ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5325/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

În Dosarul nr. 241/59/2012 aflat pe rolul

Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, având ca obiect recursul declarat de

pârâții P.M., S.A., S.V., S.L.L. și S.P.B. împotriva Deciziei nr. 1083/A din 21

decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, la termenul din 25 aprilie 2012,

recurenta-pârâtă P.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

susținând că acestea contravin prevederilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 52

alin. (1) - (3) din Constituția României și a solicitat sesizarea Curții

Constituționale.

Prin Încheierea de

ședință din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că excepția

invocată nu are legătură cu fondul recursului.

În termen legal,

respectiv la data de 26 aprilie 2012, recurenta-pârâtă P.M. a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta a arătat că întrunește condițiile prevăzute de art. 29

din Legea nr. 47/1992, și anume textul de lege criticat are legătură cu cauza,

iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat printr-o decizie anterioară în

sensul admiterii aceleiași excepții de neconstituționalitate.

În mod eronat, curtea

de apel a ajuns la concluzia că prin soluția pronunțată într-un ciclu procesual

anterior, de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului nu au fost încălcate dispozițiile constituționale.

De asemenea,

recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată și

incompatibilă cu structura recursului (chiar și pentru ipoteza în care acesta

este fundamentat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.),

modalitatea de redactare a diferitelor texte de lege în proiectul de modificare

a Constituției.

S-a mai susținut că

punerea în executare a unor hotărâri cu erori judiciare grave compromite

ordinea de drept.

Recursul este

nefondat, potrivit celor ce succed.

Art. 29 alin. (1) -

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, stipulează faptul că instanța de contencios

constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1)), că excepția poate fi ridicată

la cererea uneia dintre părți, de procuror sau de către instanța de judecată

ori de arbitraj comercial, din oficiu (alin. (2)) și că nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale (alin. (3)).

Conform alin. (5) al

aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

alin. (1), (2) sau (3), instanța în fața căreia a fost invocată va respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Rezultă că

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cuprind o serie de

cauze de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, pe care

instanța judecătorească în fața căreia a fost invocată excepția este obligată

să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituțională atunci când constată

existența oricăreia dintre ele.

Cauza de

inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută la alin. (1) al

art. 29, referitoare la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituționalitate

și soluționarea cauzei, pune în discuție relevanța și pertinența normei legale

ce face obiectul excepției de neconstituționalitate în raport cu procesul în

care a fost ridicată. Aceasta deoarece o eventuală decizie a Curții

Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un

efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, o atare

cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are

în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, în speță, în mod

corect curtea de apel a constatat că această cerință nu este întrunită,

deoarece prevederile legale atacate pentru neconstituționalitate nu au legătură

cu fondul recursului ce face obiectul învestirii sale, ci cu posibilitatea

desființării unor hotărâri judecătorești anterioare, ce excede cauza de față.

Astfel, art. 17 din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că "hotărârile

judecătorești pot fi desființate sau modificate prin căile de atac prevăzute de

lege și exercitate conform dispozițiilor legale".

În speță, față de

obiectul cauzei - evacuare - textul invocat nu are legătură cu obiectul cauzei,

iar absența oricărei consecințe juridice asupra soluționării cauzei în cadrul

procesual determinat prin cererea reclamanților, a unei eventuale admiteri a

excepției de neconstituționalitate, denotă neîntrunirea cerinței art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale (respectiv,

"legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului").

Având în vedere că,

în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de

neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar

în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este

un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de

judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din încheierea recurată,

prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apare ca

fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv

art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr.

47/1992.

Pe cale de

consecință, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, criticile recurentei sunt nefondate, astfel că

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta P.M. împotriva Încheierii de ședință din

25 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