ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1992/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 289 din 2 iulie 2012, Tribunalul Dolj, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat B.I.R. în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, ca inadmisibilă.

A fost obligat contestatorul condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 14 iunie 2012, cu adresa din 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, a înaintat instanței cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I.R. - deținut în Penitenciarul Rahova - București și referatul procurorului cu aspectele ce au rezultat în urma cercetărilor efectuate potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. pen.

Din actele atașate la adresa de înaintare instanța a constatat că revizuentul a adresat la data de 06 iunie 2012 o cerere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, invocând în fapt că instanțele nu au făcut aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., ceea ce ar fi modificat cuantumul pedepsei finale, prin raportare la art. 14 C. pen. care privesc aplicarea legii mai favorabile.

În referatul procurorului întocmit sub nr. 906D/III/6 din data de 08 iunie 2012 s-a arătat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, cu trimitere art. 15 alin. (2) din Constituție și Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. care a decis cu privire la imposibilitatea aplicării prevederilor menționate în cauzele definitiv soluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 10 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8600/63/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 254 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 ianuarie 2012 inculpatul B.I.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b )C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Examinând cererea formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 403 C. prov. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță în camera de consiliu, fără citarea părților, instanța examinând dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror există date suficiente pentru admiterea în principiu.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește îndreptarea unei hotărâri judecătorești, datorită existenței unor elemente exterioare pe care instanțele nu le-au avut în vedere în judecata anterioară.

Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen., respectiv: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din examinarea motivelor de revizuire invocate de revizuentul B.I.R. s-a constatat că acestea nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri expres prevăzute de lege.

O eventuală analiză, prin raportare la art. 458 C. proc. pen care stabilește că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 C. pen., nu este aplicabilă în speță.

În acest sens, dispozițiile art. 320 C. proc. pen., nu constituie, însă, o lege penală mai favorabilă în sensul dispozițiilor art. 14 sau 15 din C. pen. ci, reglementează o procedură de judecată simplificată, rapidă care produce efecte în materia dreptului substanțial, dar numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile de drept procesual penal.

O astfel de procedură este aplicabilă atunci când, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul declară că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dispozițiile legale menționate nu dispun, însă, nimic cu privire la aspectele reglementate de art. 14 și 15 C. pen., referitoare la aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, și prin urmare, cum textul de lege are în vedere o judecată a fondului cauzei, ele sunt operabile numai până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. în același sens a se vedea Decizia nr. 1470/2011 pronunțată de Curtea Constituțională cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Legea așa cum s-a arătat mai sus, reglementează în mod amănunțit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite, de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.

În acest sens este și Decizia nr. 60 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care admițând recursul în interesul legii a stabilit că: "Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă".

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul B.I.R., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond, admiterea cererii de revizuire sau trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Prin Decizia penală nr. 3 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat B.I.R. împotriva sentinței penale nr. 289 din 2 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 10633/63/2012.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul B.I.R., solicitând, în motivarea orală a recursului, reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a)

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b)

un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c)

un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d)

un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Raportând acest text de lege la prezenta cauză, Înalta Curte constată că motivul invocat de recurent, respectiv reducerea pedepsei, nu se regăsește între cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pe de altă parte, potrivit Deciziei nr. 60 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.

Prin urmare, instanța de fond a respins, în mod corect cererea de revizuire ca inadmisibilă, instanța de control judiciar, de asemenea, corect a  respins, ca nefondat, apelul formulat, condiții în care singura soluție care se impune este cea de respingere a recursului declarat în cauză, ca nefondat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenrul B.l.R. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenrul condamnat B.l.R. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 iunie 2013.