ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2012

Asupra contestației în anulare de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 246 din 10 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5388/121/2006, Tribunalul Galați, secția penală, a respins cererea de restituire a cauzei la procuror, formulată de inculpata C.M. și:

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata C.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a IIa, b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) -art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

A contopit pedepsele, urmând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), 2 și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la o pedeapsă de 6 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

A contopit pedepsele, urmând ca inculpatul M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 si art. 1003 C. civ., a obligat inculpații C.M. si M.C., în solidar, la plata despăgubirilor civile.

A menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța nr. 626/P/2003 din 01 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați'.

Conform art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a împuternicirilor aflate la filele 58, 59, 60 vol. I - Dosar nr. 626/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 626/P/2003 din 10 mai 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale si trimiterea în judecată a inculpaților C.M. și M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. si de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Numitul Trifan Pavel, în calitate de reprezentant legal al SC A.H. SRL, societate cu răspundere limitată cu sediul în S.U.A., l-a împuternicit pe martorul C.A. să îndeplinească toate tipurile de activități sau acțiuni care sunt necesare sau. au legătură cu afacerile companiei, sens în care a emis o procură pe numele acestuia, tradusă si legalizată la un notar public.

La începutul anului 2002, în cadrul unei reuniuni organizate de martorul C.A., prin intermediul martorei A.M., contabilă la SC A.H. SRL în Repubica Moldova, acesta a cunoscut-o pe inculpata C.M.

Aceasta a afirmat față de martor că face afaceri în România, în domeniul petrolului, cafelei si alcoolului, de 8 ani, propunându-i acestuia să facă export de alcool dublu rafinat în Zona Liberă Galați, de vânzare la un preț de 3 dolari SUA/litru, urmând a se ocupa inculpata, iar câștigul obținut din vânzare să fie împărțit în mod egal.

Martorul a fost de acord cu propunerea și, drept urmare, în luna iulie 2002, a întocmit o procură pe numele martorei A.M. de reprezentare a acestuia în Zona Liberă Galați.

La cererea martorului C.A., martora A.M. împreună cu inculpata C.M., s-a deplasat la Galați în vederea documentării privind posibilitatea închirierii unui spațiu pentru depozitarea alcoolului. în data de 04 iulie 2002 a fost încheiat cu Administrația Zonei Libere Galați contractul de închiriere nr. 54, semnat din partea SC A.H. SRL de martora A.M. Cu acest prilej, inculpata C.M. i l-a prezentat martorei si pe inculpatul M.C., despre care i-a spus că este un lucrător vamal, cu experiență în ceea ce privește importul si exportul de alcool, si i-a propus ca acesta să lucreze pentru societate, în sensul de a se ocupa de depozitarea alcoolului în Zona Liberă Galați.

Începând din vara anului 2002, în baza contractului de închiriere, SC A.H. SRL a depozitat în Zona Liberă Galați cantitatea de 115 tone alcool dublu rafinat, adus în trei transporturi, conform facturilor de proveniență a mărfii.

Din această cantitate, partea vătămată a efectuat în luna octombrie 2002 un export de 20 tone alcool dublu rafinat în Rusia, în depozit rămânând cantitatea de 95 tone alcool dublu rafinat.

Cu ocazia realizării acestui export, la cererea inculpatului M.C., martorul Chendighelean Alexandru i-a lăsat acestuia ștampila aparținând SC A.H. SRL, fără a întocmi procura în acest sens. Inculpatul a solicitat ștampila societății cu motivarea că trebuie să ștampileze documentele privitoare la depozitarea alcoolului.

Începând cu luna ianuarie 2003, reprezentanții Administrației Zonei Libere Galați au încercat să ia legătura cu martora A.M., atât pentru plata chiriei cât si pentru faptul că expirase contractul de închiriere. Cu privire la aceste aspecte a fost anunțat si inculpatul M.C., cunoscut în Zona Libera Galați ca fiind reprezentantul SC A.H. SRL, ulterior fiind si notificat în acest sens.

În aceste condiții inculpații au hotărât să valorifice ei cele aproximativ 95 tone alcool ramase în depozit.

În realizarea acestei rezoluții, inculpatul M.C. a întocmit către Administrația Zonei Libere Galați o declarație de abandon a mărfii si, în același timp, l-a contactat telefonic pe martorul C.A., căruia i-a comunicat că alcoolul rămas în Zona Liberă Galați a fost confiscat de autoritățile romane.

