ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2022

HOTĂRÂRE
09.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5266/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Guvernul României, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, anularea Deciziei nr. 5096/21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România și obligarea Statului Român la plata de despăgubiri, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 328/19.02.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de reclamantă, ca neîntemeiată și a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea-Sectia de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 68/CA/2018-PI din 23 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a respins acțiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva pârâților Statul Român prin Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România, Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Statul Român prin Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 631 din 21.11.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 328/19.02.2018 și a încheierilor de la data de 30.01.2018 și de la data de 09.02.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Guvernul României prin Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Statul Român prin Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins, ca tardiv, recursul formulat împotriva încheierii pronunțate la data de 08.02.2018 de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

A declinat competența de soluționare a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 68/23.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 681 din 07 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Premontoriul Oradea împotriva sentinței nr. 68/CA/2018- PI din 23 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 681 din 07 februarie 2020 a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Premontoriul Oradea, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a susținut, în esență, că prin decizia a cărei revizuire se solicită instanța de recurs s-a pronunțat "asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut".

În concret, a arătat că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuirea se solicită nu s-a pronunțat asupra recursurilor formulate împotriva sentinței civile nr. 328 din data de 19.02.2018, a încheierii din data de 09.02.2018 precum și a încheierii din data de 30.01.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

De asemenea, a susținut că instanța de recurs nu a realizat o analiză atentă a actelor și a lucrărilor dosarului, nu a stabilit împrejurările esențiale în cauză, nu evocat normele de drept incidente în speță, soluția de respingere a recursului fiind nefondată și lipsită de justificare.

Totodată, a menționat că hotărârea atacată prezintă, în mare parte, extrase din Decizia nr. 1985 din 21.05.2020, Decizia nr. 1986 din 21.05.2020, Decizia nr. 1202 din 26.02.2020.

În continuare, revizuenta a susținut că aspectele reținute de instanța de recurs cu privire la "un examen al evoluției situației Statusului romano-catolic din Transilvania (ardelean) și a bunurilor aparținând diferitelor fonduri, prin prisma fiecărei epoci istorice, precum și condițiile în care au fost încheiate (...) Acordul de la Roma din 1932, privitor la interpretarea art. IX din Concordat" nu presupun ab initio că acest argument ar fi fost cunoscut de către părți în fapt, câtă vreme acest "examen" nu a făcut obiectul vreunei dispute între revizuentă și pârâta CSR. Astfel, revizuenta a precizat că instanța de control judiciar nu putea proceda la analiza unor motive neinvocate în fața instanței de fond.

Mai mult, hotărârea instanței de recurs nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, neîntrunind rigorile art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuenta a mai precizat că, în fața instanței de fond, a modificat cererea de chemare în judecată inițială și a prezentat, în mod detaliat, probele din care rezultă că bunul pe care îl pretinde a fost preluat abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Față de aspectele anterior menționate, revizuenta a solicitat să se constate că cererea formulată este admisibilă.

Intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Înalta Curte reține că acest motiv de revizuire reprezintă aplicarea principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății și se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, deci la pretențiile concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a unei cereri de chemare în judecată.

În prezenta cauză, revizuenta a susținut că instanța care a soluționat hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a pronunțat asupra recursurilor formulate împotriva sentinței civile nr. 328 din data de 19.02.2018, a încheierii din data de 09.02.2018 precum și a încheierii din data de 30.01.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Din analiza actelor dosarului rezultă, contrar celor susținute de revizuentă, că instanța de recurs care a pronunțat decizia nr. 681 din 7 februarie 2020 nu a fost învestită și cu soluționarea recursurilor formulate de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 328 din data de 19.02.2018, a încheierii din data de 09.02.2018 precum și a încheierii din data de 30.01.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Astfel, în partea introductivă a deciziei nr. 681 din 7 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut în mod expres că este învestită doar cu soluționarea recursului împotriva sentinței nr. 68/CA/2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recursurile formulate de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 328 din data de 19.02.2018 și a încheierilor din data de 30.01.2018, 08.02.2018 și 09.02.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă au fost soluționate prin Decizia nr. 631 din 21.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016 (hotărâre prin care s-a dispus și declinarea competenței de soluționare a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 68/23.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Așadar, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 328/19.02.2018 și a încheierilor de la data de 30.01.2018 și de la data de 09.02.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 și, ca tardiv, recursul formulat împotriva încheierii pronunțate la data de 08.02.2018 de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

În aceste condiții, contrar celor susținute de revizuentă, prin decizia nr. 681 din 7 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a omis să se pronunțe asupra vreunui recurs, ci a soluționat cauza în limitele deduse judecății, pronunțându-se asupra căii de atac cu care a fost învestită, respectiv a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 68/23.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

În ceea ce privește susținerile revizuentei referitoare la argumentele reținute de instanța de recurs în motivarea hotărârii atacate și la mijloacele de probă, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ci reprezintă veritabile critici aduse soluției și considerentelor hotărârii atacate, ce nu pot fi analizate în cadrul cererii de revizuire.

De asemenea, excedează cadrului legal reglementat pentru soluționarea revizuirii și, astfel, nu pot fi analizate nici susținerile revizuentei privind pretinsa nemotivare a hotărârii atacate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 513 raportat la art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva Deciziei nr. 681 din 7 februarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2021
hor si s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ștefan Primul Martir", în contradictoriu cu pârâtul Statul Român și Comis
ÎCCJ 2020-07-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2020
a deciziei nr. 5946/17.08.2016 în contradictoriu cu Statul Român, prin Guvernul României, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Reclamanta mai precizează că despăgubirile soli
ÎCCJ 2021-06-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2021
cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. x ca și intabularea dreptului de proprietate. - obligarea pârâtului Statul Roman la plata pentru zădărnicirea dreptului de proprietate al Ordinului asupra terenurilor aferente, combinată
ÎCCJ 2021-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2021
Ședința publică din data de 31 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 157/CA din 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a c
ÎCCJ 2022-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3600 din data de 15 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă