ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3465/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 8 iunie 2010 revizuienta SC F.D. SA București a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC G.T.I. SRL Ciorogârla, revizuirea sentinței arbitrale nr. 182 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în Dosarul nr. 73/2008, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire s-a expus împrejurarea că prin sentința comercială nr. 5140/30 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 38358/3/2008 a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare împotriva sentinței arbitrale precizată anterior.
De asemenea a fost respins și recursul formulat împotriva acestei sentințe. Prin decizia comercială nr. 466 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins apelul intimatei SC G.T.I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 5879 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Din această perspectivă, revizuienta a apreciat că cele două hotărâri menționate sunt potrivnice, date de instanțe deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane și având aceiași calitate. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de motivele invocate în cerere de revizuire și temeiul de drept invocat, constată ca inadmisibilă cererea de revizuire, pentru următoarele considerente.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâi dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, în condițiile pct. 7, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate. Este unanim admis că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și numai pentru unul din motivele menționate la art. 364 lit. a)-i) C. proc.
civ., iar controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este în esență un control de legalitate și nu de temeinicie, nefiind posibilă reexaminarea pe fond a litigiului. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta SC F.D. SA București împotriva sentinței arbitrale nr. 182 din 25 septembrie 2008 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC F.D. SA București împotriva sentinței arbitrale nr. 182 din 25 septembrie 2008 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.