Considerându-se proprietarul mărfii, inculpatul M.C. a dat anunțuri în presă și pe internet privind vânzarea a 100.000 litri alcool. Negăsind client pentru marfă si neavând bani pentru achitarea taxelor vamale, inculpații au stabilit să creeze aparența unui tranzit vamal pe teritoriul României, pentru a putea scoate alcoolul din Zona Liberă Galați si a-l valorifica ulterior fără acordul SC A.H. SRL LCBV. în acest scop inculpații C.M. si M.C. s-au prezentat în data de 05 iunie 2003 la sediul comisionarului vamal SC R. SA Galați, unde au solicitat martorului A.C. întocmirea a două declarații vamale de tranzit, pentru cantitatea de 44 tone alcool ce urma a fi vândut unui cetățean turc, în acest sens prezentând facturi si C.M.R.-uri semnate de inculpata C.M. Declarațiile vamale, însoțite de procuri false, întocmite folosindu-se ștampila anterior primită, care atestau calitatea inculpaților de împuterniciți ai SC A.H. SRL, au fost prezentate Administrației Zonei Libere Galați, de unde au ridicat marfa. Inculpata a închiriat două camioane, în care a fost încărcată cantitatea de 44 tone alcool etilic, cu destinația Turcia, marfă însă care nu a părăsit teritoriul României, fiind vândută fără a se putea identifica destinatarul final al acesteia. în acest mod inculpații au produs SC A.H. SRL o pagubă de 50.000 dolari SUA.

Din coroborarea probelor administrate rezultă că niciunul dintre inculpați nu a fost împuternicit să reprezinte SC A.H. SRL și să efectueze exportul de alcool, inculpații înțelegându-se în acest sens și folosind, pentru a întocmi împuternici false în vederea scoaterii alcoolului din Zona Liberă Galați, stampila societății care se afla în posesia inculpatului M.C., fiindu-i înmânată de martorul C.A., în luna octombrie 2002, la cererea inculpatului, sub pretextul că trebuie să stampileze documentele la C.F.R.

Prima instanță a reținut că fapta inculpaților C.M. și M.C. de a induce și menține în eroare reprezentanții legali ai SC R. SA și SC A.H. SRL, cu prilejul scoaterii din Zona Liberă Galați a cantității de 44 tone alcool dublu rafinat aparținând acestei din urmă societăți, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv procuri pe care le-au falsificat pentru a putea efectua aceste activități și prin folosirea de calități mincinoase, creând aparența unui tranzit vamal pe teritoriul României, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 50.000 dolari SUA și 553.828.315 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea faptelor comise, modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite, urmarea produsă, atitudinea procesuală a inculpatei, dar și împrejurarea că aceasta nu are antecedente penale în raport de care s-a reținut în favoarea acesteia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., precum și atitudinea procesuală a inculpatului si actele în circumstantiere depuse la dosar, în raport de care a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpata C.M. și inculpatul M.C.

Critica procurorului privește netemeinicia hotărârii primei instanțe, pedepsele aplicate inculpaților nefiind just individualizate, în contextul circumstanțelor reale de comitere a infracțiunilor, pericolul social sporit al faptelor care s-au reținut în sarcina inculpaților, natura si importanta relațiilor sociale afectate, modul în care acestea au fost concepute si puse în practică de inculpați, precum si poziția procesuală a acestora, conduita anterioară a inculpaților, în sensul că nu au mai săvârșit infracțiuni, nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante si coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare. Totodată, procurorul a susținut că neaplicarea unui spor de pedeapsă la stabilirea pedepsei rezultante constituie o nejustificată clemență a instanței de fond.

Inculpata C.M. a criticat hotărârea penală ca fiind nelegală, cu referire la respingerea cererii privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Pe fondul cauzei aceasta a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., în raport de împrejurarea că aceasta a reprezentat legal societatea comercială, în temeiul unei procuri autentice si, pe cale de consecință, nu a înșelat pe nimeni, în sensul că s-ar fi prezentat în fața autorităților declarând în mod fals că este împuternicită SC A.H. SRL. Totodată, activitățile întreprinse de aceasta sunt în limitele puterilor conferite prin împuternicirea dată de societatea comercială.

Inculpatul M.C. a solicitat încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, criticile inculpatului privesc greșita încadrare juridică, eronata reținere a caracterului continuat al infracțiunii. Susținând că fapta nu există, respectiv că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, inculpatul a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare. în subsidiar -, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia si aplicării dispozițiilor art. 861 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 144/A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală si pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat în parte sentința atacată și:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpata C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.

