ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererile

înregistrate din 11 noiembrie 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, petiționara I.D. a solicitat în cadrul contestației în

anulare admiterea și rejudecarea recursului motivat de faptul că „nu a avut

cunoștință de materialul de urmărire penală; greșita reținere a disp.art. 75

lit. c) C. pen., neaplicarea disp.art. 320

1

C. proc. pen..

Contestatorul C.C. în

cererea formulată, pe lângă motivele arătate de I.D., a arătat că procedura de citare

nu s-a îndeplinit „deși se știa de locurile în care putea fi găsit” și „nu recunoaște

percheziția”.

Contestatorul S.V. a arată

că nu a primit citația, relevând că nu a avut cunoștință de materialul de urmărire

și nu a beneficiat de disp.art. 320

1

C. proc. pen..

Cererile depus purtând

de altfel scrisul unei singure persoane.

Examinând cererile formulate

în condițiile amintite în raport cu disp.art. 391 C. proc. pen., se constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 3673 din 19.10.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea

recursurilor ca nefondate, printre alții și a recurenților, contestatorii în prezenta

cauză.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând contestația în anulare formulată de contestatori prin prisma

dispozițiilor art. 386 și urm. C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă,

pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare

fiind o cale extraordinară de atac poate fi utilizată numai în acele situații în

care, pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor esențiale

ale părților în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești trebuie

sacrificată.

Principiul stabilității

hotărârilor judecătorești definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile

în care garanțiile acordate de lege părților au fost încălcate, astfel încât judecata

nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului.

Prin urmare, determinarea

precisă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare

constituie o garanție că această cale extraordinare de atac nu va face, din exercitarea

ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate

- la îndemâna oricui și oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului

judecat și al stabilității hotărâriior definitive.

Din examinarea dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen. rezultă că folosirea contestației în anulare trebuie admisă

decât în acele situații în care prin desființarea hotărârii - care a dobândit putere

de lucru judecat - partea are posibilitatea de a-și valorifica drepturile și garanțiile

procesuale nesocotite de instanța de recurs.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 lit. a) C. proc. pen. - caz de contestație invocat în cauză -împotriva

hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii".

În cadrul procedurii de

soluționare a contestației în anulare instanța este obligată, potrivit art. 391

C. proc. pen., să examineze, mai întâi, admisibilitatea în principiu a cererii de

contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c)

și e) C. proc. pen., ocazie cu care va constata dacă cererea de contestație este

făcută în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină

contestația este unul din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul

contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, în această

fază prealabilă, instanța se limitează doar la verificarea cererii de contestație

în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor

legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una

de admisibilitate în principiu.

Folosirea cazului de contestație

prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen. invocat de contestatorii condamnați I.D.,

C.C. și S.V., respectiv neîndeplinirea - conform legii - a procedurii de citare,

este limitată, atât prin dispoziții exprese, cât și prin aplicarea unor principii

de drept procesual penal consacrate.

Raportat la dispozițiile

legale invocate anterior și la organele ce disciplinează procedura contestației

în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată pe de o parte că cei trei

contestatori condamnați puteau invoca dispozițiile art. 386 lit. a) printre altele,

doar în ipoteza în care procedura de citare cu aceștia în recurs, nu ar fi fost

îndeplinită conform legii.

Or, din practicaua deciziei,

rezultă că inculpații, contestatori în cauză, au fost prezenți, asistați de apărători

și în ultimul cuvânt au cerut reducerea pedepsei, iar S.V. a recunoscut fapta pe

care săvârșit-o împreună cu soția sa, neavând legătură cu ceilalți coinculpați.

Celelalte aspecte invocate

în cuprinsul contestațiilor, se constată că au fost invocate generic disp.art. 386

C. proc. pen., ori fiecare contestator era obligat potrivit art. 387 alin. (2) C.

proc. pen., să arate toate cazurile de contestație pe care le invocă și toate motivele

aduse în sprijinul acestora.

În ceea ce privește celelalte

aspecte invocate de contestatori în raport cu care s-a invocat inechitatea soluției

pronunțate, Înalta Curte apreciază că aceste nu necesită o examinare separată, având

în vedere limitele investirii sale prin cererile de contestații în anulare.

Pentru considerentele

arătate, în conformitate cu disp.art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestațiile

fiind formulate cu încălcarea acestor dispoziții, privind motivarea și depunerea/indicarea

de dovezi în sprijinul cererii în anulare, vor fi respinse, ca inadmisibile.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorii I.D., C.C. și S.V. împotriva deciziei

penale nr. 3673 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 31542/3/2010.

Obligă contestatorii la

plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.