ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3729/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.C.M. în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

instanței în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr.

554/2004:

- amendarea

conducătorilor CCSD din cadrul ANRP;

- acordarea de

despăgubiri pentru neexecutarea Deciziei nr. 3.347 din 09 iunie 2011 pronunțată

în dosarul 541/35/2010;

- amendarea

conducătorilor ANRP-Comisia Centrală;

- despăgubiri de

100.000 euro;

- daune cominatorii

de 1.000 euro/zi de întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a făcut toate demersurile pentru rezolvarea

pe cale amiabilă a dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. 3.347 din 09 iunie

2011, că după data de 10 iunie 2011 a depus eforturi pentru a le transmite

pârâților obligația dispusă de justiția română, dar că au trecut mai mult de 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a Deciziei nr. 3.347 din 09 iunie 2011 și

aceasta nu a fost executată.

Intimata A.N.R.P a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de chemare în judecată,

astfel încât Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra acestei

excepții.

Prin Decizia nr.

4.725 din 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a trimis

cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 16 februarie 2012.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 2.121

din 23 martie 2012 Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată

de reclamantul C.C.M. și a aplicat conducătorului CCSD-ANRP o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data expirării

termenului stabilit prin Decizia nr. 3.347 din 09 iunie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 541/35/2010 și a respins

cererea privind despăgubirile, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a constatat existența Deciziei nr. 3.347 din 09 iunie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

541/35/2010, rămasă neexecutată după expirarea termenelor legale prevăzute de

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A reținut instanța că

obligația stabilită prin această hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă nu a fost executată nici în termenul de 30 de zile prevăzut de art.

24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, și nici până la data judecății

prezentei cauze.

Curtea a conchis că

era în sarcina Comisiei Centrale emiterea în favoarea reclamantului a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire aferent dosarului său în termen de maxim 6

luni de la pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, deci

conducătorul Comisiei Centrale din cadrul ANRP se face responsabil de

neexecutarea acesteia.

Recursul

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

În motivarea

recursului său, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat în

esență următoarele:

- Instanța de fond a

pronunțat o sentință netemeinică și nelegală față de ANPR - referitor la

competențele acestei autorități în privința emiterii deciziei conținând titlul

de despăgubire.

- În ceea ce privește

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se arată că a existat un

viciu de procedură în ceea ce privește Președintele Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

- Instanța de fond a

încălcat dreptul părților la apărare și implicit dreptul părților la un proces

echitabil, conducătorul autorității publice nefiind citat în nume personal.

- Instanța de fond a

interpretat în mod greșit dispozițiile art. 13 din Legea nr. 247/2005 coroborat

cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Se arată astfel că

potrivit art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 atribuția de emitere a

deciziilor privind titlul de despăgubire aparține Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Această Comisie este

un organ colegial, cu 9 membrii, fiecare având drepturi legale.

Președintele Comisiei

Centrale nu are competența de a constrânge pe ceilalți membrii să adopte o

anume decizie și nu poate dispune individual emiterea unei decizii.

- În ceea ce privește

executarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3.347 din 9 iunie

2011 - se arată că trebuie urmată procedura administrativă în vederea emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire prevăzut de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 coroborat cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

sale de recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a arătat

în esență următoarele:

- În mod greșit a

soluționat instanța de fond, excepția lipsei calității procesual pasive a

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, deoarece în procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire ci Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

- Instanța de fond a

interpretat în mod greșit art. 13 din Legea nr. 247/200/2005 coroborat cu

prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuția de emitere a deciziei -

titlu de despăgubire, iar art. 24 din Legea nr. 554/2004 se referă la

sancțiunea amenzii aplicată numai conducătorului autorității publice obligate

la una din prestațiile expres prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererile de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

Recursul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților

Prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 3.347 din 9 iunie 2011 s-a admis recursul

reclamantei, a fost modificată în parte sentința atacată, în sensul că a fost

obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea

reclamantei decizia de despăgubiri.

Această decizie a

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost pusă în executare de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamanta intimată a introdus

cerere de executare în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004.

Este fondat recursul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - întrucât în

conformitate cu prevederile art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlului de

despăgubire aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare, neavând

ca atribuție emiterea acestor decizii, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților prin conducătorul său nu poate fi chemat în judecată pentru

nerespectarea hotărârii judecătorești irevocabile . Procedura de citare a fost

legal îndeplinită în conformitate cu art. 85 C. proc. civ.

În consecință se va

admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în

conformitate cu art. 304 pct. 9 se va modifica sentința civilă atacată în

sensul că se va admite excepția calității procesuale pasive a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se va respinge acțiunea în

consecință.

Recursul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

Potrivit art. 24 din

Legea nr. 554/2004:

1) Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii.

(2) În cazul în care

termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau,

după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere.

(3) Neexecutarea din

motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și

irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30

de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie

infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă

de la 2.500 RON la 10.000 RON.

Potrivit O.U.G. nr. 4

din 5 martie 2012, activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire este

suspendată pe o perioadă de 6 luni.

Apreciază Înalta

Curte că incidența acestui din urmă act normativ este evidentă, reclamanta

fiind titularul unui drept care este afectat de un termen suspensiv - și nu se

poate cere realizarea acestui drept (emiterea titlului - decizia de

despăgubire) înainte de împlinirea termenului.

De altfel, perioada

de suspendare a fost prelungită prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013 și în

acest fel, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor justifică

oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor.

Perioada în litigiu

se suprapune peste perioada de suspendare a activității CCSD de emitere a

titlurilor de despăgubire, precum și faptul că în perioada de pasivitate a

pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada de judecată în cauză, apreciind astfel

neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut că

într-o jurisprudența recentă, Curtea de la Strasbourg a nuanțat obligația

statului de punere în executare în orice condiții a unei hotărâri

judecătorești, respectiv în cauza Fociac c. României s-a arătat că dreptul de

acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei

hotărâri cu caracter civil, indiferent care ar fi circumstanțele (Sanglier

împotriva Franței, nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003). Atunci când

autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu fac acest

lucru, respectiva inerție angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a

art. 6 § 1 din convenție.

Această răspundere

funcționează numai ca sancțiune a stării de inerție, or, în litigiul de față,

fiind suspendată prin lege activitatea pârâtului și a autorității publice pe

care o reprezintă de emitere a titlurilor de despăgubire, nu se poate reține

existența unei atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.

Față de cele arătate

mai sus, în raport de caracterul special al procedurii prevăzute de art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va înlătura argumentele

reclamanților.

Temeiul legal al

soluției pronunțate

În consecință, se va

admite recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 304

1

C. proc. civ., se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge

acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 2.121 din

23 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a

A.N.R.P. și respinge acțiunea în consecință.

Respinge cererea

formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu C.C.S.D. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AM