A înlăturat dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor, dispunând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.

A înlăturat dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor, dispunând ca inculpatul M.C. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Prin aceeași decizie, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat.

În motivarea acestei decizii, urmare analizării cauzei prin prisma motivelor de apel invocate dar și a aspectelor de fapt si de drept, instanța de apel a constatat că în mod întemeiat prima instanță a respins cererea inculpatei C.M., privind restituirea cauzei la procuror, în faza de urmărire penală acesteia aducându-i-se la cunoștință învinuirea. Inculpata a fost audiată în calitate de învinuită, a solicitat probe în apărare, iar materialul de urmărire penală i-a fost prezentat acesteia în prezența apărătorului ales.

Pe fondul cauzei instanța de apel a constatat că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, corespunzător probelor administrate, a constatat săvârșirea cu vinovăție a faptelor, cărora le-a dat încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale. Drept urmare, instanța a constatat ca fiind neîntemeiat apelul declarat de inculpați sub aceste aspecte.

Apelul este fondat exclusiv sub aspectul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul pedepselor aplicate inculpaților, instanța de apel a apreciat că acestea sunt just individualizate, instanța de fond având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele aplicate, sub aspectul cuantumului si modalității de executare, fiind apte a realiza rolul si funcțiile stabilite prin art. 52 C. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recursuri inculpații C.M. și M.C.

Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 21, 10, 14 si 17 C. proc. pen., inculpatul M.C. a formulat critici privind:

- judecata în apel și în primă instanță a cauzei fără să se fi îndeplinit legala procedură de citare a părții civile SC A.H. SRL;

- nestabilirea, de către ambele instanțe, a calității în care SC A.H. SRL stă în proces;

- la individualizarea pedepsei instanțele nu au avut în vedere împrejurarea bunei-credințe a acestuia, cu referire la faptul că acesta a acționat în baza unui mandat comercial;

- greșita încadrare juridică a faptelor, cu referire la reținerea nejustificată a alin. (5) al art. 215 C. pen.

În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză si trimiterea acesteia la prima instanță, în vederea rejudecării.

La termenul din 17 ianuarie 2012, inculpatul a declarat că înțelege să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și că, în aceste condiții, recursul acestuia privește exclusiv latura civilă a cauzei, în sensul că nestabilindu-se valoarea prejudiciului, în mod greșit s-a reținut în încadrarea juridică a faptelor alin. (5) al art. 215 C. pen., ceea ce are drept consecință si greșita individualizare a pedepsei.

Reiterând criticile formulate în apel, inculpata C.M. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, desființarea hotărârii primei instanțe si trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței. în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., inculpata a solicitat restituirea cauzei la parchet sau prima instanță în vederea respectării dispozițiilor procedurale referitoare la constituirea ca părți vătămate ale SC R. SA si SC A.H. SRL, în raport de reținerea agravantei prevăzute de alin. (5) al art. 215 C. pen. în funcție de cuantumul prejudiciului, fără administrarea de probe pentru stabilirea acestuia.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate si dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele:

Încadrarea juridică corectă a faptelor privește stabilirea concordanței depline între fapta săvârșită de inculpat și norma penală specială care încriminează acea faptă, precum și în raport cu dispozițiile penale generale aplicabile faptei comise.

Prin urmare, încadrarea juridică temeinică și legală implică, în primul rând și în mod obligatoriu, stabilirea exactă a situației de fapt.

În acest sens, instanța de recurs a reținut cu privire la probatoriul administrat în cauză, cu referire la plângerile formulate de părțile vătămate SC A.H. SRL și SC R. SA și adresele comunicate de acestea, adresele Administrației Zonei Libere Galați și D.R.V. Galați, declarația de abandon, note de comandă, facturi fiscale, contract de închiriere și acte adiționale la acesta, cerere formulată de inculpatul M.C. în Vamă, fișa postului operator incinta Zona Liberă Galați, declarații vamale, declarațiile martorilor, că acesta susține următoarea situație de fapt:

În contextul în care, începând cu luna ianuarie 2003, reprezentanții Administrației Zonei Libere Galați au încercat să ia legătura cu martora A.M., atât pentru plata chiriei spațiului cât și pentru că expirase contractul de închiriere, inculpata C.M. a fost contactată telefonic de directorul comercial al Zonei Libere Galați, aceasta comunicându-i că în cazul în care nu va achita în cel mai scurt timp chiria datorată pentru depozitarea alcoolului adus din Ucraina de către SC A.H. SRL, se va proceda la confiscarea mărfii. Cu privire la această situație a fost informat, și apoi notificat, și inculpatul M.C.

