ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 106/2012

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată că:

Prin sentința comercială nr. 13540 din

25 noiembrie 2009, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis în

parte acțiunea reclamantei A.V.A.S. și a dispus obligarea pârâtelor SC C.T. SA

și SC A.D.I. SRL la plata sumei de 70.800 Euro, echivalentul în lei la cursul

BNR din data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că, potrivit art. 13.7 din contract, părțile au

condiționat expres considerarea ca realizată a investiției pentru protecția

mediului de transmiterea către A.V.A.S, în termen de 30 de zile lucrătoare de

la data împlinirii termenului scadent, a unui certificat emis în acest scop de

cenzorii societății sau de o firmă specializată de audit, certificat transmis

la data de 26 august 2009, cu depășirea termenului convenit, astfel că

investiția pentru protecția mediului aferent anului

V

nu poate fi considerată ca realizată în termen, devenind

aplicabilă clauza penală convenită la art. 13.8 și art. 15.5. din contract, în

baza art. 969 - art. 970 C. civ. , pârâtele datorând penalități de 20% din

valoarea investițiilor în sumă de 354.000 Euro, respectiv datorând suma de

70.800 Euro.

In ceea ce privește solicitarea

reclamantei de obligare a pârâtelor la plata sumei de 452.538,84 Euro,

calculată potrivit clauzei 19.1, ca urmare a nerespectării obligației asumate

prin clauza 10.11 lit. c) din contract, prima instanță a apreciat-o ca

neîntemeiată deoarece reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ. ,

că societatea privatizată C.C.X. SA înregistrează datorii către vânzătoarea A.V.A.S.,

numai în acest caz fiind aplicabilă clauza penală cuprinsă în art. 19.1.

Prin decizia comercială nr. 250 din 7

iunie 2011, Secția a V-a comercială a Curții de Apel București a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței primei

instanțe și a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.D.I. SRL și SC C.T.

SA, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a

respins acțiunea ca nefondată și a obligat apelanta-reclamantă A.V.A.S. la

plata către apelanta-pârâtă SC A.D.I. SRL a sumei de 3.522,52 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut îndeplinirea de către societățile pârâte a obligațiilor

prevăzute de art. 10.11 lit. c) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 19/2003, apelantele-pârâte asigurând aprobarea în AGA a conversiei în

acțiuni a datoriei deținute de A.V.A.S.

De asemenea, instanța de apel a mai

reținut că apelanta-reclamantă A.V.A.S. nu a tăcut dovada existenței situației

premisă pentru aplicabilitatea clauzei penale cuprinsă în art. 19.1 din

contract, respectiv existența datoriilor societății privatizate către

vânzătorul A.V.A.S.

Instanța de apel a apreciat,

deopotrivă, că, potrivit art. 13.7 din contract, investiția de mediu este

considerată realizată dacă societățile cumpărătoare, apelantele-pârâte,

transmit vânzătoarei A.V.A.S, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data

împlinirii termenului scadent, un certificat emis în acest scop de cenzorii

societății privatizate sau de o firmă specializată de audit, iar, art. 13.8

prevede obligația cumpărătoarelor de a plăti o penalitate egală cu 20% din suma

rămasă neinvestită, urmare a constatării neefectuării investiției de mediu

asumată la art. 13.6.

Instanța de apel, din interpretarea

logică și coroborată a menționatelor dispoziții contractuale, conform art. 982

C. civ., a reținut că transmiterea certificatului în termenul de 30 de zile

lucrătoare conduce la considerarea investiției ca fiind realizată în termenul

scadent, iar transmiterea ulterioară a documentelor justificative duce la

considerarea investiției ca fiind realizată după data scadenței.

Totodată, instanța de apel a

considerat că art. 13.8 care reglementează plata penalităților de întârziere nu

are ca referință art. l3.7-în care se prevede obligația de comunicare, ci are

în vedere art. 13.6 în care se prevede obligația de efectuare a investițiilor

pentru protecția mediului, din surse proprii cumpărătoarei și într-un anumit

cuantum anual, ce rezultă din anexa 5 la contract, așadar, penalitățile sunt

datorate nu pentru necomunicarea înscrisurilor doveditoare efectuării

investițiilor, ci pentru neefectuarea propriu-zisă a investițiilor.

