ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1782/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: p rin sentința civilă nr. 78, pronunțată la data de 20 martie 2009, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C.D.V.V. Odobești împotriva pârâtei SC V. SA. Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială, maritimă și fluvială a Curții de Apel Galați prin Decizia nr. 59/A, pronunțată la data de 26 august 2009. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta - reclamantă. Este de observat că, deși a invocat în susținerea recursului motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.
civ., recurenta nu a structurat și dezvoltat aceste motive, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., arătând, în esență, în motivarea recursului, că instanța de control a interpretat greșit probele administrate, reiterând aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar conform alin. (1) al art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, constatând că recurenta nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistența motivelor de ordine publică care să inducă incidența art. 306 alin. (2) C. proc.
civ., Înalta Curte a aplicat cererii sale de recurs evocata sancțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.C.D.V.V. Odobești, împotriva deciziei Curții de Apel Galați nr. 59 din 26 august 2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.