În aceste condiții, inculpații C.M. și M.C. au hotărât să valorifice în folos propriu cantitatea de aproximativ 95 tone alcool dublu rafinat proprietatea SC A.H. SRL. Drept urmare, în realizarea acestei rezoluții, inculpatul M.C., pe de o parte, a întocmit către Administrația Zonei Libere Galați o declarație de abandon a mărfii și, pe de altă parte, L-a contactat telefonic pe administratorul societății proprietare a mărfii, căruia i-a comunicat că alcoolul rămas în zona liberă a fost confiscat de autoritățile romane. Din cantitatea menționată de marfa inculpații au valorificat cantitatea de 44 tone alcool dublu rafinat, folosindu-se de împuterniciri false și efectuând toate operațiunile documentare specifice tranzitului de marfă, mai puțin actul material al scoaterii efective din țară a mărfii pretins livrate la export, producându-i-se în acest mod un prejudiciu și comisionarului vamal Romtrans.

Rezumând, în modul arătat, instanța de recurs a constatat că inculpații au înșelat SC A.H. SRL, proprietara alcoolului depozitat în Zona Liberă Galați, pe care și l-au însușit, comunicându-i faptul confiscării mărfii, precum și pe comisionarul vamal, căruia în vederea valorificării alcoolului și fără ale cărui garanții nu ar fi putut crea aparența exportului, i s-au prezentat că împuterniciți ai SC A.H. SRL pentru realizarea tranzitului vamal. Rezultând că inculpații, cu intenție directă, în scopul obținerii unui folos patrimonial, au indus în eroare societatea proprietară a alcoolului și comisionarului vamal, în mod întemeiat prima instanță a reținut că faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Instanța de recurs a mai reținut că, potrivit art. 215 alin. (5) C. pen., înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

Inculpații susțin că nu s-a făcut în cauză dovada producerii prin infracțiune a unei pagube materiale mai mari de 200.000 lei.

Or, partea vătămată SC S.R. SRL s-a constituit inițial parte civilă în cauză cu suma de 553.828.315 lei (filele 5-6 vol. I dosar u.p.), pentru ca, la data de 04 decembrie 2003, printr-o cerere completatoare (filele 8-9 vol. I dosar u.p.), corespunzător actelor primite de la D.R.V., să-și precizeze pretențiile la suma de 253.182,71 lei. Totodată, cu adresa din 29 iulie 2003, SC A.H. L.C.V.B. SRL s-a constituit parte civilă pentru valoarea alcoolului etilic de care a fost lipsită în modul arătat, respectiv suma de 50.000 dolari SUA (fila 4 vol. I dos.u.p.), valoare dovedită cu facturile aflate la dosarul cauzei.

Instanța de recurs a apreciat că prin infracțiune s-a produs o pagubă materială ce depășește plafonul de 200.000 lei stabilit prin art. 147 C. pen. și prin urmare, încadrarea juridică a faptelor, cu referire la reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen., este corectă, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Totodată, s-a mai reținut că prin hotărârea primei instanțe, menținută de instanța de apel, inculpații au fost obligați la plata sumelor cu care părțile vătămate au fost prejudiciate material prin săvârșirea infracțiunilor, învederând împrejurarea dizolvării SC A.H. SRL XVB, la data de 05 septembrie 2006, inculpații invocă nelegalitatea obligării acestora la plata sumei reprezentând prejudiciu produs prin infracțiune acestei societăți. Este de observat, sub un prim aspect, că societatea menționată și-a manifestat procedural intenția exercitării acțiunii civile in procesul penal (fila 4 vol. I dos. u.p.), așa încât în mod corect procurorul a reținut, prin rechizitoriu, participarea acesteia în proces în această calitate.

Ca atare, instanța de recurs a constatat că recursurile sunt neîntemeiate sub aspectul criticilor referitoare la nestabilirea calității în care această parte participă în procesul penal.

S-a mai reținut că, pe de altă parte, împrejurarea dizolvării unei societăți comerciale care participă în procesul penal în calitate de parte civilă nu constituie un impediment legal în admiterea acțiunii civile.

