ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3320/2013

Asupra

contestației în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul acestei instanțe, contestatoarea A.V.A.S. a formulat contestație în

anulare împotriva decIziei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

În motivarea

contestației în anulare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu a

analizat motivul II de recurs, relativ la modul de soluționare a cererii

privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 452.538,84 euro, calculată

conform clauzei penale 19.1 din contract, ca urmare a nerespectării obligației

asumate prin caluza 10.11 lit. c).

La termenul de

judecată din data de 16 octombrie 2013, instanța, a pus în discuție excepția

inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata SC C. SA Buzău,

prin întâmpinare, în raport de natura criticilor formulate.

Analizând, cu

prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, se constată

următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 13540 din 25 noiembrie 2009, secția a Vl-a comercială, a

Tribunalului București a admis în parte acțiunea reclamantei A.V.A.S. și a

dispus obligarea pârâtelor SC C. SA și SC A.I. SRL la plata sumei de 70.800 euro,

echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plății.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit art. 13.7 din

contract, părțile au condiționat expres considerarea ca realizată a investiției

pentru protecția mediului de transmiterea către A.V.A.S, în termen de 30 de

zile lucrătoare de la data împlinirii termenului scadent, a unui certificat

emis în acest scop de cenzorii societății sau de o firmă specializată de audit,

certificat transmis la data de 26 august 2009, cu depășirea termenului

convenit, astfel că investiția pentru protecția mediului aferent anului V nu

poate fi considerată ca realizată în termen, devenind aplicabilă clauza penală

convenită la art. 13.8 și 15.5. din contract,

În baza art. 969

- art. 970 C. civ., pârâtele datorând penalități de 20% din valoarea

investițiilor în sumă de 354.000 euro, respectiv datorând suma de 70.800 euro.

În ceea ce

privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata sumei de

452.538,84 euro, calculată potrivit clauzei 19.1, ca urmare a nerespectării

obligației asumate prin clauza 10.11 lit. c) din contract, prima instanță a

apreciat-o ca neîntemeiată deoarece reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169

C. civ., că societatea privatizată SC C. SA înregistrează datorii către

vânzătoarea A.V.A.S., numai în acest caz fiind aplicabilă clauza penală

cuprinsă în art. 19.1.

Prin Decizia comercială

nr. 250 din 7 iunie 2011, secția a V-a comercială, a Curții de Apel București a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței

primei instanțe și a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.I. SRL și SC C.

SA, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a

respins acțiunea ca nefondată și a obligat apelanta-reclamantă A.V.A.S. la

plata către apelanta-pârâtă SC A.I. SRL a sumei de 3.522,52 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a formulat recurs reclamanta A.V.A.S., invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Prin Decizia nr.

106 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, s-a admis recursul formulat de reclamanta A.V.A.S. împotriva Deciziei

comerciale a secției a V-a comercială, a Curții de Apel București nr. 50 din 7

iunie 2011, s-a modificat în parte decizia recurată în sensul că s-au respins

apelurile pârâtelor și s-au menținut în rest dispozițiile deciziei.

În motivarea

acestei decizii s-a reținut, în esență, că potrivit art. 13.7 din contract,

investiția de mediu asumată de cumpărător se consideră a fi realizată dacă

cumpărătorul transmite vânzătorului în termen de 30 de zile lucrătoare de la

scadența fiecărui termen prevăzut în anexa 5 un certificat emis în acest scop

de cenzori sau auditor, însoțit, în mod obligatoriu, de confirmarea eliberată

de autoritatea de mediu care să ateste atât realizarea obligațiilor de mediu,

cât și realizarea prevederilor programului de conformare din Avizul de mediu

pentru privatizare din 14 mai 2003.

Or, în adevăr,

câtă vreme s-a constatat neîndeplinirea menționatei obligații, investiția

pentru protecția mediului nu poate fi considerată a fi realizată la termen,

împrejurare ce atrage răspunderea contractuală astfel cum aceasta a fost

convenită de părți, devenind, așadar, aplicabilă clauza penală consimțită de

părți la art. 13.8 și 15.5 din contract.

