ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia comercială nr. 337 din 25

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins, ca

nefundat, apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale

nr. 1072 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC R.H.G. SA BUCUREȘTI.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut următoarele:

Intimata-pârâtă SC R.H.G. SA nu

datorează penalități contractuale pentru depășirea termenului de realizare a

investițiilor prevăzute la art. 8.10 din contractul B027 din 31 iulie 2003

deoarece termenul de la care se calculează scadența obligațiilor este data

primei ședințe A.G.A. de transfer a proprietății, 25 august 2003, și nu 31

iulie 2003 cum nefondat susține apelanta, acest lucru rezultând din cuprinsul

clauzei inserate la punctul 8.10 din contractul părților, care reprezintă

acordul lor de voință.

De asemenea, daunele compensatorii nu

pot fi cumulate cu executarea obligației, care a fost realizată și recunoscută

ca atare de reclamantă prin răspunsul la interogator.

S-a mai reținut că pârâta nu datorează

nici penalitățile pentru neefectuarea vărsământului pentru mediu, raportat la

prevederile autorizației de mediu nr. 31 din 2 februarie 2005 în care se

menționează că nu sunt necesare măsuri pentru protecția mediului, precum și la

dispozițiile actului adițional din 18 septembrie 2007, prin care reclamanta

și-a dat acordul ca investiția de mediu să fie inclusă în investiția prevăzută

la art. 8.10 din contract și să fie efectuată în anul 2007.

Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S.

a declarat recurs, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanta susține că instanțele de fond în mod greșit au respins cererea de

obligare la plata penalităților ca urmare a nerealizării integrale a

investițiilor angajate, considerându-le daune compensatorii. Acestea reprezintă

daune moratorii, sunt prevăzute la art. 8 octombrie 1 lit. c) din contract și

au fost prevăzute pentru întârzierea la executarea investiției, iar nu pentru

nerealizarea acesteia. Astfel, reclamanta susține că poate cere atât executarea

în natură, cât și clauza penală, potrivit art. 1069 alin. (2) C. civ.

Recurenta mai susține că, și în

condițiile semnării actului adițional din 18 septembrie 2007, obligația pârâtei

de achitare a penalităților de întârziere calculate pentru neefectuarea investițiilor

de mediu subzistă, deoarece prin actul adițional s-a prevăzut doar că obligația

investiției se include în anul IV prevăzut de clauza 8.10 din contract, iar

solicitarea pârâtei privind încheierea actului adițional s-a făcut după

scadența inițială din contract, conform adresei nr. 1564 din 7 decembrie 2006.

așadar, la 31 iulie 2006 era scadentă obligația efectuării investițiilor, iar

pentru neîndeplinirea acesteia pârâta datorează penalități contractuale.

Prin întâmpinare intimata a solicitat

respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând apărările din fazele

anterioare de judecată și care se circumscriu următoarelor idei: reclamanta a

interpretat greșit, cu rea-voință termenul de la care a calculat scadența

obligațiilor și care, potrivit contractului părților este data primei ședințe A.G.A.

de transfer a proprietății, respectiv 25 august 2003; daunele prevăzute la art.

8 octombrie 1 lit. c) din contract reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă

ca urmare a neefectuării investițiilor angajate de societatea pârâtă, respectiv

daune compensatorii, acestea neputându-se cumula cu executarea obligației;

îndeplinirea obligației de a realiza o investiție în contul investițiilor de

mediu angajate, până la 31 iulie 2006 era condiționată de elaborarea, de către

I.P.M. București, a măsurilor cuprinse în programul de conformare, potrivit art.

8.13.6.

Recursul nu este fondat.