Astfel, sub aspect procesual, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală precum și, după caz, a persoanei care răspunde civil pentru actele inculpatului. Tragerea la răspundere civilă a inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente, privește justa reparare a pagubei produse prin infracțiune, regulile referitoare la repararea pagubei fiind cele prevăzute de legea civilă. în cazul în care partea civilă este o societate comercială și aceasta intră în dizolvare, obligația justei reparări a pagubei produse prin infracțiune subzistă, având în vedere că potrivit legii civile urmare dizolvării persoana juridică intră în lichidare, constând în realizarea activului și plata pasivului patrimonial, pentru ca în final activul net pozitiv să revină acționarilor sau asociaților societății comerciale, după caz, în proporții corespunzătoare participării acestora la formarea capitalului social.

Pe de altă parte, corespunzător imposibilității legale a păstrării valorilor patrimoniale produse prin infracțiune, corelativ sau alternativ obligației de dezdăunare, după caz, fiind sesizată numai cu recursurile inculpaților, îi este oprit instanței de control judiciar de a proceda la confiscarea sumei de 50.000$, semnificând o agravare a situației inculpaților în propria cale de atac. Prin urmare, recursurile inculpaților se constată fi nefondate și sub aspectul acestor critici.

Instanța de recurs a mai reținut că, inculpata C.M. reiterează în recurs criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor procedurale privitoare la sesizarea instanței de judecată. Or, examinând cererile inculpatei, sub aceste aspecte, s-a apreciat că în mod judicios atât instanța de fond cât și instanța de apel au constatat legala sesizare a instanței de judecată. în fapt, criticile acesteia privesc neîndeplinirea unor condiții referitoare la verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului stabilite de legiuitor ulterior sesizării instanței de judecată prin rechizitoriul nr. 626/P/2003 din 15 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Prin urmare, s-a constat că recursul este nefondat și sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen.

Cu privire la critica inculpaților în sensul că judecata cauzei în condițiile neîndeplinirii procedurii de citare cu SC A.H. SRL începând cu data de 24 ianuarie 2003. într-adevăr, instanța de recurs a reținut că participarea părților la judecata în primă instanță sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare.

Drept urmare, atunci când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă care poate atrage casarea hotărârii recurate, însă, această nulitate intervenind în interesul părții lipsă, ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu aceasta, acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a lipsit, ca urmare a nelegalei citări a acesteia.

Instanța de control judiciar a mai apreciat că partea care a fost prezentă nu-și poate întemeia recursul pentru lipsa altei părți, nelegal citate.

Cum în cauza inculpații au invocat ca motiv de casare neîndeplinirea procedurii de citare cu o altă parte, respectiv cu SC A.H. SRL, s-a apreciat că recursul este nefondat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

Instanța de recurs a constat că în cauză, nu sunt alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu.

Prin Decizia penală nr. 292 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5388/121/2006 a fost admis recursul declarat de inculpatul M.C. din Galați, administrator la SC D.C. SRL, împotriva Deciziei penale nr. 144 din 30 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 5388/121/2006.

A fost casată Decizia penală nr. 144 din 30 mai 2011 pronunțata de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 246 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Galați, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul M.C. referitor la aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și rejudecând:

Conform art. 215 alin (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) litera a C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dedus durata reținerii de la 14 august 2003.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. (fostă „C.)", din localitatea Komrat - Republica Moldova) împotriva Deciziei penale nr. 144 din 30 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dedus durata reținerii de la 14 august 2003.

În recursul inculpatului M.C., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul parțial pentru avocatul din oficiu, în cuantum de 100 lei urmând să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligată recurenta C.M. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei, onorariul parțial pentru avocatul din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatoarea C.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de casație la data da de 23 februarie 2012 sub nr. 1398/1/2012.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat următoarele:

- procedura de citare față de ea pentru termenul la care s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită conform legii, în susținerea acestui motiv invocând dispozițiile ar.386 lit. a) C. proc. pen.; în acest sens a susținut că aceasta a fost citată pentru termenul din 17 ianuarie 2012 la sediul Cabinetului Individual de Avocatură D.D.A. situat în București, sector 2. Prin încheierea de ședință din 06 decembrie 2011, instanța de recurs a luat act de susținerea apărătorului său ales referitoare la adresa de citare, care nu corespunde cu adresa la care a fost citată, fiind așadar citată la o adresă greșită.

