ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3686/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 697 din 13 aprilie 2010, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis,

în parte, contestația formulată de reclamanții M.M.V. și M.M.I., în contradictoriu

cu pârâta Comuna F.M., prin Primar, și a anulat dispoziția din 22 ianuarie 2010

emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut

că, în cauză, în mod greșit autoritatea administrativă a înlăturat incidența dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, apreciind că reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii

pentru casa de locuit cu anexe gospodărești situate pe suprafața de 3.500 m.p. aflată

pe raza Comunei F.M., construcții ce au fost demolate în anul 1985.

Astfel, s-a stabilit că reclamanții și autorii lor, defuncții

M.M. și R., au fost proprietarii imobilului compus din teren și construcții până

în anul 1985, dată la care terenul a făcut obiectul unui schimb încheiat cu Statul

Român, prin Consiliul Popular al Comunei F.M., iar construcțiile au fost demolate.

S-a arătat că împrejurările în care a intervenit schimbul

sunt de notorietate, terenul reclamanților fiind cuprins în perimetrul centrului

civic F.M. și destinat construirii de blocuri de locuințe, în conformitate cu schița

de sistematizare a comunei, în baza Legii nr. 58/1974, așa cum rezultă și din adresa

din 9 martie 1972 a Consiliului Popular al Comunei F.M. – Comitetul Executiv.

S-a reținut că a fost un schimb forțat și neechitabil,

impus de rigorile regimului comunist, având în vedere că terenul primit în schimb

are o suprafață mai mică, respectiv 2.889 m.p., iar în mare parte este de categorie

inferioară terenului reclamanților (2.385 m.p. fânăț extravilan).

De asemenea, s-a reținut că tranzacțiile nu au cuprins

și imobilele construcții aflate pe teren, reclamanții nefiind despăgubiți în nici

un fel pentru acestea.

În consecință, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 26 alin. (3) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 și

a anulat dispoziția din 22 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, prin care a fost revocată

dispoziția din 14 septembrie 2009 emisă de aceeași pârâtă, ce a constatat îndreptățirea

reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile în litigiu.

În ceea ce privește criticile reclamanților legate de modalitatea

efectivă de despăgubire, respectiv cuantumul prea mic al despăgubirilor, Tribunalul

a constatat că acest aspect excede limitelor cu care a fost învestit, deoarece reclamanții

nu au contestat dispoziția din 14 septembrie 2009.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia nr. 42 din 29 iunie 2010, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, reținând că,

prin dispoziția din 14 septembrie 2009 emisă de Primăria F.M. s-a propus acordarea

de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit

cu anexe gospodărești, preluat și demolat de Statul Român, prin Consiliul Popular

al comunei F.M. în anul 1987, constatându-se că petenții au făcut atât dovada proprietății

asupra imobilului, cât și dovada preluării abuzive.

Prin dispoziția din 22 ianuarie 2010 s-a revocat dispoziția

sus-menționată, cu motivarea că imobilul construcție și teren nu a făcut obiectul

unei preluări abuzive și nici nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind incidente

dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Cum reclamanții au contestat numai această din urmă dispoziție,

în mod corect prima instanță a apreciat că criticile vizând acordarea despăgubirilor

și cuantumul acestora exced limitelor învestirii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții

M.M.V. și M.M.I. care, invocând art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., au arătat că,

într-adevăr, nu au contestat dispoziția din 14 septembrie 2009, ci sunt nemulțumiți

de cuantumul despăgubirilor bănești acordate prin această dispoziție, pentru motivele

arătate în cadrul judecății în apel, reiterate și prin cererea de recurs.

Astfel, recurenții au arătat că nu s-a ținut cont de culturile

și plantațiile de pomi aflate pe terenul în litigiu, de existența gardului împrejmuitor

și nici de faptul că terenul primit în schimb era inferior celui cedat, atât calitativ,

cât și ca suprafață.

În continuare, au arătat că majorarea sumei acordată cu

titlu de despăgubiri la 80.000 RON se impune și față de stresul suferit pe parcursul

procesului și a demersurilor făcute, precum și în raport de rata inflației din iunie

2002 și până în prezent, arătând totodată că, dacă s-ar efectua o expertiză de specialitate,

suma rezultată ar fi mult mai mare.

Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom

referi în continuare.

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea

de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele

de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art.

306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat

în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă

la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului

de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304

C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată,

raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire

a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai

criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304

C. proc. civ.

În speță, deși s-a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

nu s-au formulat critici privind soluția respingerii apelului pronunțată prin decizia

recurată, care să facă posibilă încadrarea în acest text.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către

recurenți constă, practic, într-o înșiruire de fapte și afirmații care, nefiind

structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea

controlului judiciar în recurs.

Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1)

C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții M.M.V. și

M.M.I. împotriva deciziei nr. 42 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.