ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5477/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București reclamanta S. (L.) A. a chemat în judecată pe pârâții U.S.H. și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei U.S.H. să îi

elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, iar MECTS în calitate

de emitent al formularelor de diplomă de licență.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că s-a înscris în anul 2006 pentru a urma

studiile Facultății de Psihologie-Pedagogie, specializarea Psihologie, din

cadrul U.S.H., forma de învățământ ID.

A mai arătat că a

fost admisă la examenul de licență în sesiunea iulie 2009 și a promovat acest

examen și i s-a eliberat adeverința din 25 iulie 2009.

Reclamanta a mai

arătat că în data de 14 decembrie 2010 a solicitat rectorului pârâtei U.S.H.

eliberearea diplomei de licență, însă nu a primit nici un răspuns în termenul

de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ.

În continuare

reclamanta a făcut trimitere la dispozițiile art. 60 din Legea nr. 84/1995,

considerând că absolvenții programelor de studii cu frecvență redusă sau la

distanță au dreptul la certificarea studiilor prin diplome de licență.

La data de 26 iulie

2011 pârâtul MECTS a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii.

La data de 19

octombrie 2011 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat

obligarea MECTS la emiterea formularului de diplomă de licență în favoarea

U.S.H.

La data de 26

octombrie 2011 pârâta U.S.H. a depus întâmpinare și cerere de chemare în

garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Prin Sentința nr. 492

din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta S.A., a obligat pârâta U.S.H. să completeze diploma de

licență și suplimentul acesteia reclamantei și să-l emită în conformitate cu

actele normative în vigoare, a respins în rest acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată,

a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

Cu privire la cererea

reclamantei în contradictoriu cu pârâta U.S.H. s-a reținut că reclamanta a

absolvit cursurile unei facultăți din cadrul universității pârâte, aspect

necontestat de către aceasta pârâtă.

Singurul temei

invocat de pârâtă pentru neemiterea diplomei de licență și a suplimentului

acestei diplome, este acela că nu ar fi în posesia formularelor diplomei de

licență, întrucât acestea nu i-au fost eliberate de pârât.

În opinia instanței,

un astfel de refuz de eliberare a diplomei reclamantei nu poate fi considerat

drept justificat deoarece pârâtul MECTS nu eliberează formularele ori

tipizatele individual, astfel că este la alegerea pârâtei cui eliberează sau

cui nu eliberează diplome în funcție de numărul de tipizate primite.

Mai mult, din actele

depuse la dosar de către MECTS s-a reținut că pârâtei U.S.H. i-au fost avizate

în mai multe rânduri eliberarea de tipizate.

Pârâta U.S.H. nu a

făcut dovada că nu i-au fost eliberate tipizate pentru toți absolvenții pe care

a declarat că i-a școlarizat potrivit actelor normative în vigoare.

Referitor la cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H. a MECTS s-a constatat că

tipărirea formularelor tipizate se face în funcție de situațiile și raportările

făcute de pârâta U.S.H. și acreditările existente și nu prin raportare la

persoane strict determinate.

De asemenea s-a mai

reținut că U.S.H. nu a dovedit că pârâtul MECTS nu ar fi respectat dispozițiile

art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007 în sensul că nu ar fi aprobat tipărirea și

difuzarea formularelor actelor de studii în condițiile legii.

Cu privire la cererea

reclamantei de obligarea a MECTS la emiterea formularului diplomei de licență,

s-a reținut pe de o parte că această autoritate nu emite formularul ci doar

avizează tipărirea formularelor diplomelor de licență, iar pe de altă parte nu

s-a dovedit că acest pârât ar refuza în mod nejustificat să avizeze tipărirea

formularelor diplomelor de licență în mod nejustificat.

În opinia instanței,

problema acreditării sau nu a pârâtei U.S.H. în privința organizării

învățământului la distanță pentru Facultatea de Psihologie Pedagogie din

Brașov, specializarea Psihologie și a organizării licenței pentru absolvenții

facultății indicate, forma de învățământ nu poate fi analizată pe cale

incidentală prin analizarea refuzului pârâtului de a aproba/aviza tipărirea de

tipizate.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că chiar dacă instanța ar putea să analizeze un astfel de refuz,

dispozițiile art. 60 din Legea nr. 84/1995 nu pot fi interpretate în sensul

indicat de reclamantă și pârâta U.S.H., deoarece din formularea textului reiese

numai o posibilitate, adică numai în cazul în care o facultate are cursuri de

zi poate organiza și forme de învățământ la distanță nu și că îndeplinirea

acestei condiții atrage automat acreditarea de a organiza astfel de forme de

învățământ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs U.S.H. criticând sentința atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 30

mai 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat

necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În legătură cu

această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă

relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art.

159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în

cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei

instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este

competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în

cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată

competența instanței sesizate.

Înalta Curte constată

că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către

judecătorul fondului cauzei.

Mai precis, învestită

cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a dat eficiență

dispozițiilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a

verificat dacă este competentă material să judece pricina.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158

alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent.

Pe acest aspect,

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care

nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte,

prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de

competență între instanțe.

Pentru că nu a fost

stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea

prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta

Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență.

Obiectul litigiului,

în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei

universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în

judecată și MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta U.S.H. poate

fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată U.S.H. din București, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

U.S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

U.S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată

drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu

conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică

locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță,

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie

precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și

incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de U.S.H. împotriva Sentinței 492 din 25 ianuarie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București,

secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2013.

Procesat de GGC - CL