ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 357/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

08 martie 2011 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanței să constate

calitatea pârâtului G.A. de colaborator al Securității.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că pârâtul a fost urmărit în perioada 1984 - 1989, „fiind

cunoscut ca un element protestatar."

În paralel cu

urmărirea, pârâtul a înaintat organelor de Miliție și Securitate, două

delațiuni referitoare la manifestările „dușmănoase" ale unor colegi de

serviciu. Materialele sunt olografe și adresate tov. Inspector Șef al Miliției

și Securității Timiș."

La dosar, pârâtul a

depus nota de constatare întocmită pe numele pârâtului și actele de la baza

acesteia.

Legal citat, pârâtul

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că

nu a semnat un angajament de colaborare, iar declarațiile au fost date sub

presiunea organelor de Securitate, care îl țineau sub supravegherea datorită

faptului că în acea epocă era considerat un cetățean care crea probleme.

În apărare, pârâtul a

depus înscrisuri.

Prin

sentința nr.

2175

din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.

în contradictoriu cu pârâtul G.A. și s-a constatat calitatea pârâtului de

colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, așa cum reiese din înscrisurile

depuse în copie la filele 30 și urm. din dosar, pârâtul a informat organele de

miliție și de Securitate cu privire la discuțiile „neprincipiale la adresa

partidului și statului, a șefului statului precum și a națiunii române în

general”, discuții purtate de colegii săi de muncă.

S-a apreciat că aceste

relatări se înscriu în ipoteza art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât

au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare și totodată au denunțat

atitudini vădit contrare regimului totalitar comunist.

Apărările pârâtului

in sensul că declarațiile sale au fost date sub presiunea organelor de

Securitate, au fost contrazise de probele administrate, constatându-se

nerelevantă și împrejurarea că pârâtul se afla în atenția organelor de

Securitate datorită atitudinii sale recalcitrante față de autoritățile epocii,

întrucât o astfel de împrejurare nu constituie o cauză de exonerare dintre cele

prevăzute limitativ de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit

instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile impuse de

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea securității, pentru reținerea calității de colaborator.

Astfel, susține

recurentul că declarațiile sale privind unele persoane din cadrul fostei I.A.E.M.

Timișoara nu au fost date în calitate de colaborator al Securității cum greșit

s-a reținut prin sentința atacată, întrucât acesta nu a avut vreun angajament cu

aceste organe, iar scopul acestor declarații viza rezolvarea unor probleme de muncă,

respectiv schimbarea locului său de muncă ca urmare a stării precare de sănătate.

Pe de altă parte

recurentul a arătat că în perioada 1984-1989, fiind cunoscut ca un element

protestatar, acesta a fost urmărit de organele de Securitate iar declarațiile

sale au fost redactate la sugestiile acestora, scopul său fiind rezolvarea unor

probleme personale și nu acela de a denunța activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist sau al îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, cum greșit a apreciat prima instanță.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins

pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este considerată colaborator

al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Din perspectiva

acestei definiții legale, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut,

prin sentința atacată, calitatea de colaborator a recurentului-pârât, criticile

formulate prin recursul declarat de acesta fiind nefondate.

În ceea ce privește susținerile

recurentului potrivit cărora declarațiile furnizate organelor de securitate nu au

avut la bază un angajament ci au vizat rezolvarea unor probleme de muncă întrucât

persoanele cu funcții de conducere nu îi aprobau schimbarea locului de muncă

corespunzător stării sale de sănătate, sunt irelevante în ceea ce privește reținerea

calității de colaborator, în raport de condițiile impuse de legiuitor pentru

constatarea acesteia.

Astfel, legiuitorul a

condiționat constatarea calității de colaborator de furnizarea de date și

informații organelor de Securitate prin care se denunțau activități și

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu de existența strictă a unui

angajament semnat de acesta.

Or, în cauză, atașat

notei de constatare din 3 iunie 2009 rezultă că recurentul este titularul dosarului

fond informații în care se află două documente datate 15 februarie 1989 și 20

septembrie 1989 întocmite și semnate olograf de acesta care conțin delațiuni referitoare

la manifestările „dușmănoase” ale unor colegi de serviciu.

Întrucât prin

conținutul declarațiilor furnizate, erau redate „discuții nepotrivite la adresa

partidului, a șefului statului, a națiunii române”, care se referă în fapt la

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în mod corect s-a reținut prin

sentința atacată că aceste relatări se înscriu în ipoteza prevăzută de art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare

și libertatea opiniilor prevăzută de art. 28 din Constituția României din 1965,

coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și

Politice și respectiv a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din

același Pact.

Nu pot fi primite

susținerile recurentului-pârât potrivit cărora declarațiile sale au fost determinate

de presiunile organelor de securitate având în vedere că acesta era urmărit datorită

atitudinii sale protestatare, întrucât această împrejurare nu constituie o

cauză de exonerare dintre cele prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

În consecință, Înalta

Curte constatând că în mod corect instanța de fond a admis cererea reținând îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în persoana recurentului-pârât,

urmează să respingă recursul declarat în cauză ca nefondat, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.A. împotriva sentinței nr. 2175 din 27 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.