ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3953/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162 din data

de 02 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza

art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de petentul B.K. cu privire la sentința penală nr. 1202 din 13

octombrie 2006 a Tribunalului București, secția

I p

enală.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea sa, petentul B.K.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunțată

de Tribunalul București, secția

I p

enală (Dosar nr. 6757/3/2003),

cu motivarea că investigatorul sub acoperire „G.", folosit de organele de urmărire

penală pentru instrumentarea cauzei, nu a fost autorizat să înregistreze convorbiri

telefonice, nefiind autorizat de procuror în acest sens. A mai arătat că, atât investigatorul

sub acoperire, cât și colaboratorul numit „D." nu erau autorizați să acționeze

pe raza mun. Arad, localitate aflată în competența Curții de Apel Timișoara, aceștia

fiind autorizați să desfășoare activități numai pe raza Curții de Apel București.

În final, s-a învederat că procurorul care a organizat flagrantul nu era competent

să efectueze acte de urmărire penală în mun. Arad.

În drept, s-au

invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

La termenul de

judecată din 02 martie 2012, instanța a pus în discuție, conform art. 403 C.

proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând actele

și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin sentința

penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția

I p

enală, definitivă prin decizia penală nr. 2039 din 5

iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul B.K. a fost condamnat

la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000.

Instanța a reținut

- în esență - că, la data de 09 iulie 2003, inculpatul, împreună cu numitul K.Z.

a introdus în țară, a transportat și livrat la Arad colaboratorului „D." și

investigatorului sub acoperire „G." 5.000 comprimate ecstasy.

Potrivit art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - text legal invocat de revizuent în sprijinul

cererii sale - revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Tribunalul a arătat

că motivele invocate de revizuent nu se circumscriu motivului de revizuire menționat

mai sus. Practic, petentul a solicitat o reevaluare sub aspectul legalității a unora

din probele administrate în cursul procesului ce a dus la condamnarea sa.

O asemenea cerere

nu poate fi făcută însă în cadrul procedurii revizuirii, ci doar în cadrul căilor

ordinare de atac (apelul și recursul). Revizuirea reprezintă o cale extraordinară

de atac prin care se pot corecta erori de judecată care s-au produs, în esență,

din motive neimputabile instanțelor care au judecat definitiv cauza (din cauza necunoașterii

unor împrejurări de fapt).

În speță, petentul

a invocat doar nelegalitatea unor probe administrate în cursul urmăririi penale,

aspect care putea fi înfățișat și dezvoltat pe deplin în cursul procesului finalizat

cu condamnarea sa. Drept urmare, aspectele invocate de petent nu pot constitui „împrejurări

noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât toate

mijloacele de probă a căror nelegală administrare se invocă s-au aflat la dosarul

cauzei în cursul judecății.

S-a apreciat de

către instanța de fond și că invocarea unor argumente strict juridice (indiferent

că acestea au fost înfățișate sau nu în cursul judecării cauzei în fond și în căile

ordinare de atac) nu se poate circumscrie de plano cazului de revizuire prev. de

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care vizează strict apariția unor noi

fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanțe și care pot influența soluția

pronunțată în cauză. În mod evident, un argument juridic nu poate reprezenta niciodată

un fapt sau o împrejurare de fapt nouă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal (la 19 martie 2012 - data poștei), a declarat apel condamnatul,

prin avocat, fără a arăta în scris motivele de nemulțumire.

În susținerile

orale, apărătorul apelantului a arătat că instanța nu a ținut cont de o împrejurare

nouă, aceea că investigatorul sub acoperire folosit de organele de urmărire penală

nu a fost autorizat pentru înregistrarea convorbirilor telefonice.

Curtea de Apel

București, secția

I p

enală, prin decizia penală nr. 167

din 6 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent.

Împotriva acestei

decizii, mvizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate

și admiterea cererii de revizuire, invocând prevederile art. 394 lit. a) C. proc.

pen.

Analizând recursul

declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.

Din economia textului

de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii,

dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările

noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv,

condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral

opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

În cauză, împrejurările

invocate de revizuient - existența unor probe nelegal obținute în faza de urmărire

penală - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinței

atacate, întrucât aceste probe au fost avute în vedere în cursul procesului penal,

valoarea probatorie a acestora fiind apreciată în contextul întregului material

probator care a stat la baza pronunțării hotărârilor de către instanțe. Pe de altă

parte, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanța de fond, iar ulterior cele

două instanțe de control judiciar au verificat apărările inculpatului și le-au înlăturat,

apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăția sa.

De altfel, criticile

invocate de revizuent, avute în vedere de instanțe în toate fazele procesului penal,

echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul

cercetării judecătorești, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac

a revizuirii.

Drept urmare,

în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

condamnat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul B.K. împotriva deciziei nr. 167 din 6 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I p

enală.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

29 noiembrie 2012.