ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3733/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 august 2009 reclamantul M.A. a chemat în judecată pârâta SC S.C.S. SRL, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în București, B-dul George Coșbuc. În susținerea cererii reclamantul a arătat că i s-a recunoscut, împreună cu mama sa, M.I., în baza dispoziției nr. 4352 din 1 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului București și actul de dezmembrare și partaj voluntar autentificat din 29 noiembrie 2005, dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat în București, Bd. George Coșbuc, în care este inclus și spațiul comercial ocupat de pârâtă în baza unui contract încheiat cu primăria a cărui durată a expirat.

Reclamantul a susținut că pârâta nu a dat curs solicitărilor sale repetate de a părăsi spațiul folosit abuziv. În drept, a invocat dispozițiile art. 480 C. civ., iar, în dovedirea cererii, a depus înscrisuri. Prin întâmpinare, pârâta SC S.C.S. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că spațiul comercial din care se solicită evacuarea este proprietatea Statului Român prin P.M.B. și nu există identitate între imobilul proprietatea reclamantului și spațiul comercial pe care îl ocupă, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În apărare, pârâta a arătat că, la parterul imobilului de la adresa indicată în acțiune, există două spații comerciale distincte, folosite de persoane diferite, aspect ce a generat erori încă de la redactarea dispoziției de restituire care a reținut denumirea generică de spații comerciale, pentru ca, în anexă, să se rețină expres doar nr. cadastral x. Pârâta a precizat că utilizează spațiul comercial cu nr. cadastral y, proprietatea Statului Român, în baza contractului de închiriere nr. 113 din 18 august 2000, prelungit prin tacită relocațiune, și antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat proces-verbal privind negocierea directă a prețului de vânzare din 27 aprilie 2006, notat și în Cartea Funciară, și depune diligențe pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 11287 din 15 octombrie 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale active și pasive și a respins totodată acțiunea ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl constituie o cerere de evacuare, ce nu poate antrena discuții privind dreptul de proprietate asupra spațiului comercial sau legitimitatea titlurilor deținute de părți. Din înscrisurile depuse de reclamant, instanța a reținut că, în urma emiterii dispoziției nr. 4352 din 1 iulie 2005 de către Primăria Municipiului București și întocmirea actului de dezmembrare și partaj voluntar autentificat din 29 noiembrie 2005, reclamantului și d-nei M.I.

li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unui lot cu suprafața totală de 39,96 mp și destinația de spațiu comercial situat în București, B-dul George Coșbuc, dreptul fiind înscris în Cartea Funciară, conform încheierii nr. 19820 din 6 decembrie 2005. Potrivit înscrisurilor prezentate de pârâtă, aceasta ocupă, în baza contractului de închiriere nr. 113 din 18 august 2000, un spațiu comercial în suprafață de 39,73 mp, la aceiași adresă, București, Bd. George Coșbuc, înscris în CF, proprietatea Statului Român, demarând procedura de vânzare prin negociere directă a spațiului cu Primăria Municipiului București, în baza Legii nr. 550/2002, aspect notat în CF. Comparând poziția demonstrată prin înscrisuri a fiecărei părți, s-a reținut că reclamantul nu a dovedit că pârâta folosește în fapt spațiul comercial aflat în proprietatea sa, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C. civ.

Răspunzând criticilor formulate de reclamant, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 187 din 7 aprilie 2010 a respins apelul, ca nefondat. În fundamentarea soluției instanța de control judiciar a reținut că în adevăr nu s-a dovedit că intimata folosește în fapt spațiul comercial aflat în proprietatea apelantului-reclamant, întrucât potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că intimata ocupă în baza contractului de închiriere nr. 113 din 18 august 2000 un spațiu comercial în suprafață de 39,73 mp situat la aceeași adresă din București, Bd.

George Coșbuc, înscris în CF - proprietatea Statului Român, cu privire la care intimata a demarat procedura de vânzare prin negociere directă a spațiului cu Primăria Municipiului București în baza Legii nr. 550/2002, acest fapt fiind notat în CF. Cu privire la cererea de suspendare a judecății s-a apreciat ca neîntemeiată, întrucât apelantul-reclamant nu a probat că la data prezentului apel s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în prezenta cauză. În măsura în care în urma cercetărilor penale care se efectuează în Dosarul penal nr. 1743/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București se va constata săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu modul de obținere a dreptului de proprietate asupra spațiului în cauză, astfel cum susține apelantul-reclamant, după soluționarea eventualului proces penal acesta poate reitera cererea de evacuare.

Referitor la obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că și această critică este nefondată, întrucât potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Or, apelantul-reclamant a pierdut procesul, astfel că justificat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la excepția de necompetență materială a instanței de fond, Curtea apreciază că este nefondată. Pe de o parte, trebuie menționat faptul că prezenta acțiune a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, care prin sentința civilă nr. 5587 din 8 aprilie 2009 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Cum împotriva acestei hotărâri de declinare apelantul-reclamant nu a formulat recurs, chestiunea competenței a intrat în autoritatea de lucru judecat. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Se susține că subiectul pasiv al acțiunii civile de evacuare este o societate comercială, în lipsa consimțământului, în lipsa raportului juridic, orice acțiune, faptă sau act juridic realizat nu poate fi încadrat juridic drept act comercial. Pe de altă parte identitatea între spațiul solicitat a fi evacuat și spațiul deținut de către pârâtă conform adreselor emise de SC C. SA privind situația juridică a spațiului comercial, înscrisuri din care rezultă că spațiul comercial a fost deținut până la data retrocedării de către pârâtă, ultim beneficiar, iar ulterior acesta a fost restituit în proprietatea familiei recurentului.

De asemenea recurentul susține că simpla cerere de cumpărare a spațiului și notarea acesteia în Cartea Funciară nu reprezintă un titlu locativ valabil. Recursul este fondat. Obiectul cauzei dedus judecății l-a constituit evacuarea unei societăți comerciale dintr-un spațiu cu destinație comercială, situație în care potrivit art. 2 C. proc. civ. competența aparține Tribunalului București. De altfel prezenta acțiune a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, care prin sentința nr. 5587 din 8 aprilie 2009 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Cum împotriva acestei hotărâri de declinare recurentul nu a declarat recurs, chestiunea competenței intrând în puterea lucrului judecat.

În acest context criticile privind judecata cauzei de către o instanță necompetentă nu poate fi reținută. În ce privește aspectul fondului pricinii, rezultă că în mod eronat instanța de apel a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1169 C. civ., respectiv că reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte că este proprietarul spațiului ocupat de pârâta-intimată. Astfel din înscrisurile anexate recursului rezultă, fără putință de tăgadă, că spațiul cu altă destinație situat la parterul imobilului din B-dul George Coșbuc, a fost în administrarea statului de la naționalizare până la restituirea în natură în proprietatea familiei M., în baza Legii nr. 10/2001 a Dispoziției Primăriei Municipiului București nr. 4352 din 1 iulie 2005. Potrivit adresei emisă de SC C. SA rezultă fără echivoc că ultimul beneficiar al spațiului cu altă destinație a fost intimata SC S.C.S.

SRL conform contractului de închiriere nr. x/2000. S-a mai precizat că relațiile contractuale cu această societate au încetat odată cu restituirea imobilului, iar sistarea chiriei s-a făcut de la data de 26 septembrie 2005. În aceste condiții văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 187 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică decizia recurată, admite apelul, schimbă în tot sentința nr. 11287 de la 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și, pe fond, admite acțiunea și dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, B-dul George Coșbuc pentru lipsa titlului locativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2010.