Instanța de apel a mai reținut că dacă

părțile contractante ar fi dorit ca penalitățile să fie datorate pentru

realizarea peste termen a investiției - ca urmare a necomunicării dovezii în

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 13.7 - trebuiau să prevadă expres acest

lucru, or, din reglementarea cuprinsă în art. 13.8 rezultă că s-a dorit sancționarea

nerealizării investiției propriu-zise.

De asemenea, din interpretarea

aceluiași articol mai rezultă că părțile au convenit aplicarea clauzei penale

doar pentru situația neefectuării investiției de mediu, lăsând în afara acestei

clauze nerespectarea obligației de transmitere a documentelor doveditoare.

Art. 13.8 din contract prevedea

obligația apelantelor-pârâte de a plăti penalități de 20% din suma rămasă

neinvestită, penalități ce trebuiau achitate în termen de 30 de zile lucrătoare

de la notificarea emisă de A.V.A.S, urmare a constatării neefectuării

investiției, însă, la data emiterii notificării de către A.V.A.S - 23 octombrie

2008 - apelantele-pârâte înaintaseră dovada efectuării investiției de mediu

pentru anul 2007, certificatul privind îndeplinirea acestei obligații fiind

comunicat la 26 august 2008, astfel că penalitățile solicitate la 23 octombrie

2008 nu se puteau raporta la nicio investiție de mediu constatată ca

nerealizată, apelantele-pârâte nedatorând penalitățile în sumă de 70.800 Euro

solicitate de A.V.A.S. prin notificarea emisă la 23 octombrie 2008.

Împotriva deciziei pronunțate în apel

a formulat recurs reclamanta A.V.A.S., invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat, în

esență, că, în mod greșit, instanța de apel a procedat la interpretarea

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 19 din 9 iunie 2003, a

anexelor și actelor adiționale ale acestuia, întrucât interpretarea unei

convenții rezultă din intenția comună a părților, potrivit art. 977 C. civ.,

iar contractul are putere de lege între părțile contractante, conform art. 969

C. civ.

Recurenta-reclamantă a mai arătat în

dezvoltarea criticilor formulate prin cererea de recurs că părțile au convenit

conținutul clauzei 13.7 din contract, în sensul că investiția de mediu asumată

de cumpărător se consideră realizată dacă cumpărătorul transmite vânzătorului

în termen de 30 de zile lucrătoare de la scadența fiecărui termen prevăzut în

anexa 5 un certificat emis în acest scop de cenzori sau auditor, însoțit, în

mod obligatoriu, de confirmarea eliberată de autoritatea de mediu care să

ateste atât realizarea obligațiilor de mediu, cât și realizarea prevederilor

programului de conformare din Avizul de mediu pentru privatizare nr. 20 din 14

mai 2003.

Astfel că, întrucât cumpărătorul nu

și-a îndeplinit menționata obligație, nu se poate considera a fi realizată

investiția pentru protecția mediului.

Recursul este fondat.

Intre reclamanta A.V.A.S., în calitate

de vânzătoare, și pârâtele SC A.D.I. SRL, SC C.T. SA și SC R.F.C. SA, în

calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 19 din 9 iunie 2003, prin care pârâtele s-au obligat să efectueze

în societatea C.C.X. SA o investiție pentru protecția mediului în sumă de

1.354.000 Euro, eșalonată conform Anexei

nr. 5 - art. 13.6.

Potrivit menționatei anexe, modificată

prin actul adițional nr. 19 din 9 iunie 2003, anul

V

investițional se termina la data de 31 decembrie 2007,

valoarea investiției fiind în cuantum de 354.000 Euro.

Reclamanta A.V.A.S. a solicitat

instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtelor SC A.D.I. SRL, SC C.T. SA și SC R.F.C. SA la plata sumei

totale de 523.338,84 Euro, din care suma de 70.800 Euro, cu titlu de penalitate

investiție de mediu anul

V,

în baza art. 13.8 și art.

