ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată

pe pârâta R.R.B. Olanda solicitând obligarea pârâtei la efectuarea investiției

în sumă de 1.788.457 dolari SUA la SC P. SA Baia Mare, investiție nerealizată

până la scadența din 31 decembrie 2003, asumată conform prevederilor clauzei 8.10

lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 octombrie 1998,

completat cu actul adițional nr. 1 din 28 iulie 1999, obligarea pârâtei la

plata sumei de 533.537 dolari SUA, reprezentând penalități aferente

neefectuării investițiilor asumate conform prevederilor clauzei 8.10 lit. a)

din contract și calculate conform clauzei din contract, prin aplicarea

procentului de 30 % din suma neinvestită la sfârșitul celui de-al 5-lea an de

investiție.

Prin sentința

comercială nr. 4878 din 25 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, reclamanta A.V.A.S.,

solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și

admiterea acțiunii cum a fost formulată.

Prin Decizia comercială

nr. 391 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins apelul formulat, ca nefondat.

A reținut că instanța

de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică aplicând corespunzător

dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002 la situația de fapt

atunci când a constatat că investițiile au fost efectuate până la 31 decembrie

2003, conform prevederilor contractuale și obiectivelor menționate în anexa 7

la contract, în acest sens făcând dovadă certificatul din 29 august 2005 și

expertiza contabilă efectuată, în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a

sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în

judecată.

A arătat că instanța

de apel a reținut greșit că prin certificatul din 29 august 2005 întocmit de SC

E. SRL se confirmă realizarea integrală a investițiilor, întrucât împrumutul în

sumă de 3.450.000 dolari SUA acordat de cumpărător societății nu poate fi luat

în considerare ca investiție realizată deoarece nu a făcut obiectul aportului

de capital social al SC P. SA.

În acest sens a

dezvoltat situația contractelor de împrumut și raportându-se la Hotărârea nr.

13 din 29 iunie 2001 a Consiliului de Administrație al SC P. SA și la

concluziile expertizei contabile pe care le apreciază ca eronate, a arătat că,

în realitate, majorarea capitalului social, ca investiție nu s-a realizat din

aceste surse și efortul investitorului ci din propriile surse ale societății

privatizate respectiv din contractele de împrumut din data de 1 iulie 1999 și 5

iulie 2000, la care se adaugă dobânda aferentă.

Totodată,

certificarea îndeplinirii obligațiilor asumate de investiții asumate de

cumpărătorul R.B.G. prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23

octombrie 1998 și actul adițional din 28 iulie 1999 s-a făcut prin auditare,

fiind eliberat Certificatul din 29 august 2005, întocmit de auditorul financiar

independent SC E. SRL, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2002, cu

modificările și completările ulterioare.

Emiterea

certificatului privind obligațiile asumate de R.B.G. s-a făcut însă la data de

29 aprilie 2005, depășindu-se termenul stabilit prin art. 8 al contractului,

respectiv 30 iunie 2005.

Intimata - pârâtă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, din

oficiu a pus în discuție excepția nulității recursului raportat la dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Pentru a conduce la

casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la

indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând

încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ.

Din observarea

criticilor formulate de recurentă se constată că deși aceasta a indicat drept

motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la hotărârea

pronunțată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor

administrate, situație care nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate,

nici în celelalte motive limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., calea

de atac a recursului neavând caracter devolutiv care să permită reaprecierea

probelor.

Așa fiind, dând

eficiență textului de lege invocat, se va admite excepția și se va constata

nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei Curții

de Apel București nr. 391 din 27 octombrie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

19

mai 2010.