ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5325/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5325/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
În Dosarul nr. 241/59/2012 aflat pe rolul
Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, având ca obiect recursul declarat de
pârâții P.M., S.A., S.V., S.L.L. și S.P.B. împotriva Deciziei nr. 1083/A din 21
decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, la termenul din 25 aprilie 2012,
recurenta-pârâtă P.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
susținând că acestea contravin prevederilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 52
alin. (1) - (3) din Constituția României și a solicitat sesizarea Curții
Constituționale.
Prin Încheierea de
ședință din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a
respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că excepția
invocată nu are legătură cu fondul recursului.
În termen legal,
respectiv la data de 26 aprilie 2012, recurenta-pârâtă P.M. a declarat recurs
împotriva acestei încheieri, criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În dezvoltarea
acestui motiv, recurenta a arătat că întrunește condițiile prevăzute de art. 29
din Legea nr. 47/1992, și anume textul de lege criticat are legătură cu cauza,
iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat printr-o decizie anterioară în
sensul admiterii aceleiași excepții de neconstituționalitate.
În mod eronat, curtea
de apel a ajuns la concluzia că prin soluția pronunțată într-un ciclu procesual
anterior, de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre
rejudecarea apelului nu au fost încălcate dispozițiile constituționale.
De asemenea,
recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată și
incompatibilă cu structura recursului (chiar și pentru ipoteza în care acesta
este fundamentat pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.),
modalitatea de redactare a diferitelor texte de lege în proiectul de modificare
a Constituției.
S-a mai susținut că
punerea în executare a unor hotărâri cu erori judiciare grave compromite
ordinea de drept.
Recursul este
nefondat, potrivit celor ce succed.
Art. 29 alin. (1) -
(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, republicată, stipulează faptul că instanța de contencios
constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor
judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei
legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în
vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului
și oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1)), că excepția poate fi ridicată
la cererea uneia dintre părți, de procuror sau de către instanța de judecată
ori de arbitraj comercial, din oficiu (alin. (2)) și că nu pot face obiectul
excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie
anterioară a Curții Constituționale (alin. (3)).
Conform alin. (5) al
aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor
alin. (1), (2) sau (3), instanța în fața căreia a fost invocată va respinge
cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Rezultă că
dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cuprind o serie de
cauze de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, pe care
instanța judecătorească în fața căreia a fost invocată excepția este obligată
să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituțională atunci când constată
existența oricăreia dintre ele.
Cauza de
inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută la alin. (1) al
art. 29, referitoare la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituționalitate
și soluționarea cauzei, pune în discuție relevanța și pertinența normei legale
ce face obiectul excepției de neconstituționalitate în raport cu procesul în
care a fost ridicată. Aceasta deoarece o eventuală decizie a Curții
Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un
efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, o atare
cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are
în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Or, în speță, în mod
corect curtea de apel a constatat că această cerință nu este întrunită,
deoarece prevederile legale atacate pentru neconstituționalitate nu au legătură
cu fondul recursului ce face obiectul învestirii sale, ci cu posibilitatea
desființării unor hotărâri judecătorești anterioare, ce excede cauza de față.
Astfel, art. 17 din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că "hotărârile
judecătorești pot fi desființate sau modificate prin căile de atac prevăzute de
lege și exercitate conform dispozițiilor legale".
În speță, față de
obiectul cauzei - evacuare - textul invocat nu are legătură cu obiectul cauzei,
iar absența oricărei consecințe juridice asupra soluționării cauzei în cadrul
procesual determinat prin cererea reclamanților, a unei eventuale admiteri a
excepției de neconstituționalitate, denotă neîntrunirea cerinței art. 29 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale (respectiv,
"legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului").
Având în vedere că,
în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de
neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar
în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este
un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de
judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din încheierea recurată,
prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apare ca
fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv
art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr.
47/1992.
Pe cale de
consecință, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, criticile recurentei sunt nefondate, astfel că
recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta P.M. împotriva Încheierii de ședință din
25 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 septembrie 2012.
Procesat
de GGC - AZ