ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4784/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 noiembrie 2010 și ulterior precizată, reclamantul A.S.O. a chemat în judecată pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) și U.S.H. - Facultatea de Drept și Administrație Publică, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta MECTS la recunoașterea fără nici o altă formalitate sau condiție suplimentară a valabilității adeverinței din 9 iulie 2009 emisă de către U.S.H., Facultatea de Drept și Administrație Publică, forma de învățământ ID, sub egida ministerului pârât, pentru reclamant și obligarea pârâtului la avizarea favorabilă a Diplomei de Licență ce urmează a fi emisă de U.S.H., Facultatea de Drept și Administrație Publică și obligare pârâtei U.S.H.

la eliberarea Diplomei de Licență, în condițiile legii. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a absolvit Facultatea de Drept și Administrație Publică din cadrul U.S.H., forma de învățământ ID, promoția iulie 2009, în prezent fiind avocat în cadrul Baroului București. A mai arătat că la data de 14 septembrie 2010 prin adresa cu nr. x reclamantul a solicitat U.S.H., eliberarea foii matricole și a diplomei de licență necesare la Baroul București pentru susținerea examenului de definitivat în profesie, iar în data de 14 septembrie 2010 reclamantul a formulat către ministerul pârât adresa nr. x, primită la data de 16 septembrie 2010 și înregistrată la registratura acestuia sub nr. x, procedura prealabilă fiind astfel îndeplinită.

A susținut că la data de 21 octombrie 2010 pârâta a răspuns prin actul din 21 septembrie 2010 că instituția ministerială nu recunoaște calitatea de licențiat în drept a reclamantului deși are calitatea de licențiat în drept înainte de intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2009 privitor la "Dreptul studenților înmatriculați la forme de învățământ ID sau cu frecvență redusă de a continua studiile", adeverința de licență aprioric menționată fiind valabilă atâta vreme cât nicio autoritate administrativă sau instanța judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului; forma de învățământ ID a funcționat legal, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată.

La data de 1 aprilie 2011, pârâtul MECTS a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea acțiunii ca atare. La data de 4 aprilie 2011, pârâta U.S.H. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La aceeași dată, pârâta U.S.H. a formulat și cerere de chemare în garanție prin care a solicitat obligarea pârâtului MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență pentru reclamant. Hotărârea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 6196 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A.S.O. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.S.H. - Facultatea de Drept și Administrație Publică, ca neîntemeiată. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H. - Facultatea de Drept și Administrație Publică, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale active nu este întemeiată, dat fiind că, așa cum rezultă din precizarea la acțiune, dar și din declarația orală dată în fața instanței, cererea de chemare în judecată este formulată în nume propriu de către persoana fizică A.S.O., iar în motivarea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS sunt invocate aspecte ce țin de fondul cauzei. A constatat curtea de apel că nu există dispoziții legale care să confere pârâtului MECTS atribuții privind recunoașterea diplomelor sau adeverințelor de studii, ori privind emiterea lor întrucât potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007 actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995.

S-a mai reținut de asemenea, ca din dispozițiile art. 5 alin. (2) ale aceluiași act normativ rezultă că diplomele de studii se eliberează de către instituțiile de învățământ superior, iar potrivit art. 7 tipărirea și difuzarea actelor de studii este făcută de către o unitate de specialitate desemnată de MECT. Curtea deși a constatat că pârâtul MECTS refuză aprobarea achiziționării de către pârâta U.S.H. a formularelor tipizate pentru o parte dintre absolvenții anului 2009, a apreciat că nu se poate pronunța asupra acestui aspect, întrucât ar depăși limitele învestirii, totodată constatând că pârâta U.S.H. nu poate fi obligată la eliberarea diplomei de licență pentru reclamant, în condițiile în care nu există un refuz nejustificat al autorității de efectuare a operațiunii administrative.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A.S.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs a arătat, în esență, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra obiectului pretențiilor, respectiv pe obligarea pârâtelor să aprobe, avizeze, întocmească și elibereze diploma de licență și foaia matricolă. De asemenea, s-a arătat în motivele de recurs că instanța de fond s-a pronunțat justificat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Centrului de Resurse Juridice Aplicate în Drept Intern, Comunitar și Internațional, care acționează ca mandatar a reclamantului. S-a solicitat, în concluzie, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii pe fond.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ar. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Recurentul-reclamant a depus practică judiciară. Intimata-pârâtă U.S.H. a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Considerentele și soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamantului, absolvent a U.S.H. Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată U.S.H., ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, U.S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.S.O. împotriva Sentinței nr. 6196 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL