ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 162 din data de 02 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul B.K. cu privire la sentința penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului București, secția I p enală. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea sa, petentul B.K. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală (Dosar nr. 6757/3/2003), cu motivarea că investigatorul sub acoperire „G.", folosit de organele de urmărire penală pentru instrumentarea cauzei, nu a fost autorizat să înregistreze convorbiri telefonice, nefiind autorizat de procuror în acest sens.

A mai arătat că, atât investigatorul sub acoperire, cât și colaboratorul numit „D." nu erau autorizați să acționeze pe raza mun. Arad, localitate aflată în competența Curții de Apel Timișoara, aceștia fiind autorizați să desfășoare activități numai pe raza Curții de Apel București. În final, s-a învederat că procurorul care a organizat flagrantul nu era competent să efectueze acte de urmărire penală în mun. Arad. În drept, s-au invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. La termenul de judecată din 02 martie 2012, instanța a pus în discuție, conform art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală, definitivă prin decizia penală nr. 2039 din 5 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul B.K. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Instanța a reținut - în esență - că, la data de 09 iulie 2003, inculpatul, împreună cu numitul K.Z. a introdus în țară, a transportat și livrat la Arad colaboratorului „D." și investigatorului sub acoperire „G." 5.000 comprimate ecstasy.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - text legal invocat de revizuent în sprijinul cererii sale - revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Tribunalul a arătat că motivele invocate de revizuent nu se circumscriu motivului de revizuire menționat mai sus. Practic, petentul a solicitat o reevaluare sub aspectul legalității a unora din probele administrate în cursul procesului ce a dus la condamnarea sa. O asemenea cerere nu poate fi făcută însă în cadrul procedurii revizuirii, ci doar în cadrul căilor ordinare de atac (apelul și recursul). Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se pot corecta erori de judecată care s-au produs, în esență, din motive neimputabile instanțelor care au judecat definitiv cauza (din cauza necunoașterii unor împrejurări de fapt).

În speță, petentul a invocat doar nelegalitatea unor probe administrate în cursul urmăririi penale, aspect care putea fi înfățișat și dezvoltat pe deplin în cursul procesului finalizat cu condamnarea sa. Drept urmare, aspectele invocate de petent nu pot constitui „împrejurări noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât toate mijloacele de probă a căror nelegală administrare se invocă s-au aflat la dosarul cauzei în cursul judecății. S-a apreciat de către instanța de fond și că invocarea unor argumente strict juridice (indiferent că acestea au fost înfățișate sau nu în cursul judecării cauzei în fond și în căile ordinare de atac) nu se poate circumscrie de plano cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., care vizează strict apariția unor noi fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanțe și care pot influența soluția pronunțată în cauză. În mod evident, un argument juridic nu poate reprezenta niciodată un fapt sau o împrejurare de fapt nouă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la 19 martie 2012 - data poștei), a declarat apel condamnatul, prin avocat, fără a arăta în scris motivele de nemulțumire. În susținerile orale, apărătorul apelantului a arătat că instanța nu a ținut cont de o împrejurare nouă, aceea că investigatorul sub acoperire folosit de organele de urmărire penală nu a fost autorizat pentru înregistrarea convorbirilor telefonice. Curtea de Apel București, secția I p enală, prin decizia penală nr. 167 din 6 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent.

Împotriva acestei decizii, mvizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate și admiterea cererii de revizuire, invocând prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

În cauză, împrejurările invocate de revizuient - existența unor probe nelegal obținute în faza de urmărire penală - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât aceste probe au fost avute în vedere în cursul procesului penal, valoarea probatorie a acestora fiind apreciată în contextul întregului material probator care a stat la baza pronunțării hotărârilor de către instanțe. Pe de altă parte, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanța de fond, iar ulterior cele două instanțe de control judiciar au verificat apărările inculpatului și le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăția sa. De altfel, criticile invocate de revizuent, avute în vedere de instanțe în toate fazele procesului penal, echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.K. împotriva deciziei nr. 167 din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I p enală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.