ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1689/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1689/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale de față

constată:

Prin

sentința penală nr. 201 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj pronunțată în Dosarul

nr. 2591/63/2010 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de revizuire

formulate de condamnații C.M.M., M.C. și S.G. împotriva sentinței penale nr.

453 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Dolj.

Au fost obligați revizuenții la câte

600 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererile înregistrate separat pe

rolul Tribunalului Dolj la data de 16 noiembrie 2006, 20 aprilie 2007 și 04 mai

2007, fiecare dintre condamnații C.M.M., M.C. și S.G. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 453 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 5873 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 23 mai 2007 a Tribunalului

Dolj s-a dispus conexarea cauzelor, având în vedere identitatea de obiect a cererilor

de revizuire, formându-se Dosarul nr. 1586/63/2006.

Cauza astfel reunită a fost soluționată

inițial prin sentința penală nr. 142 din 18 martie 2009 a Tribunalului Dolj, respingându-se

cererile de revizuire ale condamnaților C.M.M., M.C. și S.G.

Ulterior, prin decizia penală nr. 213 din

29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost desființată sentința susmenționată,

cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Soluția instanței de apel s-a întemeiat

pe constatarea că instanța de fond, după admiterea în principiu a cererilor de revizuire,

a procedat la soluționarea cauzei fără să asigure asistența juridică pentru condamnați,

deși apărarea era obligatorie, conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen., și limitele

de pedeapsă prevăzute de lege pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina

condamnaților.

În rejudecare, cauza a fost soluționată

prin sentința penală nr. 201 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj ce formează

obiectul examinării de față.

S-a reținut de către instanță că cererile

de revizuire erau formulate împotriva sentinței penale nr. 453/2003 a Tribunalului

Dolj, rămasă definitivă prin decizia nr. 5873/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care se dispusese condamnarea revizuienților C.M.M., M.C. și S.G.

la pedepsele rezultante de 12 ani închisoare, 7 ani închisoare și, respectiv, 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală

și fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în diverse forme de participație

penală.

În esență, activitatea infracțională desfășurată

de revizuienți a constat în aceea că, în perioada 1999-2000, inculpații C.M.M.,

M.C. și S.G., în calitate de administratori ai SC M. SRL Craiova, SC Y.C. SRL Craiova

și SC G.E. SRL Drobeta Turnu Severin, s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale

datorate bugetului de stat prin efectuarea unor de înregistrări necorespunzătoare/fictive

în contabilitate.

De asemenea, se reținuse că revizuienții

erau vinovați de prejudicierea mai multor agenți economici prin inducerea în eroare

cu privire la felul combustibilului vândut.

Cererea de revizuire a condamnatului C.M.M.

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocându-se

existența unor fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanțele de condamnare,

cu referire la mai multe înscrisuri întocmite în cursul anului 1999 și cu privire

la care se susținea că nu ar fi fost corect evaluate de instanțe.

Același temei legal a fost invocat și de

condamnatul M.C., invocându-se în probațiune factura fiscală din 15 septembrie 1999,

din care rezulta că SC M. SRL Craiova livrase către SC Y.C. SRL Craiova, administrată

de inculpatul C.M.M., cantitatea de 4 milioane kg semințe floarea soarelui, în valoare

totală de 10.736.000.000 ROL, și, ca atare, respectiva cantitate de semințe exista

în realitate în silozurile din Segarcea și Portărești. Cu adresa din 1999 emisă

de SC C. SA Craiova se confirma existența în silozurile din Segarcea și Portărești

a cantității de 771 tone floarea soarelui și, respectiv, de 328 tone floarea soarelui,

la 22 septembrie 1999. Au fost depuse și două buletine de cântărire, analiză și

recepție emise tot de SC C. SA Craiova prin care se atesta că, la data de 29

septembrie 1999, SC M. SRL Craiova livrase către SC T.W.I. SA cantitatea de 880

tone floarea soarelui și, respectiv, de 460 tone floarea soarelui.

La rândul său, invocând tot temeiul legal

de la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuientul S.G. a susținut că

instanța de condamnare nu a cunoscut la momentul stabilirii verdictului de vinovăție

că emiterea facturii din 15 septembrie 1999 reprezenta o plată efectuată către SC

Y.C. SRL în cadrul unei datorii preexistente, or acest fapt constituia o operațiune

conformă cu realitatea, factura în discuție nefiind un înscris falsificat.

Apreciind asupra motivelor invocate, prima

instanță a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de revizuire invocat,

retinându-se că nu au fost indicate și probate fapte sau împrejurări noi în înțelesul

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care să justifice reexaminarea fondului

acuzațiilor.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată

cu apel de revizuienții S.G., C.M.M. și M.C., reiterându-se motivele invocate în

formularea cererilor de revizuire. S-a făcut trimitere din nou la actele menționate

ca atestând existența întregii cantități de floarea soarelui inclusă în factura

din 15 septembrie 1999 emisă de SC M. SRL.

