ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2072/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 625/PI din 19

februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă acțiunea civilă

formulată de reclamantul O.D. în contradictoriu cu pârâta M.N.

Pentru a dispune

astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2012,

reclamantul O.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M.N. recunoașterea cu

efecte depline în România a Ordinului de Protecție pronunțat de Instanța Penală

a Orașului New York, Comitatul Queens, în Dosar nr. 2008QN040397, definitivă și

executorie.

În motivare, reclamantul

a învederat că, prin ordinul de protecție în cauză, fosta sa soție a fost obligată

să respecte cele dispuse de instanță și că hotărârea este definitivă potrivit legii

statului unde a fost pronunțată, instanța având competența să judece procesul.

În drept cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 166 din Legea nr. 105/1992.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța a reținut că prin Ordinul de Protecție emis de Instanța Penală

a Orașului New York, Comitatul Queens, în Dosar nr. 2008QN040397, a fost obligată

pârâta să respecte o serie de condiții de comportament în raporturile cu reclamantul

O.D.

Prin hotărâre s-a stipulat

ca ordinul este valabil până la data de 26 noiembrie 2008.

Având a se pronunța, potrivit

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., asupra excepției lipsei de interes, invocată

în cauză, instanța a găsit-o ca fiind întemeiată, raportat la împrejurarea ca din

conținutul hotărârii atacate rezultă că efectele acesteia au încetat la data de

26.11.2008, astfel ca reclamantul nu a făcut dovada uneia din condițiile de admisibilitate

ale acțiunii în justiție, și anume interesul, în sensul de folos practic urmărit.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând modificarea

(schimbarea) ei în sensul admiterii acțiunii.

Pe cale de întâmpinare,

intimata a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil, iar pe fond, ca neîntemeiat.

Susținând excepția inadmisibilității,

a învederat că sentința apelată cuprinde o evidentă eroare materială, în dispozitiv

trecându-se „se admite acțiunea (...)”, deși din considerente rezultă că acțiunea

a fost respinsă; în consecință, apelul trebuie soluționat după soluționarea cererii

de îndreptare a erorii materiale pe care a formulat-o.

Pe fond, a învederat că

în mod legal a fost reținută excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea

cererii.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., văzând

și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța a reținut următoarele:

Corespunde realității

că în dispozitivul sentinței s-a consemnat „Admite acțiunea civilă (...)” și că,

aparent, reclamantul nu ar avea interes să critice pe calea apelului hotărârea tribunalului.

Se observă, însă, din

lecturarea întregii hotărâri, că acțiunea a fost respinsă și că mențiunea referitoare

la admitere este o evidentă eroare materială, pârâta intimată însăși formulând o

cerere de îndreptare în baza art. 281 C. proc. civ.

Astfel, contrar susținerilor

intimatei, apelul declarat de reclamant poate fi soluționat, iar excepția inadmisibilității

căii de atac este nefondată.

În continuare, instanța

a reținut că reclamantul a solicitat recunoașterea în România a efectelor unei hotărâri

străine în condițiile Legii nr. 105/1992 (în vigoare la data formulării cererii).

Este adevărat că în cauză

nu s-a făcut dovada existenței a vreuneia dintre situațiile pentru care, în baza

art. 168 din lege, instanța română poate refuza recunoașterea.

Pe de altă parte, contrar

susținerilor apelantului, prima instanță nu a procedat la examinarea în fond a hotărârii

străine și nici la modificarea ei pentru ca dispozițiile art. 169 din lege să fie,

astfel, încălcate.

Inclusiv din sus-menționata

normă rezultă, însă, că (fără a verifica hotărârea străină) instanța română are

posibilitatea de a verifica dacă cererea de recunoaștere întrunește condițiile de

sesizare a instanței, inclusiv sub aspectul îndeplinirii condiției existenței interesului

în a pretinde un drept în sensul art. 109 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la

data formulării cererii).

Văzut ca folos practic

urmărit de cel ce a investit instanța, interesul trebuie să fie legitim, juridic,

personal, direct născut și actual.

Or, în cauză, cum în mod

corect a reținut prima instanță, în persoana reclamantului nu este întrunită condiția

existenței interesului (văzut ca folos actual) în recunoașterea ordinului de protecție

dat de instanța străină la 09 noiembrie 2008, câtă vreme menționatul ordin a fost

valabil până la 26 noiembrie 2008, dată situată mult anterior celei la care reclamantul

a sesizat instanța română cu cererea în exequator.

Se constată, de astfel

că, pe calea prezentului apel, reclamantul a făcut referire doar la dispozițiile

art. 168 alin. (1), art. 169 din Legea nr. 105/1992, fără a indica în ce constă

interesul său – în sensul celor mai sus arătate – în recunoașterea ordinului de

protecție menționat.

Pentru aceste considerente,

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 119 din 25 septembrie

2013 a respins apelul declarat de reclamantul O.D.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul O.D., prin care a solicitat admiterea recursului.

În drept a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat că în mod greșit a fost respins apelului, reținându-se lipsa

interesului în formularea cererii de față. Acțiunea de față a vizat recunoașterea

ordinului de protecție, fără a se solicita punerea acesteia în executare.

Recurentul arată că acțiunea

de față este una în constatare, iar respingerea acesteia pentru lipsa interesului

este greșită.

Intimata pârâtă a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte verificând

în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de motivele de nelegalitate

invocate și argumentele aduse în susținerea lor, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prealabil examinării criticilor

formulate se impun câteva observații cu privire la modul în care recurentul și-a

dezvoltat motivele de recurs.

Potrivit actualei reglementări

a recursului cuprinsă în C. proc. civ. Titlul V – Căile extraordinare de atac, modificarea

sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Totodată, conform

art. 302

1

lit. c) din același titlu, cererea de recurs trebuie să cuprindă

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, înțelegând

prin aceasta, prezentarea argumentelor subsumate ipotezei legale a motivului invocat.

În cauză, deși recurentul

deși a enunțat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 – 9 C. proc.

civ., din dezvoltarea criticilor se constată că acestea pot fi analizate numai prin

prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere,

considerentele deciziei atacate au vizat soluționarea cauzei prin prisma îndeplinirii

condiției existenței interesului, reținând în mod corect că ordinul de protecție

dat de instanța străină a fost valabil până la data de 26 noiembrie 2008, dată situată

mult anterior celei la care reclamantul a sesizat instanța română cu cererea de

exequator.

Criticile recurentului

care vizează fondul cauzei nu pot fi analizate, având în vedere împrejurarea că

instanța nu a trecut peste una dintre condițiile de sesizare a instanței.

În raport de aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul O.D. împotriva deciziei civile nr. 119

din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.