13.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 19 din 9 iunie 2003 și

suma de 452.538,84 Euro, cu titlu de penalitate neîndeplinire obligație de

asigurare a aprobării în AGA a datoriilor societății ce nu s-au șters prin

ordin comun în termen de 90 de zile lucrătoare de la emiterea acestuia, în baza

art. 19.1 ca urmare a nerespectării obligației asumate prin art. 10.11 lit. c)

din același contract, în temeiul art. 969 - art. 970 C. civ.

Este de observat că prima instanță a

admis în parte acțiunea reclamantei A.V.A.S. și a dispus obligarea pârâtelor SC

C.T. SA și SC A.D.I. SRL la plata sumei de 70.800 Euro, iar instanța de apel a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței

primei instanțe și a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.D.I. SRL și SC

C.T. SA, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul

că a respins acțiunea ca nefondată și a obligat apelanta-reclamantă A.V.A.S. la

plata către apelanta-pârâtă SC A.D.I. SRL a sumei de 3.522,52 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel.

In raport cu evocatele aspecte, Înalta

Curte urmează să examineze decizia atacată din perspectiva greșitei

interpretări de către instanța de apel a contractului cu privire la investiția

de mediu.

Așadar, potrivit art. 13.7 din

contract, investiția de mediu asumată de cumpărător se consideră a fi realizată

dacă cumpărătorul transmite vânzătorului în termen de 30 de zile lucrătoare de

la scadența fiecărui termen prevăzut în anexa 5 un certificat emis în acest

scop de cenzori sau auditor, însoțit, în mod obligatoriu, de confirmarea

eliberată de autoritatea de mediu care să ateste atât realizarea obligațiilor

de mediu, cât și realizarea prevederilor programului de conformare din Avizul

de mediu pentru privatizare nr. 20 din 14 mai 2003.

Or, în adevăr, câtă vreme se constată

neîndeplinirea menționatei obligații, investiția pentru protecția mediului nu

poate fi considerată a fi realizată la termen, împrejurare ce atrage

răspunderea contractuală astfel cum aceasta a fost convenită de părți,

devenind, așadar, aplicabilă clauza penală consimțită de părți la art. 13.8 și

15.5 din contract.

Este necesar de precizat că art.13.7

trebuie interpretat coroborat cu art. 13.6, acesta din urmă stabilind natura

obligației, iar art. 13.7 stipulând condițiile în care obligația se consideră

îndeplinită; penalitățile prevăzute de art. 13.8 nu se calculează, așa cum a

reținut și instanța de apel, doar prin raportare la art. 13.6, ci și prin

coroborare cu art. 13.7, respectiv în acele condiții în care se consideră

investiția ca fiind realizată.

Din analiza

coroborată a celor trei texte contractuale rezultă

că în perioada dintre scadența

obligației de investiție și data îndeplinirii condițiilor pentru ca respectiva

investiție să fie considerată ca îndeplinită, pârâtele datorează penalitățile

de întârziere.

În raport cu

aspectele arătate, este de subliniat, de asemenea,

și sensul în care statuează

principiile cuprinse în art. 969 și art. 970

C.

civ., invocate de însăși recurenta-reclamantă, potrivit cărora

convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante

și trebuie

executate cu bună-credință, obligând nu numai la ceea ce

este expres între-însele, dar la toate urmările,

ce echitatea, obiceiul

sau legea dă obligației, după natura sa.

Mai mult, este necesar de menționat că

art. 977 C. civ., de asemenea evidențiat de recurenta-reclamantă, prevede că

interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților

contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

În consecință,

pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să

admită recursul

formulat de reclamantă, să

modifice în parte decizia recurată, în

sensul respingerii apelurilor

pârâtelor și să mențină în rest dispozițiile deciziei.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de reclamanta A.V.A.S., împotriva

deciziei comerciale a Secției a V-a comercială a Curții

de Apel București nr. 250 din 7 iunie 2011.

Modifică în parte decizia recurată, în

sensul că respinge apelurile pârâtelor.

Menține în rest dispozițiile deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 19 ianuarie 2012.