S-a arătat că revizuientul C.M.M. nu a

avut cunoștință despre emiterea unei facturi către SC G.E. SRL, factură ce a fost

ulterior stornată, situație în care se impunea rejudecarea cauzei și achitarea condamnaților

pentru infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală.

A fost invocată polița de incendiu și alte

calamități pentru cantitatea de semințe floarea soarelui achitată unității bancare

împrumutătoare, precum și încheierea altor 7 contracte de credit la aceeași unitate

bancară.

De asemenea, a fost invocată și existenta

relațiilor comerciale derulate în decursul timpului între societățile administrate

de revizuienți și societățile beneficiare ale combustibilului vândut.

Distinct, revizuientul S.G. a invocat nulitatea

hotărârii primei instanțe pentru nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează

asistența juridică obligatorie în cauză, invocându-se soluționarea fondului în lipsa

apărătorului ales și în prezența unui avocat care nu era mandatat decât pentru discutarea

cererii de probatorii.

Prin decizia penală nr. 235 din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate în cauză și obligați revizuienții la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a constatat că prima instanță făcuse o corectă aplicare a legii la situația de fapt

dedusă judecății, motivele invocate în susținerea cererilor de revizuire constituind

în fapt critici îndreptate împotriva soluției de condamnare pronunțată de instanțele

anterioare.

De asemenea, s-a constatat că dreptul la

apărare al revizuientului S.G. nu a fost în niciun fel încălcat la judecarea cauzei

în primă instanță, acesta beneficiind de serviciile de asistență juridică, în condițiile

legii.

S-a reținut astfel că, între termenele

din 05 iulie 2010 și 28 martie 2011, cauza suferise numeroase amânări, cele mai

multe pentru lipsa din instanță a apărătorului ales al revizuientului S.G., asistența

juridică fiind asigurată de un alt apărător, prin substituirea avocatului titular.

La termenul din 28 martie 2011, când au

avut loc dezbaterile în cauză, apărătorul ales al revizuientului S.G. a lipsit din

nou din instanță, asistența juridică fiind asigurată de avocatul F.B.M., apărătorul

ales al celorlalți doi revizuienți.

Pe baza lucrărilor din dosarul cauzei,

instanța de apel a constatat că revizuientul S.G. își exprimase acordul de a fi

asistat de avocatul celorlalți doi condamnați.

Ca atare, s-a constatat că dreptul la apărare

al revizuientului a fost respectat, neregularitatea invocată - lipsa delegației

de substituire la dosar, neafectând dreptul la apărare în substanța sa.

Concluzia instanței de apel a fost susținută

și în raport de constatarea că prima instanță dispusese amânarea succesivă a pronunțării

sentinței, apărătorul ales al revizuentului având astfel posibilitatea de a depune

note de concluzii scrise cu privire la fondul procesului.

Și împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs revizuienții condamnați S.G., C.M.M. și M.C.

Prin recursul revizuientului S.G. au fost

reiterate criticile invocate în apel, susținându-se că hotărârea primei instanțe

era lovită de nulitate, sub motivul încălcării dispozițiilor legale care reglementează

asistența juridică obligatorie în proces.

În subsidiar, a fost invocată nulitatea

deciziei din apel pentru neindicarea motivelor care au justificat pronunțarea soluției,

precum și greșita aplicare a legii ca urmare a respingerii în fond a cererii de

revizuire, după admiterea ei în principiu.

La rândul lor, revizuienții C.M.M. și M.C.

au invocat nulitatea hotărârilor pronunțate în cauză pentru nerespectarea dispozițiilor

legale care reglementează asistența juridică obligatorie în proces, cu referire

la soluționarea în fond a cauzei în absența avocatului ales al revizuientului S.G.

Pe fondul cauzei, ambii revizuienți au

susținut că cererile de revizuire erau întemeiate având în vedere înscrisurile invocate

în probațiune, cu referire la adresa din 22 septembrie 1999 emisă de SC C. SA Dolj,

buletinul de cântărire și recepție din 29 septembrie 1999 de la SC C. SA Dolj, situația

achizițiilor de floarea soarelui la data de 30 septembrie 1999, de la SC C. SA,

constituind împrejurări noi în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursurile revizuientilor sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Cu referire la critica vizând nerespectarea

dreptului la apărare, critică invocată în comun de apărarea revizuientilor din cauză,

Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.

Așa cum bine a subliniat și instanța de

prim control judiciar, încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reținută în cazul

neîndeplinirii unei condiții strict formale atâta timp cât se constată că persoana

în cauză a beneficiat de asistență juridică.