Între părți s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B027 din 31 iulie 2003 având ca obiect un

număr de 291.315 acțiuni reprezentând 95,447 % din valoarea capitalului social

subscris al SC C.T. SA BUCUREȘTI, în temeiul căruia pârâta SC R.H.G. SA în

calitate de cumpărătoare s-a obligat să realizeze în societate o investiție,

din surse proprii sau atrase, începând cu data primei ședințe A.G.A. de

transfer a proprietății, în valoare de 1.000.000 euro, pe o perioadă de 4 ani

de la data transferului dreptului de proprietate (art. 8.10).

În baza art. 8 octombrie 1 lit. c) din

contract, în cazul în care cumpărătorul nu-și respectă obligațiile prevăzute la

pct. 8.10, va plăti vânzătorului o penalitate de 30 % din suma rămasă

neinvestită, la fiecare termen scadent.

Rezultă din prevederile contractului

încheiat prin acordul de voință al părților că, data de la care cumpărătoarea

este obligată să înceapă realizarea investițiilor la care s-a angajat este data

primei ședințe A.G.A. de transfer a proprietății (25 august 2003). Prin urmare,

pentru fiecare an, investițiile încep a se realiza în 25 august și se

finalizează în aceeași dată a anului următor, timp de 4 ani, potrivit eșalonării

stipulată în contract.

Susținerile recurentei conform cărora investițiile

încep la 31 iulie 2003 vin în contradicție cu contractul care prevede foarte

clar că investiția se realizează,,începând cu data primei ședințe A.G.A. de

transfer a proprietății”, reclamanta conformându-se acestei date și realizând investiția

în întregime raportat la eșalonările anuale ce au luat în calcul data de 25

august 2003, în baza art. 969 C. civ.

Cât privește prevederea cuprinsă în

același art. 8.10 și de care se prevalează recurenta în susținerea punctului

său de vedere, și care specifică: „Investiția va fi realizată pe o perioadă de

4 ani de la data transferului dreptului de proprietate” se interpretează

conform art. 983 C. civ., în favoarea debitorului obligației, în corelație cu

primul enunț al clauzei „data transferului dreptului de proprietate”

interpretându-se ca „data primei ședințe A.G.A. de transfer a proprietății”,

altfel, această dată și includerea ei în textul contractului ca moment de

început al investițiilor, neavând aplicabilitate și neproducând efecte, ceea ce

nu a fost în intenția părților. Semnifică în această parte a doua a clauzei este

semnificativă perioada în care cumpărătorul se obligă să efectueze investiția,

respectiv termenul de 4 ani, pentru că data, așa cum am mai arătat, a fost stabilită

în prima parte.

Prin urmare, corect a fost

interpretată de instanțele de fond clauza de la pct. 8.10, aceasta constituind legea

părților, conform art. 969 C. civ., interpretare în favoarea celui ce se obligă

și în sensul producerii unor efecte juridice, potrivit art. 983 C. civ.

Întrucât obligațiile investiționale au

fost îndeplinite în totalitate conform celor mai sus statuate, nu se pune problema

acordării unor penalități pentru întârziere, în baza art. 8 octombrie 1 lit. c)

din contract.

În ceea ce privește obligația asumată

de pârâtă în legătură cu realizarea unei investiții de 50.000 euro până la data

de 31 iulie 2006, în contul investițiilor de mediu, în mod corect s-a reținut

că obligația a fost dată sub condiție, iar aceasta nu s-a realizat, întrucât I.P.M.

București nu a elaborat măsurile cuprinse în programul pentru conformare (art. 8.13.6.),

atestarea acestui fapt fiind realizată de Autorizația de mediu nr. 31 din 2

februarie 2005.

În plus, față de imposibilitatea

alocării acestei sume independent de voința sa, pârâta s-a angajat prin actul din

18 septembrie 2007 să constituie contravaloarea de 50.000 euro din contul

investițiilor de mediu, nerealizabile, în investițiile în societate, crescând valoarea

acestora de la 1.000.000 euro la 1.050.000 euro.

În baza acestor considerente, mai sus

reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefundat,

recursul reclamantei, iar decizia atacată va fi menținută în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 337

din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2010.