Este necesar de

precizat că art. 13.7 trebuie interpretat coroborat cu art. 13.6, acesta din

urmă stabilind natura obligației, iar art. 13.7 stipulând condițiile în care

obligația se consideră îndeplinită; penalitățile prevăzute de art. 13.8 nu se

calculează, așa cum a reținut și instanța de apel, doar prin raportare la art. 13.6,

ci și prin coroborare cu art. 13.7, respectiv în acele condiții în care se

consideră investiția ca fiind realizată.

Din analiza

coroborată a celor trei texte contractuale a rezultat că în perioada dintre

scadența obligației de investiție și data îndeplinirii condițiilor pentru ca

respectiva investiție să fie considerată ca îndeplinită, pârâtele datorează

penalitățile de întârziere.

În raport cu

aspectele arătate, instanța de recurs a subliniat, de asemenea, și sensul în care

statuează principiile cuprinse în art. 969 și art. 970 C. civ., invocate de

însăși recurenta-reclamantă, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință,

obligând nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce

echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

Mai mult, este

necesar de menționat că art. 977 C. civ., de asemenea evidențiat de

recurenta-reclamantă, prevede că interpretarea contractelor se face după

intenția comună a pârtilor contractante, iar nu după sensul literal al

termenilor.

Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare A.V.A.S.,

întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În drept,

potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare."

Arătând că

hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare", textul are în vedere acele situații în care partea, prin recursul

declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea criticilor, a înțeles

să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ., iar instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre

acestea.

În atare

situație, partea este îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să

obțină răspuns și la motivul/motivele de casare ori de modificare pe care

instanța de recurs a omis a le examina prin decizia pronunțată.

Art. 318 alin.

(1) teza a doua C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de

recurs iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. Contestația

este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele

pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, deoarece nu

se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul.

În speță,

verificând lucrările dosarului, se constată că prin memoriul de recurs,

contestatoarea a invocat două dintre motivele de modificare prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul admiterii apelului declarat

de reclamantă și respingerii apelurilor pârâtelor și, pe fond obligarea

pârâtelor la plata sumei de 70.800 euro cu titlu de penalitate investiție de

mediu anul V și la plata sumei de 452.538, 84 euro cu titlu de penalitate

neîndeplinire a obligației de aprobare în adunarea generală a acționarilor, a

datoriilor ce nu au fost șterse prin ordin comun în termen de 90 de zile

lucrătoare, în baza clauzelor contractuale arătate prin acțiune.

Având în vedere

dezvoltarea criticilor expuse prin motivul de recurs indicat a nu fi fost

cercetat, relativ la încălcarea prevederilor art. 969-970 C. civ. în

soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata de către societățile

pârâte a sumei de 452.538,84 euro (calculată conform clauzei 19.1 din contract,

ca urmare a nerespectării obligației asumate prin clauza 10.11 lit. c), Înalta Curte

reține că a doua teza a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a

examina unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art.

304 din același cod, însă analiza acestora poate fi făcută și prin considerente

comune.

Pe cale de

consecință, se observă că în justificarea pretenției de anulare a hotărârii

atacate, contestatoarea reiterează critica formulată și pe calea recursului,

făcând confuzie între motivul de recurs invocat, a cărui admitere a determinat

modificarea în parte a deciziei instanței de apel, respectiv art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și argumentele subsumate acestui motiv de recurs.

Contestatoarea,

critică, practic, modalitatea în care instanța de recurs a motivat aceasta

decizie, dar instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare,

nefiind instanță de control judiciar, nu poate interveni și sancționa, din

punct de vedere legal, acest pretins neajuns procesual, fiind vorba de o

interpretare a dispozițiilor legale în speță, deci, cel mult, de o greșeală de

judecată.

Astfel,

instanța de recurs a reținut, față de situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, pe baza probelor administrate, că "în raport cu evocatele

aspecte, Înalta Curte urmează să examineze decizia atacată din perspectiva

greșitei interpretări de către instanța de apel a contractului cu privire la

investiția de mediu", acesta fiind aspectul de nelegalitate pe care

instanța l-a găsit întemeiat.

În acest

context, neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurentul-reclamant nu se

datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanță, ci a avut un

caracter deliberat, iar considerentul pentru care instanța de recurs a procedat

în acest mod nu poate fi cenzurat pe calea contestației în anulare, deoarece

aceasta cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele de

aplicare a dispozițiilor art. 318 teza ultimă C. proc. civ., motiv pentru care

va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. împotriva Deciziei nr.

106 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.