Actele procedurale întocmite la prima instanță

consemnează multitudinea termenelor ce au fost acordate în cauză, la cererea ori

pentru lipsa apărătorului ales al revizuientului S.G., prima instanță manifestând

o îngăduință exagerată tocmai pentru respectarea dreptului la apărare al revizuientului.

Ca urmare, nu se poate reține că la termenul

din 28 martie 2011, când apărătorul ales al revizuientului condamnat S.G. a lipsit

din nou din instanță, fără a-și îndeplini obligația de substituire, judecătorul

cauzei avea obligația de a dispune amânarea dezbaterilor pentru o altă înfățișare,

la care eventual să se prezinte și apărătorul ales al revizuientului.

Dimpotrivă, judecătorul cauzei a procedat

corect la acordarea cuvântului în dezbateri, luând act de acordul expres al revizuientului

S.G. de a fi asistat de apărătorul ales al celorlalți doi avocați.

Prin substituirea asigurată de celălalt

apărător ales în cauză s-a realizat o apărare efectivă pentru revizuientul S.G.

având în vedere că avocatul ales al celorlalți doi revizuienți cunoștea piesele

dosarului și dispusese de timpul necesar pregătirii apărării.

Pe de altă parte, între cei trei revizuienți

din cauză nu existau interese contrarii, având în vedere situația lor juridică asemănătoare

și apărările comune formulate în susținerea cererilor de revizuire.

Totodată, nu poate fi omisă nici împrejurarea

că apărătorul ales al revizuientului S.G. a avut posibilitatea concretă de a formula

apărări proprii în cauză prin amânarea succesivă a pronunțării sentinței dispusă

de prima instanță.

În consecință, se constată că drepturile

apărării nu au fost în niciun fel afectate la termenul când au avut loc dezbaterile

în fața primei instanțe prin lipsa avocatului titular și nedepunerea la dosar a

delegației de substituire pentru avocatul care a asigurat apărarea efectivă a revizuientului

S.G.

În ceea ce privește fondul cauzei,

Înalta Curte arată că revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi

cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin.

(1) lit. a)-e) C. proc. pen.

În niciun caz, pe calea revizuirii, nu

se poate obține reexaminarea unei hotărâri judecătorești pentru cauze cunoscute

și analizate de instanțele de condamnare ori pentru motive care ridică în discuție

corecta interpretare și aplicare a legii.

Revizuirea întemeiată pe dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi admisă numai dacă se invocă fapte

sau împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de instanțe, ar fi condus la o soluție

diametral opusă celei pronunțate.

Elementele de probă noi la care se referă

textul de lege enunțat trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat

nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui; nu constituie

probe de această natură dovezile care nu diferă de cele administrate anterior

și care conduc numai la un surplus de argumente noi, jurisprudența în materie fiind

bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor de revizuire promovate

în vederea prelungirii probatiunii ori reexaminarea probatoriului pe baza căruia

a fost judecată cauza inițial.

În considerarea celor arătate, Înalta

Curte constată că, raportat la obiectul cererii pentru care a avut loc învestirea

instanței, în mod corect instanțele anterioare au considerat că înscrisurile depuse

în probațiune nu erau hotărâtoare în stabilirea faptelor cauzei și nu modificau

substanțial starea de fapt pe baza căreia fusese reținută vinovăția revizuientilor

în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați.

Toate înscrisurile depuse în probațiune,

așa cum ele au fost detaliate în cererile de revizuire și în căile de atac, au fost

cunoscute instanțelor de condamnare și nu determină prin ele însele adoptarea unei

soluții diametral opuse celei deja pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire s-a

solicitat.

De asemenea, este de menționat că admiterea

în principiu a unei cereri de revizuire nu obligă și la admiterea pe fond a cererii

de revizuire, o asemenea soluție fiind perfect justificată atunci când se constată

că situația invocată formal în sprijinul cererii de revizuire nu se dovedește și

a fi un fapt sau o împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., ceea ce s-a și întâmplat în speță.

În fine, se constată că și critica referitoare

la nemotivarea deciziei din apel este nefondată.

Decizia instanței de apel consemnează motivele

pentru care au fost înlăturate cererile apărării și argumentele care au condus la

pronunțarea soluției.

O hotărâre judecătorească este suficient

motivată dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii.

În raport de toate cele arătate, în conformitate

cu dispozițiile art. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în

cauză de revizuienții S.G., C.M.M. și M.C.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de revizuienții S.G., C.M.M. și M.C. împotriva deciziei penale nr. 235 din 15 noiembrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții-revizuienți la plata

sumei de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22

mai 2012.