ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3684/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.M., constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1525 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, în consecință, a constatat calitatea pârâtului R.M.

de colaborator al Securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din cuprinsul Notei de Constatare nr. D1/1/1880 din 23 iunie 2009 și din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâtul R.M. a fost recrutat la data de 06 septembrie 1971 de către Direcția a IU, sub numele conspirativ "R.", în special pentru încadrarea informativă a diplomaților de la ambasada Statelor Unite ale Americii la București, dar "a fost dirijat și spre unii angajați din mediul sanitar care vin în contact cu cetățeni străini, precum și pentru încadrarea persoanelor urmărite din com. Bălăceanu, județul Buzău". La aceeași dată a semnat olograf angajamentul redactat de ofițerul recrutor.

Analizând înscrisurile depuse în cauză, Curtea a apreciat ca fiind întrunită cerința calității prevăzute de lege a informației, aceea de a denunța atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, în același timp, de a viza, chiar acceptând în mod indirect, îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. A arătat că latura volitivă a acțiunii de furnizare a informațiilor este întrunită prin aceea că pârâtul putea și trebuia să-și dea seama că, aducând la cunoștința Securității intențiile de emigrare ale persoanelor respective, posibilitatea ca acestea să intre în vizorul organelor de represiune era ridicat, chiar dacă partea nu ar fi urmărit efectiv acest rezultat prin informația furnizată.

A mai arătat Curtea că legea nu impune ca îngrădirea unui drept fundamental să se și producă efectiv, ci numai să existe pericolul ca această împrejurare să se producă și că, deși există doar câteva activități de furnizare de informații atingând cerința prevăzută de O.U.G. nr. 24/2004, prin această furnizare de informații s-a făcut posibilă îngrădirea dreptului la viața privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul R.M., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac recurentul-pârât a susținut că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 apreciind ca fiind întrunită cerința calității prevăzute de legea informației, aceea de a denunța atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și în același timp, de a viza, chiar acceptând într-un mod nevoit indirect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", deoarece dispozițiile legale sunt de strictă interpretare și nu pot fi extrapolate la alte aspecte ale laturii subiective a faptelor prevăzute de textul de lege. Astfel, considerând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege chiar și atunci când îngrădirea libertăților este acceptată într-un mod nevoit (indirect), prima instanță a interpretat în mod eronat textul de lege. Prima instanță a apreciat că pârâtul putea și trebuia să-și dea seama de pericolul generat de faptele sale, însă în mod eronat a considerat că această atitudine se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Consideră că informațiile furnizate nu pot fi încadrate în prevederile art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neputând justifica constatarea calității sale de colaborator al Securității. Informațiile nu au avut ca scop îngrădirea drepturilor și libertăților persoanelor respective, neexistând niciun fel de dovadă cu privire la o asemenea intenție a pârâtului. Informațiile nu au avut niciun fel de consecințe, neexistând niciun fel de dovadă cu privire la îngrădirea drepturilor și libertăților persoanelor în cauză. Arată că informațiile pe care le-a furnizat sunt de fapt afirmații incidentale făcute în contexte mai largi și în cadrul unor activități ce aveau cu totul alt scop, nicidecum cel al îngrădirii drepturilor și libertăților persoanelor respective.

Recurentul-pârât a depus concluzii scrise prin care sunt reluate toate apărările formulate prin întâmpinarea înregistrată la 24 noiembrie 2010 în dosarul de fond. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, prima instanță interpretând și aplicând corect prevederile O.U.G. nr. 24/2008 în raport cu baza factuală rezultată din probele cauzei. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea calității recurentului-pârât R.M.

de colaborator al Securității. Recurentul-pârât prin cererea adresată C.N.S.A.S. a solicitat verificarea propriei persoane, în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, precizând în mod expres că a fost colaborator al vechii securități și nu-și amintește să fi participat la acțiuni de poliție politică. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din acest act normativ, prin colaborator al Securității se înțelege "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Curtea de apel, pentru considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie, a reținut că sunt îndeplinite cele trei condiții referitoare la: 1) furnizarea de informații, indiferent sub ce formă; 2) calitatea informațiilor, de a viza activități sau atitudini potrivnice regimului, și 3) efectele informațiilor, de a fi apte să conducă la îngrădirea dreptului și libertăților fundamentale ale omului, așa încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Contrar susținerilor recurentului-pârât, prima instanță, în mod corect, analizând înscrisurile depuse la dosar prin prisma tuturor condițiilor prevăzute de textul legal menționat, a considerat că informațiile furnizate de acesta denunțau atitudini sau activități potrivnice regimului comunist și vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, mai precis dreptul la viața privată.

Așa cum a susținut reprezentantul intimatului, denunțarea unei persoane care vrea să emigreze, profitând de deplasarea în străinătate, era considerată atitudine ostilă regimului comunist, denunțătorul fiind conștient de riscurile la care îl supunea pe cel denunțat în momentul în care oferea detalii despre planurile de plecare și alte persoane care cunoșteau aceste planuri. În ceea ce privește calitatea informațiilor, se constată că acestea vizau atitudini potrivnice regimului comunist în condițiile în care persoana denunțată intenționa să emigreze, folosind un prilej legal de plecare din țară.

Este adevărat că cele mai multe informații date de recurentul-pârât se referea la diferite aspecte și nu întrunesc cerințele legii, sau privesc activitatea de contraspionaj așa cum s-a menționat în motivul de recurs, însă acesta a furnizat și informații care denunțau acțiuni și activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și care vizau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Astfel informația furnizată privind posibilitatea de emigrare a persoanelor vizate în materialul informativ din 5 mai 1974 sau cel privind pe dr.

N.C.P., "viza încălcarea unor drepturi fundamentale" fiind aptă prin ea însăși să conducă cel puțin la încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile civile și politice și de art. 12 de Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin aceea că regimul politic comunist era tentat să caute și să obțină noi informații despre persoana vizată, fără acordul acesteia, iar pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat, iar în speță această condiție este îndeplinită. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sau art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 1525 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012. Procesat de GGC - NN