate în Drept Intern, Comunitar și Internațional, care

acționează ca mandatar a reclamantului.

S-a solicitat, în

concluzie, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și

admiterea acțiunii pe fond.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ar. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurentul-reclamant

a depus practică judiciară.

Intimata-pârâtă

U.S.H. a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat

admiterea recursului și respingerea excepției necompetenței materiale a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că

hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru

care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamantului, absolvent a U.S.H.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată U.S.H., ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației

Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în

aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației,

învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și

sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. nu

poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la

nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni,

U.S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată

drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act

normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului

revine tribunalului.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.S.O. împotriva Sentinței nr. 6196 din 26 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL