ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 162 din data
de 02 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza
art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire
formulată de petentul B.K. cu privire la sentința penală nr. 1202 din 13
octombrie 2006 a Tribunalului București, secția
I p
enală.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea sa, petentul B.K.
a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunțată
de Tribunalul București, secția
I p
enală (Dosar nr. 6757/3/2003),
cu motivarea că investigatorul sub acoperire „G.", folosit de organele de urmărire
penală pentru instrumentarea cauzei, nu a fost autorizat să înregistreze convorbiri
telefonice, nefiind autorizat de procuror în acest sens. A mai arătat că, atât investigatorul
sub acoperire, cât și colaboratorul numit „D." nu erau autorizați să acționeze
pe raza mun. Arad, localitate aflată în competența Curții de Apel Timișoara, aceștia
fiind autorizați să desfășoare activități numai pe raza Curții de Apel București.
În final, s-a învederat că procurorul care a organizat flagrantul nu era competent
să efectueze acte de urmărire penală în mun. Arad.
În drept, s-au
invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
La termenul de
judecată din 02 martie 2012, instanța a pus în discuție, conform art. 403 C.
proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
Examinând actele
și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că cererea de revizuire este
inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin sentința
penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția
I p
enală, definitivă prin decizia penală nr. 2039 din 5
iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul B.K. a fost condamnat
la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor
prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din Legea
nr. 143/2000.
Instanța a reținut
- în esență - că, la data de 09 iulie 2003, inculpatul, împreună cu numitul K.Z.
a introdus în țară, a transportat și livrat la Arad colaboratorului „D." și
investigatorului sub acoperire „G." 5.000 comprimate ecstasy.
Potrivit art.
394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - text legal invocat de revizuent în sprijinul
cererii sale - revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări
ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Tribunalul a arătat
că motivele invocate de revizuent nu se circumscriu motivului de revizuire menționat
mai sus. Practic, petentul a solicitat o reevaluare sub aspectul legalității a unora
din probele administrate în cursul procesului ce a dus la condamnarea sa.
O asemenea cerere
nu poate fi făcută însă în cadrul procedurii revizuirii, ci doar în cadrul căilor
ordinare de atac (apelul și recursul). Revizuirea reprezintă o cale extraordinară
de atac prin care se pot corecta erori de judecată care s-au produs, în esență,
din motive neimputabile instanțelor care au judecat definitiv cauza (din cauza necunoașterii
unor împrejurări de fapt).
În speță, petentul
a invocat doar nelegalitatea unor probe administrate în cursul urmăririi penale,
aspect care putea fi înfățișat și dezvoltat pe deplin în cursul procesului finalizat
cu condamnarea sa. Drept urmare, aspectele invocate de petent nu pot constitui „împrejurări
noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât toate
mijloacele de probă a căror nelegală administrare se invocă s-au aflat la dosarul
cauzei în cursul judecății.
S-a apreciat de
către instanța de fond și că invocarea unor argumente strict juridice (indiferent
că acestea au fost înfățișate sau nu în cursul judecării cauzei în fond și în căile
ordinare de atac) nu se poate circumscrie de plano cazului de revizuire prev. de
art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care vizează strict apariția unor noi
fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanțe și care pot influența soluția
pronunțată în cauză. În mod evident, un argument juridic nu poate reprezenta niciodată
un fapt sau o împrejurare de fapt nouă.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal (la 19 martie 2012 - data poștei), a declarat apel condamnatul,
prin avocat, fără a arăta în scris motivele de nemulțumire.
În susținerile
orale, apărătorul apelantului a arătat că instanța nu a ținut cont de o împrejurare
nouă, aceea că investigatorul sub acoperire folosit de organele de urmărire penală
nu a fost autorizat pentru înregistrarea convorbirilor telefonice.
Curtea de Apel
București, secția
I p
enală, prin decizia penală nr. 167
din 6 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent.
Împotriva acestei
decizii, mvizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate
și admiterea cererii de revizuire, invocând prevederile art. 394 lit. a) C. proc.
pen.
Analizând recursul
declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu,
Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Din examinarea
lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile
art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.
Din economia textului
de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii,
dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările
noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv,
condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral
opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.
În cauză, împrejurările
invocate de revizuient - existența unor probe nelegal obținute în faza de urmărire
penală - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinței
atacate, întrucât aceste probe au fost avute în vedere în cursul procesului penal,
valoarea probatorie a acestora fiind apreciată în contextul întregului material
probator care a stat la baza pronunțării hotărârilor de către instanțe. Pe de altă
parte, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanța de fond, iar ulterior cele
două instanțe de control judiciar au verificat apărările inculpatului și le-au înlăturat,
apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăția sa.
De altfel, criticile
invocate de revizuent, avute în vedere de instanțe în toate fazele procesului penal,
echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul
cercetării judecătorești, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac
a revizuirii.
Drept urmare,
în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de
condamnat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste
considerente, urmează ca recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu
obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de revizuentul B.K. împotriva deciziei nr. 167 din 6 iunie 2012
pronunțată de Curtea de Apel București, secția
I p
enală.
Obligă recurentul revizuent la plata
sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi
29 noiembrie 2012.