ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3320/2013

Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestatoarea A.V.A.S. a formulat contestație în anulare împotriva decIziei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu a analizat motivul II de recurs, relativ la modul de soluționare a cererii privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 452.538,84 euro, calculată conform clauzei penale 19.1 din contract, ca urmare a nerespectării obligației asumate prin caluza 10.11 lit. c). La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2013, instanța, a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata SC C. SA Buzău, prin întâmpinare, în raport de natura criticilor formulate.

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, se constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13540 din 25 noiembrie 2009, secția a Vl-a comercială, a Tribunalului București a admis în parte acțiunea reclamantei A.V.A.S. și a dispus obligarea pârâtelor SC C. SA și SC A.I. SRL la plata sumei de 70.800 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit art. 13.7 din contract, părțile au condiționat expres considerarea ca realizată a investiției pentru protecția mediului de transmiterea către A.V.A.S, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data împlinirii termenului scadent, a unui certificat emis în acest scop de cenzorii societății sau de o firmă specializată de audit, certificat transmis la data de 26 august 2009, cu depășirea termenului convenit, astfel că investiția pentru protecția mediului aferent anului V nu poate fi considerată ca realizată în termen, devenind aplicabilă clauza penală convenită la art. 13.8 și 15.5. din contract, În baza art. 969 - art. 970 C. civ., pârâtele datorând penalități de 20% din valoarea investițiilor în sumă de 354.000 euro, respectiv datorând suma de 70.800 euro.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata sumei de 452.538,84 euro, calculată potrivit clauzei 19.1, ca urmare a nerespectării obligației asumate prin clauza 10.11 lit. c) din contract, prima instanță a apreciat-o ca neîntemeiată deoarece reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., că societatea privatizată SC C. SA înregistrează datorii către vânzătoarea A.V.A.S., numai în acest caz fiind aplicabilă clauza penală cuprinsă în art. 19.1. Prin Decizia comercială nr. 250 din 7 iunie 2011, secția a V-a comercială, a Curții de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței primei instanțe și a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.I.

SRL și SC C. SA, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată și a obligat apelanta-reclamantă A.V.A.S. la plata către apelanta-pârâtă SC A.I. SRL a sumei de 3.522,52 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs reclamanta A.V.A.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 106 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a admis recursul formulat de reclamanta A.V.A.S. împotriva Deciziei comerciale a secției a V-a comercială, a Curții de Apel București nr. 50 din 7 iunie 2011, s-a modificat în parte decizia recurată în sensul că s-au respins apelurile pârâtelor și s-au menținut în rest dispozițiile deciziei.

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că potrivit art. 13.7 din contract, investiția de mediu asumată de cumpărător se consideră a fi realizată dacă cumpărătorul transmite vânzătorului în termen de 30 de zile lucrătoare de la scadența fiecărui termen prevăzut în anexa 5 un certificat emis în acest scop de cenzori sau auditor, însoțit, în mod obligatoriu, de confirmarea eliberată de autoritatea de mediu care să ateste atât realizarea obligațiilor de mediu, cât și realizarea prevederilor programului de conformare din Avizul de mediu pentru privatizare din 14 mai 2003. Or, în adevăr, câtă vreme s-a constatat neîndeplinirea menționatei obligații, investiția pentru protecția mediului nu poate fi considerată a fi realizată la termen, împrejurare ce atrage răspunderea contractuală astfel cum aceasta a fost convenită de părți, devenind, așadar, aplicabilă clauza penală consimțită de părți la art. 13.8 și 15.5 din contract.

Este necesar de precizat că art. 13.7 trebuie interpretat coroborat cu art. 13.6, acesta din urmă stabilind natura obligației, iar art. 13.7 stipulând condițiile în care obligația se consideră îndeplinită; penalitățile prevăzute de art. 13.8 nu se calculează, așa cum a reținut și instanța de apel, doar prin raportare la art. 13.6, ci și prin coroborare cu art. 13.7, respectiv în acele condiții în care se consideră investiția ca fiind realizată. Din analiza coroborată a celor trei texte contractuale a rezultat că în perioada dintre scadența obligației de investiție și data îndeplinirii condițiilor pentru ca respectiva investiție să fie considerată ca îndeplinită, pârâtele datorează penalitățile de întârziere.

În raport cu aspectele arătate, instanța de recurs a subliniat, de asemenea, și sensul în care statuează principiile cuprinse în art. 969 și art. 970 C. civ., invocate de însăși recurenta-reclamantă, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință, obligând nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa. Mai mult, este necesar de menționat că art. 977 C. civ., de asemenea evidențiat de recurenta-reclamantă, prevede că interpretarea contractelor se face după intenția comună a pârtilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare A.V.A.S., întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În drept, potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", textul are în vedere acele situații în care partea, prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea. În atare situație, partea este îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să obțină răspuns și la motivul/motivele de casare ori de modificare pe care instanța de recurs a omis a le examina prin decizia pronunțată. Art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. Contestația este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul. În speță, verificând lucrările dosarului, se constată că prin memoriul de recurs, contestatoarea a invocat două dintre motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și respingerii apelurilor pârâtelor și, pe fond obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.800 euro cu titlu de penalitate investiție de mediu anul V și la plata sumei de 452.538, 84 euro cu titlu de penalitate neîndeplinire a obligației de aprobare în adunarea generală a acționarilor, a datoriilor ce nu au fost șterse prin ordin comun în termen de 90 de zile lucrătoare, în baza clauzelor contractuale arătate prin acțiune. Având în vedere dezvoltarea criticilor expuse prin motivul de recurs indicat a nu fi fost cercetat, relativ la încălcarea prevederilor art. 969-970 C. civ.

în soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata de către societățile pârâte a sumei de 452.538,84 euro (calculată conform clauzei 19.1 din contract, ca urmare a nerespectării obligației asumate prin clauza 10.11 lit. c), Înalta Curte reține că a doua teza a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 din același cod, însă analiza acestora poate fi făcută și prin considerente comune. Pe cale de consecință, se observă că în justificarea pretenției de anulare a hotărârii atacate, contestatoarea reiterează critica formulată și pe calea recursului, făcând confuzie între motivul de recurs invocat, a cărui admitere a determinat modificarea în parte a deciziei instanței de apel, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și argumentele subsumate acestui motiv de recurs. Contestatoarea, critică, practic, modalitatea în care instanța de recurs a motivat aceasta decizie, dar instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, nefiind instanță de control judiciar, nu poate interveni și sancționa, din punct de vedere legal, acest pretins neajuns procesual, fiind vorba de o interpretare a dispozițiilor legale în speță, deci, cel mult, de o greșeală de judecată. Astfel, instanța de recurs a reținut, față de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe baza probelor administrate, că "în raport cu evocatele aspecte, Înalta Curte urmează să examineze decizia atacată din perspectiva greșitei interpretări de către instanța de apel a contractului cu privire la investiția de mediu", acesta fiind aspectul de nelegalitate pe care instanța l-a găsit întemeiat.

În acest context, neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurentul-reclamant nu se datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanță, ci a avut un caracter deliberat, iar considerentul pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu poate fi cenzurat pe calea contestației în anulare, deoarece aceasta cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 318 teza ultimă C. proc. civ., motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 106 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.