- la care s-a judecat recursul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței de recurs și, de asemenea, de a încunoștința instanța despre această împiedicare, în susținerea acestui motiv invocând dispozițiile ar.386 lit. b) C. proc. pen.;

- la judecarea recursului nu a fost ascultată, iar ascultarea acesteia este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 385

14

alin. (1)

1

C. proc. pen., în susținerea acestui motiv invocând dispozițiile ar.386 lit. e) C. proc. pen.; în acest sens a arătat că din încheierea din 17 ianuarie 2012 rezultă că nu a fost ascultată, iar din înscrisurile depuse la dosar dovedesc faptul că în nicio fază procesuală nu a fost ascultată de instanță.

Astfel, analizând contestația în anulare pe fond, se rețin următoarele:

Înalta Curte, examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., constată că prezenta contestație în anulare formulată de contestatorul D.C. este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăt în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie și se poate utiliza numai în acele situații în care, pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor esențiale ale părților în procesul penal, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești trebuie sacrificată.

Principiul stabilității hotărârii judecătorești definitivă nu trebuie să suporte, sufere, atingere decât în cazurile în care garanțiile acordate de lege părților au fost încălcate și, deci, judecata nu reprezintă o justă stabilire a adevărului judiciar.

Ca atare, determinarea precisă și limitativă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie garanție că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății cu consecința transformării într-o posibilitate, de către oricine și oricând, de anihilare a autorității de lucru judecat și a stabilității hotărârii definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i)

1

, cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că, cererea este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., în speța de față contestația în anulare a fost formulată la data de 23 februarie 2012, iar din datele dosarului rezultă că motivele invocate nu sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar.

Prin modul de reglementare a dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., legiuitorul dă posibilitatea verificării modului în care au fost respectate anumite garanții procesuale pe care le au părțile în procesul penal și anume, dreptul de a fi prezente la judecata recursului, precum și exercitarea dreptului la apărare, în condițiile ședinței publice, orale și contradictorii.

În sensul celor relevate, prezența părții este asigurată prin procedura citării în fața instanței de recurs, în condițiile art. 385

11

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

11

alin. (1) C. proc. pen., judecarea recursului se face cu citarea părții (ne limităm numai la acest aliniat pentru că la data judecării recursului, C.M. era în stare de libertate).

Textele procedural penale ce reglementează recursul în ansamblul său sunt prevăzute în Secțiunea a II-a din cap. III „Căi de atac ordinare" și în Titlul II „Judecata", normele speciale privind recursul completandu-se cu cele generale ce guvernează judecata.

Titlul V - Acte procesuale și procedurale comune - cap. II - Citarea, comunicarea actelor procedurale art. 175-177 C. proc. pen., prevăd: chemarea unei persoane în fața . instanței de judecată se face prin citație scrisă . inculpatul se citează la adresa unde locuiește; (2) Dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal . inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat; (3) în caz de schimbare a adresei arătată în declarație . inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat. instanța de judecată de schimbarea intervenită. Art. 179 C. proc. pen. prevede, în legătură cu înmânarea citației, că agentul procesul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate.

În cauză, citarea inculpatei C.M. de către instanța de recurs s-a făcut la adresa pe care aceasta a indicat-o în cererea sa de recurs respectiv „la sediul ales pentru efectuarea actelor procedurale" - Cabinetul Individual de Avocatură a apărătorului său ales, avocat D.D. din București, sector 2.

De asemenea, se constată că pentru susținerea intereselor juridice ale contestatoarei la judecarea cauzei în recurs, s-a prezentat apărătorul său ales, avocat D.D., care a dezvoltat pe larg motivele de recurs.

Așadar, se constată că în cauză nu este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., susținerile contestatoarei potrivit cărora la judecarea recursului procedura de citare față de ea nu a fost legal îndeplinită, întrucât nu fost corect citat nu sunt confirmate de actele dosarului.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat de contestatore, Înalta Curte constată că, în contextul prezentei cauzei, față de condițiile impuse de legiuitor pentru incidența cazului de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen. și în raport cu motivul efectiv invocat de contestatore, respectiv imposibilitatea de prezentare la data judecării recursului, nu sunt îndeplinite condițiile legale ale cazului de contestație în anulare menționat, deoarece cerința dovezii imposibilității de prezentare și de încunoștințare a instanței despre această împiedicare la termenul la care s-a judecat cauza la instanța de recurs incumbă părții.

