ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1295/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte, examinând contestația în anulare formulată de contestator prin prisma dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi utilizată în acele situații în care pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor esențiale ale părților procesului, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești trebuie verificată. Principiul stabilității hotărârilor judecătorești definitive nu trebuie să sufere atingere decât în cazurile în care garanțiile acordate de lege părților au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului.

Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor și considerentelor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie o garanție că această cale extraordinară de atac nu va face, din executarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate la îndemâna oricui și oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat și al stabilității hotărârilor definitive. Din examinarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., rezultă că folosirea contestației în anulare care prin desființarea hotărârii (care a dobândit putere de lucru judecat) partea are posibilitatea de a-și valorifica drepturile și garanțiile procesuale nesocotite de instanța de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. b) - caz de contestație invocat în cauză - se poate face contestație în anulare: când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze, mai întâi, admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare întocmită pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., ocazie cu care va constata dacă cererea de contestație este făcută în temeiul prevăzut de art. 388 C. proc.

pen., dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar. Prin urmare, în această fază preliminară, instanța se limitează doar la verificarea cererii de contestație sub aspectul regularității sale, respectiv, îndeplinirea condițiilor legale de folosire a acestei căi extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. b), partea poate face contestație în anulare dacă dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Cerințele art. 386 lit. b) C. proc. pen., trebuie îndeplinite cumulativ. Or, în speță este de observat că verificând vol. IV al dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul din 14 aprilie 2011, inculpatul-contestator a fost prezent, asistat de apărător desemnat din oficiu, întrucât apărătorul său ales, avocat P.I. a depus cerere la dosar de amânare a judecării cauzei pentru pregătirea apărării. La termenul din 9 iunie 2011 a lipsit inculpatul pentru care s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, apărătorul ales, avocat P.I. formulând, de această dată, cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, depunând adeverința medicală.

La termenul din 8 septembrie 2011, instanța a respins cererea, motivat de faptul că în dosar s-au acordat 9 termene, pentru angajare apărător ales și pregătirea apărării, sens în care instanța a respins cererea ca neîntemeiată și a acordat cuvântul la dezbateri, amânând pronunțarea hotărârii pentru data de 28 septembrie 2011. În decursul termenelor acordate în prezenta cauză până la soluționare - inculpatul contestator deși a depus în contestație - motivarea scrisă - că și el a fost bolnav, nu a depus în acest sens nici un act justificativ. Pe de altă parte, raportat la cererea apărătorului ales, trebuie observat că adeverința medicală a fost emisă pe data de 7 septembrie 2011, că deși a mai solicitat și primit termene pentru apărare și pregătirea apărării, apărătorul ales avea obligația în care condițiile art. 17 alin. (4) C. proc.

pen., să-și asigure substituirea. Or, era de datoria inculpatului contestator că până la termenul acordat pentru judecarea recursului să depună toate diligențele necesare pentru prezentarea apărătorului ales, în condițiile în care s-au formulat cereri succesive de amânare. Faptul că atât inculpatul-contestator și apărătorul său ales au înțeles să-și exercite drepturile procesuale fără bună credință (cereri de amânare așa cum s-a arătat, inculpatul nu a făcut dovada imposibilității prezentării la termen în lipsa sa nici audierea nu a fost posibilă, lipsa demersurilor apărătorului ales de a-și asigura substituirea) sunt aspecte ce nu sunt imputabile instanței. Având în vedere considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 390 și art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestator. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.C. împotriva deciziei penale nr. 3303 din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 186/35/2006. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.