- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 2 aprilie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 02.04.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 19003/271/2011
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan primul martir din Promontoriul Oradea prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 19003/271/2011 al Judecătoriei Oradea. La apelul nominal se prezintă petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan primul martir din Promontoriul Oradea, prin A.T.V. și Serviciul Român de informații Reprezentat de Oficiul Juridic - UM X București prin Consilier Juridic G.V., lipsind intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată și comunicată intimaților. Se mai referă că la data de 28 martie 2014 petenta a depus prin serviciul registratură al instanței, note scrise iar la data de 31 martie 2014 intimatul Serviciul Român de Informații Reprezentat de Oficiul Juridic - UM X București a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de strămutare.
Potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Judecătoriei Oradea și are termen de judecată la data de 24 aprilie 2014. Având cuvântul cu privire la cererea de strămutare, petenta solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris și prezentate verbal Intimatul solicită respingerea cererii de strămutare. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan primul martir din Promontoriul Oradea, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 19003/271/2011 al Judecătoriei Oradea. Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Oradea, la Judecătoria Giurgiu. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM