ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 357/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08 martie 2011 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanței să constate calitatea pârâtului G.A. de colaborator al Securității. În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a fost urmărit în perioada 1984 - 1989, „fiind cunoscut ca un element protestatar." În paralel cu urmărirea, pârâtul a înaintat organelor de Miliție și Securitate, două delațiuni referitoare la manifestările „dușmănoase" ale unor colegi de serviciu. Materialele sunt olografe și adresate tov. Inspector Șef al Miliției și Securității Timiș." La dosar, pârâtul a depus nota de constatare întocmită pe numele pârâtului și actele de la baza acesteia.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu a semnat un angajament de colaborare, iar declarațiile au fost date sub presiunea organelor de Securitate, care îl țineau sub supravegherea datorită faptului că în acea epocă era considerat un cetățean care crea probleme. În apărare, pârâtul a depus înscrisuri. Prin sentința nr. 2175 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul G.A. și s-a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, așa cum reiese din înscrisurile depuse în copie la filele 30 și urm. din dosar, pârâtul a informat organele de miliție și de Securitate cu privire la discuțiile „neprincipiale la adresa partidului și statului, a șefului statului precum și a națiunii române în general”, discuții purtate de colegii săi de muncă. S-a apreciat că aceste relatări se înscriu în ipoteza art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare și totodată au denunțat atitudini vădit contrare regimului totalitar comunist.

Apărările pârâtului in sensul că declarațiile sale au fost date sub presiunea organelor de Securitate, au fost contrazise de probele administrate, constatându-se nerelevantă și împrejurarea că pârâtul se afla în atenția organelor de Securitate datorită atitudinii sale recalcitrante față de autoritățile epocii, întrucât o astfel de împrejurare nu constituie o cauză de exonerare dintre cele prevăzute limitativ de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, pentru reținerea calității de colaborator. Astfel, susține recurentul că declarațiile sale privind unele persoane din cadrul fostei I.A.E.M. Timișoara nu au fost date în calitate de colaborator al Securității cum greșit s-a reținut prin sentința atacată, întrucât acesta nu a avut vreun angajament cu aceste organe, iar scopul acestor declarații viza rezolvarea unor probleme de muncă, respectiv schimbarea locului său de muncă ca urmare a stării precare de sănătate.

Pe de altă parte recurentul a arătat că în perioada 1984-1989, fiind cunoscut ca un element protestatar, acesta a fost urmărit de organele de Securitate iar declarațiile sale au fost redactate la sugestiile acestora, scopul său fiind rezolvarea unor probleme personale și nu acela de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist sau al îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cum greșit a apreciat prima instanță. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din perspectiva acestei definiții legale, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut, prin sentința atacată, calitatea de colaborator a recurentului-pârât, criticile formulate prin recursul declarat de acesta fiind nefondate.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora declarațiile furnizate organelor de securitate nu au avut la bază un angajament ci au vizat rezolvarea unor probleme de muncă întrucât persoanele cu funcții de conducere nu îi aprobau schimbarea locului de muncă corespunzător stării sale de sănătate, sunt irelevante în ceea ce privește reținerea calității de colaborator, în raport de condițiile impuse de legiuitor pentru constatarea acesteia. Astfel, legiuitorul a condiționat constatarea calității de colaborator de furnizarea de date și informații organelor de Securitate prin care se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și nu de existența strictă a unui angajament semnat de acesta.

Or, în cauză, atașat notei de constatare din 3 iunie 2009 rezultă că recurentul este titularul dosarului fond informații în care se află două documente datate 15 februarie 1989 și 20 septembrie 1989 întocmite și semnate olograf de acesta care conțin delațiuni referitoare la manifestările „dușmănoase” ale unor colegi de serviciu. Întrucât prin conținutul declarațiilor furnizate, erau redate „discuții nepotrivite la adresa partidului, a șefului statului, a națiunii române”, care se referă în fapt la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că aceste relatări se înscriu în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, întrucât au vizat îngrădirea dreptului la liberă exprimare și libertatea opiniilor prevăzută de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și respectiv a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din același Pact. Nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât potrivit cărora declarațiile sale au fost determinate de presiunile organelor de securitate având în vedere că acesta era urmărit datorită atitudinii sale protestatare, întrucât această împrejurare nu constituie o cauză de exonerare dintre cele prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008. În consecință, Înalta Curte constatând că în mod corect instanța de fond a admis cererea reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în persoana recurentului-pârât, urmează să respingă recursul declarat în cauză ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.A. împotriva sentinței nr. 2175 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.