Din examinarea textului legal rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ: partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; partea să fi fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Fără a echivala, obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în situația de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanței.

În cazul în care partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, are obligația să încunoștințeze instanța despre această împiedicare. Dacă nu și-a îndeplinit această obligație, lăsând ca procesul să fie soluționat în lipsa sa, partea este în culpă și nu-i mai este îngăduit să atace hotărârea atunci când constată că soluția nu-i este favorabilă.

Sub acest ultim aspect, împiedicarea de încunoștințare a instanței de recurs este datorată unor situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de transport, dar și comunicările prin poșta, telegraf, fax, telefon etc.

În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicații (telefonie fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc), împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces nu afectează posibilitatea de a încunoștința instanța despre situația intervenită.

În raport cu cele menționate, se apreciază că susținerile contestatoarei în sensul că a fost într-o situație care a pus-o în imposibilitate de a prezenta la instanța de recurs, precum și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această situație, sunt neîntemeiate.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că nici contestatoarea și nici apărătorul său ales nu au dovedit în niciun mod împrejurarea că la termenul la care s-a judecat recursul acesta s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

În condițiile în care, potrivit legii române, prezența inculpatului la judecarea cauzei în recurs nu este obligatorie, recurenta inculpată C.M. a optat pentru angajarea unui avocat, care a fost prezent la judecarea recursului și a expus pe larg motivele de recurs.

Faptul că această contestatoare nu a fost prezentă din motive obiective la instanța de recurs, nu afectează în niciun mod legalitatea deciziei a cărei anulare se solicită, aceasta pronunțându-se cu respectarea tuturor normelor de procedură ce prevăd soluționarea căii de atac a recursului și cu garantarea dreptului la apărare al recurentei inculpate.

Cu privire la cel de-al treilea motiv invocat de contestatoare, Înalta Cure reține că, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (2) din același cod.

Pe de altă parte, prevederile art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen. cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în partea specială, titlul II, cap. II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Astfel, rezultă că în cazul în care prima instanță sau instanța de apel sau ambele instanțe au pronunțat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanța de recurs este obligată să procedeze la audierea acestuia.

Interpretarea dată acestei norme procedurale este în concordanță cu jurisprudenta C.E.D.O. în materie, stabilită în aplicarea art. 6 parag. 1 și 3 lit. c) și d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanței de recurs să analizeze chestiunea vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Revenind la cauză, se reține că instanța de fond, în speță Tribunalul Galați a pronunțat o hotărâre de condamnare și nu de achitare, contestatoarea C.M. fiind condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., hotărâre ce a fost menținută de instanța de apel și de instanța de recurs.

Totodată din examinarea actelor dosarului rezultă că la judecarea cauzei în recurs, contestatoarea a lipsit la toate termenele stabilite pentru judecarea recursului.

Textul procedural invocat ca un caz de contestație în anulare, precum și cele la care se face trimitere, nu impune instanței de recurs de a face toate diligentele pentru ascultarea inculpatului, dacă acesta nu este prezent. De altfel, este dreptul acestuia de a se prezenta sau nu la judecarea cauzei, de a face sau nu declarații. Acest drept nu poate fi exercitat însă abuziv, invocându-se în apărare absența inculpatului, cât timp, în procesul aflat în recurs, acesta nu a solicitat amânarea cauzei, nici prin cerere personală și nici prin apărător, în vederea prezentării sale la proces.

Astfel, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de ascultare a inculpatului operează doar în condițiile prevăzute de textul procedural invocat ca fiind un caz de contestație în anulare, respectiv art. 386 lit. e) C. proc. pen. și anume, când inculpatul este prezent Ia judecarea recursului.

Din încheierea ședinței din 17 ianuarie 2012, când s-a dat cuvântul în dezbaterea recursului, rezultă că recurenta inculpată nu a fost prezentă, iar pe de altă parte, instanța nu avea obligația legală a ascultării acesteia, întrucât împotriva acesteia a fost pronunțată o hotărâre de condamnare și nu de achitare.

Așadar, se constată că în cauză nu sunt întrunite nici cerințele art. 386 lit. e) și acest motiv invocat de contestatoarea C.M. fiind neîntemeiat.

Față d aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea C.M. împotriva Deciziei penale nr. 292 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5388/121/2006.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea C.M. împotriva Deciziei penale nr. 292 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5388/121/2006.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 08 mai 2012.