ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1966/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 117 din 19 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8639/30/2007

al Tribunalului Timiș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

B.I., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. C. S.R.L., s-a constatat încetat

mandatul de administrator al reclamantei la societatea pârâtă la data de

28 noiembrie 2006 și a fost obligată pârâta să înregistreze la

O.R.C. modificarea privind revocarea din funcție a administratorului B.I.

și numirea noului administrator, precum și cesiunea de

părți sociale, respingându-se în rest acțiunea.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a stabilit

că Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor

societății pârâte a hotărât ca reclamanta să își

cesioneze părțile sociale și să fie revocată din

funcția de administrator, numindu-se un nou administrator, că s-a

întocmit un act adițional în acest sens și că, fără a

fi necesară încheierea unui alt act adițional, cum s-a solicitat de

reclamantă, este necesară numai operarea hotărârii și a

actului adițional în registrul comerțului, că însă

reclamanta nu și-a motivat cererea de constatare a nulității

absolute a biletelor la ordin, nu a invocat temeiul juridic al acestei cereri

și nu a făcut dovezi în sensul existenței unor motive de nulitate

absolută a acestora.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta B.I. și prin decizia nr. 105

din 27 mai 2008 Curtea de Apel

Timișoara

, secția comercială, a respins

apelul.

Pentru

a se pronunța astfel instanța de apel a reținut

următoarele:

În

ceea ce privește cererea formulată de reclamantă prin precizarea

la acțiune înregistrată la data de 13 decembrie 2007, având ca obiect

constatarea nulității absolute a biletelor la ordin emise drept

garanție în cadrul contractului de credit din 27 octombrie 2006, încheiat

cu Banca Transilvania SA se constată că deși în contractul de

credit se menționează ca și garanții ale creditului,

existența a două bilete la ordin emise în alb la sumă și

scadență de către S.C. A. C. C. S.R.L., avalizate de asociatul

și administratorul împuternicit al acesteia, la dosarul cauzei s-a depus

de către reclamantă un singur astfel de document, emis de către

societatea pârâtă în beneficiul Băncii Transilvania SA, avalizat de

către reclamantă. Reclamanta, în calitatea sa de avalist, nu poate

solicita pentru motive ce țin de persoana sa, invocând cauze de nulitate

ce îi sunt proprii, constatarea nulității absolute a unuia sau a unor

bilete la ordin, respectiv a obligației trăgătorului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta B.I. invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul

cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței și

trimiterea cauzei aceleiași instanțe.

În dezvoltarea în

fapt a recursului a susținut, în esență, următoarele:

- În urma

precizării acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la înregistrarea la

ORC a modificărilor intervenite – revocarea din funcția de

administrator și cesiunea de părți sociale – precum și

constatarea nulității absolute a biletelor la ordin emise drept

garanție în cadrul contractului de credit, reclamanta a formulat un

interogatoriu pentru societatea pârâtă, care nici înaintea

solicitării la interogatoriu, dar nici după această

procedură legală nu s-a prezentat în instanță și nu a

răspuns la întrebările formulate.

- Pasivitatea

societății pârâte echivalează cu o recunoaștere a

susținerilor reclamantei.

- Instanța de

apel nu a luat în considerare dovada făcută în fața acestei

instanțe că împotriva societății pârâte s-a formulat

plângere penală de o altă societate comercială.

- Instanța de

apel trebuia să caseze hotărârea primei instanțe și să

trimită dosarul pentru rejudecare la instanța de fond în vederea

îndeplinirii procedurii de citare cu creditorul și beneficiarul biletului

la ordin.

La data de 13

octombrie 2009 recurenta a depus note de ședință prin care a

arătat că din Decizia penală nr. 366/A din 4 octombrie 2006

rezultă că patronul societății pârâte este condamnat

irevocabil la o pedeapsă penală de 3 ani pentru infracțiunea de

înșelăciune cu suspendarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani,

și că a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Serviciul

investigarea fraudelor cu o plângere împotriva acestuia, dar nu a primit

răspuns, sens în care se impune suspendarea judecării cauzei

până la finalizarea cercetărilor.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a

dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de

reclamantă.

Hotărârea

instanței de apel este motivată cu respectarea cerințelor art. 261

alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând în considerente motivele pe care se

sprijină soluția dată, oferind posibilitatea verificării

temeiniciei și legalității ei încât nu se constată

existența cerințelor necesare pentru reținerea motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu este întemeiat

nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe de o parte

pentru că sub acest motiv recurenta invocă aspecte care vizează

aprecierea probelor și a situației de fapt de către

instanța de apel iar, pe de altă parte pentru că instanța a

reținut corect că reclamanta în calitate de avalist nu poate solicita

pentru motive ce țin de persoana sa, invocând cauze de nulitate ce îi sunt

proprii, constatarea nulității absolute a unui sau a unor bilete la

ordin, respectiv a obligației trăgătorului.

Cadrul procesual atât

sub aspectul obiectului cât și al părților între care se

derulează litigiul este cel fixat de părți, nefiind permis

instanței ca din oficiu să se pronunțe în afara limitelor în

care a fost investită și să dispună introducerea în

cauză a altor persoane, așa cum legal a procedat și

instanța de apel.

Soluția

introducerii în cauză a creditorului din inițiativa instanței

nu-și găsește corespondent în dispozițiile art. 294 alin. (1),

art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

instanța de apel fiind obligată să respecte limitele cererii de

apel și cadrul procesual stabilit prin voința părților.

Chiar și

referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe, nu

sunt susceptibil de a fi încadrate în vreunul din motivele de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Acestea se

circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii

atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge

recursul

reclamantei ca nefondat

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

reclamanta

B.I.

împotriva deciziei nr. 105 din 27 mai 2008 a Curții de Apel

Timișoara

, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.