ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererile înregistrate din 11 noiembrie 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționara I.D. a solicitat în cadrul contestației în anulare admiterea și rejudecarea recursului motivat de faptul că „nu a avut cunoștință de materialul de urmărire penală; greșita reținere a disp.art. 75 lit. c) C. pen., neaplicarea disp.art. 320 1 C. proc. pen.. Contestatorul C.C. în cererea formulată, pe lângă motivele arătate de I.D., a arătat că procedura de citare nu s-a îndeplinit „deși se știa de locurile în care putea fi găsit” și „nu recunoaște percheziția”. Contestatorul S.V. a arată că nu a primit citația, relevând că nu a avut cunoștință de materialul de urmărire și nu a beneficiat de disp.art.

320 1 C. proc. pen.. Cererile depus purtând de altfel scrisul unei singure persoane. Examinând cererile formulate în condițiile amintite în raport cu disp.art. 391 C. proc. pen., se constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3673 din 19.10.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea recursurilor ca nefondate, printre alții și a recurenților, contestatorii în prezenta cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de contestatori prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac poate fi utilizată numai în acele situații în care, pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor esențiale ale părților în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești trebuie sacrificată.

Principiul stabilității hotărârilor judecătorești definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile în care garanțiile acordate de lege părților au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului. Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie o garanție că această cale extraordinare de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui și oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat și al stabilității hotărâriior definitive. Din examinarea dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen. rezultă că folosirea contestației în anulare trebuie admisă decât în acele situații în care prin desființarea hotărârii - care a dobândit putere de lucru judecat - partea are posibilitatea de a-și valorifica drepturile și garanțiile procesuale nesocotite de instanța de recurs. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen. - caz de contestație invocat în cauză -împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii". În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc.

pen., să examineze, mai întâi, admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care va constata dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar. Prin urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează doar la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu.

Folosirea cazului de contestație prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen. invocat de contestatorii condamnați I.D., C.C. și S.V., respectiv neîndeplinirea - conform legii - a procedurii de citare, este limitată, atât prin dispoziții exprese, cât și prin aplicarea unor principii de drept procesual penal consacrate. Raportat la dispozițiile legale invocate anterior și la organele ce disciplinează procedura contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată pe de o parte că cei trei contestatori condamnați puteau invoca dispozițiile art. 386 lit. a) printre altele, doar în ipoteza în care procedura de citare cu aceștia în recurs, nu ar fi fost îndeplinită conform legii. Or, din practicaua deciziei, rezultă că inculpații, contestatori în cauză, au fost prezenți, asistați de apărători și în ultimul cuvânt au cerut reducerea pedepsei, iar S.V.

a recunoscut fapta pe care săvârșit-o împreună cu soția sa, neavând legătură cu ceilalți coinculpați. Celelalte aspecte invocate în cuprinsul contestațiilor, se constată că au fost invocate generic disp.art. 386 C. proc. pen., ori fiecare contestator era obligat potrivit art. 387 alin. (2) C. proc. pen., să arate toate cazurile de contestație pe care le invocă și toate motivele aduse în sprijinul acestora. În ceea ce privește celelalte aspecte invocate de contestatori în raport cu care s-a invocat inechitatea soluției pronunțate, Înalta Curte apreciază că aceste nu necesită o examinare separată, având în vedere limitele investirii sale prin cererile de contestații în anulare. Pentru considerentele arătate, în conformitate cu disp.art.

391 alin. (2) C. proc. pen., contestațiile fiind formulate cu încălcarea acestor dispoziții, privind motivarea și depunerea/indicarea de dovezi în sprijinul cererii în anulare, vor fi respinse, ca inadmisibile. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii I.D., C.C. și S.V. împotriva deciziei penale nr. 3673 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 31542/3/2010. Obligă contestatorii la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.