ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3957/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar:

Prin

încheierea din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și de inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 129 din 18

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, în temeiul art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de arest preventiv

a acestuia.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul a fost arestat preventiv în

baza MAP nr. 4/U din data de 09 aprilie 2012 emis de Tribunalul București, instanța

reținând că inculpatul se află în situația prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., întrucât există indicii temeinice că a săvârșit fapta pentru care este

cercetat, ceea ce denotă un pericol social concret sporit, iar pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai are de 4 ani.

Prin sentința penală nr. 129 din 18

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1560/116/2012 inculpatul

C.M. a fost condamnat art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului și conform art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 09 aprilie 2012

la zi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel la data de 15 octombrie 2012, sub nr. 1560/116.2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța are obligația

să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive,

procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

Verificând actele și lucrările dosarului,

Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a

inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prev. de

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, probele administrate până la acest

moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68

1

C. proc.

pen.

De asemenea, este incident cazul prevăzut

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare,

iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

având în vedere natura și gravitatea faptei comise, infracțiune îndreptată împotriva

vieții, integrității corporale și sănătății,

S-a rnai reținut că nu este de neglijat

nici faptul că în prezent a intervenit condamnarea în primă instanță a inculpatului

la o pedeapsă privativă de libertate.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că inculpatul

a avut o atitudine procesuală sinceră, acesta prevalându-se de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., însă Curtea de Apel a apreciat că se impune

privarea acestuia de libertate și în continuare în vederea bunei desfășurări a procesului

penal.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., art. 5 parag. 1 lit.

a) Convenția Europeană a Drepturilor Omului și având în vedere și dispozițiile

art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, instanța a constatat

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și a menținut starea

de arest preventiv a acestuia.

Împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul

C.M. a declarat recurs,

solicitând

casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării

preventive.

Analizând recursul declarat de inculpat,

Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător

motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă

a inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că temeiurilecare au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în

continuare privarea de libertate.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment

procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și există

temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea

măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului,

în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată

acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă

că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.

În cauză, se constată că temeiul care a

stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de

art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Referitor la acest ultim temei, în practica

C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face

dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole

care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire

a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată

ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol

social al tentativei la omor calificat reținute în sarcina inculpatului, lăsarea

acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și

de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea

de comitere relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar

crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial

la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea

măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului

în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă

în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

În raport de toate aceste aspecte, se constată

că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului nu poate

fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție

de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul C.M. împotriva încheierii

din 9 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a Il-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1560/116/2012 (3107/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat dm oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.