ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3541/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 3600 din data de 15 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinței nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în cauza vizând anularea Deciziei nr. 6715/28.02.2017 având ca obiect imobilul identificat cu nr. top. x, 3, 4, 5, 6 înscris în C.F. nr. x Sânmartin și retrocedarea imobilelor menționate.

La data de 26.04.2022, petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3600/15.07.2020.

În acest cadru procesual, la data de 24.05.2022, recurenta a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004, iar pentru soluționarea acestei cereri s-a format Dosarul asociat nr. x/2017

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheirea din data de 26 mai 2022, a respins cererea petentei Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibilă.

În esență, instanța a reținut că litigiul care a format obiectul Dosarului nr. x/2017 nu mai este unul pendinte, întrucât a fost soluționat printr-o decizie definitivă pronunțată în recurs, iar cererea de completare a dispozitivului a acestei decizii, în cadrul căreia a fost formulată excepția de neconstituționalitate, a fost respinsă ca tardiv formulată, constatându-se astfel că nu sunt îndeplinite cerințele ca excepția să fie invocată într-un litigiu pendinte și cea a legăturii cu soluționarea cauzei, impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. se referă, mai exact, la lipsa motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituțîonalitate cu privire la dispozițiile articolelor nr. 71 și 72 din Legea nr. 303/2004, apreciind că reprezintă o problemă juridică serioasă atunci când prima instanță argumentează că "respinge ca inadmisibilă cererea petentei" și ca remediu, îndeamnă partea să formuleze recurs "în termen de 48 de ore de la pronunțare."

Or, cererea de sesizarea a Curții Constituționale a respectat cerințele dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare fiind condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe prevăzute de acest text de lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Potrivit recurentei, Înalta Curte trebuie să constate că sunt îndeplinite primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, excepția a fost invocată în cadrul unui dosar aflat pe rolul acestei instanțe (dosarul nr. x/2017) și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare (articolele 71 și 72, din Legea nr. 303/2004), iar textul de lege criticat nu a fost nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În plus, excepția are legătură cu soluționarea cauzei, adică produce un efect real, concret asupra prezentului litigiu, și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

A apreciat recurenta că Înalta Curte a abuzat în mod prejudiciabil de puterea sa discreționară prin emiterea unei hotărâri nemotivate, neprezentând un motiv sau o bază validă pentru decizia sa din data de 26 mai 2022, astfel, respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă a fost o decizie arbitrară și capricioasă și un abuz al puterii discreționare a primei instanțe, care avea datoria să prezinte o hotărâre motivată cu o justificare a acestei decizii, făcând trimitere, în acest sens, la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

De asemenea, recurenta a afirmat că, în plus, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată în necunoștință de cauză și, a fost, prin urmare, per incurium.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, precizând că își întemeiază susținerile, pe lângă cele indicate în cererea de chemare în judecată, și pe Recomandarea R (2002)2 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 februarie 2002; art. 2, 3 și art. 6 din TUE, coroborate cu articolul 167, articolul 298 din (TFUE) art. 11, art. 13, art. 17, art. 41, art. 47. art. 52, art. 53, art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02); Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României.

Prin notele de ședință formulate în cauză, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, având în vedere că instanța își redactează hotărârile în cuprinsul redactării acestora și nu în detalierea soluției afișate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiției.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile formulate din perspectiva motivelor de casare invocate, ci, în esență, se rezumă la invocarea că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituțîonalitate a dispozițiilor art. .71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004 nu este motivată și la faptul că respectiva cerere de sesizare a respectat cerințele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aceste critici ar fi presupus indicarea în concret în ce mod prima instanță a nesocotit normele de procedură aplicabile și prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ori încălcarea normelor de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

În cauză, prima instanță s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, iar în considerentele încheierii a explicitat, din această perspectivă, că nu sunt îndeplinite condițiile ca excepția să fie invocată într-un litigiu pendinte și cea a legăturii cu soluționarea cauzei, impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva încheierii recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, este de subliniat că motivele și raționamentul care au fundamentat soluția adoptată de instanță sunt cuprinse în hotărârea judecătorească pronunțată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., minuta respectivei hotărâri consemnând doar soluția și, va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate, potrivit art. 401 alin. (1) din același cod.

În fine, cât privește alegația recurentei, în sensul că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată în necunoștință de cauză, se remarcă că aceasta nu are suport, în practicaua încheierii atacate menționându-se că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar cererea de sesizare a făcut obiectul dosarului asociat, format în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din data de 26 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.